Viktor Orban e cât se poate de transparent. Spune ce va face și ne privește în mod direct, ca români. Noi nu-l luăm în seamă, limitându-ne adesea la a îngâna mantra stângii liberale occidentale. La publicul românesc nu ajung informații esențiale privind viziunea și ambițiile lui regionale, dar iute ne dăm de ceasul morții că Budapesta ia nu știu ce măsură „iliberală” în Ungaria. Discutăm despre ce a spus Orban în România, la Tușnad, doar în baza traducerii depeșelor agențiilor de presă cu sediul la Paris, New York ori Londra. Or, este firesc ca din lungile discursuri de la Tușnad, marile agențiile de presă să extragă doar acele lucruri care au rezonanță la nivel global ori deranjează sensibilități „progresiste”.
Cel mai bun exemplu a fost cel al discursului din 2014, când Viktor Orban a vorbit la Tușnad despre apusul democrației liberale și necesitatea studierii modelelor chinezesc, turcesc. rusesc, singaporez de organizare a societății. Cu asta îl identificăm pe Viktor Orban căci, firesc, aceasta a reținut presa occidentală ca fiind relevant la nivel internațional.
Numai că atunci, în 2014, la Tușnad, Viktor Orban își expunea cât se poate de clar ambițiile pentru regiunea noastră. Asta nu au mai reținut agențiile de presă, și nici noi, care ne mărginim să traducem, nu am avut parte de această parte a discursului.
Discursul a fost în 29 iulie 2014, la nici două săptămâni după doborârea de către ruși, cu o rachetă BUK, în regiunea Donețk, a cursei MH17, Amsterdam – Kuala Lumpur, atentat terorist a cărei responsabilitate o poartă armata rusă, soldat cu 298 victime, între care 80 copii (am scris atunci Frăția Terorii. Malofeev detectat de radar și Putin. Sponsorul terorii).
Să revenim la Viktor Orban și la discursul de la Tușnad din 2014 produs imediat după acest atentat:
Ține de esența viitorului că orice se poate întâmpla.
„Orice” este destul de greu de definit. Se poate întâmpla ca un avion comercial să fie doborât în spațiul aerian al unei țări vecine Ungariei. Se poate întâmpla ca sute de persoane să piară fără vreun motiv aparent, ca o consecință a unui act de terorism, ca să îi spunem pe nume. (…)
Eu vă dau aceste exemple numai pentru a vedea că trăim într-o lume în care orice se poate petrece. (…) Și vreau să subliniez cu astfel de exemple că este imposibilă o previziune precisă sau aproape exactă a evenimentelor ce vor veni.
Singura chestiune care se pune acum, și este o întrebare la care nu eu sunt cel chemat să răspundă, este dacă în vremuri ca acestea, când orice se poate întâmpla, ar trebui să ne fie teamă sau, din contră, ar trebui să avem speranță?
Pentru că actuala ordine mondială nu este chiar pe gustul nostru, acest viitor, deși nesigur, deși cu potențialul de a provoca chiar grave tulburări, aduce și oportunități și evoluții pentru națiunea noastră ungară. Deci, în loc de izolare, teamă și retragere, recomand curaj, gândire prospectivă, acțiune rațională dar curajoasă comunităților maghiare din Bazinul Carpatic, dar și din întreaga lume. Cum orice se poate petrece, se poate întâmpla, cu ușurință, să vină și vremea noastră.
După invadarea Georgiei, a Ucrainei și anexarea Crimeii, Putin a arătat că e singurul lider gata să provoace o schimbare a ordinii mondiale actuale, ordine care nu e pe gustul lui Viktor Orban.
Din această perspectivă este, așadar, cât se poate de pragmatic, de cinic, pro-putinismul de azi al lui Viktor Orban, cel care se lansase în politică în 1989 cu lozinca îndrăzneață: „Rușilor, cărați-vă acasă!”. La urma urmei, păstrând proporțiile, bineînțeles, cam așa a fost și în perioada interbelică.
Acum, cum ar veni, deie Putin foc la lume, căci vor apărea noi oportunități și ne vom face și noi loc printre ruine și cenușă.
Cum mai e timp până atunci, noi am face bine să-l citim integral pe Viktor Orban, fără a ne mărgini la depeșele agențiilor internaționale de presă.
