Adică ziua Canadei şi ziua Americii. Ţin mult la amîndouă (zile şi ţări) şi să mă scuze Împricinatul de Corn, dar voi reproduce puţin din ce vorbirăm ieri la el în ogradă. E tîrziu, nu prea mai am timp de gînduri proaspete, însă ceea ce am de gînd să împrumut este un comentariu care se leagă binişor de sărbătorile acestui început de iulie. Puţin context, însă. Sebastian a avut o postare despre Africa. Text şi fotografii de urmărit cu încîntare. Către sfîrşitul firului de comentarii a venit vorba despre America şi m-am legat de fir, ducîndu-l în altă direcţie decît subiectul iniţial. Dar ziceam aşa:
„…. Ce spui tu, e şi el un aspect al culturii americane. Am două observaţii aici. De fapt, consumerismul este o trăsătură a capitalismului în general. Da, la americani e mai pregnant. Doi, chiar crezi că (virgulă) consumerismul a vidat existenţa spirituală a americanilor? Că au ajuns în aşa hal de superficiali şi tîmpiţi pe ansamblu încît clişeele despre ei, aşa de iubite în Europa cea sofisticată, reflectă cu adevărat realitatea? Io pot să-ţi zic cîteva chestii, pe scurt, despre Canada, în această privinţă. Nu e chiar America, dar societatea de aici e similară în unele privinţe, chiar dacă densitatea de pomădaţi din ăştia progresişti e mai mare la noi. Şi noi avem maşini mari (Ford, GM, Chrysler au fabrici de asamblare în Ontario) ne îndopăm cu burgeri şi hotdogs, ne plac blockbusterele şi comediile Hollywood, avem parcări mari şi pline de 4×4 şi SUV-uri, şosele late, zgîrie nori, reclame peste tot, armata noastră omoară cu spor la talibani în Afganistan (la Irak am zis pas dar îi ajutăm logistic pe verii din sud), consumăm tone de energie pentru că e ieftină şi avem de unde să producem şi să dăm şi la alţii, ne place fotbalul american, hocheiul, baseball şi… să fiu al naibii, dar n-am auzit pe nimeni să zică „ah, canadieni spălaţi pe creier”. Sigur, avem şi multe lucruri diferite. Însă tot nu se justifică diferenţa foarte mare de percepţie. Brainwashing? Avem şi noi, similar cu cel american. Mai e însă o chestie comună între Canada şi America, ignorată. Avem mai multă libertate. În tot acest balamuc, individul a învăţat să se descurce bine, pentru că în pofida faptului că idei, îndemnuri, tentaţii şi diversiuni vin din toate direcţiile, statul se bagă mai puţin în viaţa lui. Avem free will pe care îl putem exercita mai nestingheriţi. Înotam că peştii în piaţa liberă (economică şi de idei) şi ne prieşte.”
Deci, dragă prietene, hai să-l ascultăm pe acest american şi vei înţelege mai bine de ce îi admir dincolo de jazz, blues, rock’n’roll, internet, blue jeans, Constituţie şi amendamentele 1 şi 2, o armată formidabilă a cărei principală realizare în ultimii 60 de ani este cu totul invizibilă — anume asigurarea căilor de comerţ global, pentru toată lumea; gîndeşte-te că 90% din transportul de mărfuri este maritim şi că toate lucrurile de care depindem se deplasează în cantităţi astronomice şi în totală siguranţă zi de zi, an de an… aşa ceva nu se realizează de la sine — înfrîngerea fascismului şi comunismului între 1940 şi 1990… şi Milton Friedman.
Milton Friedman despre economie, libertate şi pervertirea societăţii în numele binelui comun.
Un clasic din 1975. Textul conversaţiei poate fi citit integral aici.
Canada, eh. Acest eh este darul canadian pentru limba engleză. Nimeni nu îl zice cum îl zicem noi şi în afară de hochei, bere şi cumsecădenie nu prea avem cu ce să ne mîndrim. Eh, şi modestie. Să nu uit umorul. Mi-a trebuit mult timp să mă obişnuiesc cu genul de umor canadian, dar eh, există. Nici nu ştiţi cîţi actori de comedie de la Hollywood sînt de fapt canadieni. Dintre toţi, cel mai iubit şi 100% canadian a fost John Candy. A murit în 1995 şi cît timp va exista cinematografie, nu va fi uitat.
John Candy şi Steve Martin în Planes, Trains and Automobiles. Doi comis-voiajori sînt forţaţi de împrejurări să călătorească împreună. Într-o noapte, maşina lor intră accidental şi fără să-şi dea seama pe banda greşită de trafic a unei autostrăzi.
Romanian
15 comentarii
Francesco
3 iulie 2008Emil>
Cand citesc cele scrise de tine despre Canada, nu pot decat sa felicit noua ta patrie, atat pentru istoria sa, cat si pentru ca a stiut sa le ofere o oportunitate celor care si-au dorit sa traiasca acolo.
Cat despre USA – in ciuda numerosilor sai dusmani sau critici – a reprezentat si va reprezenta si pe mai departe modelul de democratie pe care ni-l dorim.
Suntem alaturi de voi, de toti romanii care ati ales sa traiti in SUA si in Canada.
La multi ani!
Panseluta
3 iulie 2008Francesco:
Iti multumesc de felicitare.
Marturisesc ca mi-a luat citiva ani buni de trai aici pina sa ma dumiresc ce inseamna America. Circumstantele emigrarii/imigrarii mele m-au facut sa ma preocupe traiul de pe o zi pe alta, mult mai greu decit acasa.
America te incearca/solicita ca individ mult mai mult decit societatile bazate pe relatii familiale, tribale si economia de subsol (stii tu, iti fac rost de jinsi daca-mi gasesti pe cineva care sa faca un avort). Chiar si chinezii si indienii care intra aici in micro-societati etnice solidare trebuie sa-si dovedeasca functionarea ca indivizi liberi in sistem.
Am fiert in propria mea supa de fiere neagra–cu momente de straluminare dupa citeva vizite in tara–pina in 11 septembrie, 2001, cind o trupa de trogloditi psihotici mi-au amenintat, direct–eram foarte aproape de una din tintele atacului–viata in libertate, cistigata asa de greu, oricit de mizera la vremea aia, si au macelarit nevinovati, totul in numele unei ideologii totalitare cretine.
In final, America pentru mine a ajuns sa insemne libertatea individului sub legea liber consimtita fata de cizma dictaturii–sau, cum ziceau Parintii Constitutiei, fata de tiranie.
Colaborarea elitelor Vestului cu inamicii libertatii, de la Islam la comunisti, nu face decit sa ma
bucur ca apartin Americii, pe care am ales-o in deplina constiinta de cauza, si chiar daca pare sa mearga in directia iliberalismului mondial.
împricinatul de corn
3 iulie 2008cred că am fost cam neclar ieri. nu ştiu dacă voi fi mai clar astăzi.
nu america mă deranjează – de fapt, povesteam altă dată despre contextul în care am devenit americanofil. ţinta supărărilor mele este modul în care ne sunt „vândute priorităţile” în ultimii anii. mă deranjează shifting-ul constant pe care îl încasează scala valorilor, iar asta, nu e NUMAI vina Americii…
Mă deranjează că mi se propune să fiu un gras, butonând la telecomandă. Mă deranjează că sunt încurajat să-mi depun mobilitatea mentală şi fizică pe carduri, astfel încât mai încolo să aibă cineva grijă de mine. Mă deranjează că în anii ’60 – ’70, când existau probleme serioase, se găseau unii ca Hendrix sau ca Marely, sau ca Dylan să le discute şi că acum, scandalul artistic are loc în ritm de Hip-Hop.
Mă deranjează că sunt încurajat să-mi cumpăr cu mult mai mult decât am nevoie. Mă deranjează să port discuţii cu inşi care ajung repede la exprimarea propriilor valori de cont – nici asta nu e doar vina Americii, numai că de acolo a început să-şi croiască drumul în lume această mentalitate. Ştiu, era doar efect secundar la discursul lui Milton, dar asta e.
Şi, last but not least, mă deranjează că trebuie să dau un asemenea răspuns tocmai astăzi, în 4 Iulie, când îmi propusesem să nu fac nici măcar vreo aluzie la ce păţeşte the land of the free, având în vedere îndelungata dragoste de america – idilă care m-a dirijat şi mi-a dat scop mulţi ani, prea mulţi şi prea plăcuţi, asta ca să nu mai menţionez faptul că modul în care gândesc astăzi se datorează ŞI faptului că am învăţat un an la o şcoală americană.
emil
3 iulie 2008Impricinatul de Corn.
Care sint prioritatile care ne sint vindute? Te intreb pentru ca sint de acord cu tine, dar probabil ne gindim la prioritati diferite.
Shifting-ul scarii valorice. Iarasi, de acord. Dar te rog, cum observi aceasta rasturnare/deplasare? Iarasi, s-ar putea sa avem in vedere valori si scari care nu se suprapun.
„Mă deranjează că mi se propune să fiu un gras, butonând la telecomandă. Mă deranjează că sunt încurajat să-mi depun mobilitatea mentală şi fizică pe carduri, astfel încât mai încolo să aibă cineva grijă de mine. ”
Dar nu te forteaza nimeni sa te ingrasi, sa butonezi telecomanda, sa te dai complet in grija altora. Capitalismul creaza bunuri si servicii si trebuie sa le vinda. Creaza cerere si oferta. Intotdeauna a fost asa. Progres prin inovatie si implicit, perisabilitate si inlocuire constanta. Repet, de cind acest sistem de productie si relatii economice s-a impus drept cel mai eficient si productiv, aceasta poveste s-a repetat de nenumarate ori. De fiecare data cind oferta s-a marit substantial, unii s-au simtit amenintati de o stare de dependenta si au profetit indobitocirea omenirii. Nu a fost asa. Nu vad de ce ar fi asa in prezent. Nu spun ca tranzitia si adaptarea este usoara, dar au reusit intotdeauna. Revin la tine si la mine. Chiar butonezi telecomanda si te indopi cu junk food? Nu cred, iar cine se limiteaza la atit nu are nici un drept sa invinovateasca „sistemul” sau pe altii. De fapt, eu observ enorm de multi oameni alergind, facind sport, iesind la cinema, teatre, librarii, cafenele, concerte, parcuri, etc si etc. Nimeni din cunoscutii mei de aici nu petrece mai mult de citeva ore saptaminal in fata tv-ului, iar oferta de mincare e atit de variata — grec, thai, vietnamez, chinez, italian, mexican, german, japonez, frantuzesc, jamaican, libanez — incit ar fi stupid sa ne limitam la junk food. Dar il maninc si pe ala si toata lumea il maninca. Insa nimeni nu poate sa spuna ca ar face-o pentru ca nu exista alternative. Cind ai alternative, si sint din belsug, e ipocrizie curata sa dai vina pe burgeri pentru propriile kilograme in plus. Ai altceva de propus in locul responsabilitatii individuale? Stii bine, am trait mult si rau intr-un sistem alternativ. Orice alternativa inseamna intr-o masura mai mare sau mai mica un grup de „destepti” desemnati care sa decida in locul meu sau al tau ce este mai bine pentru noi. Iar puterea lor de decizie este si putere de constringere. Ne vor forta binele lor pe git. Eh, la asa ceva nu ma intorc, sub orice forma ar fi promovata „alternativa”. Sigur, capitalismul incearca sa te convinga sa consumi una si alta, sa adopti un anume fel de viata, dar in final nu te poate constringe. Alegerea ramine a individului. Si mai e ceva. Pentru ca e vorba de o piata libera in care cererea dicteaza oferta (si nu invers), capitalismul produce constant si alternativele la mainstream, iar dupa un timp mainstreamul e complet schimbat in urma fluxului de cereri variate.
N-am adus vorba de America in special pentru ca nu cred ca e un fenomen american. De fapt, aceasta mentalitate si-a croit drumul in lume din Anglia. Noi am uitat de acest lucru datorita emergentei economice si politice a Americii din ultimul secol. De ce s-a mutat centrul de greutate din Europa in America? Pentru ca centrul de greutate al inovatiei s-a mutat si el in America, tot de vreun secol. Inovatie + capitalism fara inhibitii = prosperitate fara precedent si schimbare rapida a societatii. Asta e.
Continui miine.
emil
3 iulie 2008Inca putin. Spui:
„Mă deranjează să port discuţii cu inşi care ajung repede la exprimarea propriilor valori de cont…”
Si pe mine m-ar deranja. Dar pe bune, ce crezi ca se intimpla de fapt? Acesti indivizi au fost pervertiti de „sistem”, adica „sistemul” ii priveaza de posibilitatea de a fi destupati la minte, sau ei se folosesc de „sistem” ca un substitut pentru propria personalitate si, sa-i zic asa, umanitate? Acum 20 de ani, aceleasi persoane ti-ar fi impuiat capul cu pilele lor la shopul pe valuta. Tot capitalismul ar fi fost de vina? Iar daca astfel de indivizi sint ingrijorator de multi in Romania, poate ca buba e mai adinca. Poate ca acest capitalism nu e decit o foaie de turnesol care scoate imediat la iveala tarele umane ale celor ce isi construiesc viata in imaginea celor mai facile si nocive aspecte ale capitalismului. Dar e tot alegerea lor. Ramine de vazut de ce ar fi o alegere asa de populara.
Panseluta
3 iulie 2008impricinatule:
E normal sa ai sentimente ambivalente.
E normal, ca ins inteligent, sa vezi cum marketingul a orice incearca sa te ademeneasca sa fii consumator; ce nu e rational e sa nu vezi ca, printre multele produse de dat la gunoi sunt multe altele cu adevarat bune, chiar daca sociologi in voga de tip Baudrillard iti soptesc la ureche ca orice consumerism e rau si de origine burghez/capitalista. Mary Douglas si Baron Isherwood, doi antropologi extraordinari si a lor carte „The World of Goods”, ar trebui sa te vindece de animozitatea fata de consumerismul american. Se pare ca suntem, ca specie, destinati consumului. Consumam chiar cind parem sa n-o facem. Consumam carne, detergenti si idei. Consumam real si simbolic. „Mincati din trupul meu si beti din singele meu”.
E normal sa te scirbeasca obezitatea, care e nesanatoasa si inestetica; e normal sa deplori businessuri care promoveaza o viata nesanatoasa si urita in folosul lor si al investitorilor.
Ce nu e normal e sa te vaiti ca ti se „propune” un mod de trai pe care esti liber sa-l refuzi. Milioane de oameni care au trait sub comunism n-au avut, in mare, optiuni.
Nu e normal sa te „deranjeze” ca esti „incurajat” la fapte care-ti repugna–decit daca faptele au un miraj mai puternic decit iti place sa recunosti, o problema personala neplacuta, pe care o rezolvi acuzind pe un altul, „America” imaginatiei tale.
E normal sa ai anxietati in privinta fluctuatiilor din economia de piata, dar nu e normal sa te vaiti ca esti „incurajat” sa cumperi mai mult decit iti poti permite. Nimeni nu ti-a pus un pistol la timpla ca sa-ti incarci cartea de credit peste limita de solventa. Orice patruped din spatiul nord-american iti poate spune ca primim zilnic oferte de credit. Eu le arunc la gunoi fara a le deschide. Ma irita? Absolut. Da’ imi amintesc de anii in care mi-era frica sa nu fac una sau alta care nu era pe placul Partidului, si in care mi s-a impus de sus cit sa consum (cum vor neo-marxistii ca Al Gore) ca in iarna ’84-’85, cind mama aproape a murit de frig in casa, si oameni perfect cinstiti furau electrica in casa. Mi se pare ca nu ai experienta comunismului.
In rest, toata chestia cu Marley si Hendrix, n-am inteles nimic, si-mi cer scuze. Astept lamuriri.
Ma duc sa ma uit la artificii. Magnifice. Din an in an mai frumoase. Le consum fara vina.
emil
3 iulie 2008Francesco, multumesc mult. Pina la urma, tot roman sint si de un timp se impaca bine cu partea canadiana. Isi gasira echilibrul.
Schwarzmann Skinski
3 iulie 2008Abc,
Termină-ţi alfabetul înainte să te iei de oameni într-o manieră într-atât de stupidă.
Emil,
Într-adevăr, actorii canadieni de comedie sunt geniali. Aş ţine să-l amintesc şi pe Jim Carrey pe lângă Candy, care oricât de urât ar putea fi pentru rolurile „scârboas” din Ace Ventura şi Dumb’n’Dumber, rămâne la o distanţă uriaşă faţă de alţi colegi de-ai lui de breaslă.
Imperialistu'
3 iulie 2008Skinski, cel mai probabil tov. ABC este Jorj. Scrie la fel ca Jorj, impartaseste obsesiile sale, ca si stilul lipsit de bun simt. Abuzeaza de posibilitatea de a lasa comentarii pe blog fara a crea un cont.
abc
3 iulie 2008si tu abuzezi de uimitoarea ta capacitate si probabil singurul tau talent notabil ,cel de a sterge mesaje care nu ar trebuii sterse
Imperialistu'
3 iulie 2008Ma bucur ca mi-ai confirmat banuielile, Abc (Jorj). ???? Uite, mesajul asta ti-l las, chiar daca nu ai inteles de ce iti dispar panseurile; ai recunoscut ceva, ceea ce e de pretuit si pastrat pentru posteritate. Mai lipseste sa renunti la teoriile conspiratiei, nocivitatea evreimii, raul american si avem ce discuta. Din pacate, nu se va intampla prea curand, iar eu sunt mult prea sceptic in privinta firii omenesti pentru a actiona in calitate de avocat al apararii. Oricum, i’ll tell you what, tre’ sa te plictisesti tare, din moment ce n-ai altceva mai bun de facut de cat sa vii pe aici, printre noi, doar pentru a-ti umple cu ceva timpul.
abc
3 iulie 2008Ma plictisesc ,desi a avea cateva lucruri mai importante de facut..
Totusi tu trebuie sa fii un plicitist si mai mare din moment ce stai toata ziua pe bloguri si forumuri facand propaganda sionista.Nu te-am intrebat pana acum ,esti evreu sau esti confuz ?
La teoriile conspirationiste nu o sa renunt ,o precizare insa ,eu nu le consider teorii ci mai degraba un fel de axiome.
Deci nu avem ce discuta, si nu ne ramane decat sa postam/stergem mesaje o perioada.
Imperialistu'
3 iulie 2008Permite-mi sa nu te cred, Jorj. Daca ai avea lucruri mai importante de facut, ti-ai vedea de drum; cum insa nu o faci si tocmai ne-ai anuntat ca vei fi o prezenta continua pe aici – desi nu crezi o iota din ce citesti pe blog -, eu trag concluzia ca nu prea ai ce face. ????
Ti-am mai zis ca nu sunt evreu si nici confuz. In sfarsit, credeam ca ne-am inteles. Sunt platit pentru a raspandi propaganda, ce nu ai priceput? ???? Acestea fiind zise, presupun ca putem reveni la programul obisnuit incepand cu urmatoarele mesaje.
Later edit: ti-am explicat ce s-a intampla. Akismet works like a charm. ????
Caragiale
3 iulie 2008permite-mi si mie sa te contrazic ,se pare ca nu pot posta ,ce ai facut ? ai selectat unul din linkuri si i-ai dat ban ? sau de ce nu pot sa postez ?
da ,esti platit ,vroiam sa verific totusi ,pt ca erau momente in care negai ca ai lua vre un ban. Si totusi,fara suparare, trebuie sa fii putin confuz chiar daca o faci pt bani..
împricinatul de corn
3 iulie 2008emil et paneseluţa: nu mai vreau comunism sau stângă dân aia trăită în direct, nici dacă aş fi io kim jong il!!!!!
baudrillard – nu l-am citit şi, poate că greşesc în ce-l priveşte, dar nu capitalismul mi se pare balaurul cel rău. este motivul pentru care, deşi adbusters m-au atras într-o vreme, am ajuns să-i citesc cu precauţie, pentru că simţeam la ei germenii unui mod de gândire care, pe plaiuri canadian/americane n-a căpătat viteză prea mare – har domnului!
lipsa de educaţie (vorbesc despre educaţia instituţionalizată) este cea care mă face să fiu sceptic. acesta duce la incapacitatea de a gândi în cunoştiinţă de cauză. şi mai duce la lipsa a ceea ce îmi vine a denumi cu sintangma: simţul măsurii.
nu mă refer la simţul măsurii pentru că, vezi doamne, dacă un ins se îngraşă în philadelphia (am auzit că fac ăia, acolo, nişte cheeseburgeri extrem de gustoşi! ???? ), slăbesc cinci-şase africani. en passant, ştiu că există constrângeri economice şi că un bol cu orez în taberele de refugiaţi din Sudan costă cât o masă fiţoasă la Maxim’s, la Paris.
pe de altă parte, povestea cu simţul măsurii nu e valabilă doar în US şi în Canada şi în ţările UE – o văd la noi, pe stradă, manifestându-şi absenţa, zi de zi. dar absenţa acestui simţ aş măsurii îmi pare a fi una dintre cauzele de pervertire a scalei valorice.
cum-necum, cele spuse mai sus, sunt un efect secundar al unei anumite politici de PR şi reclamă. nu fac apologia stângii, o mai spun o dată, dar mi-ar fi plăcut să existe mai multă responsabilitate în promoţia valorilor care ajung să capete o mare difuzare la public.
pe de altă parte, nici nu fac parte dintre cei care dau vina pe emisiile de CO2 pentru încălzirea globală, aşa că nu o să mă leg de asta (îmi scriseseşi ceva legat de asta, emil). mie mi se pare că, pur şi simplu, soarele arde mai tare ca înainte, aşa că n-o să devin isteric, dând vina pe corporaţii etc. pe de altă parte, mi se pare absurd să nu limitez emisiile cu pricina, chiar dacă nu au o legătură directă dovedită cu încălzirea globală.
asta, tot din simţul măsurii.
btw, există câteva site-uri serioase care contrazic mitul încălzirii globale prin emisiile de CO2.. eu le-am găsit dând search pe google cu termeni gen: sun global warming.
sper că am fost mai clar, les amis!
p.s. băi, dar sunt unii pe aici (no voi!) care se înfierbântează rău de tot ????