Charles Krauthammer este unul dintre cei mai pătrunzători comentatori şi analişti politici americani. Cu ocazia expansiunii recente a Casei Albe în economie, Krauthammer vede adevărata schimbare venind din altă direcţie. Crizele financiară şi auto sînt doar preludii care netezesc calea spre înfăptuirea adevăratei agende a preşedintelui Speranţă şi Schimbare™.

Agenda fundamentală a lui Obama

Charles Krauthammer pentru Washington Post

Cinci minute de explicaţii şi James Madison va înţelege destul de bine ce este un automobil (în ultimă instanţă, o navă cu aburi pe roţi; explicarea motorului de combustie internă ar putea lua alte cîteva minute). Apoi încearcă să-i explici lui Madison felul în care constituţia pe care a zămislit-o îi permite preşedintelui să garanteze unilateral reparaţia sau înlocuirea fiecărei piese componente din milioane de astfel de drăcii vîndute în statele americane – şi Madison va rămîne cu gura căscată.

Practic, intervenţia guvernamentală este atît de profundă încît obiecţiile de natură constituţională sînt măturate din cale în mod sumar. Ultimul ministru al finanţelor a invitat în biroul său nouă bănci dintre cele mai mari şi le-a anunţat că de acum încolo le va fi partener. Succesorul său de azi caută să obţină puterea de a sechestra discreţionar orice instituţie financiară.

În pofida acestor evoluţii uluitoare, sînt mai degrabă amuzat decît alarmat. În primul rînd, noţiunea de garanţie auto prezidenţială mă frapează drept prea bizară, prea comică pentru a marca începutul unui peronism yankeu.

În al doilea rînd, există o sumedenie de stimuli politici pentru a face ca aceste intervenţii bancare şi în industria auto să rămînă temporare şi limitate. Pentru preşedintele Obama, automobilele şi băncile sînt preocupări secundare. Desigur, preocupări secundare de o enormă magnitudine, însă dacă nu ar fi moştenit prăbuşirea sistemului financiar şi falimentul la orizont al industriei auto, nu ar fi căutat să devină despotul creditelor şi al maşinilor naţiunii.

Obama are cu totul alte amibiţii. Scopul său este rescrierea acordului social american, remodelarea relaţiei dintre guvern şi cetăţean. El urmăreşte ca guvernul să micşoreze discrepanţele naţionale de venit şi anxietate. Stoarce-i pe cei înstăriţi, pe motive de venituri şi justiţie. Naţionalizează sistemul de îngrijiri medicale şi federalizează educaţia pentru a-i elibera pe toţi cetăţenii din toate clasele sociale de anxietăţile legate de sănătate şi educaţie, libertate de care cei bogaţi se bucură deja. Şi finanţează această vastă reţea de securitate socială prin intermediul unei vaci financiare numai bune de muls, sub formă de impozite ecologice mascate.

Obama este un nivelator. El a venit pentru a micşora decalajul dintre bogaţi şi săraci. Pentru el, valoarea socială fundamentală este corectitudinea. Misiunea sa este de a o impune peste ordinea socială americană.

Esenţa obamaismului este corectitudinte prin nivelare. (Întrebat de Charlie Gibson, cu ocazia unei discuţii din perioada campaniei electorale, despre sprijinul său pentru ridicarea impozitelor pe capital – chiar dacă ar cauza o scădere netă a veniturilor statului – Obama şi-a menţinut poziţia „din motive ce ţin de corectitudine”). Elementele constituente sînt impozitare progresivă sporită, îngrijirile medicale şi educaţia federalizate, reglementarea energiei în scopul generării de venituri guvernamentale. Însă mai întîi, Obama trebuie să se ocupe de distracţiile secundare. Acestea ar putea să scufunde economia şi să-i intoxice sprijinul popular înainte de a ajunge să pună în aplicare agenda sa reală.

Marile distracţii secundare sînt, desigur, criza de credit, pe care Obama a contract-o ministrului său de finanţe, Tim Geithner, şi prăbuşirea firmelor americane producătoare de automobile, pe care Obama se pare că le-a luat sub tutela proprie.

Aceasta a fost o greşeală tactică. Ar fi fost mai bine dacă ar fi lăsat firmele auto să intre în faliment şi un judecător să distribuie medicamentul amar pentru lucrători şi deţinători de acţiuni.

Prin demiterea preşedintelui de la General Motors, asamblarea unui nou consiliu de administraţie şi formularea de indicaţii referitoare la ce mărci să fie eliminate şi ce fel de maşini să fie fabricate, General Motors a fost luat în proprietate de Obama. S-ar putea să regrete curînd. S-a încîlcit aşa de mult în acest business încît de acum încolo Obama vă garantează personal amortizorul de zgomot de la ţeava de eşapament. (La o reflecţie mai atentă, apare o sarcină mai potrivită pentru congenitalul neamortizat Joe Biden).

Unii sesizează o briză de fascism corporatist a la anii 30 în această descindere în politica industrială la scară largă. Mă îndoiesc. Aceste intervenţii sînt circumscrise unor ţinte restrinse. Acestea cuprind instituţiile financiare globale pe care chiar administraţia Bush a decis că trebuie naţionalizate şi companiile auto care s-au înfiinţat singure la guvern ca să cerşească bani.

Oricît de bizare şi suspecte din punct de vedere constituţional ar fi aceste intervenţii, transformarea sistemului american va veni din altă parte. Criza de credit va trece şi capacitatea auto în exces se va rezolva într-un fel sau altul. Reordonarea sistemului american nu va veni de la aceste intervenţii temporare, pe care Obama şi le-a asumat fără prea mare tragere de inimă. Va veni de la adevărata agendă a lui Obama: sfînta lui treime formată din sistemul de îngrijiri medicale, educaţie şi energie. Din acestea vor rezulta o extindere radicală a statului asistenţial, nivelarea socială şi economică în numele corectitudinii şi o creştere masivă a mărimii, cîmpului de acţiune şi de penetrare ale guvernului.

Dacă Obama va reuşi să-şi impună viziunea, schimbarea pe cale să vină este o nouă Americă: „corectă”, nivelată şi social democrată. Obama nu a fost ales ca să vă garanteze amortizorul de zgomot de la ţeava de eşapament. El este aici pentru a vă garanta viaţa.