„Un vechi Imperiu încearcă să-și recupereze granițele apuse. De fapt, frontiere nu e cel mai potrivit cuvânt, pentru că acest Imperiu – fie că a fost Imperiul Rus, Uniunea Sovietică, Federația Rusă sau Uniunea Eurasiatică – nu a avut niciodată frontiere. A avut doar margini. Am venit astăzi să vorbesc în numele acestor margini.”
– Mikhail Saakașvili, președintele Georgiei

În 25 septembrie 2013, pe finalul celui de-al doilea mandat de președintele al Georgiei, Mikhail Saakașvili și-a susținut ultimul discurs în fața ONU.

Era chiar înaintea Summitului de la Vilnius (28-29 noiembrie 2013), la care Republica Moldova și Georgia aveau să parafeze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Lumea civilizată vedea presiunile rușilor la adresa statelor care doreau să aprofundeze Parteneriatul Estic prin Acorduri de asociere. Armenia deja cedase presiunilor, Ucraina avea să se răzgândească în ultima clipă. Erau vehiculate în acele zile – și menționate de Șaakașvili în discurs – amenințările rusești cu dezmebrarea Ucrainei. Chiar în ajunul summitului vicepremierul rus Rogozin avea să amenința golănește Chișinăul: „în curbele europene, Moldova ar putea pierde întreaga garnitură (…) va rămâne doar locomotiva, şi aceea nu se ştie în care depou va intra. Transnistria are viitor, iar Rusia este garantul acesteia.“

În acest discurs memorabil, rostit cu pasiune și autoritate, Președintele Saakașvili – trecut deja prin războiul ruso-georgian din 2008 și cu două teritorii, Abhazia și Osetia de Sud, ocupate de ruși – a oferit lumii civilizate cheia înțelegerii politicii dictatorului de la Moscova.

• relevant pentru scenariul rusesc de acum, din Ucraina, diversiunile care l-au precedat,  propaganda rusă și nerozia idioților utili, este și articolul pe care l-am scris în 2008, UE dă piept cu realitatea în Georgia, după un timp petrecut la Tbilisi chiar după invazie.

„Chiar acum, când vă vorbesc, țările est-europene care aspiră să se alăture familiei europene de națiuni libere și democratice se confruntă cu presiuni și amenințări neîncetate.

Armenia a fost încolțită și forțată să semneze Uniunea Vamală, care nu este în interesul acestei națiuni și nici în interesul regiunii noastre.

Moldova este blocată, Ucraina este supusă unui atac continuu, Azerbaidjanul se confruntă cu o presiune extraordinară, iar Georgia este ocupată.

De ce? Pentru că un vechi Imperiu încearcă să-și recupereze granițele apuse. De fapt, “frontiere” nu este tocmai cuvântul potrivit, pentru că acest Imperiu – fie că a fost Imperiul Rus, Uniunea Sovietică, Federația Rusă sau Uniunea Eurasiatică – nu a avut niciodată frontiere. A avut doar margini.

Am venit astăzi să vorbesc în numele acestor margini.

Spre deosebire de cele mai multe națiuni, Federația Rusă nu are niciun interes în existența unor state stabile în jurul său.

Țări vecine aflate în continuă turbulență este ceea ce urmărește Kremlinul. El respinge însăși ideea unor guverne puternice în Georgia, Ucraina sau Moldova, chiar și pe cele care încearcă să se dovedească favorabile intereselor sale.

Nu am fost niciodată un mare fan a ceea ce francezii numesc „limba de lemn”, dar, pe măsură ce al doilea meu mandat se apropie de sfârșit, simt mai mult decât înainte nevoia de a spune ce gândesc.

Deci hai să vorbim concret.

Credeți că Vladimir Putin dorește ca Armenia să învingă categoric Azerbaidjanul, de exemplu? Nu. Acest lucru ar face ca Armenia să fie prea puternică și să fie potențial prea independentă.

Atunci credeți că este adevărat contrariul, că Moscova dorește ca Baku să prevaleze asupra Erevanului? Evident că nu. Apariția curentă a unui Azerbaidjan modernizat și dinamic este un coșmar pentru liderii ruși.

Nu, ei nu doresc ca nimeni să învingă, conflictul în sine este obiectivul lor, deoarece ține ambele popoare în stare de dependență și le blochează integrarea în spațiul comun european.

Credeți că eșecul electoral al forțelor care au condus Revoluția Portocalie din Ucraina a determinat Kremlinul să aibă o abordare mai soft față de această țară?

Dimpotrivă. Am vorbit ieri cu colegul meu Victor Ianukovici; guvernul său se află sub un atac și o presiune constante din partea Rusiei și asta se întâmplă zilnic înaintea Summitului European al Parteneriatului Estic de la Vilnius, iar oficialii ruși vorbesc acum în mod deschis despre dezmembrarea acestei națiuni – abia ce am auzit un discurs în acest sens acum două zile.

Sau credeți că Kremlinul ar fi de acord să discute despre eliberarea regiunilor noastre Abhazia și Osetia de Sud, acum, odată cu schimbarea guvernului de la Tbilisi? Nici pe departe.

Anexarea teritoriilor georgiene de către trupele rusești continuă.

Am venit aici în numele poporului georgian pentru a vă cere vouă, comunitatea internațională, să reacționați ferm împotriva acestei agresiuni și să ne ajutați să punem capăt anexării pământului nostru de către Rusia.

Ostilitatea lui Vladimir Putin și a oamenilor săi față de guvernul pe care am avut privilegiul de a-l conduce timp de aproape un deceniu nu s-a bazat pe ură personală sau neînțelegeri culturale.

Orice asemenea interpretare a fost doar o perdea de fum. Predecesorul meu, președintele Șevardnadze, provenea din cea mai înaltă nomenklatură sovietică. A fost readus la putere în Georgia cu ajutorul direct al Rusiei în anii ’90, printr-o lovitură de stat militară. Spre deosebire de mine, el era renumit pentru abilitățile sale diplomatice sovietice. Și cu toate acestea, Rusia i-a subminat constant autoritatea și chiar a încercat să-l asasineze de câteva ori.

Nu este vorba despre Gamsakhurdia – primul președinte georgian, Shevardnadze, Saakașvili sau actualul prim-ministru Ivanishvili.

Numele acestea nu contează, de fapt, când miza este așa de mare. Este vorba despre posibilitatea sau nu a existenței unui stat adevărat în Georgia și dincolo de aceasta.

De ce? Pentru ca actualele autorități rusești știu foarte bine că, de îndată ce vor fi construite instituții puternice în Ucraina, Georgia, Moldova sau oriunde altundeva, de îndată ce vor apărea state funcționale, astfel de instituții, astfel de state vor exprima și vor impune voința popoarelor lor, care este aceea de a deveni complet independente și de a se îndrepta spre Europa.”