FUNDATIA IOAN BARBUS

Traian Băsescu la Varșovia: “NATO trebuie să aibă o prezenţă militară mai puternică. Să reducem dependența față de Rusia”

“NATO trebuie să aibă o prezenţă militară mai puternică, iar statele din regiune trebuie să fie solidare în a-şi reduce dependenţa energetică faţă de Federaţia Rusă”, scrie Traian Băsescu pe Facebook, după participarea la conferința “Suveranitate, Solidaritate, Securitate“ din Polonia, Varșovia, la invitația președintelui polonez, Andrzej Duda.

basescu polonia

La conferință au participat președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, fostul președinte al Lituaniei, Valdas Adamkus, fostul președinte al Cehiei, Václav Klaus, fostul președinte al Georgiei, Mikheil Saakashvili și Traian Băsescu.

“Împreună cu preşedintele Poloniei, preşedintele Estoniei, precum şi foştii preşedinţi din Georgia, Lituania şi Cehia, am avut o dezbatere extrem de profundă legată de securitatea regională şi ameninţarea pe care o reprezintă Federaţia Rusă în regiune. S-au exprimat soluţii, iar concluzia este că NATO trebuie să aibă o prezenţă militară mai puternică, iar statele din regiune trebuie să fie solidare în a-şi reduce dependenţa energetică faţă de Federaţia Rusă.

Este impresionant să vezi pusă la un loc experienţa şi cunoaşterea problematicii regionale ale unor foşti preşedinţi, toţi cu câte două mandate”, scrie Băsescu.

basescu saakasvili
Mikheil Saakashvili și Traian Băsescu

Conform publicației poloneze niezalezna.pl, Traian Băsescu a declarat că a fost mereu sceptic în privința cooperării cu Rusia, deoarece aceasta reprezintă un risc în regiune. – Gazprom este mai eficient decât Armata Roșie – a spus fostul președinte român. Băsescu a atras atenția asupra faptului că guvernul precedent polonez, Platforma Civică (PO), nu a susținut solidarita europeană, sprijinind, împreună cu Germania, contruirea conductei Nord Stream 2, dintre Rusia și Germania.

Kaczynski a fost un erou, în regiunea noastră, deoarece a înțeles riscurile politice, a spus Băsescu, conform publicației poloneze.

fot. Andrzej Hrechorowicz/KPRP

Posted by Andrzej Duda on 21 Decembrie 2015

Cu puțin înainte de tragedia de la Smolensk din 10 apriie 2010, Traian Băsescu și Lech Kaczynski au convenit Parteneriatul strategic dintre România și Polonia.

lech base(1)
Lech Kaczynski și Traian Băsescu, octombrie 2009

Vedeti si: Traian Băsescu la Varșovia: Nu se poate construi nimic pe comunism

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Măgurele -> Britania -> Gent -> Patruped:bun Biped:rău -> În Linie Dreaptă https://twitter.com/CostinAndriess

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Intră în scenă oștirea recrutată de Moscova. În România e destul să te uiți expeditiv în jur și vei descoperi șoșocisme la orice nivel, la orice televiziune, pe site după site. Sunt formatori de opinie care, sistematic, strâmbă realitatea de acasă, unde atacă metodic repere românești autentice, mai ales dacă mai sunt în viață, cum …

Totul se plătește… Gratuitatea nu e pentru negustorii de idei numiți cândva sofiști, imuni la adevăr și la plata Domnului, vibranți însă la plățile și polițele pământești. Inclusiv comunicarea publică a „adevărului” despre marea neutralitate, orbirea altora prin manipulare patetic autovictimizantă, încâlcirea programatică a lucrurilor până la confundarea călăului cu victima și a Occidentului cu …

Ambasadorului rus de la Chișinău i s-a ridicat tensiunea și a dat un comunicat despre criminalii care au trimis tancul sovietic după nava rusească. A făcut trimitere la faptele eroice ale criminalilor care ne-au ocupat și omorât, a plâns un pic despre soarta grea a ocupanților și a lăsat sa se înțeleagă că nimic nu …

CândOrbán sau Putin critică Occidentul, o fac de pe poziții revizioniste (halucinante, fiindcă Ungaria Mare și URSS sunt cadavre istorice). În schimb, conservatorii polonezi, care denunță cu egală vehemență ingineriile sociale “progresiste” și cârdășia iresponsabilă cu Putin în UE, au dreptate pe toată linia, cum recunosc acum doar pe jumătate oficialii UE (să vedem când …

A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”, muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale, iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului …

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian