Sub Obama, America a obosit sa mai fie tara care se ghideaza dupa pricipiul „make the world safer for democracy”, în schimb a devenit tara lui Daladier ce se întorcea extaziat de la Munchen.
??George Daniel Rîpa
John Bolton îl numea pe Barack Obama, într-un excelent articol publicat în numarul din iulie/august al Standpoint Online, primul presedinte post-american. Bolton facea acest afirmatii în contextul în care Obama era în plina campanie de dezavuare a administratiilor anterioare. În acest timp se desfasura ceea ce presa conservatoare numea „Obama`s European apology tour”. În paralel, Obama se întâlnea amical cu Chavez si asculta fara sa clipeasca discursuri anti-americane lansate de liderii extremisti ai Americii de Sud. Acestia erau noii prieteni ai Washingtonului, aceiasi care afirmau ca Statele Unite sunt Satan, sau ca (nu râdeti) Washingtonul este vinovat pentru cutremurul din Haiti. Refuzul de a face poze si de a discuta cu premierul israelian dovedesc ca Bolton a avut dreptate. America a obosit sa mai fie tara care se ghideaza dupa pricipiul „make the world safer for democracy”, în schimb a devenit tara lui Daladier ce se întorcea extaziat de la Munchen.
Cred ca, pâna acum, cel mai important esec al administratiei Obama nu este nici Afganistanul (unde a ales sa nu mearga pe mâna generalilor) si nici Europa de est (unde se ploconeste în fata lui Putin). Cel mai mare esec al administratiei democrate este faptul ca nu reactioneaza conform propriilor valori si nici macar conform dreptului international, în chestiuni ce tin de securitatea globala. Sub nasul administratiei Obama, Coreea de Nord testeaza rachete balistice si arme nucleare, încalcând rezolutii exprese ale Consiliului de Securitate al ONU, 1695 si 1718. În locul unei reactii ferme, sub capitolul VII al cartei ONU, Obama a închis ochii, la fel cum a facut-o atunci atunci când Ahmadinejad a anuntat ca Teheranul are capacitatea de a produce arme nucleare.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, comunitatea euro-atlantica si-a pus speranta în America. Washingtonul a fost, pentru multa vreme, garantul securitatii globale. Obama-Biden-Hillary au pus însa punct acestei epoci. Naivitatea presedintelui american l-a scos din sarite pâna si pe liderul francez, Nicolas Sarkozy, prima data la reuniunea Adunarii Generale a ONU, ce a avut loc în septembrie 2009 la New York. „We must never stop until we see the day when nuclear arms have been banished from the face of the earth”, este fraza care l-a enervat la culme pe Sarkozy. Liderul francez avea sa afle peste doar câteva ore ca Obama a facut aceste declaratii, desi serviciile secrete americane îl informasera în momentul în care si-a preluat mandatul, ca Iranul dezvolta capabilitati nucleare sub pamânt, pentru a nu fi detectate de satelitii occidental.
Replica liderului francez a fost pe masura, si a venit tot de la tribuna defunctei ONU. “President Obama dreams of a world without weapons…but right in front of us two countries are doing the exact opposite”. „Iran since 2005 has flouted five Security Council resolutions“. “North Korea has been defying Council resolutions since 1993”. În mod normal, am crede ca a fost o gluma, si ca cei doi lideri si-au încurcat discursurile, citind fiecare din foaia celuilalt, dupa modelul patentat de Obama care îsi multumeste singur pentru invitatia la Casa Alba.
Din septembrie 2009 si pâna în prezent, Statele Unite nu au facut nimic pentru a stopa programele balistice si nucleare ale Iranului si Coreei de Nord. Obama, asemeni lui Daladier, a continuat sa vorbeasca despre dialog si negocieri, în ciuda atentionarilor lui Sarkozy. “What good has proposals for dialogue brought the international community? More uranium enrichment and declarations by the leaders of Iran to wipe out a UN member state off the map”. Si totusi, între timp, ceva s-a schimbat. Obama a întors spatele chiar liderului acelei tari care este amenintata ca va fi stearsa de pe fata pamântului.
Sarkozy l-a vizitat pe Obama chiar în Saptamâna Mare. “Iran cannot continue its mad race toward acquiring nuclear weapons. The time has come to take decisions”. Daca Obama a înteles sau nu ceva, vom vedea în urmatoarele saptamâni. Singura certitudine este însa aceea ca, pentru prima data în istorie, comunitatea euro-atlantica priveste cu mai multa încredere catre Paris decât catre Washington. Si nu este doar meritul Parisului.
George Daniel Rîpa
