Zidul lui Hadrianus ridicat în nordul Angliei, sau cel ridicat tot de Hadrianus de-a lungul Rinului, sau vestitul Val al lui Traian din extremitatea estică a puternicului imperiu – dovezi ale măreţiei şi forţei romane, ar spune mulţi. Dar, dacă au fost doar limite ale forţei ofensive şi dorinţei de a cuceri, dovezi ale unei slăbiciuni anchilozante ce se extindea insidios, construcţii ridicate în mod reflex pentru anunţarea defensivei şi, de ce nu, a înfrângerilor viitoare? Până aici şi atât am putut! Sau ca semne uşor de decodat pentru alţii: până aici am mers noi, de aici nu mai aveţi voi voie să mergeţi! Unii ar protesta azi şi ar spune că romanii încălcau „dreptul la libera circulaţie”.

La fel de segregaţionişti, dacă ar fi să-i măsurăm cu măsura din zilele noastre, au fost şi chinezii când, mărturisindu-şi neputinţa de a se apăra atacând, şi-au prevestit viitoarea înfrângere ridicând Marele Zid în dorinta de a se separa de nomazii nordici şi, la fel de grav, de a le impiedica astfel, acestora, „dreptul la liberă circulaţie”. Mare noroc au avut că pe vremea aia nu se constituise „comunitatea internaţională”, nu se descoperiseră „drepturile omului” şi, firește, nu apăruseră încă numeroasele organizaţii pentru apărarea lor. Asta nu i-ar fi ferit de cucerirea mongolă, dar mă gîndesc cât de stresant ar fi fost pentru ei ca înainte de a fi cuceriţi, pe vremea când işi ridicau zidul, să fi fost supuşi oprobiului „comunităţii internaţionale”, acuzaţi fiind de segregare, xenofobie şi rasism.

Prin urmare, din experienţa romanilor şi a chinezilor putem învăţa că atunci când începi să-ţi ridici zidul, începi să te aperi, deci înfrângerea este aproape. Învingătorii nu ridică ziduri de apărare, iar când ajung să o facă, asta înseamnă că-şi pregatesc deja un loc înalt de unde să-şi vizioneze mai bine înfrângerea finală. Aţi auzit ca vizigoţii, hunii lui Atila–Biciul lui Dumnezeu sau mongolii lui Ghinghis–Han să facă lucrul acesta? Nu, erau prea ocupaţi cu ocolirea sau cucerirea şi dărâmarea zidurilor deja construite de alţii.

La ce le-a folosit francezilor, asta ca sa venim mai aproape de zilele şi zidurile noastre, că au construit impresionantul „zid de apărare” numit şi Linia Maginot? Fantasticul blitzkrieg purtat de cavaleria blindată germană, ce reproducea victoriile fulgerătoare ale călăreţilor huni şi mongoli, n-a făcut decât să consfiinţească cruda realitate: francezii fuseseră înfrânţi încă din momentul în care săpau primul sanţ şi turnau primul stâlp de beton.

Nici Walter Ulbricht şi nici Hrușciov nu ştiau că-şi recunosc înfrangerea în momentul în care au început ridicarea zidului din Berlin, zid menit sa le apere ideologia. Istoria ştia, dar nu le-a spus: o ideologie, ca şi o ţară sau o civilizaţie, nu se apără cu un zid! Un om, Ronald Reagan a ştiut şi a spus: „Dărâmaţi acest zid, domnule Gorbaciov!”

Nici americanii n-au construit ziduri în timpul cuceririi continentului ce le este astăzi ţară. Ar fi fost nefiresc să-şi limiteze „dreptul la libera circulaţie” spre orizontul punctelor cardinale, presărându-şi drumul cu obstacole. Azi, când au ajuns în situaţia Imperiului Roman ce încerca să ridice stavile în calea popoarelor migratoare, nemaiputând să le înfrângă şi să le supună, s-au gândit, pentru a-şi apăra bogata civilizaţie şi pentru a stăvili mareea de imigranţi din sud, să ridice la graniţa cu Mexicul… un zid! „Valul lui Bush” are 595 de kilometri, camere video, reflectoare, o „legiune” – formată din 6.000 de agenţi – care sa-l păzească, şi a fost construit… degeaba! El nu-i va împiedica pe californienii de origine hispanică să devină majoritari din 2014 şi nici nu-l va putea opri, într-o generaţie maxim două, pe un viitor preşedinte al Statelor Unite, poate chiar de origine mexicană ales de votul latino, să dispună ca „Zidul lui Bush” să aibă soarta celui din Berlin.

Toți sunt liberi să-şi ridice un gard ori un zid în jurul casei sau chiar, dacă vor şi vor cu tot dinadinsul, în jurul unei părţi din ţară. Cu excepţia evreilor! De ce? Simplu. Tocmai pentru că, fiind evrei, intenţia de a se apăra este interpretată de mulţi ca un semn de sfidare obraznică ce trebuie pedepsită sau cel puţin amendată. Unii, nu puţini, i-au pus la stâlpul infamiei pe „naziştii evrei” ce au închis în spatele zidului „rasa inferioară”, iar „premiul Nobel pentru pace – Desmond Tutu” a botezat stavila ridicată de evrei pentru a-i împiedica pe teroriştii palestinieni să ucidă zilnic „zidul apartheidului”!

Oare de ce n-au ridicat „paşnicii” palestinieni un zid care să-i apere de „naziştii evrei” ? Întrebare pe care n-o pune nimeni, pentru că are un singur răspuns: cei ce atacă nu ridică ziduri! Cu toate acestea ni se sugerează că Hamas-ul şi Fatah-ul sunt doar două grupări de călugări zen ce se roagă zilnic la picioarele blândului zeu… Semtex.

„Gardurile bune fac vecini buni” a spus, încercând să detensioneze situaţia, Yehud Barak. Şi Hadrianus, sau oricare împărat chinez ar fi spus la fel dacă ar fi avut pe cap „progresiştii antifascişti” şi „comunitatea internaţională”. Repet: mare noroc au avut romanii şi chinezii!

La noi, cea mai bună şi mai recentă dovadă – pentru cei care chiar îşi doreau una – că suntem urmaşi ai romanilor, este primarul din Baia Mare. A ridicat un zid menit să-i împiedice pe ţiganii locatari a trei blocuri sociale să arunce cu obiecte în maşinile ce trec pe şoseaua din vecinătate, iar pe numeroşii lor copii să traverseze drumul în fugă, expunându-se astfel accidentelor. În timp ce primarul care a mai eliberat un teritoriu pe care ţiganii îl ocupaseră, aşezându-şi tabăra în mod ilegal, vorbea despre ordine şi disciplină, Amnesty International şi numeroasele organizaţii care se ocupă cu apărarea drepturilor romilor, vorbeau despre rasism, segregare, ghetourile din Africa de Sud şi lipsa de protecţie a drepturilor omului.

În urmă cu două mii de ani era folosită sabia. Azi, pentru că din fericire ne-am civilizat, este folosită legea. Observam însă că, atunci când sabia sau legea nu mai au nici o putere, este folosit zidul; cu ce rezultate, ştim deja.

Revenind la francezi, aş spune că Linia Maginot a prevestit Dien Bien Phu, care a fost o etapă importantă în retragerea spre… Lille (!?). La Dien Bien Phu soldaţii generalului de Castries au împrejmuit tabăra corpului expediţionar francez cu şanţuri adânci şi ziduri de sârmă ghimpată. Au rezistat eroic, timp de 169 de zile, asaltului dat de comuniştii vietnamezi. Au fost înfrânţi.

Azi, francezii au ridicat la Lille un zid înalt de trei metri, întărit cu valuri de sârmă ghimpată. Au împrejmuit tabăra… „corpului expediţionar rrom”, pentru a-l împiedica să treacă liniile ferate prin locuri nepermise, perturbând astfel, grav, traficul feroviar. „Corpurile expediţionare” din Algeria, Maroc şi Tunisia nu mai pot fi împrejmuite; n-ar ajunge sârma ghimpată! De la Dien Bien Phu la Lille. Nu cred că mai rezistă mult francezii… câți se mai consideră astfel. Nu mai au unde să se retragă. În urmă cu vreo douăzeci de ani ne criticau, împreună cu alţii, pentru comportament rasist faţă de comunitatea rromă. Azi, societatea multiculturală de pe teritoriul numit Franţa îşi manifestă deschiderea şi toleranţa la întâlnirea cu cultura aceleiaşi comunităti: ridică ziduri!

Cred că a venit, în sfârşit, şi rândul nostru să-i criticăm pe francezi, mai ales că Amnesty International şi Desmond Tutu tac. Suntem mult mai puţin rasişti şi xenofobi decât în urmă cu 20 de ani; ca dovadă, Mihai Razvan Ungureanu care l-a reclamat pe Ponta Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru declaraţii discriminatorii la adresa comunităţii rrome, declaraţii făcute într-un interviu acordat BBC. Ponta insinua că ţiganii migratori în Marea Britanie sau Germania ar face „turism pentru beneficii sociale”. Mitomanul spunea pentru prima oară adevărul!

De atunci mă tot gândesc ce mândru m-aş simţi – şi n-aş fi singurul – daca l-aş auzi pe MRU ridicându-şi vocea în apărarea ţiganilor ciorditori din Lille şi cerându-i preşedintelui francez: „Domnule Hollande, dărâmaţi acest zid!” („Mr. Hollande, tear down this wall!”)