Gideon Rachman, cunoscutul editorialist de la Financial Times, a postat pe propriul blog, în data de 28 aprilie un articol ce ridică destul de multe întrebări, intitulat Sfârșitul erei Thatcher.
Margaret Thatcher a devenit prim-ministru pe 4 mai 1979, având un mandat de a scoate Marea Britanie din declin economic şi de a reduce rolul statului în economie. A avut o viziune precisă asupra funcţiei sale, trebuia să gestioneze Marea Britanie după declinul imperiului, şi a dorit ca Regatul să obţină un nivel cât mai ridicat de influenţă în relaţiile internaţionale. A reprezentat un nou val de energie pentru Partidului Conservator, susţinând cu perseverenţă independenţa individului faţă de stat şi o putere redusă de intervenţie a guvernului în economie. Thatcher a devenit un aliat foarte apropiat, filozofic şi politic, de preşedintele american Ronald Reagan.
Thatcher a fost adepta unei anumite filosofiii politice şi economice, ce sublinia importanţa aportului redus al statului, economia de piață şi libera inițiativă. A fost determinată să oprească interferenţele statului în economie, şi a făcut acest lucru prin privatizare la nivel naţional a întreprinderilor publice.
Să fie criza economică sfârșitul erei Thatcher? O astfel de sintagmă, fie ea adevărată sau falsă, nu face decât să o onoreze pe Doamna de Fier. Perioada Thacher a fost marcată de numeroase schimbări, multe dintre ele urmând ideile neo-liberale. Conservatorii britanici nu mai sunt la putere de mai bine de 12 ani, timp în care s-au perindat pe la Casa Albă şi preşedinţi social-democraţi. Dacă a fost sau nu guvernul Blair mai apropiat de Margaret Thatcher rămâne de văzut. Politicile susţinute de laburişti mai ales in primii ani au fost mai degrabă centriste (nu e de mirare buna inţelegere care exista atunci între Tony Blair și Regina Angliei). Schimbările aduse în ultimii ani au dăunat mai mult Marii Britanii.
Există mai multe explicaţii ale crizei economice, dar cea mai credibilă dintre ele (portretizată şi într-un articol pe acest blog) nu proiectează vreun demers promovat de guvernarea Thatcher ca fiind pe lista capetelor de acuzare. Dacă s-a încheiat perioada Thatcher (dacă se poate numi așa şi perioada de după 1990) atunci intervenţionismul etatist care se află acum în dezbatere nu va face decât să creeze o atmosferă, în care ideile din deceniul opt ale conservatorilor britanici să fie vazute din nou, ca soluţii de ieşire dintr-o criză ce se perpetuează.
Sfârșitul erei Thatcher
Gideon Rachman
„Cetăţenii britanici au renunțat la socialism. După 30 de ani de experimente, au văzut că a eşuat clar – şi au fost gata să încerce altceva. ” a mărturisit Margaret Thatcher în ajunul primei sale victorii, la alegerile generale din 3 mai 1979. În acest weekend putem spune că sărbătorim 30 de ani de când Doamna de Fier a sosit în Downing Street, şi putem observa că multe persoane au ajuns la concluzia că din nou „un experiment de 30 de ani” a „eşuat clar”. De data aceasta este vorba de experimentul Thatcher.
Sfârşitul acestei ere este un eveniment important la nivel mondial. Multe dintre politicile experimentate în Marea Britanie au fost copiate şi în restul lumii: privatizare, dereglementarea, reduceri de taxe, eliminarea controlului asupra schimburilor valutare, un asalt asupra puterii sindicatelor și celebrarea producerii, mai degrabă decât a redistribuirii, averii.
Doamna Thatcher a venit la putere cu 18 luni înainte de Ronald Reagan şi cei doi au dezvoltat în scurt timp o idilă ideologică. Dar triumful real a venit când ideile lui Margaret Thatcher au început să prindă contur şi în medii inospitaliere – cum ar fi Uniunea Sovietică şi Franţa.
