FUNDATIA IOAN BARBUS

Unul din trei studenţi

Articol din 10 decembrie, în ziarul Cotidianul: “Comuniştii” cool ai Bucureştiului capitalist. Doar citind titlul, mă întreb: de ce sînt comuniştii intre ghilimele şi cool nu? Evident, comuniştii nu sînt chiar comunişti, dar sînt cool, fără îndoială. Puţin mai la vale cool apare între ghilimele, deci pseudo-comuniştii sînt de fapt pseudo-cool. E normal, doar trăim în postmodernism şi nimic nu este ceea ce pare, nici măcar de la o frază la alta. Virez pe lîngă ahtiaţi după street art-ul de inspiraţie ceauşistă şi înţeleg subtextul subliminal: autorul face street art cu ghilimele aruncate din panier (coşuleţ) pentru a nimeri audienţa target. Targetu’ face vadul, inclusiv la hituri şi rating. Şi mai la vale aflu că street artul din prezent se învîrte în jurul ştampilării zidurilor şi gardurilor cu „stencil-ul care-l înfăţişează pe Ceauşescu cu aripioare anunţându-şi apariţia în cinci minute şi cel al lui Dumitru Gorzo şi contururile de Dacia 1300 cu care Vlad Nanca a împânzit Capitala”. Stenciluri… hm, deci ăsta e street artu’ contemporan. Cool! Fără nici o legătură, gîndul îmi zboară la streetartu mai vechi, ăla ceauşist, cînd streetartistu nu avea cu ce să stenciluiasca (vremuri grele, remuneraţie mică, după buget) şi punea mîna pe un ciot de cretă că să scrie cu migală *ut pe garduri. Sau chestii scurte despre idila şi mai scurtă cu o fată exotică numită Sabena. Azi nu se mai poartă stencilurile de mai an… streetartistu nu mai este al poporului, are şi el un target special: tinerii nostalgici după epoca de aur. Pe care nu au trăit-o, dar trebuie să fi fost aşa de cool încît au început să îşi targetizeze îmbrăcămintea cu accesorii de epocă; în articol se vorbeşte despre trese de pionier, la care iar îmi zboară gîndul. Sarafanele liceencelor erau cele mai sexy ambalaje vestimentare gindite pentru scopul de a ascunde formele fetelor; ce-i drept, nu cred că multe sarafane erau purtate fără cel puţin modificări discrete în talie. Urmează opinia modistului Bută şi contra-opinia publicitarului (nu ştiu ce înseamnă) Naumovici, care sînt în dezacord în ce priveşte semnificaţia şi implicaţiile acestui reviriment al unor piese de vestimentaţie comuniste: semn pozitiv de integrare creativ-ironică a trecutului sau semn de racordare la valorile comuniste? Un răspuns parţial vine în ultimul paragraf, despre recentul studiu al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, în care unul din trei studenţi români declară: „cred că ţara o ducea mai bine în perioada comunismului”.
Răspunsul complet îl oferă un comentator :

e vorba de stilizare, dar nu neaparat in sensul modei. de ex. port o insigna cu kim ir sen pt. ca mi se pare o imagine a nemuririi. pe de alta parte, vazind capitalismul cocalar in care traim, o atitudine de stinga e absolut legitima in rindul tinerilor. nu e o stinga leninist-plehanovist-stalinist-ceausista, ci una de la 68 incoace, trecind, (intii totusi) prin scoala de la frankfurt, apoi marcuse,alain badiou si altii, multi.

Asta e… stencilizarea organului moale-convolut al tineretului român era inevitabilă. Pitecantropii de ieri au devenit anarhiştii de azi, spilcuiţi la frankfurt şi marinaţi în marcuse etc. Nu am habar, deci trebuie să întreb: ce învaţă tinerii din România despre comunism în general?

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

13 comentarii

  1. bugsy
    15 decembrie 2008

    @Emil:
    „publicitar” adica lucreaza in advertising.

  2. Cosmin Carbunaru
    15 decembrie 2008

    Tinerii nu invata despre comunism mai nimic. Profesorul meu de istorie din liceu ne-a predat comunismul romanesc in doua ore. A relatatat crimele regimului dar nu a uitat sa precizeze ca totusi a fost si bine pentru ca erau lucrurile ieftine si oamenii aveau servici(sic!)Stereotipuri

    Aparitia manualului de istorie a comunismului este un lucru bun. Ii vom vedea utilitatea in rezultatele studiilor Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, dupa cativa ani de predare a acestei materii.

  3. fish
    15 decembrie 2008

    emile, de ce te miri, ai avut o mostra „plina” zilele trecute ca vizitator aici. si chiar mult mai hotarit decit cei descrisi de articol.

    e plina lumea de idioti care nu shtiu sa invete de la „ai batrini”

  4. Imperialistu'
    15 decembrie 2008

    Emil, nu aceste stenciluri sunt marea problema; e adevarat, strica zidurile, dar sunt ironice. Mai grava este tentatia unora de a cauta salvarea la vechile formule, a se vedea astia care ne impuie capul cu nobletea lui marx si demonicul capitalismului egoist. Sunt gata sa pun pariu cu voi ca in urmatorii zece ani situatia se va inrautati si vor fi si mai multi revolutionari fara revolutie, relativ articulati si manati de ganduri nobile. ???? Spuneti pe ce suma vreti, presimt ca ma fac bogat.

  5. costin
    15 decembrie 2008

    „comunistii” nu sint cool, nici macar comunistii. dar atit comunistii cit si „comunistii” au un intreg arsenal de accesorii care ii pot face cool, arsenal creat cu grija de cei care au stiut dintotdeauna sa se foloseasca de mintile coruptibile ale oamenilor slabi de inger, a tinerilor cool si nonconformisti, care prea des isi intinlesc nonconformismele in cliseul revolutionarismelor de mina a 10-a. tinerii astia sint actualele si viitoarele unelete socialiste, au facut in asa fel ca socialismul si comunismul, in toata monstruozitatea lor, sa te faca cumva sa te simti mai bun, mai omenos.

    e ciudat cit de multi tineri cool gindesc iliescist: „comunismul nu este o chestie rea in sine, el nu a fost aplicat cum trebuie”, in traducere „ceausescu a intinat idealurile socialiste”. Dupa 90 ar fi trebuit sa existe o campanie continua in care comunismul sa fie predat elevilor/studentilor asa cum e el, in toata splendoarea lui, un capitol importnat trebuind sa fie rezervat metodelor de tortura fizica si psihica a detinutilor politici.
    din ce in ce mai multi din profesorii de istorie sint de virsta mea, si ma ingrozesc doar la gindul ca aproape oricare dintre oamenii care ii stiu ar putea preda istoria comunismului.

  6. Schwarzmann Skinski
    15 decembrie 2008

    Emil, cu abia de anul acesta s-a căutat introducerea unui curs opţional în care să fie dezbătut pe larg comunismul românesc. Oricum, mult prea puţine se spun despre acest regim criminal! Şi ce e cu adevărat enervant e că mai toate platformele didactice sunt construite pe tiparul socialist european. Mai exact se bate apa în piuă pe tema feminismului, pe aceea a ecologelii, lecţiile de obicei se învârt în jurul ideii de justiţie socială şi alte tâmpenii de soiul ăsta. Mai ales la franceză… Oho! De patru ani de zile de când sunt în liceu mi s-a acrit să reiau aceleaşi probleme. Problema e că pentru mulţi gândirea asta pe care o tot întâlnesc prin lecţiile de zi tinde să devină un reflex cotidian. Şi se pricopsesc cu o mentalitate incredibil de urâtă şi demonică fără să aibă habar de unde.

  7. fish
    15 decembrie 2008

    @emil, costin:
    oamenii aia carora li se pare comunismul bun/cool/etc sint numai rebuturi. sint acei indivizi care nu-s in stare sa lupte pt mincarea zilei de miine, sint aceia care asteapta ca „fratele mai mare” sa le dea de mincare si care nu inteleg ca de cind ne-am dat jos din copaci, efortul individual e baza progresului fiecaruia (reducind la simplissim: exemplificat prin „a lua fructele din copacii vecini cind eram maimute”)
    iar in romania atitudinea asta este predominanta. incit sa fim bucurosi ca sint numai o treime. inca.

  8. costin
    15 decembrie 2008

    @fish:

    sint si multe rebuturi printre cei care sint atrasi de comunism dar nu sint numai indivizi ca ei. printre ei sint si oportunisti fara scrupule care inainte de 89 intrau in politica, oameni care se descurcau oricum foarte bine dar au vazut sansa de un si mai mare cistig. sint si tineri cu studii, care lucreaza pe bani grei, independenti care nu duc lipsa de nimic si gasesc comunsimul atragator din pura vanitate. pentru ei parerile de genul asta sint doar un simplu accesoriu de „life style”. comunismul este o ideologie care patrunde prin orice crapatura gaseste. este ca un cameleon si poate lua cam orice forma: de la cea a hipiotului nespalat care fumeaza tot timpul ierburi tari si vagabondeaza, la tinarul cu slujba buna si educatie, articulat si vanitor, chiar si cersetorul care nu are ce minca, intelectualul elitist care crede ca el stie mai bine si prostimea nu poate sa inteleaga de ce comunismul face parte din mersul implacabil al istoriei… poate lua orice forma, continutul este tot timpul acelasi

  9. emil
    15 decembrie 2008

    Va multumesc tuturor pentru ce aveti de spus.

    bugsy: Nu stiam… am bagat la cap.

    Cosmin: Mai nimic?! Ma sperie asa ceva, dar trebuie sa te cred; din ignoranta asta, daca va fi perpetuata, va fi foarte greu de iesit; imi pun speranta, alaturi de tine, intr-un efort mai serios de a lamuri in scoala, clar si extensiv, de ce marxismele de orice culoare sint utopii ucigatoare. Ceva imi spune ca un elev roman stie mai multe despre fascism decit despre comunism: ca aici, in Vest, de altfel. Insa noi am trecut prin comunism pe o durata de timp de cel putin 3 ori mai mare decit au trecut nemtii prin nazism. Ar trebui sa stim de cel putin 3 ori mai bine decit oricine ce inseamna asa ceva…

    fish: Am inclinatia sa-i vad ca niste exceptii excentrice pe marxistii care ne viziteaza din cind in cind. Se pare ca-s mai multi decit mi-am inchipuit.

