1. Încă de la bun început trebuie spus că nimeni nu poate să conteste legitimitatea unei mișcări sau a unor proteste care cer unirea R. Moldova cu România. La fel, cerința de a transforma unirea în proiect de țară e una legitimă, atîta vreme cît este exprimată pașnic și civilizat.

2. În același timp, scopul nu scuză mijloacele, atunci cînd mijloacele pot compromite iremediabil scopul. În două planuri:
– cel al violenței stradale – nu te iei la harță cu jandarmii, dacă acel traseu nu a fost negociat (deși, așa cum s-a remarcat pe bună dreptate în ultimele zile, jandarmeria a știut să fie indulgentă altădată cu protestele unițisalvăm, dar nu este treaba unioniștilor să comenteze acest aparent tratament preferențial aplicat de Jandarmerie, treaba unioniștilor este să nu provoace controversă inutilă).
– cel al alianței de conjunctură cu partide și personaje indecente ale scenei politice românești: nu cred în ideea că unirea se face cu oricine. Că un eventual proces unionist și rezultatele lui îi vor îngloba și pe unii și pe alții la grămadă, e una; că îi permiți lui Ghiță și PRU să călărească ideea, e alta. Nu, mișcarea nu are nevoie de ei. Și e treaba liderilor mișcării să se delimiteze de aceste personaje. (Dacă nu cumva sunt mînă-n mînă, ceea ce ar fi foarte grav, avînd în vedere profilul penal și rusesc al lui Ghiță și PRU). Este absolut legitim să ceri unirea, chiar să ceri partidelor politice să-și includă unirea în program, dar acest lucru îl ceri și îl negociezi cu partide decente (chiar dacă inevitabil imperfecte). Nu o faci cu penali și dubioși. Și asta pentru că:

3. Unirea nu trebuie niciodată, dar niciodată, opusă temei luptei anticorupție. Asta din simplul și elementarul motiv că în momentul în care te asociezi cu corupți (sau îi lași tacit să se asocieze cu tine) compromiți și subminezi, dincolo de argumentul istoric și identitar, PRINCIPALUL ARGUMENT PRACTIC al unioniștilor din R. Moldova: unirea ca instrument anti-corupție, în condițiile în care unioniștii de la Chișinău sunt acei oameni lucizi și disperați, care nu întrevăd niciun potențial intern de reformă în R. Moldova și mizează pe unire ca pe o formă de revoluție reformatoare. Așadar, unirea și anti-corupția sunt obligatoriu convergente. Repet: mai ales în argumentarul nostru, al celor de la Chișinău. Unirea este pentru R. Moldova ceea ce integrarea europeană a fost pentru România: nu șansa (în sens probabil), ci unica posibilitate de reformă și luptă anti-corupție! E un proiect prea serios pentru a fi abandonat lui Ghiță sau PRU. Or, tocmai din acest punct de vedere, doar unirea înseamnă anticorupție (la Chișinău), și doar anticorupția poate servi unirii (la București). Mircea Cozma de la Prahova și Ghiță nu fac unirea. La fel cum cei de la Chișinău, care umblă cu statalitatea de veacuri a Moldovei, nu se luptă cu corupția. Pentru că nici unii, nici alții nu sunt capabili nici de una, nici de alta. Dacă zicem că unirea e IDEAL, idealul nu se realizează cu penali și oameni de nimica.

4. Apropo de abandonarea temei unirii marginalilor, dubioșilor și corupților, efectul de politizare și parazitare a temei unirii este inevitabil. Dar buboiul s-a umflat din alt motiv: la București, atît clasa politică, cît și (îmi pare rău s-o spun) națiunea română în ansamblul ei au crezut că dacă ignoră R. Moldova, această problemă nu există. Că dacă națiunea română se preface că nu o interesează R. Moldova, și/sau unirea, aceste chestiuni nu o privesc. Ghinion. Ceea ce s-a întîmplat weekendul ăsta la București arată că subiectul R. Moldova și unirea vă privesc și pe voi, cei din România, și că subiectul are potențial (nu e nici de bine, nici de rău – doar constat) de a răsturna Cabinete și/sau de a forța demisii ministeriale (nici nu mai contează cum și de ce – pur și simplu e posibil). Ce dovedește acest lucru? Că suntem același popor, aceeași națiune (și aici nici măcar nu mă exprim în termeni sentimentali, ci strict tehnici): ce se întîmplă la voi (ce zice, face, sau tace un președinte, un prim-ministru etc) are impact la Chișinău; ce se întîmpla la noi, și cu noi, vă poate afecta la București. S-a văzut. Pentru că:

5. N-o să vă vină să credeți, dar peste Prut locuiesc oameni care se consideră români:
– e adevărat, nu majoritatea, dar o bună parte. Mulți. Destul de mulți. Cine sunt marii penali la Chișinău? Comuniștii și ramificațiile lor. Și voi vă luptați în România cu un electoral PSD consistent. La noi, problemei corupției i se suprapune problema identitară: la Chișinău, a fi român e deja o garanție minimală că nu votezi comuniști. Așadar, unioniștii sunt cei care trag R. Moldova spre normalitate. Lucrurile se leagă și a le relua nu e niciodată redundant: românul în R. Moldova e moldoveanul care a ieșit teafăr la cap din comunism. Pentru că a înțeles și a respins ocupația sovietică și respectiv manipularea identitară confecționată de URSS (moldoveni =/=români). Respingerea acestei manipulări comportă următoarea consecința logică:
– acești oameni (șocant!) consideră România țara lor. Nu o țară oarecare, vecină și prietenă. Ci patria lor! Este ceva față de care trebuie să se arate înțelegere, respect și decență. Respectiv, nu se poate abandona patriotismul (pe motiv că e desuet, că nu ne place, că ne-am plictisit, etc) Stegarului Dac. Nu se rezolvă problema, abandonînd-o PRU-ului și altor țăcăniți, și complăcîndu-vă la București în mizantropie și cinism. Ce s-a întîmplat zilele astea arată că națiunea română se confruntă cu o problemă: aceeași problemă, veche de 200 de ani, a CHESTIUNII BASARABIEI, și care nu a fost rezolvată după căderea Uniunii Sovietice. Va trebui să i se dea o rezolvare în următorii ani, pentru că la Chișinău nu se calmează nimeni. Greul abia începe. Deoarece:

6. Perspectivele de integrare europeană ale R. Moldova au devenit, pe fundalul crizelor regionale și internaționale, și ce mai doriți dvs., RIDICOLE. Națiunea română, în ansamblul ei, nu doar la Chișinău, trebuie să înceapă să înțeleagă lucrul acesta și să reflecteze la felul în care va trebui rezolvată problema. Fără ca unionismul în sine să fie obligatoriu, tema unirii ca atare nu mai e, din păcate sau din fericire, opțională! Nu poate fi ignorată.

7. Ce trebuie făcut:
– La București, să se înțeleagă că dacă vocile decente nu-și vor asuma chestiunea unirii, or să și-o asume PRU cu Ghiță și Stegarul Dac. Și o vor specula tot împotriva intereselor poporului român. Primul pas: izolarea marginalilor prin asumarea temei de cât mai mulți oamenii decenți. Deci marșul de sîmbăta asta, cu toată controversa, nu a avut nici pe departe un obiectiv stupid.
– La Chișinău, Maia Sandu și compania să nu ne mai prostească cu iluzii. Și poze electorale cu Merkel și Juncker. Știm că nu ne integrăm în UE. Știm că nu se face primăvară cu partiduțul bine dichisit al Maiei, care și-a găsit rapid cei mai mari susținători la București în bicicliștii de la USR, altă speranță „non-ideologică” și care nu pricepe nimic din geopolitică, fix ca Maia.

Și îndeobște, cine a zis că cei cu care se pozează ea la Bruxelles pricep ceva din ce se întîmplă? Nu e o poziție antioccidentală ce zic eu. Bruxelles-ul nu înțelege, nu acceptă și ne-a obișnuit cu ridiculizarea argumentelor identitare, care țin de o zonă mai puțin aparentă a existenței noastre: nu trăim stupid, doar pentru a ne satisface niște nevoi materiale. Pentru că pînă la urmă și bunăstarea asta europeană depinde de un spectru în care se suprapun istorie, identitate, trecut, patrii, comunități, structuri, reflexe. Alteori drame și tragedii istorice, așa cum s-au întîmplat în Basarabia. Unde în momentul de față, doar unirea mai înseamnă anti-corupție; de fapt, a însemnat dintotdeauna. Pentru că nu te lupți cu corupția împreună cu foști nomenklaturiști sovietici, cum îi găsești prin PD, PLDM, PSRM și alte partide moldoveniste, sau de-a dreptul pro-ruse de la Chișinău. Asta nu pricepe Juncker et ali în privința estului Europei. Iar daca Maia e așa necompromisă și ireproșabilă, și-ar putea împrumuta imaginea anti-corupție ideii unirii: cei 30% de unioniști declarați în sondaje o vor susține și o vor propulsa cu multe mandate în Parlamentul de la Chișinău.

Nu, ea preferă să joace cartea „luptei cu corupția” înafara subiectului unirii, frustrînd așteptările celor de la Chișinău, care nu (mai) credem în povești. Nici UE, nici Unire. Asta e „promisiunea” ei.

Cînd integrarea europeană e o iluzie, unirea devine unicul proiect fezabil pentru Basarabia, așa cum a fost dintotdeauna.

Suntem o națiune. Avem o problemă. Nu există eschivare, despre asta e vorba.