FUNDATIA IOAN BARBUS

#unitisalvam / Logica lui “Jos toţi”: una pentru lideri, niciuna pentru „tinerii frumoși”

O mulţime de oameni au pierdut timpul pe pagina evenimentului Protest împotriva puşlamalelor din parlament să le explice organizatorilor de la #unitisalvam un lucru elementar: Nu poţi schimba poza reprezentativă a unei acţiuni cu una care transmite cu totul alt mesaj.

E vorba despre faptul că #unitisalvam a anunţat un protest împotriva parlamentului în ansamblul său – lucru oricum discutabil pentru că aşa cum nu poţi spune despre toţi cei de la #unitisalvam ca sunt nătărăi, nici despre toţi parlamentarii nu poţi zice că sunt hoţi, dovadă că unii au votat împotriva privilegiilor.

Odată ce au adunat peste două mii de confirmări la eveniment, Uniţii au scris şi un jos Băsescu pe afişul evenimentului, deşi Băsescu, că-ţi place sau nu de el, a fost cel mai vehement şi vizibil critic al golăniei legislative.

Dacă urmăreşti discuţiile din pagina evenimentului îţi dai seama că pe mulţi dintre Uniţi nu îi duce capul. Sunt uniţi şi tâmpiţi. Ei nu pot să priceapă că schimbarea pozei înseamnă nu o clarificare, cum susţin ei, ci schimbarea scopului demersului. E o modficare de regulă în timpul jocului – stabilim că se dau goluri în poartă, dar când jocul se încinge zicem că se pun şi alea turceşti, în plasa laterală.

Acum Uniţii au repus poza iniţială şi o ţin pe-a lor, că duminică vor protesta împotriva întregii clase politce. Ca să-i înţelegi, trebuie spus mai întâi că Uniţii, ca orice sectă, fie şi în curs de formare, sunt în mare de două feluri.

  • Lideri sunt Crăciun, Remus Cernea, Alina Mungiu Pippidi şi nişte protestatari cu diplomă. Ăştia sunt nişte şmecheri care ştiu că atunci când adversarul e la putere îl înjuri direct şi doar pe el. Aşa s-a întâmplat în iarna lui 2012 când se striga fără ocolişuri, folosindu-se televiziunile useliste, Jos Băsescu şi Jos guvernul Boc. Când însă sunt la putere tovarăşii tăi condamni întreaga clasă politică, nominalizând liderii întregului spectru. Diluezi astfel vina amicilor tăi. Acum nu mai sunt de vină doar Ponta şi Antonescu, care au pus la cale protejarea corupţilor, ci şi Băsescu, care s-a opus, Cauza răului nu mai e puterea, adică USL, ci şi PDL (care are destule păcate, dar revolta acestor zile vine de la un act la care PDL-ul s-a opus).
  • Ceilaţi Uniţi sunt păcăliţi, sunt „tinerii frumoşi” pe care nu-i duce capul frumos să înţeleagă că e o naivitate să protestezi în general, că nu sperie pe nimeni să manifeşti împotriva tuturor membrilor unui întreg, de la începuturile existenţei sale: „Protestăm împotriva întregii clasei politice care de 24 de ani… hau hau”. E tipul de protest al indignaţilor, al ocupiştilor, al derutaţilor pe care îi exploatează Crăciun şi viitorii candidaţi la parlament ai acestei mişcări.

Iar când spui „Jos toţi”, trebuie să pui ceva în loc. Fie şi cu un guvern de tehnocraţi, parlamentul tot din candidaţii partidelor se alege. Ăsta e sistemul politic în toată lumea democratică. Că dacă ar fi existat o altă formulă politic optimă ar fi descoperit-o alţii înaintea noastră. Vine însă un fraier pe nume George Epurescu şi zice că ei şi ai lor lucrează la un sistem politc altfel, „de auto-reprezentare” (corect s-ar scrie fără cratimă, dar ce să le ceri?). Deci mai întâi ieşi cu noi în stradă, distruge ce e acum şi ai încredere că după aia venim noi şi punem sistemul lui peşte prăjit, care e încă în lucru, încă în zugrăveală, dar va fi el gata cândva şi va ieşi ceva ce n-a văzut planeta.

Problema e că sunt mii de oameni care iau de bun ce flecăreşte un nea Caisă ca ăsta, care zice că reinventează funcţionarea omenirii.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Dorelian Bellu

Dorelian Bellu

1 Comment

  1. Costin Andrieş
    15 December 2013

    articolul e discutat pe larg aici https://www.facebook.com/events/623024307765228/permalink/624596117608047/

    comentarii:

    Daniel P. Funeriu
    Cred că principalele manipulări pe care agresorii statului de drept le încearcă în acest moment sunt:

    1) acreditarea ideii că „toți sunt la fel”, cu consecința
    1′) „vina este a Parlamentului” (a clădirii Parlamentului dacă se poate )
    2) ieșirea din impas prin sacrificarea lui Zgonea și salvarea capetelor principalilor vinovați (Ponta și Antonescu)
    3) deturnarea protestelor din stradă de la esențial (esența este „Jos penalii politici” iar USL vrea să deturneze în „Jos toată lumea”)
    4) De aici și modificarea „cover-ului”.

    din experiența mea publică spun doar atât: ar fi mare păcat dacă lumea onestă ar cădea în această capcană. Ar fi o extraordinară victorie peste timp a lui Iliescu și a metodelor exersate cu măiestrie de el acum fix 24 de ani.

    https://www.facebook.com/events/623024307765228/permalink/624302484304077/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ce ai mai putea citi