    Imperialistu’: Cu gindul la profit, ca un adevarat capitalist ????

    Costin: Sa continui pe firul profitului. As crea o un mini-orasel comunist pentru tineretul studios si revolutionar. Cu toata ambianta si activitatile tipice societatii multi-dezv dupa care acestia tinjesc (apa calda o ora pe zi dar nu o ora continuu, citeva minute ici si colo cind nu te astepti, cozi la orice, lectii de pregatire ideologica, munca voluntara cit cuprinde, inrolare obligatorie in brigazi cultural-artistice, un cinema ambulant cu filme mobilizatoare, sedinte de infierare a dusmanului de clasa si a elementelor retrograde, gem de corcoduse dimineata, sardine in ulei la prinz si ulei de sardine seara; totul cu un factor motivational: cine toarna mai cu spor si are spor la shpaga e promovat in rindul tovarasilor cu functii de raspundere si trai confort unu sporit)… as cere preturi piperate pentru distractia asta si ceva imi spune ca s-ar vinde binisor biletele pentru un sejur de doua saptamini la tabara de ascutire a trupului si mintii Marx si Karl.

    Skinski… am ramas cu gura cascata. Nu mi-am imaginat ca frectiile la picior de lemn, deghizate in educatie „umanista”, au ajuns asa la moda in liceu. Imi imaginez ca persoanele care predau chestiile astea o fac cu convingere; asta ar face intreaga situatie si mai nesuferita; profii mei de socialism stiintific si alte bazaconii specifice timpului se achitau de datorie mecanic si eficient, nimeni nu facea exces de zel, in general. Era un ritual inevitabil, ca la pacientii vizitati de sora o data pe zi sa le serveasca pastilele, insa fara a mai asteapta sa se convinga ca au fost inghitite. Dupa ce iesea din clasa scoteam pastila de sub limba si o scuipam afara.

  10. Grădinariu
    15 decembrie 2008

    Din experienţa mea de licean pot să spun următoarele:
    – orice se predă la şcoală e neinteresant, mai ales istoria;
    – singurele cunoştinţe despre epoca de aur sunt din familie; mulţi părinţi sunt nostalgici, copiii îşi iubesc părinţii;
    – cei mai mulţi cred totuşi despre comunism că era nasol, doar că motivele sunt ceva mai ciudate (comunismul e echivalat cu disciplina şi regulamentele, care sunt chestii indezirabile);
    – o parte din nostalgici se consideră intelectual superiori celorlalţi; ştiu şi ceva mai multă istorie, politică, decât restul (evident, nu destulă); spre deosebire de precedenţii, echivalează comunismul cu libertatea, mila, lipsa de grija, pacea, Che Guevara.
    Despre studenţi nu pot să zic mare lucru, că de-abia am început anul 1.

  11. Grădinariu
    15 decembrie 2008

    A, eram să uit: un fost coleg de liceu, care acum studiază la protecţia mediului, încerca să mă convingă că, în timp ce capitalismul distruge mediul înconjurător, socialismul îl protejează; îl cita în acest sens pe un profesor de la facultate.

  12. krossfire
    15 decembrie 2008

    Eu am fost apostrofat cand ni se preda la seminar (comunicare) scoala de la Frankfurt (pe langa cele legitime gen Palo Alto). Imi amintesc ca am murmurat ”ce tampenie sinistra”.

  13. Cetateanul din STOmer
    15 decembrie 2008

    @Costin:
    Uite…….2 exemple pt. genul de oameni de care vbesti: CTP-ul (deja prea celebru) si Costi Rogozanu, etern complexat de catre „boierii mintii”. Din pacate oamenii astia vorbesc tinerilor despre comunism „pe limba lor”. E nu numai trist, ci si…..as zice gretos, dar nu numai atat: groaznic. Cine stie unde vor fi/ce vor face tinerii aia peste 20 de ani? Deja ma gandesc ca nici nu vreau sa aflu.
    Uite un articol „genial” in candoarea si stupiditatea lui, de CRogozanu:
    http://voxpublica.realitatea.n…..11266.html
    Si orisicat, macar Costi se mai poate pretinde candid. Dar uite un articol recent al CTP-ului:
    http://www.gandul.info/opinii/…..ta-5049530 (de fapt poate il stii deja, de pe blogul lui Farfuridi); atentie la fraza „poporul nu gandeste rational”. Eu sunt traitor in RO, si chiar nu am aceeasi parere despre tzara mea, aceeasi, vreau sa zic, cu cei care o compara cu Somalia. Da sigur, mai sunt inca multe de schimbat si multe „sharii” de combatut, dar deja suntem pe drumul bun, si cale de intoarcere nu prea mai e. Din pacate cred ca in RO specia oportunistilor are si va avea viatza lunga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian