Jakub Janda a publicat pe Atlantic Council un text despre măsurile pe care Occidentul trebuie să le ia de urgență pentru a contracara agresiunea lui Vladimir Putin. Traducerea integrală o puteți citi în continuare.

***

Au motive serioase să fie dezamăgiți acei experți în securitate care urmăresc răspunsul Occidentului la amestecul Rusiei în afacerile lui interne – prin atacuri cibernetice, campanii masive de dezinformare, coruperea liderilor occidentali și spionaj. Cu câteva excepții în țările baltice și scandinave, și recent în Republica Cehă, foarte puține contra-măsuri reale au fost puse în practică. În ciuda faptului că aproape toate serviciile de informații din Occident avertizează privind urgența amenințării ruse, doar puțini lideri occidentali le cer instituțiilor responsabile de securitatea națională să producă și să implementeze strategii robuste și politici împotriva acestei amenințări.

Nu trăim într-o lume ideală, dar hai să ne gândim un moment la cum ar arăta reacția ideală și la cum s-ar desfășura aceasta.

1) Să apărăm cu adevărat Ucraina de armata rusă. Președintele american trebuie să se alăture aliaților săi europeni și să declare toți, pe o singură voce, puternică, că dacă Kemlinul nu încetează luptele în estul Ucrainei, vor urma acțiuni militare și alt tip de acțiuni – de ex. identificarea amănunțită a tuturor activelor financiare cu conexiuni la Kremlin (inclusiv activele rudelor rezidente în Occident ale liderilor de la Kremlin) trebuie să îi transmită lui Putin în față un mesaj clar: dacă nu încetezi agresiunea, asta este ceea ce tu și oamenii tăi vor pierde.

Moscova nu are nicio explicație rezonabilă pentru furnizarea masivă de personal, armament, informații și sprijin de artilerie către interpușii săi de pe teritoriul Ucrainei. Occidentul trebuie să susțină armata ucraineană cu armament modern pentru a-i îmbunătăți șansele de a-și apăra țara. Milițiilor susținute și comandate de ruși trebuie să li se dea ultimatum să se predea și să cedeze guvernului Ucrainei controlul teritoriului ucrainean, în caz contrar confruntându-se cu o ofensivă generală.

Occidentul trebuie să transmită limpede Moscovei că, dacă aceasta invadează direct estul Ucrainei, se va confrunta cu o prezență militară occidentală. Forțele aliate trebuie să fie puse în alertă în perioada în care armata ucraineană, susținută de aliații occidentali, reia controlul asupra teritoriului său din estul Ucrainei. Moscova va protesta vehement, dar istoria arată că dă înapoi atunci când are în față un front unit.

2) Democrațiile occidentale trebuie contracareze serios amenințarea dezinformării masive. Influența puterilor străine – și în mod specific dezinformarea ostilă – trebuie să devină o problemă comună pe agenda de securitate a statelor occidentale. Cei mai importanți lideri politici trebuie să declare inacceptabil comportamentul Rusiei și să anunțe că vor lua măsuri puternice de contracarare. Fiecare țară vizată trebuie să stabilească centre specializate privind amenințările hibride cu cel puțin 30 de experți de securitate de la diferite agenții care să monitorizeze și să analizeze operațiunile dezinformare contra democrațiilor respective.

Între timp, guvernele occidentale trebuie să propună politici potrivite de răspuns la nivel national, de la cereri specifice adresate propriilor servicii de informații până la activități de comunicații strategice. Nu e poți aștepta la măsuri reale de contracarare în lipsa unei echipe speciale, full-time, de specialiști care să producă politici publice privind acceastă amenințare. Așa cum polițiștii obișnuiți nu pot combate crima organizată, nici paradigma actuală de securitate nu e suficientă pentru a confrunta amenințarea rusească.

3) Liderii statelor membre trebuie să o avertizeze pe Federica Mogherini – Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate – că în martie 2015 au vorbit serios cand au cerut Uniunii Europene să acționeze contra „campaniilor de dezinformare duse de Rusia”. Dacă Mogherini continuă să evite nominalizarea Rusiei ca sursă a operațiunilor ostile de dezinformare, ea neglijează o amenințare clară percepută astfel de mulți lideri ai statelor membre ale unei Uniunii pe care Mogherini o reprezintă.
Mai mult, singurul răspuns real al UE față de această amenințare – echipa de 11 membri a EEAS East STRATCOM (plătită în special de statele membre, nu de instituțiile UE care abia o tolerează) – este în mod absurd lipsită de resurse umane. Cel puțin, progresele și reușitele echipei EEAS trebuie discutate trimestrial în cadrul Consiliului de Afaceri Externe al UE. Iar când Parlamentul European cere întărirea acestei echipe, acest lucru trebuie să se și întâmple.

4) Caii troieni ai Moscovei trebuie numiți ca atare și confruntați. Dacă un politician influent repetă minciunile lansate de Moscova, precum face Marine le Pen în ceea ce privește Ucraina, acel politician trebuie confruntat în mod public. Dacă unii lideri politici naționali minimalizează în mod sistematic amestecul Rusiei în afacerile interne ale țărilor lor, trebuie chestionată serios loialitatea acestora. Legăturile lor personale și financiare cu Kremlinul și cu interpușii acestuia trebuie investigate cu atenție, în caz contrar multe democrații occidentale vor rămâne la mâna unor lideri vulnerabili, șantajabili. Iată de ce întreaga finanțare a politicii trebuie să fie deplin transparentă.

5) Guvernele trebuie să finanțeze proiecte care expun dezinformarea și să investească masiv în educație media. Practic acum nu există nicio finanțare în Europa pentru operațiuni de monitorizare și analizarea dezinformării. Acolo unde există finanțare, cel mai adesea aceasta provine de la fundații private sau de la câțiva donatori americani. Explicația acestei stări de fapt ține de nivelul foarte scăzut al înțelegerii gravității acestei amenințări, dar și de sensibilitatea problemei: donatorii se tem adesea că vor înfuria Moscova sau evită să fie acționați în justiție.

Echipa EEAS East STRATCOM a creat deja o rețea de 400 de voluntari în 30 de state. Acești experți scriu săptămânal despre dezinformări și aproape toți pe gratis. Voluntarii sunt foarte hotărâți, dar o cercetare serioasă nu poate fi realizată fără o minimă finanțare. Pentru a înțelege cât de serios iau instituțiile în considerare amenințarea, uitați-vă la suma de bani alocată contracarării ei. Europa eșuează lamentabil în acest aspect. Pentru început, fiecare guvern preocupat de amenințare trebuie să aloce între cinci și 20 de milioane de euro anual, în funcție de mărimea țării respective.

6) Avem nevoie urgentă de date. Câți nemți cred balivernele Kremlinului? Câți dintre votanții francezi cred că statele baltice nu merită să fie apărate și, atunci când Articolul 5 al NATO trebuie activat, președintele Franței nu trebuie să trimită trupe pentru apărarea aliaților? De care vulnerabilitățile specifice fiecărei țări se folosesc serviciile de informații rusești pentru avansarea agendei de politică externă rusă? Cum își schimbă electoratele naționale viziunea în chestiuni cheie de politică externă, în special din 2014 încoace, de când Kremlinul a lansat cele mai multe dintre campaniile care țintesc societățile occidentale?

Jakub Janda – Atlantic Council

Jakub Janda conduce programul Kremlin Watch și e director adjunct al think-tank-ului European Values din Praga. În 2016, instituțiile cehe de informații și securitate i-au cerut să evalueze capitolul „Influența puterilor străine” din cadrul auditului securității naționale realizat de guvernul Rapublicii Cehe.