FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

USL, cea mai cinstită guvernare la jumătatea mandatului

În colecţia din imagine sunt doar aleşi locali şi parlamentari USL votaţi în 2012.

Ei sunt aşadar parte din echipa cu care PSD, PNL şi Voiculescu au cerut dreptate până la capăt.

Văzând lista de infractori ai actualei guvernări – ei îşi zic victimele justiţiei băsiste -, nu poţi să nu te întrebi câţi dintre votanţii USL îşi dau seama măcar acum că ani de zile au fost prostiţi de televiziunile lui Felix, Ghiţă şi a lui Vântu.

Aşadar, de la stânga la dreapta şi de sus în jos:

  • Nicuşor Constantinescu (PSD), ales preşedinte CJ Constanţa în iun. 2012, inculpat pentru abuz în serviciu, ridicat de procurori în luna ianuarie, aflat în prezent sub control judiciar
  •  Ion Prioteasa (PSD), ales preşedinte CJ Dolj în iun. 2012, urmărit penal pentrul dare de mită și abuz în serviciu contra intereselor publice
  •  Nicolae Vasilescu (PSD), ales deputat în dec. 2012, se află în puşcărie pentru doi ani, condamnat pentru trafic de influenţă
  • Emilian Frâncu (PNL), ales primar al mun. Râmnicu-Vâlcea în iun. 2012, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită; deşi condamnat e în continuare primar
  • Tudor Chiuariu (PNL), ales deputat în dec. 2012, în prezent e condamnat cu suspendare pentru abuz în serviciu; a rămas parlamentar
  • Ion Stan (PSD), ales deputat în dec. 2012, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, DNA a cerut arestarea lui Stan
  • Niolae Bădălău (PSD), ales senator în dec. 2012, urmărit penal pentru trafic de influenţă
  •  Dan Voiculescu (Partidul Conservator), ales senator în dec. 2012, a demisionat pentru a fugi de justiţie, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani; a făcut apel
  • Relu Fenechiu (PNL), ales deputat în dec. 2012, condamnat la cinci ani de închisoare pentru pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată
  •  Vlad Cosma (PSD), deputat din dec. 2012, urmărit penal pentru luare de mită; DNA a cerut arestarea sa
  • Sorin Roşca Stănescu (PNL), senator din dec. 2012, urmărit penal pentru fals în declaraţii
  •  Mircea Banias (Partidul Conservator), senator ales în dec. 2012, a stat şi în arest, este judecat pentru mai multe infracţiuni printre care iniţierea sau aderarea la un grup infracţional organizat
  •  Ovidiu Silaghi (PNL), ales deputat în dec. 2012, urmărit penal, în prezent e europarlamentar, iar DNA a cerut ridicarea imunităţii pentru trafic de influenţă
  • Constantin Nicolescu (PSD), ales preşedinte al CJ Argeş în iun.2012, condamnat cu executare la trei ani şi patru luni de puşcărie, pentru corupţie; a făcut recurs
  •  Nicolae Matei (PSD), primar Năvodari, ales în iun 2012, trimis în judecată pentru dare de mită, ţinut în arest jumătate de an
  •  Mircea Cosma (PSD), ales preşedinte al CJ Prahova în iun 2012, trimis în judecată şi în prezent arestat la domiciliu pentru trafic de influenţă
  • Victor Mocanu (PSD), ales senator în 2012, trimis în judecată pentru abuz în serviciu (17 acte)
  • Liviu Dragnea (omul nr 2 în PSD), ales preşedinte al CJ Teleorman în iun. 2012 şi deputat în dec. acelaşi an, trimis în judecată pentru fraudă la referendum
  •  Gigi Becali (PNL), ales deputat în dec. 2012, aflat în închisoare pentru trei ani şi jumătate, condamnat pentru mai multe infracţiuni şi judecat în alte dosare

Alţi aleşi USL sunt cercetaţi penal, iar alţi câţiva au fost declaraţi incompatibili de ANI.

Surse: pna.ro şi just.ro
Pozele au fost luate de pe politicaromaneasca.ro, agerpres.ro, cugetliber.ro, jurnaldearges.ro, informatia-zilei.ro, altphel.ro, mediafax.ro, ziare.com

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Dorelian Bellu

Dorelian Bellu

5 Comments

  1. Mediator Bucuresti
    16 February 2014

    Poate ca aveti dreptate,dar cu cine ii comparam ? Cu absolutul sau ce dinaintea lor ? In plus dincolo de bubele lor oamenii mai vor sa vada si crestere economica. Cine este in stare sa le-o ofere ?

  2. Anca Cernea
    16 February 2014

    păi să-i comparăm cu ceilalți din penitenciar

  3. Bogdan Calehari
    16 February 2014

    Si cu cat oamenii sunt mai plini de bube cu atat cresterea economica e mai mare.

  4. DanCanada
    16 February 2014

    Wow, numai jumate a trecut?!? ???? Parca au fost 20 de ani. Iar astia 25 de ani din ’89 incoace – parca a fost o vesnicie.

  5. Toiu
    16 February 2014

    Am impresia ca Mediator Bucuresti nu si-a dat seama. Nici macar acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *