ONU, prin organismele componente şi în ansamblul ei, s-a dovedit de la bun început o organizaţie coruptă, supusă voinţei grupului de state dominante din fiecare epocă.

Deciziile sale au avut mereu un caracter politic şi in niciun caz nu au fost în spiritul echităţii, a binelui vreunui stat, popor, vreunei culturi sau pentru rezolvarea reală a vreunei probleme. În aceeaşi măsură, lipsa de decizii din partea organizaţiei în alte situaţii poartă exact acelaşi caracter.

Din momentul în care devenim conştienţi de acest adevăr simplu, începe să fie clară cauza ineficienţei endemice a organizaţiei în rezolvarea tuturor conflictelor care s-au derulat până acum în lume. Exemplul războiului din Siria este strigător la cer şi edificator. O ţară total distrusă fizic şi dezmembrată, aproape un milion de morţi (lăsaţi cifrele oficiale), 12 milioane de refugiaţi, un criminal de război care continuă să conducă ce a rămas din fosta Sirie şi nicio intervenţie a ONU.
 
Iar spaţiul fost sirian continuă să fie bântuit de nenumărate grupări teroriste islamice, de miliţiile FSA, de armata iraniană, de armata nr.2 a Iranului numită Hizballa, de armata Irakului (şi el vasal al Iranului), de ruşi, de americani, de turci, de ISIS (de care nu se va scăpa atât de uşor cum cred unii), de miliţiile kurzilor care apără existenta propriei populaţii si să mă scuze cei pe care i-am omis…

ONU s-a arătat pur şi simplu în stare de catalepsie faţă de ce se întâmplă în Siria. 

Oare această stare caracterizează întreaga activitate a ONU?
 
Da de unde!

Există o temă cu totul predilectă pentru ONU şi organismele sale, în care organizaţia dovedeşte o hiperactivitate patologică vrednică de Ritalin: Israelul. Nu are desigur nicio importanţă că Israelul este singura oază de stabilitate, democraţie şi civilizaţie din Orientul Apropiat.

Organizaţia a primit o sarcină: să facă tot posibilul pentru a lovi în Israel, pentru a-l îngenunchia, pentru a-l delegitima, pentru a-i pregăti un „dosar” compus din acuzaţii măsluite şi falsuri, greu cât o piatră de moară.

ONU se află de fapt in mâna lumii arabo-musulmane, cu potenţialul ei financiar imens, cu petrolul ei şi nu mai puțin cu o propagandă ucigătoare care a descoperit că poate cânta cu succes pe coardele antisemitismul traditional al lumii nemusulmane care a bântuit timp de secole Europa, resuscitat de stânga politică.

Toate organismele ONU sunt înhămate la acest efort şi nu există niciunul dintre ele care să nu fi emis măcar o singură dată o rezolutie împotriva Israelului. Numărul rezoluţiilor antiisraeliene de-a lungul timpului depăşeşte cu mult numărul de rezoluţii împotriva tuturor celorlalte state luate la un loc.

În treacăt fie spus, dacă Israelul s-ar fi decis să îndeplinească toate deciziile ONU luate împotriva sa, nu ar mai fi existat, chiar după prima dintre acestea.

Un rol deosebit în aceasta „sarcină importantă” revine UNESCO, care trebuie să demonstreze lumii că în mod fundamental, evreii nu au nicio legătură cu Palestina (numele dat de Imperiul Roman Iudeei dupa grelele revolte ale evreilor din secolul 2 d.Hr), nici Ierusalimul, nici cu Hebronul şi de fapt cu niciun petec de pământ de acolo.

Şi pe această bază, desigur, ce Dumnezeu ar căuta acolo statul evreilor?

Pentru asta însă, ar trebui să umble puţin la istorie. Istoria zice însă altfel. Sunt cărţi şi texte contemporane timpului respectiv, sunt dovezi arheologice, există Vechiul şi Noul Testament, Sfânta Scriptură.

Pare greu.

Dar sarcina nu e insurmontabilă. Există democraţia. În democratţie se iau decizii prin vot democratic, nu? Şi atunci, de ce să nu se pună în mod democratic la vot şi istoria, mai ales ideea că evreii nu au nicio legătură cu Palestina, cât timp scumpii de arabi pretind să pună mâna pe ea cu acte legale? ONU ar putea spune astfel în parafrază inversă: „Mi-e drag adevărul, dar şi mai drag mi-e Mohammed…”

Şi așa s-a născut în ultimii ani o serie de rezoluţii adoptate de UNESCO menite să jefuiască pas cu pas poporul evreu de locurile sale cele mai sfinte din patria sa şi să le predea pe tavă asazişilor „palestinieni”, noţiune ilogică inventată acum vreo 50 de ani.

Îi pot însă linişti pe cei eventual îngrijoraţi. Dar şi pe cei eventual bucuroşi. Deciziile ONU sunt lipsite de valoare.

Mă voi opri în detaliu la cea mai recentă măgărie de acest fel.

La 7 iulie 2017 „onorabila” UNESCO a decis printr-un delirant vot secret (ca să nu  fie vorbe…) cu 12 pentru, 3 contra şi 6 abţineri că „Pestera Patriarhilor” este parte din „Statul palestinian” şi nu are nicio legătură cu evreii. Chiar aşa!

„Stat palestinian”? Interesant. Căci deşi recunoscut de ONU şi având ambasade în nu ştiu câte ţări ale lumii, inclusiv la Bucureşti, pe teren nu există niciun fel de „stat palestinian”. Încă o anomalie a ONU, dar nu numai a ei, ci şi a celora care cooperează la farsă.

Ce este Peştera Patriarhilor? Este vorba de mormintele patriarhilor, părinţii legendari ai poporului evreu, aflate la Hevron, oraş care a făcut parte din regatele evreieşti până la încetarea ultimei lor existenţe statale în anul 135 d.Hr.

În centrul complexului patriarhal din Hebron se află peştera, aşa numita „Mearat hamakhpela”, ea fiind compusă la rândul ei din doua peşteri, vechi de trei milenii şi jumatate. Aceste două peşteri sunt general recunoscute drept loc al inmormântării patriarhilor evrei Avraam, Isaac şi Iacov, cât si a soţiilor acestora.

Mormintele Patriarhilor din Hebron constituie un ansamblu de clădiri robuste, din piatră, zidite în mare parte sub regele iudeu vasal Romei, Irod (Herodes), undeva în secolul 1 î.Hr. Clădirilor originale le-au fost adăugate alte câteva de către cruciaţi în secolul 12, cât şi de musulmani.

Complexul de azi păstrează un impresionant aspect specific perioadei herodiene, care nu scapă vizitatorului din orice unghi, în ciuda adausurilor ulterioare. Ca în orice loc pe care l-au ocupat odată cu expansiunea musulmană începută în secolul 7, arabii au luat în stăpânire imediat complexul, decretând că e vorba de mormintele patriarhilor Islamului. În 1967, când Israelul a eliberat Iudeea şi Samaria (cunoscute şi ca Cisiordania), a impus ca şi evreii să poată accesa locul pentru rugăciune.

E evident cât este de absurdă pretenţia musulmană şi a UNESCO care s-a aliniat cu ea. Este foarte adevărat că musulmanii au stăpânit locul timp de 14 secole, dar totuşi mormintele nu sunt decât ale patriarhilor poporului evreu şi nu ale altora. La fel a tratat UNESCO mai inainte şi statutul Muntelui Templului şi al Zidului Plângerii din Ierusalim, declarându-le locuri eminamente musulmane. Simţul ridicolului, nici al ruşinii nu există în comportamentul cultural arab, iar ONU l-a adoptat cu entuziasm.

Organizaţiile mondiale, în serviciul lumii arabe, fac tot posibilul pentru a convinge lumea că nu există nicio legătură între evrei şi patria lor. Organizaţiile vor trece împreună cu istoria pe care au măsluit-o prin vot secret, iar istoria adevărată va rămâne. Căci impostura UNESCO are picioare scurte. Microscopice.