Adevăratul eveniment politic major al sfârșitului de săptămâna nu a fost vizita lui Victor Ponta și Crin Antonescu pe dealurile bucovinene sau fâțâială cu zâmbet automat a lui Emil Boc din orașul său, ci ceremonia dezvelirii bustului lui Adrian Păunescu de la București, prilej cu care am revăzut reînchegându-se acea solidaritate tovărășească de care credeam că am scăpat. Într-un context favorabil, cu USL-ul la putere și cu programul său accelerat de restauratio in integrum, nostalgicii naționalismelor de paradă trăite cenaclist au ținut să convingă asistența de valoarea perenă a fostului poet de curte ceaușist.

Având curajul să își manifeste dezaprobarea față de acesta procesiune a nostalgicilor versificatorului Epocii de Aur, un om care a declarat că se numește Dragoș Marinescu s-a văzut înconjurat de câțiva zdrahoni din poliția locală a sectorului condus de Onțanu, care l-au legitimat și probabil l-au și amendat pentru că a strigat „Rușine!”. Nu a fost suficient, intimidarea a fost dusă mai departe prin venirea unei dube de poliție și până la urmă Marinescu și-a văzut de drum. Remarcabil este că poliția nu i-a făcut nimic individului care l-a amenințat pe protestatar, episod filmat de ILD, creându-se brusc iluzia reîntoarcerii în anul de grație 1990, când protestul în stradă era dovada trădării de țară. Cu o mentalitate de milițieni care luptă contra dușmanului de clasă, indivizii cu uniformă de polițiști voiau să elimine din peisaj un personaj neconform spiritului actual din orașul lui Oprescu.

Dar să vorbim puțin de marii absenți ai unui protest normal de la ceremonie, în primul rând de așa-zisele organizații de revoluționari, care se luptă pentru privilegii și a căror tăcere vinovată față de evenimentul din Grădina Icoanei pune în discuție moralitatea lor. Dacă există vreuna în relație cu așa-zisul lor filon anticomunist, pentru că am mari dubii. Apoi au lipsit marile spirite ale criticii ONG-iste, ca Miliția Spirituală, sau ca Societatea Academică Română a d-nei Mungiu-Pippidi, pe care acum o interesează în cel mai înalt grad formarea guvernului și a administrației Ponta pe baza unor recomandări ale comisiei de integritate din PSD condusă cândva de Ion Ilici Iliescu. Facem ce facem și tot la comuniștii verificați apelăm când ne este mai greu, aceasta pare a fi concluzia Alinei Mungiu-Pippidi, pentru care codul etic al PDL nu era bun deoarece era a „un import oengist”. Desigur, pentru că importul venea pe filiera Macovei-Preda-Ungureanu, nu pe cea verificată de tovarășii de drum. Singurii care trebuiau să lipsească și care chiar au lipsit au fost scriitorii și poeții de renume ai țării, ceea ce arată încă o dată că există puțină valoare literară în mormanul de maculatură păunesciană.

În schimb au fost alții. Eugen Simion s-a situat pe o treaptă neacademică, a criticat adversitatea celor care nu-l regretă pe Marele Porc, spunând că ura lor este „indecentă”, iar Patriarhul Daniel a avut grijă să asigure asistența prin doi prelați de binecuvântările sale, un alt mod de a cimenta o alianță cu adversarii anticomunismului. Deh, ce să-i faci, nu oricine are tăria spirituală a lui Nicolae Steinhart și nici harul celui care se numea Wojtila înainte de a merge pe tronul Vaticanului, ca să nu mai vorbim despre miile de preoți, pastori, călugări, calugărițe sau simpli credincioși care au suferit și au pierit în temnițele comuniste. Monumentul în amintirea memoriei lor trebuie să fie în sufletele noastre, ascuns, departe de milițienii lui Ontanu.

Dar au mai fost și alții de față, unii a căror uniformă nu trebuia să mai apăra la ceremonii după ce în Parlament s-a citit Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Militarii Regimentului de Gardă erau prezenți la ordin, expresie a legăturii de suflet și simțire cu Ministrul PSD-ist al Armatei, cu Guvernul „cel mai curat” uslaș, cu Felix, cu torționarii, cu imbecilii caviar-comunismului și ai eco-socialismului.

La bustul Marelui Porc putea să fie Miliția, puteau să fie vadimiștii și nostalgicii ceausisti, dar nu trebuia să fie Armata Română, aceasta nu poate fi acolo unde răsună ordinul Servim Troaca! Lături versificate au fost consumate cu clefăieli cu banderolă tricoloră iar Grădina Icoanei a devenit un mic paradis al revanșismului comunist. Și asta atât de aproape de locul baricadei de la Intercontinental de pe 21 Decembrie!

Sângele celor care au pierit acolo nu mai contează, cum nu mai contează sutele de mii de victime ale regimului al cărui conducător era venerat de cel de pe soclu drept „Cinstit și Bun Erou”!