În cercurile de stânga, Suedia se bucură de un respect cu totul deosebit: ţara scandinavă ar fi întruchiparea idealurilor generoase pe care stânga le apără de atâta vreme, protecţie socială şi egalitate la umbra unei economii „echitabile”. Se vorbeşte chiar despre „modelul suedez”, societatea suedeză fiind propusă ca model pentru întreaga lume civilizată.
Socialiştii şi social-democraţii europeni nu încetează a-i aduce laude. Chiar şi în cercurile democrate din Statele Unite, unde s-ar presupune că socialismul nu beneficiază de acelaşi prestigiu ca pe continent, Suedia se află la mare preţ. Poate că nu este întâmplător că Partidul Democrat american nu a fost nicicând mai favorabil unei agende socialiste şi că preşedintele Barack Hussein Obama este autorul cele mai mari extinderi a statului in economie din ultimii 30 de ani.
Ei bine, „modelul suedez” a mai făcut un pas spre o lume mai bună, eliberată de trecutul barbar al omenirii: mai nou, în ţara scandinavă avortul se poate face şi in funcţie de sexul fetusului.
Conform unei decizii a Consiliului Naţional al Sănătăţii şi Bunăstării din Suedia, femeile suedeze vor putea să îşi avorteze copiii în funcţie de sexul fetusului
Decizia a fost luată în urma unei cereri din partea lui Kai Wedenberg, şef al unei clinici unde o femeie a cerut de două ori, şi a primit, să facă avort pe baza sexului
Domnul Wedenberg a cerut o clarificare din partea oficialilor ministerului sănătăţii după ce o femeie, care avea deja două fete, a cerut o amniocenteză şi o comunicare a sexului copilului nenăscut. A aflat că era însărcinată cu o altă fată şi şase zile mai târziu a cerut sa facă avort.
Femeia a devenit din nou însărcinată, s-a reîntors la clinică şi a vrut o altă amniocenteză, care însă nu a fost făcută. Mai târziu, la ecografia cu ultrasunete, a solicitat asistentei să îi spună sexul copilului, care s-a dovedit a fi feminin. După ce a aflat, mama a cerut în aceeaşi zi să fie supusă procedurii de avort, ceea ce s-a şi întâmplat în aceeaşi săptămână.
Domnul Wedenberg se îngrijora în scrisoarea către Consiliu că „situaţia a dus la apariţia unor sentimente puternice printre cei care, probabil în mod justificat, consideră că pacientul a urmat două proceduri de avort datorită sexului fetuşilor” şi dorea să ştie „dacă un angajat din sistemul public de sănătate poate să facă apel la proprile valori şi la principiul dominant în ţara noastră în ceea ce priveşte egalitate între sexe pentru a împiedica pacientul, care probabil are alte principii, să afle sexul fetusului”.
Sveriges Television a anunţat joi că ministerul, răspunzând la întrebarea domnului Wedenberg, a decis că este ilegal să îi negi unei femei accesul la procedura de avort, chiar dacă cererea ei are la bază preferinţa faţă de un anumit sex.
Modelul suedez tocmai a devenit modelul chinez.
8 Comments
Francesco
15 May 2009Lifenews.com aduce in discutie si „beneficiile” transfrontaliere ale legii suedeze. Astfel, deoarece in Norvegia vecina este interzisa selectia pe criterii de sex „unele gravide norvegiene care nu sunt fericite cu sexul copilului lor vor merge in Suedia pentru a face avort”.
Se stie ca Suedia era o destinatie favorita pentru polonezele care nu-si doreau copii. Acum s-a extins piata. Legea suedeza permite avortul pana la 18 saptamani indiferent de motiv.
Imperialistu'
15 May 2009Brave new world.
Dar nu stiu de ce, dar am senzatia ca la noi nu va fi considerata o chestie prea ingrozitoare, doar suntem una dintre tarile europene cu cele mai mari rate de avort. In a noastra Romanie, it’s not such a big deal. Cred ca ne depasesc doar rusii si ucrainienii.
vali
15 May 2009Batuta in cap este femeia aceia, mai bine o avorta mama-sa pe ea si nu mai ajungea le delicventele pe care le-a facut. Ce vina au cele 2 fetite, nenascute ca sunt fete, vrea mama-sa sa fie Dumnezeu? Mai bine o facea Dumnezeu capra de munte decat femeie cu minte la cap
Imperialistu'
15 May 2009Nu, Vali, nu e batuta in cap, daca era proasta, avea macar o scuza. In schimb, ea este produsul de soi al feminismului extremist care a transformat alegerea intr-o crima cu zambetul pe buze. Avortul este un „drept”, iar femeia are „dreptul” sa faca ce vrea cu corpul ei, nu? Asa inteleg ideologii antiumani problema – un fel de „e al meu, eu il omor”, numai ca se neaga in general ca ar exista.
Imperialistu'
15 May 2009Nu stiu cati au auzit de George Tiller, acel late term abortionist care a fost omorat saptamana trecuta, transformat peste noapte in martir de presa stangista americana (acea presa care a ignorat aproape complet uciderea unui soldat american de catre un islamist din SUA). Tiller avea o clinica unde in schimbul unei sume de cateva mii de dolari facea avorturi pentru mame care se aflau in ultimele luni de sarcina.
P.S. „Pro-choice catholic that believs in abortion”? Huh?!
CFG
15 May 2009Modelul chinezesc? Are cineva la indemana cateva link-uri privitoare la modelul chinezesc? (avorturi, controlul populatiei)
Imperialistu'
15 May 2009Din pacate, nu, nimic la indemana. Statul chinez nu te lasa sa ai mai multde un copil. Drept urmare, fetele sunt omorate in favoarea baietilor – chinezii, asemenea altor culturi orientale, nu prea se omoara dupa fete. S-a ajuns in situatia uluitoare ca RP China sa fie singura tara de pe planeta unde barbatii sa fie mai numerosi decat femeile (noile generatii).
Uite si un link.
Sex ratio in China as boys outnumber girls by 35 million
anonim
15 May 2009DOWNLOAD!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
David Kinsella – Killing girls – http://www.megaupload.com/?d=1CYG7T9V
Documentar despre avorturi; nu unul obisnuit ci o prezentare dramatica, rece, obiectiva, dar care nu te lasa indiferent; absolut deloc!