Nici n-au apucat colegii de la HotNews sa epuizeze rezerva de înregistrari cu senatorul PSD Catalin Voicu, ca au si aparut nuantele si nuantatorii aferenti, relativizatorii de serviciu si generalizatorii cu perspectiva istorica si oftaturi sapientiale. Totul, pentru a escamota un adevar simplu: un senator al Partidului Social Democrat, propus pentru preluarea Ministerului de Interne, se afla în centrul unei retele criminale formate din oameni politici, oameni de afaceri, magistrati si ofiteri ai institutiilor de aplicare a legii, care ocupa functii înalte în stat si care s-au asociat pentru a exploata si eluda legile statului pentru a obtine avantaje personale. Altfel spus, coruptie în forma ei cea mai pura si mai putin controversata, practicata de un membru important al PSD.
Text integral in Romania libera
Fiind greu de contestat fara a risca oprobriul public, nimeni nu îndrazneste, desigur, sa o faca în mod direct. În schimb, se recurge la metode indirecte care încearca sa dilueze adevarul pâna la proverbiala apa de ploaie. Una dintre ele este bagatelizarea dezvaluirilor. „În fond – suntem întrebati – ce e nou în toata povestea asta? Au nu se stia ca tara este dominata de o mafie economico-politica imuna la constrângerile legii, caci înfloreste la umbra Justitiei si serviciilor de informatii? (…)” Adevarul este din nou altul. Chiar daca „se stia” de multa vreme despre acest cancer românesc grefat pe organismul statului si chiar daca „se stia” ca este un sistem patronat de Ion Iliescu si FSN, nu am avut niciodata o dovada concreta în acest sens.
De aceasta data, o avem si – lucru cu totul remarcabil si exceptional – ea vine din interiorul statului. Cu alte cuvinte, exista, pentru prima oara în 20 de ani, cel putin o institutie – DNA – si un numar de oameni politici care nu mai respecta Omerta. În plus, informatiile despre modul în care reteaua Voicu s-a format înca din primele zile din decembrie ’89 din oameni aflati în preajma lui Iliescu si s-a consolidat în timpul în care acesta a fost presedinte arunca o lumina foarte limpede si noua asupra regimului postdecembrist.
Relativizarea morala este a doua modalitate de diluare a adevarului. Pe de o parte, exista întotdeauna pesti mai mari si nu e nevoie decât sa te întrebi public „de ce tocmai el, când sunt altii mai hoti, de ce tocmai acum?”, ca sa induci ideea ca aici se ascunde altceva, interese obscure. Nu mai este important ca un fapt de coruptie grava si greu de contestat a devenit public, ci ca toate celelalte cazuri care sunt doar prezumate nu au fost dezvaluite. Pe de alta parte, ne-a asigurat sinistra Rodica Stanoiu, retelele mafiote sunt transpartinice. Exista asemenea retele în toate partidele si sub toate regimurile. Foarte posibil, dar reteaua Voicu NU apartine tuturor partidelor, ci PSD, iar responsabilitatea morala nu este difuzata egal în clasa politica, ci apartine PSD.
În al treilea rând, este invocata responsabilitatea colectiva. Ni se spune, la fel ca în cazul crimelor comunismului, ca toti suntem de vina ca toleram aceasta metastaza nationala, ca e ceva fundamental gresit în alcatuirea noastra nationala daca permitem asa ceva, popor cupid si egoist. Dar, la fel ca în cazul crimelor comuniste, unii au ales sa fie calai si sunt vinovati, iar altii au fost victime si sunt inocenti. Oameni ca Voicu nu sunt inevitabili si nu exista nici un fel de blestem national care sa ne condamne sa fim condusi de hoti si de incompetenti.
Fara claritatea morala de a identifica responsabilitatile acolo unde se afla, n-avem alta sansa decât resemnarea mioritica. Si atunci, politicienii n-au decât sa-l declare pe Voicu bun de patrimoniu, sa desfiinteze DNA, sa-l suspende pe Basescu si sa scoata tara din Uniunea Europeana.
