Am văzut în săptămînile trecute diverse acuze la adresa dreptei. Mi-a atras atenția următoarea: dreapta nu abordează frontal problema muncii, problema sindicală, problema socială. Să abordăm frontal problema sindicală.

Ce iaște acela un sindicat?

Un sindicat, conform legii din 2003, are două funcții: pe de o parte, „apără drepturile prevazute in legislatia nationala, in pactele, tratatele si conventiile internationale la care România este parte, precum si in contractele colective de munca” ale membrilor săi; pe de altă parte, promovează „interesele profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor săi”.

În plus, conform aceleiași legi, „organizațiile sindicale sunt independente față de autoritățile publice, de partidele politice și de patronate.”

Legea nouă a Dialogului Social susține că sindicatele au ca scop „apărarea drepturilor prevăzute în legislația națională”, contracte, acorduri, tratate, etc; sindicatele se constituie „pentru promovarea intereselor profesionale, economice și sociale” ale membrilor lor.

Conform legii, „sînt independente față de autoritățile publice, de partidele politice și de organizațiile patronale” și „nu pot desfășura activități cu caracter politic”.

Adică?

1. adică sindicatul veghează necontenit la respectarea neabătută a legilor și a contractelor de muncă așa cum sînt ele, iar în cazul contractelor colective participă și la elaborarea acestora
2. adică sindicatul își școlarizează membrii, le oferă consiliere economică, își ajută membrii aflați în necaz, le recomandă cărți și spectacole valoroase și se ocupă îndeaproape cu selecția majoretelor pentru echipele de baschet preferate ale membrilor săi
3. adică sindicatele nu se încuscresc cu primarii, inspectorii financiari sau cu patronii; nici măcar cu acționarii minoritari
4. adică sindicatele nu fac politică: nu cer demisia patronului, trecerea acționarilor minoritari la conducerea firmei, nu cer legi noi mai bune sau abolirea celor vechi și rele, nu declară război, nu duc negocieri de pace cu Ungaria, nu instaurează monarhia, etc

Sindicatele si democratia, frontal

Democrația reprezentativă înseamnă alegerea unor reprezentanți, numiți politicieni aleși, care reprezintă interesele celor care i-au ales și în numele cărora elaborează legi, numesc guverne, aprobă programe de guvernare și urmăresc îndeplinirea acestor programe întocmai și la timp.

Orice interferență exterioară nefacultativă asupra acestui proces se numește deviere de la democrația reprezentativă sau uzurpare a voinței suverane a numitului popor. Spre exemplu, dacă majoritatea electorilor oferă privilegiul de a conduce trebile țărișoarei unui partid fără doctrină cum este PD-L și condus de un omuleț simpatic din Ardeal cum este Emil Boc, ei bine, numai același popor are dreptul de a se răzgîndi.

Sindicatele învățătorilor de țară, ale ceferiștilor din zona de cîmpie, ale minerilor (chiar a celor din domeniul aurifer), ale membrilor academiei sau ale cosmonauților nu au un cuvînt de spus în această privință. Nu la modul imperativ. Iar devierea guvernului de la programul său de guvernare, dincolo de activitățile legitime de consultare sau lobby, intimidarea sau forțarea guvernului de a adopta bune sau de a abroga legi rele prin oprirea lucrului în ateliere școlare, prin legare de șine, lăsarea luminii aprinse la Academie sau prin blocarea navetelor spațiale se cheamă uzurpare a puterii și este vecină cu lovitura de stat. Pe scurt, este anti-democratică. La fel de anti-democratică, dacă preferați, ca și acțiunea unor posibile „sindicate” ale oamenilor muncii de o anume etnie, să spunem bulgară, care ar considera că interesele profesionale și sociale ale membrilor acestora manifestă o irevocabilă nepotrivire de caracter cu cele ale restului populației și ar cere drept consecință constatarea unui divorț amiabil.

Un exemplu de abordare frontală în această privință ar putea fi următorul: interzicerea sindicatelor în sectorul public și limitarea ariei de competență a activității sindicatelor din firme private la cadrul firmei proprii. În privința bugetarilor, negocierea viitorului contract se face între cetățeni și candidați în perioadele electorale, aplicarea legilor în vigoare cade în sarcina ministerului de interne, rezolvarea conflictelor în sarcina puterii judecătorești, iar de îndeplinirea promisiunilor cuprinse în programul candidatului va depinde viitoarea sa alegere (sau, de ce nu, destituirea sa printr-un referendum local inițiat de electorii săi). Dat fiind că sindicatele publice vor reprezenta în mod fatal doar o mică parte a populației (niciodată, spre exemplu, patronii și interesele acestora), existența lor introduce o inegalitate nejustificată între cetățeni în fața autorității legislative sau executive. Reprezentanții aleși și miniștrii desemnați de aceștia și-ar depăși mandatul general dat de cetățeni dacă ar ceda în fața unor negocieri private cu angajații unor ministere. În consecință, condițiile de muncă și nivelul de recompensare în sectorul public nu se pot stabili în afara procesului electoral, care este singurul care poate oferi legitimitate autentică și echilibrul social necesar unor astfel de măsuri. Ca să nu mai amintim de tentația, pe deplin ilegală și acum, dar căreia nu-i rezistă nici un sindicat puternic, de a ataca ansamblul politicilor guvernamentale în numele „promovării intereselor” propriilor membri.

În privința sindicatelor private, dat fiind punctul precedent și dată fiind misiunea sindicatelor în general, pare rezonabilă limitarea ariei lor de acțiune la firma proprie, pentru a le împiedica să ia locul celor publice în misiunea de a submina guvernul și pentru împiedicarea cartelizării.

Exemple concrete aveți?

Avem, cum să nu? Iată cum își văd misiunea pe acest pămînt primele 3 confederații sindicale din România. Vă rog să observați generozitatea cu care își asumă sarcini și obiective politice dintre cele mai diverse:

C.N.S.L.R.-FRĂŢIA

Confederaţia noastră este cea mai mare organizaţie naţională de profil sindical, independentă faţă de partidele politice, de organele de stat şi de patronat, constituită exclusiv prin voinţa membrilor săi şi cuprinde la ora actuală peste 800 de mii de sindicalişti.

C.N.S.L.R.-FRĂŢIA azi:
– Reprezintă şi promovează interesele profesionale, sociale, economice şi culturale si apără toate drepturile fundamentale ale membrilor săi;
– Participă, ca partener reprezentativ, la negocierea contractului colectiv de muncă şi la elaborarea şi modificarea actelor normative care privesc activitatea sindicală şi interesele socio-profesionale şi economice ale membrilor de sindicat;
– Promovează relaţii de colaborare şi solidaritate internă şi internaţională cu toate organizaţiile sindicale devotate aspiraţiilor democratice, dreptăţii, libertăţii si păcii;

BNS

Blocul National Sindical este o organizatie sindicala confederativa ce reuneste pe baza liberului consimtamant organizatii sindicale de tip federativ.
Principiile fundamentale pe care Blocul National Sindical le apara si le promoveaza sunt democratia, egalitatea in drepturi, solidaritatea si toate principiile cuprinse in “Declaratia Drepturilor Omului”, iar activitatile principale pe care le desfasoara sunt:
– Negocierea contractului colectiv de munca la nivel national;
– Sustinerea, la toate nivelele, a drepturilor si intereselor membrilor sai;
– Urmarirea asigurarii protectiei sociale pentru membrii sai;
– Formularea si sustinerea de proiecte de acte normative sau modificari ale legislatiei existente referitoare la oricare dintre drepturile si/sau interesele legitime ale oricaruia dintre membrii sai;
– Promovarea si sustinerea principiilor economiei de piata si ale statului de drept;
– Colaborarea cu alte organizatii sindicale din tara si/sau strainatate;
– Promovarea si imbunatatirea educatiei sindicale.

Cartel Alfa

Confederaţia Naţionala Sindicală „Cartel ALFA” a fost creată în 1990 în scopul de a realiza o reprezentare reală şi autentică a lucrătorilor din România. CNS “Cartel ALFA” a contribuit la transformarea mişcării sindicale româneşti prin formarea de militanţi sindicali experimentaţi care pot să îşi exprime liber opiniile şi să reprezinte cu adevarat interesele lucrătorilor.
Confederaţia este total independentă faţa de guvern sau grupuri politice si este deschisă oricui spre aderare.

Obiectivul său fundamental este consolidarea societatii democratice romanesti in scopul apararii si promovarii intereselor lucratorilor si a justitiei sociale. Confederatia militeaza continuu pentru crearea de locuri de munca, imbunatatirea conditiilor de viata a celor pe care ii reprezinta, pentru o politica concordanta de venituri si pentru stabilitate si dezvoltare economica.

CNS „Cartel ALFA” include printre preocuparile sale:
• negocierea si incheierea contractului colectiv de munca la nivel national
• modelarea cadrului economic si legislativ de interes general,
• promovarea parteneriatului social, a dialogului si a solidaritatii,
• organizarea si sprijinirea procesului intern de formare a militantilor si de participare,
• asistarea si reprezentarea organizatiilor membre ori a membrilor de sindicat

Valorile crestine ale justitiei, solidaritatii si grijii fata de semeni ofera cai de rezolvare pentru problemele sociale actuale. In programul sau, CNS „Cartel ALFA” transforma aceste valori in trei obiective: solidaritate, participare si sustenabilitate. Solidaritatea nu face distinctie intre rase, sexe, varsta, nivel de educatie sau statut social. Solidaritatea depaseste portile caselor si ale companiilor si chiar granitele statului. CNS „Cartel ALFA” doreste o societate in care cetatenii participa la procesele sociale si de muncă.

Care va sa zică, cu ce trebi se ocupă un sindicat real?

După cum se vede, toate sindicatele își propun în teorie obiective ilegale și exercită în practică presiuni asupra guvernului și a parlamentului pentru atingerea acestora. Sindicatele mari au încheiat acorduri cu partidele politice prin care se angajează să susțină prin mișcări de stradă diverse doctrine politice. Glumesc, nu sînt diverse, e una singură, cea socialistă. Ultimul acord de susținere reciprocă s-a încheiat între marile confederații sindicale și USL în februarie 2011.

La televizor, liderii de sindicat acuză diverse atentate la adresa democrației executate de Băsescu, Boc și restul PD-L. În piețe, membrii de sindicat cer plecarea guvernului, a președintelui, mărirea salariilor, a pensiilor, abolirea unor legi răuvoitoare și instituirea altor legi, de această dată, binevoitoare pentru membrii acestora.

Peste 800.000 de români antisemiți

CNSLR Frăția, oferă un exemplu și mai spectaculos: duce și o politica externă agresivă. După calculele lor, peste 800.000 de români sînt antisemiți fără ca măcar să o știe. Nu e de mirare că Dl. Soros e îngrijorat de recrudescența rasismului în România. Iată un fragment cu o serie de obiective din Rezoluția ”Democrație, Pace și Securitate și rolul ONU”, document semnat în 2010 de CNSLR Frăția:

12. Realizarea unei păci globale între Israel şi Palestina, pe baza unei coexistenţe paşnice într-un context de securitate format din două state independente şi suverane, şi acordarea unei atenţii viabile cereri reînnoite de sprijin din partea comunităţii internaţionale, ca o prioritate urgentă şi de
prim-plan. Congresul afirmă că este necesară punerea completă în aplicare a rezoluţiilor 242 (1967), care recunoaşte graniţele din 1967, şi 338 (1973) a Consiliului de Securitate al ONU este crucială pentru realizarea unei păci echitabile şi durabile. Congresul recunoaşte că sunt necesare întreprinderea unor acţiuni fundamentale pentru rezolvarea situaţiei critice a refugiaţilor palestinieni de asemenea pe baza rezoluţiilor relevante ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru construirea unor relaţii paşnice şi constructive între Israel şi Palestina şi vecinii lor. Congresul de asemenea recomandă o recunoaştere universală a dreptului Israelului de a exista alături de un stat palestinian viabil, independent, recunoscând că aceasta este esenţială pentru atingerea unei soluţii paşnice;
13. Consecinţele ocupării Cisiordaniei de către Israel, a perpetuat prezenţa de colonii în aşezările israeliene şi impactul negativ al acestora asupra vieţii palestinienilor, inclusiv a accesului la apă, în plus faţă de blocada din Gaza şi politice extremiştilor Hamas, impunând constrângeri grave asupra potenţialului de dezvoltare economică şi socială în Palestina, care se confruntă cu mulţi muncitori săraci care depind de locul lor de muncă din unele aşezări precare. Decizia ca Egiptul de a impune restricţii severe la frontiera cu fâşia Gaza va exacerba criza economice care deja afectează profund oamenii din Gaza;
14. Invadarea Gazei de către Israel, în decembrie 2008, ca răspuns la atacurile cu rachete şi decizia acestui stat de a nu se conforma rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU pentru încetarea focului sunt acte inconştiente şi inacceptabile şi au costat viaţa a sute de civili nevinovaţi. Aceste evenimente sunt încă un exemplu al ciclului fatal de provocare şi de reacţie, care nu serveşte decât să accentueze atitudinile extremiştilor şi face şi mai îndepărtată perspectiva unei soluţionări a conflictului;
15. Recunoscând că sfârşitul prezenţei israeliene în Gaza reprezintă un pas important spre rezolvarea conflictului, Congresul a cerut ridicarea blocadei din Gaza în conformitate cu Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU 1860 (2009) şi invită Israelul să pună capăt ocupaţiei sale din Cisiordania şi să demonteze toate aşezările din teritoriile ocupate. Congresul recunoaşte că relaţiile economice cu aceste aşezări va contribui la susţinerea existenţei lor, care este contrară cu dreptul internaţional;
16. Dacă fiecare ţară are dreptul de a-şi apăra graniţele sale legitime, precum şi viaţa şi bunăstarea populaţiei sale, peretele de separare ridicat de guvernul israelian, care intră în mod semnificativ în teritoriul palestinian, constituie o încălcare a dreptului internaţional, care face ca pace şi coexistenţă reciprocă să devină tot mai greu de atins. Congresul solicită demolarea zidului, recunoscând că securitatea şi respectul reciproc între israelieni şi palestinieni sunt esenţiale pentru pace. Congresul invită Israelul şi Siria să încheie un acord cu privire la retragerea Israelului din
Platoul Golan, concomitent cu acordarea de garanţii de securitate;
17. Congresul îndeamnă de asemenea israelienii şi palestinienii să renunţe la violenţă, şi să se angajeze la o declare a încetării focului de lungă durată şi să întreprindă acum negocieri directe pentru a stabili „Foaia de parcurs” lansată în 2002 de către Statele Unite, Rusia, ONU şi UE. Acesta
recunoaşte un acord privind statutul Ierusalimului ca esenţial pentru soluţionarea conflictului şi subliniază urgent şi imperativ ca comunitatea internaţională să sprijine, în toate modurile posibile, căutarea unei soluţii paşnice;
18. Congresul salută acordul istoric dintre Histadrut şi PGFTU realizat de muncitorii palestinieni, cu asistenţă din partea CIS, în august 2008, şi iniţiativele federaţiilor sindicale europene din sectoarele respective pentru a sprijini cooperarea în apărarea drepturilor lucrătorilor. Acest
acord şi alte acţiuni de promovare a muncii decente trebuie să pună capăt discriminării şi sunt esenţiale pentru a pune bazele unei dezvoltări economice corecte şi echitabile;
19. Sute de mii de muncitori palestinieni nu poate găsi locuri de muncă în condiţiile actuale, cee ce provoacă disperare şi dezamăgire pe scară largă, şi Congresul afirmă că nu se mai poate aştepta, ci este nevoie de o acţiune urgentă pentru a promova oportunităţile de muncă decentă şi pentru aceşti lucrători. Congresul îndeamnă CIS să continue să sprijine consolidarea cooperării între mişcarea sindicală din Palestina şi Israel şi invită comunitatea internaţională să sprijine reconstrucţia şi dezvoltarea economică în Palestina, în special, prin Fondul palestinian pentru ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a OIM;