La începutul anilor 1980, în timp ce doamna Thatcher experimenta privatizarea, Franţa condusă de preşedintele François Mitterrand, forţa naţionalizarea băncilor şi a conglomeratelor industriale. Dar pe când naviga hotărâtă cu politicile economiei de piață, a proclamat „Doamna de Fier nu va da înapoi”. Și iată că şi Mitterand, la sfârşitul perioadei sale, a cochetat cu privatizarea.
La sfârşitul epocii Thatcher, reformele liberale se puteau întâlni şi în China, Europa de Est, India şi Uniunea Sovietică. La ultima vizită ca prim-ministru, în Rusia lui Mikhail Gorbachev, doamna Thatcher a precizat că noul primar al Moscovei a părut a fi un discipol al lui Milton Friedman. În aceeaşi perioadă, doi dintre consilierii ei apropiaţi au publicat o carte cu titlu exuberant Privatizând lumea.
Dar aproape 20 de ani după ce a părăsit Downing Street, economia britanică este din nou într-o situaţie dificilă. Aproape toate măsurile la care doamna Thatcher s-a opus – naţionalizare, creşterea impozitelor, economia Keynsiană – sunt din nou la modă. Una câte una, realizările majore ale lui Margaret Thatcher sunt demontate în Marea Britanie.
Decizia faimoasă de a reduce rata de impozitare a veniturilor ridicate la 40 la suta a fost anulată. De acum va fi o rată de top de 50 la sută, şi sondajele de opinie sugerează că schimbarea este foarte populară. Marea Britanie, de asemenea, a naţionalizat eficient marile banci la fel cum a făcut Mitterrand în Franţa. Nicio reformă din perioada respectivă nu a echivalat cu „Big Bang-ul” dereglementărilor financiare din 1986, care a stabilit etapa de creştere inexorabilă a Londrei. Dar oraşul este acum în prăpastie şi există o grabă de a re-reglementa industria serviciilor financiare. Doamna Thatcher a susţinut că „bani de tipar nu mai există”. Dar în prezent bancnotele sunt rulate din nou – cu excepţia faptului că în aceste zile aceasta se numeşte „facilitate cantitativă”.
Medicii i-au interzis să facă vreo declarație publică, şi astfel doamna Thatcher nu este în poziţia de a-şi apăra moştenirea sau de a-şi instrui ucenicii.
Thatcherism-ul este, de asemenea, demodat. Atunci când Nicolas Sarkozy a fost ales preşedinte al Franţei în 2007, el a încurajat ideea că este versiunea franceză a doamnei Thatcher. Dar în prezent, îi place să fie fotografiat lângă o copie a lui Das Kapital. Doamna Thatcher a venerat întreprinderile libere din SUA. Dar noul Preşedinte american pare să fie amorezat, într-un mod ciudat, de sistemului social european.
Poate că cel mai dăunător este faptul că Thatcherism-ul a pierdut avantajul moral. Doamna de Fier a declarat o dată, pe un ton uşor sinistru, că: „Economia este metoda. Obiectivul este de a schimba sufletul. ” A vrut să spună că britanicii au trebuit să redescopere virtutea valorilor tradiționale, cum ar fi munca şi cumpătarea. Dar ideea că perioada Thatcher a re-stabilit legătura dintre efort, virtute și recompensă a fost distrusă de spectacolul prin care bancherii din funcțiile de conducere şi-au dus instituţiile în faliment în timp ce erau recompensaţi cu premii de milioane de lire şi pensii impresionante.
Aceeaşi problemă a dăunat şi versiunii internaţionale a Thatcherism-ului. Privatizarea în Rusia a degenerat într-un mod dubios, profitând de pe urma inițiativelor o nouă clasă de oligarhi. Ultrajul declanşat de salariile executivilor, există de ani buni în SUA.
S-a încheiat definitiv perioada Thatcher? Cataclismul economic şi politic din ultimele luni sugerează că ne îndreptăm spre o asemena concluzie. Şi totuși mai există îndoială. Când doamna Thatcher a venit la putere, ea şi consilierii săi aveau în spate ani de gândire cu privire la politicile şi ideile menite să le urmărească. Prin contrast, astăzi liderii politici încearcă să combată criza economică cu orice instrument care le pică în mână. Deciziile de naţionalizare a băncilor britanice şi tipăritul banilor sunt măsuri de urgenţă – nu produsele unui efort prelungit de analiză.
„Nu există nici o alternativă.” este una din celebrele fraze ale doamnei Thatcher. Până acum niciun politician din Marea Britanie sau din Occident nu a articulat cu adevărat o alternativă coerentă la principiile pieţei libere – moştenite de la Margaret Thatcher. Până nu se va întâmpla acest lucru, epoca Thatcher nu se va încheia definitiv.
În original The end of the Thatcher era
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
20 Comments
Francesco
29 May 2009Nicolas Sarkozy este versiunea french-fries a conservatorismului european, este la fel de de dreapta cat de mult se poate in Franta, adica suficient sa te deosebesti putin de socialisti.
emil
29 May 2009Experiment de 30 de ani?? Thatcher a guvernat timp de 11 ani, intre 1979 si 1990. Politicile ei sint responsabile de dezastrul produs de laburisti in ultimii 14 ani in care acestia au guvernat neintrerupt??
Individul care a scris acest articol (mă refer la Rachman) e un contorsionist intelectual de prim rang. Publicul britanic este entuziasmat de ridicarea impozitelor?? Sau de raspunsul neo-Keynesian la criza (nationalizari, cheltuieli enorme care distrug finantele publice si indatoreaza pe termen lung pe toti cetatenii, interventia masiva a statului in economie, mega-proiecte publice de „investitii” capusate de birocrati)?
Uite un sondaj de opinie real, fata de anonimele fictive ale lui Rachman. Un sondaj realizat in octombrie 2008 de Tax Payer’s Alliance din UK, care a scos in evidenta urmatoarele:
– 18% din public sprijina planul lui Gordon Brown de a contracara recesiunea cu reteta „imprumuta si cheltuieste”.
– 59% sint in favoarea reducerii impozitelor.
– 68% doresc o reducere imediata si substantiala a ratelor de dobinda.
– 67% nu sint deloc de acord cu politica economica din ultimii ani a laburistilor, pe care o considera direct responsabila de repercursiunile acute ale crizei asupra vietii cetatenilor.
Ce ciuperci fumeaza acest Rachman?
Poll suggests the public are against Brown’s spending splurge
Francesco
29 May 2009Britanicii au un fel al lor de a spune ca alternativa la capitalism este capitalismul. Cred ca aceasta postare ar fi trebuit sa se citeasca invers, britanicii s-au saturat de soft-socialism combinat cu sharia.
De ce nu se clatina bancile in Elvetia sau in Italia? Pentru ca acolo nu s-au dat imprumuturi la aiuriti si lenesi si mai ales nu s-au dat fara garantii ca in UK sau USA.
Cosmin
29 May 2009@Emil
Si mie mi se pare ca Rachman nu isi argumenteaza pozitiile. Arunca niste lucruri asa doar ca sa demonstreze ca Thatcher nu a fost o alternativa viabila la socialism.
Articolul mi s-a parut slab. L-am tradus doar pentru a arata ce fel de ideological warfare se mai duce prin Anglia si cum vad unii jurnalisti, cum e Rachman, cauzele crizei. Am fost surprins ca a numit perioada asta era Thatcher.
@Francesco
De ce nu vorbeste presa despre imprumuturile fara garantii? Probabil o mai face din cand in cand, dar nu columnistii de la FT
emil
29 May 2009Si mai adaug: de ce pietele imobiliare si financiare din Canada sint in buna conditie? Zero banci falimentare, zero dolari pompati de guvern in curul bancilor. Si ca sa fie clar: sectorul bancar canadian este altfel si mai putin regulat decit cel american. Poate are de a face cu faptul ca o statistica recenta a aratat ca din cele aprox 150 de mii de banci din lume, cele 5 mari banci canadiene se afla in top 50? Hmm… iata ca se poate si capitalism responsabil si… conservator.
Boon, acum piata imobiliara. Se afla de 6-7 ani intr-o perioada ascendenta: se construieste si valorile proprietatilor au crescut constant. Platoul a fost atins primavara trecuta, iar piata a inceput sa se ajusteze inainte de crashul din octombrie. Cu tot cu crash insa, marea majoritate a oamenilor nu au fost nevoiti sa renunte la case deoarece nu mai puteau achita ratele lunare la ipoteci, iar valoarea medie a caselor, fata de anul trecut, a scazut cu doar 5-7% in medie. Fara crash, scaderea ar fi fost de 2-3% si s-ar fi inscris in procesul natural datorat saturarii temporare a pietii. That’s it folks! Dar ce ştiu canadienii cu ce se mănîncă şofranul… noi sintem cu berea, hocheiul si iarna de 6 luni. Pina si incalzirea globala ne uraste.
PS
Cosmin, nici o problema, chiar ma bucur ca l-ai tradus. Eu am ce am cu acesti „specialisti” care innoada faptele si istoria ca sa le iasa argumentu’. La poker le-ar zice trisori.
toro
29 May 2009Nu stiam ca mizeria sa dai banii publici la banci are o denumire asha de pompoasa – neo-Keynesian. Cred ca grotesc se potriveste mai bine.
dr. jones
29 May 2009Ce ciuperci fumeaza acest Rachman?
iti spun eu:
cred ca peyote.
emil
29 May 2009Dr. Jones, esti o comoara. Peyote, deci, pentru Rachman!
Francesco
29 May 2009Si-l inchipuie cineva in stare pe Gordon Brown sa provoace un asemenea entuziasm printre trupele britanice cum ne arata aceasta imagine dintr-o galerie de fotografii a ziarului Guardian?
costin
29 May 2009White House moves to restrict criticism of stimulus projects
dr. jones
29 May 2009-bah! tu sti ce bine era pe vremea lui clinton?
– cat de bine era pe vremea lui clinton si de ce?
– pai pe vremea lu’ clinton aveam de toate. bani, contracte – prosperitate.
asa gandesc toti. nimeni nu isi mai aduce aminte de Ronald Reagan.
pai si prosperitatea care ti’a garantat-o clinton de unde vine?
pai dinaintea lui.
explica-mi ceva. daca ti-e cineva iti pune mai multe taxe pe castig – asta inseamna ca firma ta va deveni mai prospera?
pai clinton a facut o reducere 2% !
_ Fata de ce?
A ridicat taxele la 30% apoi a facut o reducere de 2%?
Asa gabdesc ei. Si niciodata, dar absolut niciodata nu o sa-i scoti din gandirea lor.
dr. jones
29 May 2009degeaba le explici de fannie mae sau freddie mac.
nu! deci vina este a lui bush,
te contrazici cu ei?
esti prost!
fara drept de apel.
dr. jones
29 May 2009cum sa i numesc?
cretini? dobitoci? zevzeci? labili psihici?
pai nu are nici un rost – pentru ca asta gandesc si ei despre mine.
pentru ei o administratie care a cheltuit in prostie ce au strans altii inseamna prosperitate.
pentru ei refacerea economiei inseamna mai multe taxe.
si cred asta si nu suporta contrazicere.
nu fac diferenta dintre datoria de razboi si economia pe butuci.
cred ca un stat mai activ in viata lor le va salva afacerile.
si cum spuneam – eu ii cred pe ei dobitoci – ei pe mine.
Francesco
29 May 2009Dr. Jones, de aceea este important sa documentam alunecarea in haos a pietei financiare ca subiect al deviatiilor ne-capitaliste instrumentate cu incepere din perioada Presedintelui Carter (redlining, termen introdus de activisti din …Chicago).
Imperialistu'
29 May 2009Da, Jones, statul iti ia din bani ca sa ai mai multi, te taxeaza mai tare ca sa fi mai mai productiv si te transforma in anexa lui pentru a te elibera.
panseluta
29 May 2009emil:
Ce zici, sa emigrez in Canada? Sa-mi iau pisica si bulendrele si cartile si sa ma mut la voi?
Nu sunt sarcastica. M-a atras din totdeauna Newfoundland.
Pare din ce in ce mai atractiv, avind in vedere ca si Pravda scrie ca America descinde cu viteza maxima in Marxism (si cine e mai bine calificata s-o spuna ca „Pravda”?)
Incepe si Romania mafiota sa para mai buna. Acolo, macar, stii o regula: dai spaga, traiesti. Stii, cel putin, cui dai spaga, e o relatie interpersonala, fata la fata sau prin intermediari.
Aici nu dai spaga, dar Obama s-a jurat sa-mi distribuie parte din venit „defavorizatilor” a caror mutra n-am vazut-o niciodata, si despre care nu stiu nimic. Persoana de la ghiseul din Romania macar munceste si mi-a zimbit, oricit de strimb. Merita un „bonus”.
http://english.pravda.ru/opinion/columnists/107459-0/
costin
29 May 2009Emil, vad ca lucrezi la ceva despre pacepa si industria auto. Nu stiu daca ai vaz si asta:
Pacepa: Cand a vazut primul model Dacia, Ceausescu a spus ca este „prea luxoasa pentru idioti”. Uita-te mai ales la comentarii.
panseluta
29 May 2009costin:
Am citit articolul lui Pacepa azi, la slujba, si l-am raspindit, spre deliciul colegilor.
Dincolo de risu-plinsu intregii situatii, inclusiv prostituarea indelungata a lui P. pentru regim, tipul are un umor negru, „deadpan”, pe care probabil l-a supt din absurda noastra cultura si din anii de munca idioata, pentru o oligarhie decerebrata.
Exact opusul lui Mark Steyn, zic eu, in care si cea severa satira are o dulceata, o intelegere a pacatelor si transgresiunilor omenesti.
dr. jones
29 May 200915
Imperialistu’
Da, Jones, statul iti ia din bani ca sa ai mai multi, te taxeaza mai tare ca sa fi mai mai productiv si te transforma in anexa lui pentru a te elibera.
este extraordinar. si eu nu inteleg cum pot gandi asa.
sa luam exemplu articolul lui Francesco: http://patrupedbun.net/obamamobilul-creste-taxele/
cum poti sa crezi asa ceva?
It would take just three years to pay off the investment and would, over the life of a vehicle, save about $2,800 through better gas mileage, the president said.
…
„The fact is, everyone wins,” Obama said during a Rose Garden ceremony attended by representatives of the auto industry and environmental groups as well as state and federal lawmakers.
pai ia sa vedem cine castiga:
1. industria americana de automobile cand isi va vinde produsul cu $1,300 mai scump decat industria europeana, japoneza sau sud coreeana?
pretul mediu al unui autoturism este in jur de $13,000 – asta inseamna o scumpire a masinii cu 10%.
2. cei 95% dintre americani ( aici incluzand si chelnerita lui tiberiu – in cazul ca va avea nevoie de o masina sa se duca la munca si sa isi ia copilul de la scoala).
da – eu sunt mai prost si nu inteleg de ce trebuie sa dau cuiva $1,300 care acel cineva imi explica ca pe termen lung daca dau banii astia – defapt voi castiga $2,800 intr-o perioada cuprinsa intre 5 si 10 ani.
pai microsoft mi-a cerut banii astia? dar google? dar AMD? dar intel? dar tesla? gps e pe gratis.
si cui trebuie sa dau banii astia? guvernului?
deocamdata situatia investitorilor e tragica. pai cine ar investi spre exemplu in venezuela stiind ca acolo se nationalizeaza in draci?
asta se intampla acum aici. dupa nationalizarea GM – preturile actiunilor au ajuns undeva la 27 centi – cea mai scazuta valoare intr-o suta de ani de cand exista ei.
si asta dupa ce dai bailout sa salvezi industria apoi ii impui sa dea faliment?
pai de ce nu ai lasat-o de prima data sa intre in faliment? de ce i-ai mai dat bani? si pentru ce?
ati vazut discursul administratiei vis-a-vis de GM?
dr. jones
29 May 2009panseluta, azi am remarcat pe un bumper sticker asta: http://www.fairtax.org/site/PageServer
evident ca nu a aparut nici o stire despre.
tu sti ceva?