FUNDATIA IOAN BARBUS

Surpriză! Surpriză! Palestinienii nu vor recunoaște statul evreu (Richard Z. Chesnoff)

Surprise, Surprise! Palestinians Won’t Recognize Jewish State

“Autoritatea Palestiniana nu va recunoaste niciodata Israelul ca stat evreu… O astfel de declaratie i-ar ameninta direct pe musulmanii si pe crestinii care locuiesc în Israel si i-ar împiedica pe refugiatii palestinieni care au parasit locuintele lor acum câteva zeci de ani sa capete dreptul sa se întoarca la ele” – Negociatorul sef Nabil Sath, la scurta vreme dupa începerea discutiilor de pace mediate de SUA.

Acest mai degraba socant comentariu facut la Ramala saptamâna trecuta de catre un membru presupus mai „moderat” al conducerii palestiniene a dat titlurile mai multor articole publicate în lumea araba si Israel. În mod surprinzator, el nu a fost nici macar mentionat de mass media importanta americana. Dupa cum stie bine Dl. Sath, Israelul a fost înfiintat si recunoscut international ca stat evreu cu mai mult de 60 de ani în urma. Stie de asemenea ca refuzul arab de a recunoaste acest fapt este în miezul conflictului din Orientul Mijlociu. Asadar cum se asteapta Sath sa câstige încrederea Israelului si concesii pentru pace daca palestinienii înca refuza sa accepte caracterul evreiesc al Israelului?

Si de ce este Dl. Sath atât de îngrijorat de arabii din Israel, acele 20% din cele 8 milioane cât are populatia Israelului ai caror predecesori au fost destul de destepti încât sa nu plece în timpul razboiului început de arabi în 1947-1948? Stie cu siguranta ca arabii israelieni (crestini, druzi si musulmani) sunt cetateni cu drepturi depline ai statului Israel. Au ocazional probleme, dar voteaza întotdeauna, îsi aleg proprii membri în Parlament, lucreaza în guvernul israelian, în industria, agricultura si comertul israelian, sunt doctori si asistente în spitalele israeliene, învatatori si profesori în scoli si universitati, pot intra în armata israeliana daca doresc, se bucura de un sistem democratic neegalat în orientul Mijlociu si de un standard de viata care este printre cele mai ridicate din statele arabe de oriunde.

Dl Sath uita sa explice ca atunci când vorbeste de „dreptul la întoarcere” nu se refera în special la supravietuitorii celor aproximativ 700.000 de palestinieni refugiati din 1848. El vorbeste de toti descendentii acestora (patru sau cinci generatii), adica în jur de 4 milioane de suflete dupa estimarile arabe! Chiar se asteapta oare conducerea palestiniana ca Israelul sa se sinucida demografic ca parte a „întelegerii de pace”?

Exodul palestinian din timpul Razboiului Arab împotriva nou înfiintatului Israel face parte din trecut. Multi au fugit de teama razboiului, altii pentru ca au fost îndemnati sa faca loc armatelor arabe „biruitoare” si unii, însa cu siguranta nu cei mai multi, au fost împinsi în afara de trupele israeliene în focul luptelor.

Alte probleme de la jumatatea secolului XX legate de refugiati au fost rezolvate repede (de exemplu, milioanele care au fugit simultan din India si Pakistan). Problema refugiatilor arabi însa a fost lasata sa putrezeasca cu acordul conducerii palestiniene. E usor de înteles ca Israelul, cu milioane de refugiati la portile sale, a refuzat sa primeasca înapoi pe bucata sa de pamânt o masa ostila de refugiati arabi. Lumea araba a întors spatele fratilor sai. Cu exceptia Iordaniei, nici un stat arab nu a acordat cetatenie refugiatilor palestinieni, cu atât mai putin un camin permanent pe unul din milioanele de hectare libere. Dimpotriva, refugiatii palestinieni au fost pusi în tabere supraîncarcate – orase de corturi care au devenit mizerabile. Traiesc înca din asistanat international masiv, sunt ipotecati de functionari corupti si stau si asteapta ca Israelul sa fie distrus pentru ca sa invoce „dreptul la întoarcere”.

Sa comparam aceasta cu o alta criza a refugiatilor din Orientul Mijlociu, mai putin cunoscuta, care a coincis cu nasterea Israelului: exodul fortat a aproape 900.000 de evrei din caminele lor de secole din lumea araba, adica din Irak, Siria, Liban, Yemen, Egipt, Libia, Tunisia, Algeria si Maroc.

Aceste comunitati evreiesti, dintre care unele existau cu o mie de ani înainte de islam, aveau o cultura bogata, traditiile si dialectele lor, precum si învatati si literatura religioasa proprie. Adevarata istorie a acestei saga a refugiatilor din Orientul Mijlociu este spusa într-o noua carte a recunoscutului istoric englez Sir Martin Gilbert în noua sa carte „În casa lui Ismail; o istorie a evreilor în tarile musulmane” (Yale University Press).

Cu siguranta, spune Gilbert, evreii din lumea araba au fost de-a lungul secolelor supusi ocazional la violenta si convertiri fortate. Nici nu au fost niciodata acceptati altfel decât dhimi, „protejati” dar totdeauna cetateni de rangul doi.

Cu toate acestea, în 1947, aproape un milion de evrei traiau în lumea araba. Multi aveau un rol de prima mâna în economiile locale, comertul international si medicina. Multi devenisera consilieri importanti ai regilor si presedintilor si au ajutat la îmbogatirea oraselor din lumea araba (înainte de 1948, Camera de comert de la Bagdad era 50% evreiasca).

Hotarârea istorica de înfiintare a statului Israel a schimbat toate acestea. Furioasa la ideea existentei chiar si a unui foarte mic stat Israel în mijlocul sau (si cu un ochi hraparet la posesiile cetatenilor evrei), lumea araba s-a întors împotriva evreilor sai prin discriminare legislativa, rascoale antisemite organizate de guverne si pogromuri criminale. Pusi în fata unor amenintari din ce în ce mai mari, a violentelor majore (unii au fost spânzurati pentru distractie publica) si a unor masuri menite sa îi priveze de drepturile cetatenesti, aproape 900.000 evrei au fost fortati sa îsi paraseasca casele între 1948-1967. La Cairo, casa celui mai bogat evreu a devenit rezidenta presedintelui egiptean.

Aproape tuturor li s-a „permis” sa paraseasca pamânturile natale cu conditia sa semneze acorduri ca nu se vor mai întoarce niciodata si, mai presus de toate, ca lasa în urma proprietatile si posesiile lor. Documente descoperite recent arata ca o mare parte din aceasta tâlharie imensa a fost un plan organizat de guvernele arabe pentru a pune mâna pe bunuri în valoare de 100 miliarde de dolari astazi.

Astazi, cu exceptia unor comunitati mici din Maroc, lumea araba este practic Judenrein. Egiptul, care odinioara avea 180.000 de evrei, are azi o mâna de evrei la Cairo si Alexandria. Irakul, care avea 160.000 de evrei, are azi 10. În Libia si majoritatea celorlalte state arabe nu e nici unul.

Aici vine diferenta dintre sortile refugiatilor arabi si evrei. În timp ce corupta lume araba a condamnat arabii palestinieni sa nu aiba o tara, a irosit ocaziile de a face pace cu Israelul si a furat megamilioane prin ajutoare, statul evreu si comunitatea evreiasca mondiala au lucrat din greu sa îi reaseze pe fratii lor evrei fugiti de pe pamânturile arabe. Mai mult de jumatate de milion s-au stabilit în Israel unde, dupa primii ani de greutati economice si uneori sociale, ei si urmasii lor au fost integrati cu succes si formeaza acum mai mult de 50% din populatia evreiasca. Altii si-au facut alte camine în America de Sud, Europa de Vest, Statele Unite, Canada, reconstruindu-si vietile si pastrând totodata legaturile culturale si institutiile comunitare.

Cel mai important, nici macar un singur evreu din lumea araba nu a ramas refugiat, nici unul nu locuieste într-o tabara mizerabila, sau cere finantare ONU, sau „dreptul la întoarcere” în lumea araba. Mai presus de toate, nici un evreu furios nascut pe pamânt arab nu s-a încins cu o bomba la brâu ca sa se urce într-un autobuz si sa omoare zeci de nevinovati.

Sunt informatii potrivit carora Sath se lupta pentru a avea locul de frunte în echipa de negociere palestiniana. Roiul bâzâitor de apologeti pro-palestinieni va spune ca declaratia lui Nabil Sath este pentru „uzul strazii arabe”. Tocmai aici e problema. E timpul ca liderii palestinieni sa le spuna oamenilor lor ca singura speranta de pace este (…) sa recunoasca Israelul ca stat evreisec, sa construiasca locuinte permanente pentru refugiatii palestinieni în statul arab si sa caute reinstalarea celorlalti în alte tari arabe.

Va rog frumos, nu poate cineva sa îi dea Dlui Sath noua carte a lui Sir Martin?

(traducere Florina B.)

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Mihaela Bărbuş

Mihaela Bărbuş

De profesie medic veterinar, Dr. Mihaela Bărbuş provine dintr-o familie cu rădăcini transilvănene şi regăţene, greco-catolice şi ortodoxe. Împreună cu Dr. Anca Cernea, este legatar universal al testamentului diplomatului Camil Demetrescu.

Un comentariu

  1. Liviu
    21 septembrie 2010

    Arabii sufera de lene si mai au si un complex de inferioritate, totul altoit pe o lipsa congenitala de caracter.

    E pacat, pentru ca or fi si oameni cumsecade intre ei, dar experienta sociala ii descrie prin prima fraza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

„Sunt multe speranțe că chiar anul acesta, România se poate califica pentru Visa Waiver și ca să facă asta, cer oamenilor care mă ascultă astăzi ca ei sau prietenii lor, care se duc să aplice pentru o viză, să fie siguri că au toate documentele în orgine”,  spune domnul Adrian Zuckerman, ambasadorul american (2019-2021) numit …

aMBASADOR SUA LA BUCUREȘTI 2019 - 2021 administrația TRUMP - VISA WAIVER -
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian