FUNDATIA IOAN BARBUS

Un om egal cu Rusia: mitocanul Rogozin

Ajuns la Moscova după ce a ieșit pe furiș din Republica Moldova, Dmitri Rogozin, individ care ocupă funcția de viceprim-ministru al Rusiei a trimis un mesaj pe Twitter românilor:

Da, domnilor români, vă vom explica în curând totul, cine sunteţi şi ce credem despre voi.

Și pentru că nu cred că mesajul ascunde vreo apreciere admirativă despre România și despre români e cazul să afle și părerea românilor despre el, despre Putin și despre Rusia. De la început trebuie spus că amenințarea lui Rogozin că va veni deasupra României într-un bombardier TU-160 îl face nu de temut pentru forțele aeriene NATO, ci îl face o țintă.

Rușii nu au decât 11 avioane TU-160 capabile de decolare la bază Engels din Saratov. Avionul este detectabil și nu este decât o chestiune de puțin timp pentru că un Raptor 22 – cu numele complet Lockheed Martin/ Boeing F-22 Raptor, avion nedetectabil – să-i vină de hac. Asta în cazul fericit în care TU-160 s-ar putea ridica de la sol, știut fiind că marea tehnică rusească, un erzatz a celei sovietice, nu este capabilă să susțină și ambițiile ofensive ale conducătorilor țării. N-a făcut-o nici pe vremea sovietelor și a președintelui Kennedy și nu poate s-o facă nici acum.
f22_raptor

F-22 Raptor

Numai un prost că Dmitri Rogozin poate să creadă că sperie România sau NATO cu amenințările sale, dar acestea demonstrează că nu există accidente în nivelul de exprimare al politicienilor ruși, ci doar reținere diplomatică până în momentul în care li se pare că își pot permite. Prin ea însăși Rusia este incapabilă să producă bunăstare materială locuitorilor sau tehnologie competitivă inclusiv la nivel militar și își datorează mijloacele de trai doar prin vânzarea de țîței, gaze și minereuri.

Prin declarația sa adresată românilor, Rogozin poate fi comparat cu una din acele secături de cartier care amenință oamenii respectabili cu bătaia dacă nu îi dau banii. El este un demn reprezentant al țării care a produs și și-a răspândit rackeții prin lume, un terchea-berchea care s-a dus la Tiraspol să adune niște hârtii fără valoare pe care să le ducă la Moscova pentru a declara independența Transnistriei.

Dar Rogozin nu este singur, el reprezintă întreaga clasă politică de la conducerea Rusiei și poate să stea fără să roșească alături de un Vladimir Jirinovski așa cum a stat alături de Alexandr Lebed, ucigașul de moldoveni. Cel mai înalt reprezentant al racketilor politici ruși este președintele Rusiei Vladimir Putin, care încearcă să mențină în opinia publică internațională acea imagine a masculului Alfa, dar uită să-și cerceteze actul de identitate și să vadă în oglindă că nu are mușchi, ci îi atârnă șuncile pe piept. Dacă ar fi fost deștept Putin și-ar fi integrat țara în lumea democratică, dar președintele rus nu este în stare decât să se bată pe burtă decât cu alde Moș Teacă.

Comuniști reciclați în băieți de cartier cu limuzine și funcții în stat, politicienii ruși sunt mari amatori de senzații tari, char dacă pentru asta ei trebuie să încalce independența și suveranitatea altor țări. Ucraina este ultima victimă a banditismului rusesc, despre care se vorbește pompos ca fiind o expresie a ambițiilor imperiale post-sovietice. Rackeții politici ruși tratează Ucraina ca pe o zonă pe care trebuie să pună mână și că pe un câmp de experimentare a unor posibilități de intimidare a statelor europene. Au luat Crimeea și nu se vor opri decât dacă li se da peste bot, că numai așa înțeleg golanii că trebuie să stea liniștiți.

Revenind la Dmitri Rogozin și țara lui, aici trebuie să aplicat un tratament serios. În primul rând cred că viceprim-ministrul ar fi cazul să fie declarat persona non grata în România & Uniunea Europeană chiar dacă s-ar supăra niște tovarăși germani sau francezi. Până la urmă fiecare trebuie să îi țină la distanță pe scandalagii și tâlhari și un pic de îngrădire a libertății lor de mișcare nu ar produce decât un uriaș suspin de ușurare.

În al doilea rând trebuie să ne dăm seamă că Rusia nu poate fi tratată cu mănuși, că acest stat este un agresor căruia i s-a iertat exagerat de mult. Vladimir Putin devine mare numai slăbiciunea execrabilă a conducătorilor occidentali al cărui exponent este Barack Hussein Obama. Conducătorul Rusiei și ciracii săi nu seamănă decât cu Stalin și cu cercul sau de bandiți sovietici, asupritori ai popoarelor și criminali cu sânge rece.

România nu este un țară căreia Rusia să-i poată fi exemplu, noi avem o altfel de istorie, o altă mentalitate și o altă cultură, iar perioadă dintre 1945 și 1990 ne-a dovedit că imitarea acelui stat ne poate fi fatală. Am fost o dată pe marginea prăpastiei și nu ne plac nici șefii ruși și nici clonele lor dâmbovițene, cele cu sau fără carte.

În consecință, Rogozin, scutește-ne de înjurăturile tale și stai acolo, în propria ta mizerie, Rusia!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

4 comentarii

  1. Anca Cernea
    11 mai 2014

    ca și în alte ocazii, Marinarul a zis-o bine:
    interviu Opinia Timișoarei

    “Trebuie aflat cata vodca a consumat inainte de a face aceste declaratii. E o declaratie tipic rogoziana, cu lipsa de respect pentru legislatie internationala, cu lispa de respect fata de alt stat si de orice altceva ce nu reprezinta Mama Rusia…Si tot acest pachet al unui politician pe care vremurile l-au depasit, iar el a ramas inca la modul de gandire al stalinismului. Asta e Rogozin“, a declarat in exclusivitate pentru opiniatimisoarei.ro presedintele Romaniei Traian Basescu.

    Jurnalistul opiniatimisoarei.ro Ciprian Voin a insistat reamintind ca Ministerul Afacerilor Externe Roman a cerut lamuriri oficiale.

    “Sigur, in astfel de situatii, trebuie, pentru ca Ministerul de Externe Roman nu avea de unde sa stie daca Rogozin a facut declaratia dupa un consum masiv de vodca sau cu mintea limpede…Si, atunci, poate vom primi un raspuns vizavi de Rogozin. Daca era treaz sau nu”, a completat pentru opiniatimisoarei.ro Traian Basescu.

  2. Daniel Francesco
    11 mai 2014

    MRU ne indeamna sa nu-l bagam in seama pe Rogozin (a nu se confunda cu Rogozen de la Vaxpublika) deorece este un soi de bufon. Poate ca MRU confunda guvernul Rusiei cu un circ, dar asta ma determina sa mai adaug un semn de intrebare cu privire la maturitatea prezidentiabilului care ar trebui sa ne apere.

  3. Liviu Crăciun
    11 mai 2014

    mai bine sa-l bagam
    daca zice ca a fost un dobitoc si-i pare rau, rugam pe cineva sa-l scoata

  4. Daniel Francesco
    11 mai 2014

    Chiar nu ma intrebam de ce candidatul ortodoxist Iulian Capsali – care apara familia si tara – nu este interesat de declaratiile lui Rogozin. Am gasit raspunsul in aceasta fotografie:

    Rogozin2

    Rogozin la o intrunire a Rodina, partidului sau de suflet, inconjurat de indivizi cu cruci mari…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian