FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Ziua Americii: Revoluția Americană, o contrarevoluție

Pe 4 iulie, de Ziua Americii, cetățenii americani sărbătoresc an de an Ziua Independenței. În această zi din 1776, cele treisprezece colonii americane și-au proclamat independența față de Imperiul Britanic și au anunțat formarea unei noi națiuni, Statele Unite ale Americii. Revoluția Americană, începută cu un an înainte, intra astfel în linie dreaptă. E.J. Payne, unul dintre cei mai erudiţi editori ai operei lui Edmund Burke, a caracterizat-o drept „o revoluție nu înfăptuită, ci prevenită”. Pentru a înţelege de ce, trebuie făcute câteva precizări în legătură cu termenul de „revoluţie”.

Până la Revoluţia Franceză, cuvântul „revoluție” a avut un cu totul alt sens decât cel pe care l-a primit între timp și ne este cunoscut astăzi. Pe atunci el făcea trimitere la un eveniment care se repetă la o perioadă fixă de timp, cum ar fi mişcarea de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui. „Revoluţie” avea un înţeles asemănător și în politică, semnalând revenirea la un moment anterior, de recuperare a ceva ce s-a pierdut cândva. De pildă, în epocă se considera că Glorioasa Revoluţie din 1688 a restaurat în Anglia vechile practici constituţionale pe care regele James al II-lea le-ar fi încălcat când a ajuns monarh. De pe urma acestei revoluții, în Anglia NU apărut o nouă ordine politică și socială, Glorioasa Revoluție având loc întocmai pentru a împiedica schimbările pe care regele catolic le-ar fi putut produce într-o țară majoritar protestantă. Începând însă cu Revoluţia Franceză, termenul a căpătat o cu totul altă semnificaţie – aceea de schimbare profundă de regim, caracterizată prin schimbarea fundamentală a structurii vechii societăţi prin distrugerea instituţiilor politice așa-zis „reacționare” și purificarea celor sociale de elementele indezirabile. Noul înțeles a fost întărit în secolul al XX-lea de mișcarea comunistă și Revoluția Bolșevică.

Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii.

Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii.

Revenind la cazul american, trebuie spus că Revoluția Americană, conflictul dintre coloniştii şi monarhia britanică, nu a avut la bază principii abstracte, precum cele aflate la baza Revoluției Franceze și a celei Bolșevice, ci nemulțumiri de ordin practic: nerespectarea constituţiei britanice prin taxarea unor supuși lipsiți de reprezentare în Parlament („no taxation without representation”) și încălcarea de către monarh a drepturilor, de care se bucurau americanii în calitatea lor de cetăţeni ai Coroanei. În Declarația pentru Independență, revoluționarii americani au prezentat o lungă listă „afronturi și uzurpări repetate” de care s-ar fi făcut vinovat regele George al III-lea, afirmând că sunt nevoiți să se separe de monarhia britanică și de poporul britanic pentru a-și apăra drepturile care sunt amenințate. Ei acționau astfel împotriva unei revoluții încurajate de șeful statului britanic.

Obiectivul Revoluţiei Americane a fost crearea unui guvern limitat care să guverneze o societate de indivizi cu un înalt grad de autonomie; ea apăra astfel vechile drepturi britanice, produse ale istoriei, dar în lipsa preluării modelului social britanic, centrat pe aristocraţie şi privilegiu, pe care îl respingea. Era firesc să fie așa, întrucât tabloul economico-social din coloniile americane era sensibil diferit de cel al Angliei. Egalitatea socială era mult mai pronunţată, iar clasele nu erau închise. Pornită ca o națiune de imigranți, tânăra națiune americană avea o aristocraţie slab dezvoltată şi nu exista o idee clară în legătură cu cine o alcătuia, fiecare stat american având un alt tip de nobil local. Spre deosebire de Anglia, unde numai o mică parte din oameni puteau vota, coloniile americane acordau dreptul de vot oricărui om care avea o proprietate de mărime medie.

Războiul de Independenţă a creat în America de Nord un nou regim politic, cel republican american, profund diferit de cel din patria britanică – sau de oriunde altundeva. Această formă de guvernare, unica din lume care apără egalitatea oamenilor în fața legii și a lui Dumnezeu, precum și drepturile inalienabile la viață, libertatea și urmărirea fericii, a transformat națiunea americană în cea mai puternică națiune a lumii.

Măreția americană este strâns legată de aderența națiunii la principiile fondatoare. Un rol important îl are transmiterea valorilor către noile generații, după cum reiese din comentariul scris de Cătălin Avramescu la Constituția Statelor Unite ale Americii, publicat în 2010 la editura Humanitas (pag. 11-13).

*************

Călătoria noastră începe în fața unui grilaj, printre copii care așteaptă, nerăbdători, ca o doamnă impunătoare, în uniformă, să le dea voie să se apropie. Suntem într-o clădire cu un aer sever, pe Bulevardul Constituției din Washington, D.C. Este sediul Arhivelor Naționale, iar lumina palidă, liniile austere și numeroșii paznici accentuează senzația de fortăreață. În vitrinele sale sunt expuse documente neprețuite, precum o copie din 1297 a Magnei Charta purtând sigiliu regal al lui Edward I.

De obicei oamenii stau la coadă la Arhivele Naționale,. dar în după-amiaza aceea așteptarea fusese neobișnuit de lungă. În rotonda care este centrul expoziției au voie câte treizeci de persoane odată. Mi-am așteptat rândul. Nimerisem în mijlocului unui grup de școlari neastâmpărați.

Pentru a mai face să treacă timpul, una dintre gardienele care stăteau de veghe la intrare a intrat în vorbă cu micușii. Ca un fel de joc, i-a întrebat dacă știu care sunt primele trei cuvinte ale Constituției Statelor Unite . În acel moment din piepturile copiilor a ieșit un sunet cristalin și vesel: „We, the People!” (Noi, Poporul!). A răsunat sub cupola măreață a Arhivelor Naționale cum trebuie să fi sunat un cor de îngeri sub bolta unei catedrale.

Preambulul Constituției SUA.

Preambulul Constituției SUA.

Venisem să văd trei dintre cele mai importante documente din istoria politică a omenirii. Toate așezate în spatele câte unui geam gros, blindat, într-o atmosferă inertă de argon, protejate de o ramă de titan și de sistem sofisticate de alarmă. Trei documente scrise pe foi groase, mari și îngălbenite, purtând semnăturile, cu o caligrafie extrem de îngrijită, ale unora dintre cei mai faimoși oameni ai epocii moderne. Declarația de Independență a Statelor Unite, Constituția și Carta Drepturilor.

Când ni s-a făcut semn, am fost numărați și am intrat. Am trecut de la o vitrină la alta și am privit. Nu am stat mult. Am ieșit apoi în soarele tare al dupa-amiezii americane.

Venisem să văd o Constituție scrisă pe un pergament. Dar adevărata Constituție a Statelor Unite era aceea care prinde viață prin cetățenii ei. Era în aerul care vibra prin vocile copiilor.

În Lumea Veche, la Strasbourg, se află una dintre cele mai vechi catedrale gotice. Are o formă curioasă, asimetrică, pentru că îi lipsește unul dintre cele două turnuri. Greutatea era atât de mare, încât pământul a început să se lase, iar constructorii au modificat în mers proiectul, renunțând la un turn. Catedrala din Strasbourg a fost, timp de peste două secole, cea mai înaltă clădire din lume. Cu câțiva ani înainte ca autorii documentelor de la Arhivele Naționale să le semneze pentru posteritate, tânărul Goethe, copleșit în fața construcției, afirma că a văzut spiritul german care a prins formă în piatră.

Înăuntru, spațiul se pierde sub o boltă inimaginabil de înaltă, sprijinită de patru coloane colosale, de piatră. E greu să vezi până acolo, dar dacă te uiți atent, observi o anomalie. În locul unde una dintre coloane se îmbină cu bolta, la o înălțime amețitoare, ascuns, șade un personaj mic și monstruos, care privește, temător în sus.

Personajul nostru are o poveste. Se spune că în Evul Mediu, pe când era construită catedrala, un sceptic a venit la meșterul principal și i-a spus că bolta aceea enormă pe care a proiectat-o nu poate fi construită. Este mult prea mare – a explicat necredinciosul – și se va prăbuși! Atunci meșterul, după ce a terminat bolta, a adăugat micul personaj de la capătul din înălțimi al coloanei. Este o imagine a scepticului, condamnat să privească, pentru eternitate, la bolta pe care nu o credea posibilă.

La data la scriu aceste rânduri, bolta Republicii Americane durează de mai mult de două secole. Nu știu ce îi va aduce viitorul, dar știu că ea se sprijină pe o temelie mai tare decât orice piatră. Pe spiritul oamenilor pe care îi ține împreună. Am auzit glasurile celor care o vor ține la înălțime unde puține creații ale Omului au îndrăznit să se ridice.

*************

Sub președintele Barack Hussein Obama, Statele Unite trec printr-o perioadă de decădere economică și politică. Puterea americană nu a mai fost atât de slăbită și disprețuită din vremea președintelui democrat Jimmy Carter încoace, iar dușmanii lumii libere profită de vidul de putere creat. Ambițiile imperiale ale Moscovei lui Vladimir Putin, obsesia islamistă a Califatului mondial, pericolul marxist din America de Sud și înarmarea masivă a Chinei sunt dovezi tot mai clare că dușmanii civilizației încearcă să obțină cât mai mult de pe urma slăbiciunii americane.

La mulți ani, America! Fie ca viitorul să-ți rezerve zile mai bune! Spre binele întregii lumi.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

37 Comments

  1. Mih
    4 July 2014

    La multi ani, America!

    http://youtu.be/13jLQ_-3c8o

  2. avenirv
    4 July 2014

    cel mai frumos lucru pe care l-a produs SUA a fost acea idee ca fiecare este responsabil de soarta sa, o idee extraordinara dar cam este abandonata si de dreapta si de stanga.
    despre chestiunea cu libertatea sa o lasam mai moale. a fost liberate pentru o mare majoritate a populatiei, restul au fost sclavi.
    acum este liberate in SUA dar in alte parti ii sprijina pe cei ce urasc libertate (va aduceti aminte: l-am privit in ochi si am vazut ca este un om bun !).

    dar sa speram ca se va intoarce la valorile ce au ridicat-o: individual este responsabil de sine insusi.
    asta inseamna sa fii conservator.

  3. atlas
    4 July 2014

    BHO tocmai a castigat titlul de Worst President Since WWII http://www.voanews.com/content…..49254.html. Asa ca eu zic ca uite exista unul si mai slab decat Jimmy ???? Happy 4th of July.

  4. DanCanada
    4 July 2014

    Dumnezeu sa-i aibe in paza si sa-i scape de incompetentul, infumuratul si mincinosul de la conducere. Deja parca a inceput sa apara speranta ca totusi au sa reziste si-au sa supravietuiasca chiar si unui presedinte anti-american si anti-liberties. Ceea ce e ceva extraordinar de fapt. Sa reziste o fundatie bazata pe democratie, libertate individuala si libera initiativa chiar si dupa un atac asiduu de 8 ani.

  5. dan damian
    4 July 2014

    Nu vreau sa intru in discutie despre politica externa a lui Obama- este o pozitie subiectiva , promulgata de conservatorismul republican. Problemele acestia au fost si in perioade cind la putere erau acesti razboinici, care se repezeau sa pedepseasca inainte de a folosi diplomatia. Deci-dupa cum rezultatele au fost aceleasi- nu vreau sa continui subiectul asta. Vreau sa contrazic-cu date concrete- cealalta fantezie spusa de tine: adica cum ca economia Americi este in declin cum nu a mai fost niciodata????????
    De unde aveti voi datele astea? Chiar acum citesc din Los angeles Times: ” US added 288000 jobs in June 2014 and the unemployment rate falls to 6.1%, the lowest in nearly 6 year”. Deci , tot ce a stricat Bush si conservatori lui, a reparat liberalul Obama. Pe plan extern aceiasi poveste: razboiul din Irak, sau dezastru din Irak , a fost arucat pe umeri lui „Obama liberalul”. Nu as avea probleme cu interpretarea negativa asupra liberalismului daca ai da si date concrete. Dar se pore ca sunt numai vorbe goale!!!!!!!

  6. Vlad M.
    4 July 2014

    Dan Damian, de curiozitate, dumneata citesti articolele pe care le comentezi sau preferi sa te arunci cu capul inainte? Unde ai gasit in text „economia Americi este in declin cum nu a mai fost niciodata”? Iar daca am ajuns aici, sa inteleg ca vrei sa discutam despre datoria americana si somaj? Poate despre metodologia aplicata de guvernarea Obama atunci cand anunta 6% somaj? Sau poate vrei sa vorbim despre Los Angeles Times, unul dintre cele mai stangiste ziare din Statele Unite ale Americii? Ia spune.

  7. Daniel
    4 July 2014

    A se citit cu atentie:

    http://michellemalkin.com/2008…..rd-d-lamm/

    “The smart way to keep people passive and obedient is to strictly limit the spectrum of acceptable opinion, but allow very lively debate within that spectrum.” –Noam Chomsky, American linguist and U.S. media and foreign policy critic.

  8. dan damian
    4 July 2014

    Da, mi sa parut ca asa ati scris. Greseala mea ca am citit la repezeala. Dar mesajul este acelasi: cit se poate de subiectiv, one- sided si fara o baza concreta. Ce conteaza ca Los Angeles Times e cu orientare liberala?! Este un raport pe care il gasesti pe orice publicatie, e unul real si fara spinul care caracterizeaza miscarea conservatoare.
    Cit priveste datoriile externe , lucrurile sunt mult mai compexe decit niste cifre: Bush a lasat-o undeva la 9 trilioane, acum e la peste 17 trilioane, dar nu din cauza administratiei Obama, ci din cauza colapsului economic din 2008. Dimpotriva, cu imbunatatirea economiei si cresterea stock -marketul la nivel record, deficitul anual a fost taiat la mai mult de jumatate, cu mult mai repede
    decit cele mai optimiste predicti.economia Americi continua- de 6 ani-sa adauge locuri de munca asa incit tot ce s-a pierdut in 2008 a fost recuperate. Si da, somajul este la 6.1% , oricit incercati voi sa negati acest fact
    Ca se face spin cum ca participarea la labor-force este f redusa si acest 6.1% nu este realitatea , arata frustrarile voastre de a nu acepta realizarile stingi -chiar si atunci cind pe hirtie treaba sta bine.Tot ce puteti face e sa criticati; sa criticati chiar si atunci cind lucrurile merg bine!!! Tot ce ai scris aici parca e luata de la Fox News. Aveti si voi in Romania un post condus de cineva anti -Basescu, care bate apa in piua toata ziua impotriva lui. Asa e acest Fox News: Tot ce e liberal nu e bun!!! Ce mai conteaza realitatea! Esti platit sa spui ce vrea patronul.

  9. Zice lingaul de servici al impostorului Marxist care locuieste la Casa Alba:

    Nu vreau sa intru in discutie despre politica externa a lui Obama- este o pozitie subiectiva , promulgata de conservatorismul republican.

    Nu vrea sa intre in discutie, dar tocmai a facut-o.

    Problemele acestia au fost si in perioade cind la putere erau acesti razboinici, care se repezeau sa pedepseasca inainte de a folosi diplomatia. Deci-dupa cum rezultatele au fost aceleasi- nu vreau sa continui subiectul asta.

    Continuand tocmai ceea ce a spus ca nu vrea sa discute, lingaul ne da de inteles ca varfurile conducerii Partidului Marxist American…scuzati, am vrut sa spun Democrat n-au fost niciodata de acord cu politica externa a lui Bush. Poate ca lingaul ne crede prosti? Poate crede ca am uitat ca Hillary Clinton, John Kerry precum si majoritatea covarsitoare a colegilor lor de colhoz liberal au votat sa autorizeze atat actiunea de inlaturare prin forta militara a lui Saddam Hussein in Iraq cat si a guvernului Taliban in Afghanistan? Sau poate ca pur si simplu din cauza ca ii este dor de Ceausescu lingaul lui Obama a inlocuit realitatea istorica cu propaganda MSNLSD?

    Vreau sa contrazic-cu date concrete- cealalta fantezie spusa de tine: adica cum ca economia Americi este in declin cum nu a mai fost niciodata????????

    Lingaul de servici simte ca se ineaca si incearca sa se salveze agatandu-se de paie – „grasping at straws” cum se zice pe-aici. Este adevarat ca economia Americana a cunoscut o perioada si mai neagra decat in epoca Obama – insa acea perioada a fost singulara. S-a chemat marea recesiune. Deci daca Obama cu toata straduinta de care da dovada n-a reusit sa depaseasca recordul istoric de mizerie economica, inseamna ca este un presedinte bun.

    De unde aveti voi datele astea? Chiar acum citesc din Los angeles Times: ” US added 288000 jobs in June 2014 and the unemployment rate falls to 6.1%, the lowest in nearly 6 year”.

    Lingaul continua cu minciuni si propaganda Obamista. La aceasta ora America are cel mai mare numar de someri si oameni la care le-a expirat ajutorul de somaj de la Marea Recesiune incoace. Datorita faptului ca regimul Marxist a schimbat metodologia de calcul si nu ii mai adauga la numar pe cei care au s-au descurajat si renuntat sa mai caute o slujba sau care sunt in somaj de mai mult de doi ani si nu mai au drept la ajutor, s-a ajuns la cifra de 6.1% pe care o citeaza lingaul. In realitate, somajul este mai mult decat dublu. Si ca sa pun si o cireasa pe varful tortului: aproape toate locurile de munca create de la inceputul crizei economice au fost luate nu de cetatenii Americani ci de imigrantii ilegali. http://www.inquisitr.com/13338…..americans/

    Deci , tot ce a stricat Bush si conservatori lui, a reparat liberalul Obama.

    Lingaul a uitat ca atunci can Bush a plecat de la Casa Alba benzina costa $1.78 pe galon si somajul (calculat asa cum trebuie, nu asa cum il calculeaza propagandistii lui Obama) era jumatate din cat este azi.
    http://cnsnews.com/news/articl…..-calif-420
    http://www.redstate.com/diary/…..for-obama/

    Pe plan extern aceiasi poveste: razboiul din Irak, sau dezastru din Irak , a fost arucat pe umeri lui “Obama liberalul”. Nu as avea probleme cu interpretarea negativa asupra liberalismului daca ai da si date concrete.

    Lingaul zice ca vrea date concrete. I le-am dat. Nu ma astept sa le si proceseze datorita faptului ca cei doi neuroni singuratici pe care ii mai are inca in viata inauntrul craniului sunt prea ocupati sa memoreze si sa reproduca propaganda regumului Obama

    Dar se pore ca sunt numai vorbe goale!!!!!!!

    Liberalismul este doar vorbe goale. Pana in momentul in care liberalii reusesc sa controleze toata mass media si sa dezarmeze toata populatia. In acel moment liberalii isi dau arama comunista pe fata iar vorbele goale devin sentinte de condamnare la ani de puscarie politica sau gloante trase in ceafa oponentilor politici.

  10. In continuarea postului meu precedent: lingaul Obamist sustine in postarea #9 ca:

    …arata frustrarile voastre de a nu acepta realizarile stingi -chiar si atunci cind pe hirtie treaba sta bine.Tot ce puteti face e sa criticati; sa criticati chiar si atunci cind lucrurile merg bine!!! Tot ce ai scris aici parca e luata de la Fox News. Aveti si voi in Romania un post condus de cineva anti -Basescu, care bate apa in piua toata ziua impotriva lui. Asa e acest Fox News: Tot ce e liberal nu e bun!!! Ce mai conteaza realitatea! Esti platit sa spui ce vrea patronul.

    Iata doar o parte din realizarile lui Obama si ale colegilor lui Marxisti:

    First President to apply for college aid as a foreign
    student, then deny he was a foreigner.

    First President to have a social security number belonging
    to another man, from a state he has never lived in.

    First President to preside over a cut to the credit-rating of the United States.

    First President to violate the War Powers Act.

    First President to be held in contempt of court for illegally
    obstructing oil drilling in the Gulf of Mexico.

    First President to require all Americans to purchase a product from a third party.

    First President to spend a trillion dollars on
    shovel-ready jobs when there was no such thing
    as „shovel-ready” jobs.

    First President to abrogate bankruptcy law to turn over control of companies to his union supporters.

    First President to by-pass Congress and implement the Dream Act through executive fiat.

    First President to order a secret amnesty program that stopped the deportation of illegal immigrants across the U.S. including those with criminal convictions.

    First President to demand a company hand-over $20 billion to one of his political appointees.

    First President to tell a CEO of a major corporation (Chrysler) to resign.

    First President to terminate America’s ability to put a man in
    space.

    First President to cancel the National Day of Prayer and to say that America is no longer a Christian nation.

    First President to have a law signed by an auto-pen without being present.

    First President to arbitrarily declare an existing law
    unconstitutional and refuse to enforce it.

    First President to threaten insurance companies if they publicly spoke out on the reasons for their rate increases.

    First President to tell a major manufacturing company in which state it is allowed to locate a factory.

    First President to file lawsuits against the states he swore an oath to protect (AZ, WI, OH, IN).

    First President to withdraw an existing coal permit that had been properly issued years ago.

    First President to actively try to bankrupt an American industry (coal).

    First President to fire an inspector general of AmeriCorps for
    catching one of his friends in a corruption case.

    First President to appoint 45 czars to replace elected officials in his office.

    First President to surround himself with radical left wing
    anarchists.

    First President to golf 73 separate times in his first two and a half years in office, 102 to date. By the time everyone reads this it will be over 120.

    First President to hide his medical, educational and travel
    records.

    First President to win a Nobel Peace Prize for doing NOTHING to earn it.

    First President to go on multiple global apology tours
    and concurrent „insult our friends” tours.

    First President to go on 17 lavish vacations, including date
    nights and Wednesday evening White House parties for his
    friends paid for by the taxpayers.

    First President to have 22 personal servants (taxpayer funded) for his wife.

    First President to keep a dog trainer on retainer for $102,000 a year at taxpayer expense.

    First President to fly in a personal trainer from Chicago at least once a week at taxpayer expense.

    First President to repeat the Holy Quran & tell us the early
    morning call of the Azan (Islamic call to worship) is the
    most beautiful sound on earth.

    First President to tell the military men and women that they
    should pay for their own private insurance because they
    „volunteered to go to war and knew the consequences.

    Then he was the First President to tell the members of the military that THEY were UNPATRIOTIC for balking at the last suggestion.

    First President to side with a foreign nation over one of the
    American 50 states (Mexico vs. Arizona).

  11. Dan Damian
    4 July 2014

    Transsylvania Phoenix, se pare ca tu esti unul cu creieri spalati de aia care vor sa denigreze -cu orice pret- pe Obama. Dupa cum scrii , esti plin de venin, si nu mai este leac ptr tine! Sincer , imi pare rau! M-ai facut lingau si nu ma supar: nu ma supar ptr ca , dupa ce am citit cele scrise de tine , mi-am dat seama ca sunt un lingau realist/ resonabil. pe cind tu esti un intoxicat cu ” hate” . Iti propun o dezintoxicare , care consta in a sta depate de organizatiile care ta-au invatat minciunile ( pline de ura) aruncate aici…..si asta pe o perioada de ani de zile. Un adevar exista: daca ar fi asa cum zice lista ta , Obama nu ar exista, ptr ca oameni nu sunt prosti sa aleaga asa . Inainte de a incheia, vreau sa mentionez – dintre multele- un exemplu de data concrete date de tine: Spuneai ca gazul in pirioada Bush 1.87 . Corect! ….dar tot asa , au fost perioade din timpul administratiei Bush, cind gazul a ajuns atit de sus , ca nici acum nu am reusit sa spargem recordul. Nu o spun ca sa- l critic pe Bush. Pretul petrolului nu depinde de un presedinte, ci de factori externi ( mai ales ce se intimpla in orientul mijlociu) si cresterea economica globala care pune presiune la pret pe baril. Restul , nu am timp sa ma ocup sa le combat; sunt ‘silly’ , o pierdere de timp:-)

  12. Zice lingaul de servici al lui Obama:

    Transsylvania Phoenix, se pare ca tu esti unul cu creieri spalati de aia care vor sa denigreze -cu orice pret- pe Obama. Dupa cum scrii , esti plin de venin, si nu mai este leac ptr tine!

    Creierii spalati de propaganda Obamista ii ai tu, lingaule. Iar asa-zisul venin de care tu zici ca sunt plin, are un nume in lumea reala: se cheama ADEVAR.

    Sincer , imi pare rau! M-ai facut lingau si nu ma supar: nu ma supar ptr ca , dupa ce am citit cele scrise de tine , mi-am dat seama ca sunt un lingau realist/ resonabil. pe cind tu esti un intoxicat cu ” hate” .

    Si lingaii lui Ceausescu credeau ca sunt „rezonabili”, dar tot lingai erau. Iar cat despre „hate” – se cheama „ura” in Romaneste – sau te faci ca ai uitat limba materna? – asa cum spuneam „venin” si „ura” sunt doar doua dintre cuvintele pe care voi liberalli marxisti le-ati invatat din cartea lui Alinsky. Ca sa nu cumva sa uiti, iti recomand sa folosesti si cuvintele „rasist”, „bigot” si „nazist”. In mod sigur vei castiga orice dezbatere daca le folosesti in mod regulat.

    Iti propun o dezintoxicare , care consta in a sta depate de organizatiile care ta-au invatat minciunile ( pline de ura) aruncate aici…..si asta pe o perioada de ani de zile. Un adevar exista: daca ar fi asa cum zice lista ta , Obama nu ar exista, ptr ca oameni nu sunt prosti sa aleaga asa .

    Iar eu iti propun tzie o masura de desteptare la realitate: emigreaza in Cuba acolo unde stanga pe care o admiri are puterea si lasa America daca nu-ti place capitalismul conservator.

  13. Daniel
    4 July 2014

    @ dan damian: copiati prosteste modalitatea de argumentare (minciuna) a democratilor: „nu e din cauza lui Obama, ci din cauza lui Bush”. Se poate raspunde simplu:

    1. chiar daca Bush ar fi fost de vina, responsabilitatea lui Obama, asumata de el insusi in timpul campaniei electorale din 2008 (vedeti clipurile pe youtube), era sa reduca aceasta datorie. Nu a facut-o: a mintit. Datoria a crescut din pricina faptului ca Obama a subventionat (incercand chiar sa nationalizeze) taietorii de frunze de caini legali sau ilegali. Toate masurile luate de Obama au dus la aceasta crestere si la starea dezastruoasa a economiei americane. Veti vedea rezultatele dupa ce Obama isi incheie mandatul cand vor aparea realele efectele ale ideilor lui comuniste..Vedem deja efectul „geniului carpatin Obamesc” la nivelul politicii mondiale.

    2. Datoria de pana la 8 trilioane se datoreza in primul rand lui Clinton, alt socialist de frunte, si apoi lui Bush, deci tot Democratilor care cred in aruncatul cu bani si cresterea de taxe, democratii fiind fundamental opusi economie de piata.

    3. Bush nu reprezinta Partidul Republican, cum din pacate Obama reprezinta Patidul Democrat. Prin urmare putem invinui Obama si Partidul Democrat pentru aberatiile economice si culturale dar nu putem invini Partidul Republican pentru asa zisele greseli ale lui Bush. Aveti o problema cu Bush, va rog sa-i scrieti, insa terminati odata cu acuzele acesta „deflactare”. Romanii care locuiesc in SUA, nu sunt atat de tamptii precum multi dintre americanii care traiesc in SUA. Spre diferenta de acestia noi am inteles ca fara economie privata, deci fara munca, nu exista bunastare. Americanii au inceput sa creada, precum populatia pensionara din Romania, ca banii „cade” din cer..

  14. P.S.
    Fiindca adusesi vorba de pretul benzinei: pe vremea lui Bush pretul maxim al benzinei a urcat si coborat urmand tendinta pietii, iar pretul median a fost $1.78 sau $2.00 – $2.40 in California unde traiesc eu. Iar in Amerika lui Obama platesc peste $4 pe galon in continuu de ani de zile. As vrea eu sa fie benzina la fel de scumpa sau ieftina ca pe vremea lui Bush.
    Lingau mic si mincinos ce esti, pleaca in Cuba si da-le o mana de ajutor fratilor tai comunisti.

  15. dan damian
    4 July 2014

    http://www.mercurynews.com/&#8…..ansylvania, uite aici un chart care dovedeste cine e mincinos:

  16. dan damian
    4 July 2014

    Gas Prices Were Actually HIGHER Under Bush Than Under Obama
    http://www.dailykos.com/&#8230…..es-Were-...
    Apr 21, 2012 – One of the favorite memes of the right these days is that “Gas prices have more than doubled since …

  17. dan damian
    4 July 2014

    Daniel, spune-mi si mie cum poti sa reduci deficitul in timpul recesiei? De unde bani? Colectia de taxe este mult mai mica, pe cind datoriile nu ti le iarta nimeni. Nu e adevarat ca cheltuiala guvenului a crescut in aceasta perioada; din contra, toate datele publice indica ( cum e si normal ,datorita presiunilor de micsorare) ca cheltuielile bugerare sau micsorat. Cit despre Bush, nu am nimic personal impotriva lui. Ba chiar imi place de el! E un om prietenos. Nu am spus ca colapsul economic e cauza lui. Lucrurile sunt mult mai complexe ca sa tragi conclusi pripite! Nu pot fi ca cetateanu Phoenix, si sa trag-simplistic- numai pe dreapta.

  18. Vlad M.
    4 July 2014

    Dan Damian asta este un personaj aparte. De multa vreme nu ne-a mai calcat pragul un cititor de Daily Kos. Uite ca mai exista si d’astia.

    Prețuri combustibil.
    Prețuri combustibil.

    2014. Ia mai uita-te la 2011, 2012 si 2013. Cam pe unde sunt? In 2008 era „criza”. In 2011, 2012, 2013 si 2014, ce criza mai e?

  19. Dan Damian asta este un personaj aparte. De multa vreme nu ne-a mai calcat pragul un cititor de Daily Kos. Uite ca mai exista si d’astia.

    Da, pot sa zic ca lingaul m-a facut sah mat cu citatul din DailyKos…. daca dadea un citat din ziarul de partid al Cubei nu as fi fost mai surprins decat sunt acum. Cei mai radicali comunisti din America, cei mai spalati pe creier, indivizi care ii admira deopotriva pe Lenin, Castro, Chavez si Kim Jong Il se aduna sa citeasca si sa contribuie cu dejectiile lor politico-stiintifico-fantastice in camera de ecou marxista care se cheama DailyKos.
    Doamne Dumnezeule, lingaul asta Kossak chiar ca e de culoare rosu-aprins si cu-o cu stea in cinci coltzuri imprimata pe frunte! Pun pariu ca uraste si evreii si ii iubeste pe fratii muslulmani si pe Palestinieni.
    Nu intzeleg ce cauta in America…este clar ca s-ar fi simtit mult mai in largul lui in Cuba castrista sau in Belarus. Sau poate ca e unul dintre securistii DIE trimis de Ceausescu inainte de ’89 ca sa tzina sub supraveghere „tradatorii de neam”.

  20. dan damian
    4 July 2014

    Nu citez Daily Kos. Ma duc pe Google si va gasesc zeci de articole sa va contrazica- atit de ridicol ati devenit in conservatorismul vostru. …..si inca ceva, in timp de criza pretul petrolului scade ptr ca nu este cerere!

    Tot pe dos le scoti!!!! : -))

  21. Ia hai sa vedem ce mai are lingaul de servici de zis si despre alte mari realizari are regelui Obama:

    1. IRS targets Obama’s enemies: The IRS targeted conservative and pro-Israel groups prior to the 2012 election. Questions are being raised about why this occurred, who ordered it, whether there was any White House involvement and whether there was an initial effort to hide who knew about the targeting and when.

    2. Benghazi: This is actually three scandals in one:

    The failure of administration to protect the Benghazi mission.
    The changes made to the talking points in order to suggest the attack was motivated by an anti-Muslim video
    The refusal of the White House to say what President Obama did the night of the attack
    3. Watching the AP: The Justice Department performed a massive cull of Associated Press reporters’ phone records as part of a leak investigation.

    4. Rosengate: The Justice Department suggested that Fox News reporter James Rosen is a criminal for reporting about classified information and subsequently monitored his phones and emails.

    5. Potential Holder perjury I: Attorney General Eric Holder told Congress he had never been associated with “potential prosecution” of a journalist for perjury when in fact he signed the affidavit that termed Rosen a potential criminal.

    6. The ATF “Fast and Furious” scheme: Allowed weapons from the U.S. to “walk” across the border into the hands of Mexican drug dealers. The ATF lost track of hundreds of firearms, many of which were used in crimes, including the December 2010 killing of Border Patrol Agent Brian Terry.

    7. Potential Holder Perjury II: Holder told Congress in May 2011 that he had just recently heard about the Fast and Furious gun walking scheme when there is evidence he may have known much earlier.

    8. Sebelius demands payment: HHS Secretary Kathleen Sebelius solicited donations from companies HHS might regulate. The money would be used to help her sign up uninsured Americans for ObamaCare.

    9. The Pigford scandal: An Agriculture Department effort that started as an attempt to compensate black farmers who had been discriminated against by the agency but evolved into a gravy train delivering several billion dollars in cash to thousands of additional minority and female farmers who probably didn’t face discrimination.

    10. GSA gone wild: The General Services Administration in 2010 held an $823,000 training conference in Las Vegas, featuring a clown and a mind readers. Resulted in the resignation of the GSA administrator.

    11. Veterans Affairs in Disney World: The agency wasted more than $6 million on two conferences in Orlando. An assistant secretary was fired.

    12. Sebelius violates the Hatch Act: A U.S. special counsel determined that Sebelius violated the Hatch Act when she made “extemporaneous partisan remarks” during a speech in her official capacity last year. During the remarks, Sebelius called for the election of the Democratic candidate for governor of North Carolina.

    13. Solyndra: Republicans charged the Obama administration funded and promoted its poster boy for green energy despite warning signs the company was headed for bankruptcy. The administration also allegedly pressed Solyndra to delay layoff announcements until after the 2010 midterm elections.

    14. AKA Lisa Jackson: Former EPA Administrator Lisa Jackson used the name “Richard Windsor” when corresponding by email with other government officials, drawing charges she was trying to evade scrutiny.

    15. The New Black Panthers: The Justice Department was accused of using a racial double standard in failing to pursue a voter intimidation case against Black Panthers who appeared to be menacing voters at a polling place in 2008 in Philadelphia.

    16. Waging war all by myself: Obama may have violated the Constitution and both the letter and the spirit of the War Powers Resolution by attacking Libya without Congressional approval.

    17. Biden bullies the press: Vice President Biden’s office has repeatedly interfered with coverage, including forcing a reporter to wait in a closet, making a reporter delete photos, and editing pool reports.

    18. AKPD not A-OK: The administration paid millions to the former firm of then-White House adviser David Axelrod, AKPD Message and Media, to promote passage of Obamacare. Some questioned whether the firm was hired to help pay Axelrod $2 million AKPD owed him.

    19. Sestak, we’ll take care of you: Former White House Chief of Staff Rahm Emanuel used Bill Clinton as an intermediary to probe whether former Rep. Joe Sestak (D-Pa.) would accept a prominent, unpaid White House advisory position in exchange for dropping out of the 2010 primary against former Sen. Arlen Specter (D-Pa.).

    20. I’ll pass my own laws: Obama has repeatedly been accused of making end runs around Congress by deciding which laws to enforce, including the decision not to deport illegal immigrants who may have been allowed to stay in the United States had Congress passed the “Dream Act.”

    21. The hacking of Sharyl Attkisson’s computer: It’s not clear who hacked the CBS reporter’s computer as she investigated the Benghazi scandal, but the Obama administration and its allies had both the motive and the means to do it.

    22. An American Political Prisoner: The sudden decision to arrest Nakoula Basseley Nakoula on unrelated charges after protests in the Arab world over his anti-Muslim video is an extraordinarily suspicious coincidence. “We’re going to go out and we’re going to prosecute the person that made that video,” Hillary Clinton allegedly told the father of one of the ex-SEALs killed in Banghazi.

    23. Get rid of inconvenient IGs: Corporation for National and Community Service Inspector General Gerald Walpin was fired in 2009 as he fought wasteful spending and investigated a friend of Obama’s, Sacramento Mayor and former NBA player Kevin Johnson. The White House says Walpin was incompetent.

    24. Influence peddling: An investigation is underway of Alejandro Mayorkas, director of the U.S. Citizenship and Immigration Services, who has been nominated by Obama for the number two post at the Department of Homeland Security. Mayorkas may have used his position to unfairly obtain U.S. visas for foreign investors in company run by Hillary Clinton’s brother, Anthony Rodman.

  22. Vlad M.
    4 July 2014

    Stai prost si cu manipularea, si cu cititul. Cu alte cuvinte, nu esti in stare nici sa induci in eroare, nici sa intelegi ce ti se spune. In loc sa vorbesti vorbe, D. Damian, mai bine te-ai uita un pic la numerele alea de mai sus si ne-ai spune ce presedinte era la Casa Alba in 2011, 2012, 2013 si 2014. E simplu – ne trebuie doar un nume.

  23. dan damian
    4 July 2014

    Nu manipulez nimic! …..si nici nu fac propaganda. Se vede clar ca voi sunteti cei care o fac! Toata lista sunt fabricati izvorite din mintile voastre bolnave si intoxicate cu ura. Imi place sa fiu resonabil, sa am dovezi bazate pe statistici. Sa pare ce aici nu este nimic……doar venin!

  24. Vlad M.
    4 July 2014

    Imi place sa fiu resonabil, sa am dovezi bazate pe statistici.

    Ti-am dat dovezi mai sus. Ai un grafic cu pretul combustibilului, dar vad ca te prefaci nu vezi. Nici o problema, reluam.

    Prețuri combustibil.
    Prețuri combustibil.

    Anii 2010, 2011, 2012 si 2013 au avut un pret ridicat al benzinei. Cine a fost presedintele SUA in aceasta perioada?

  25. dan damian
    4 July 2014

    Da, se vede clar ca pretul la benzina e mai mare in 2008 decit in 2014. Ce vrei mai mult de atit ?? Hai ca imi placi!

  26. Emil Borcean
    4 July 2014

    Vlade, l-am trecut pe măscărici în carantină.

  27. Daniel
    4 July 2014

    1. Vedeti mai jos un articol foarte interesant despre lumea academica americana (recomand acesta publicatie)
    http://www.city-journal.org/2014/eon0704mh.html

    Iar aici o analiza statistica a orientarilor ideologice din aceeasi lumea academica:
    http://www.city-journal.org/2014/eon0704mh.html

    2. Lui Dan Damian: daca Wall Street Journal e prea sofisticat pentru dta citeste macar Real Clear Politics:
    http://www.realclearpolitics.com/?state=nwa

    Observatie: Daca dta iti formezi opiniile in baza acelui ziar obscur ce apare intr-o obscura localitate nu ai cum sa fi nici rezonabil, nici decent cata vreme te exprimi asa: „toata lista sunt fabricati izvorite din mintile voastre bolnave si intoxicate cu ura. Imi place sa fiu resonabil, sa am dovezi bazate pe statistici.” Cum adica iti „place sa ai dovezi statistice” cand dta iti bazezi opiniile pe publicatii provinciale si insulti oameni care-ti ofera posiblitate sa te exprimi liber? Apropos poti sa-mi indici si mie un singur cuvant plin de ura folosit de cei care te-au criticat aici? Poti sa-mi argumentezi si mie de ce anume crezi ca cei care nu sunt de acord cu tine sunt bolnavi mintal? Singurul plin de ura si aparent bolnav mintal pari, fara suparare, dta cata vreme nu esti capabil sa-ti ajusteze opinia in functie de realitate si insulti fara a fi insultat. Sa presupunem insa ca nu esti un bolnav mintal care acuza pe altii de nebunie (asa cum fac toti nebunii). Sa prespunem atunci ca ai lipsit de pe planeta Pamant, ca ai fost in vacanta cosmica! Lasa-ma sa te instiintez ca datoria publica a crescut in timpul lui Obama de la 8 (unde au adus-o Clinton si Bus) la 17 trilioane iar acest fapt nu mai este negat de nimeni, cel putin nu de cei normali traind pe aceasta planeta. Principalul motiv al acestei cresteri este politica socialista a Partidului Democrat. Aceeasi politica a dus Europa la o stare similara, iar Obama nu a facut decat sa imprumute aceleasi idei, deci cu rezultate similare. Exista insa o lege simpla si clara e economiei: nu poti reduce datoria daca continui sa consumi mult mai mult decat produci. Sa-ti da un exemplu banal: daca ai un salariu de 100 de dolari pe luna insa tu consumi 500 (400 din imprumut) dar salariu tau nu creste, intrebarea e cum naiba vrei sa reduci datoria daca nu prin taiere de cheltuieli si productie privata? Credeam ca macar asta ai inteles de pe urma experientei comuniste si post-comuniste din Romania. Pe scurt, a consuma mai mult decat iti permiti duce la datorie. Dar pentru a se intelege acest lucru e nevoie de o majoritate de votanti care citesc si altceva decat ceea ce citesti mata…Iar pentru stoparea efectiva a datoriei e nevoie ca fiecare sa se intinda cat de lunga e plapuma si sa inteleaga ca nimeni nu-i datoreaza nimic si nimeni nu are nicio obligatie sa-i dea ceava ceea ce prespune o anumita stare de realism si moralitate pe care dta nu pari sa fi capabil de.. Got it!?

  28. Daniel
    4 July 2014

    Nu stiu daca a trecut comentariul pe care-l trimisesem nu de mult. Ceva cu semnalul meu de internet. Nu mai repet replica scrisa lui D Damian ca nu are rost, insa doua articole vreau sa vi le aduc atentiei:

    http://www.city-journal.org/2014/eon0704mh.html

    http://www.cwu.edu/~manwellerm/academic%20bias.pdf

  29. Vlad M.
    4 July 2014

    dan damian

    Da, se vede clar ca pretul la benzina e mai mare in 2008 decit in 2014. Ce vrei mai mult de atit ?? Hai ca imi placi!

    Rationament de stangist. Se ia UN SINGUR CAZ, 2008, in care pretul e mai mare si se ignora TOATE CELELALTE CAZURI in care benzina a atins cote mari in timpul administratiei Obama.

    Vlade, l-am trecut pe măscărici în carantină.

    Multumesc, Emil. ????

    Daniel> Akismet, filtrul antispam, are tendinta sa considere mesajele cu linkuri drept spam. Am recuperat comentariul tau. Ca regula, nu te alarma daca nu apare, un moderator il va scoate la un moment dat din cusca Akismet. ????

  30. Daniel
    4 July 2014

    lui Vlad M.

    Nicio problema. Multumesc pentru notificare.

  31. Daniel
    4 July 2014

    Un ultim link:

    http://www.quinnipiac.edu/news…..aseID=2056

    „President Barack Obama is the worst president since World War II, 33 percent of American voters say in a Quinnipiac University National Poll released today. Another 28 percent pick President George W. Bush.

    Ronald Reagan is the best president since WWII, 35 percent of voters say, with 18 percent for Bill Clinton, 15 percent for John F. Kennedy and 8 percent for Obama, the independent Quinnipiac (KWIN-uh-pe-ack) University poll finds. Among Democrats, 34 percent say Clinton is the best president, with 18 percent each for Obama and Kennedy. „

  32. DanCanada
    4 July 2014

    Cred ca tov. Dan Damian ar trebui sa faca un video ‘Stop picking on Obama!’ in stilul idiotului ala super-fan Britney Spears ????

  33. Daniel
    4 July 2014

    De la Revolutia Americana la burghezo-socialismea americana:

    http://www.washingtonpost.com/…..ck-up-food

    Sincer ma gandeam sa va propun un pamflet comparativ intre mentalitatea alegatorului roman care asteapta sa-i dea statul roman (Iliescu Nastase Ponta) si alegatorul american care asteapta sa-i dea statul american (Carter-Clinton-in special Obama):

  34. dr pepper
    4 July 2014

    Doamne, ce prostii spunea dan damian!
    Tipic leftist: tu sti ca toate sunt mai scumpe acum – mancarea, toll-urile, benzina, curentul, hainele, taxele samd. decat pe vremea lui Bush si el spune ca nu-i adevarat si iti tranteste cateva studii stangiste.
    Pesemne ca prostia nu are limite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *