Nu poate fi decât îmbucurător că acum, la împlinirea a şaizeci şi şase de ani de la crearea Statului Israel, relaţiile româno-israeliene sunt foarte bune. În timpul ultimei sale vizite în Israel, în ianuarie a.c., președintele Băsescu, răspunzând întrebărilor unei publicații israeliene afirma că Israelul poate vedea România ca pe un “prieten şi partener” în toate domeniile şi că e “mândru” că România este “singura ţară unde nu există o mişcare organizată sau un partid care să fie îndreptat împotriva evreilor şi a minorităţilor”. Președintele a apreciat că legăturile dintre armata israeliană şi cea română “au fost şi rămân excelente” şi a mai menționat eforturile care se fac pentru educarea și informarea publicului românesc în spiritul respectului pentru memoria Holocaustului, cele pentru restituirea proprietăților confiscate de la evrei în timpul comunismului, ca și prezența dinamică a israelienilor în mediul de afaceri românesc (care face ca limba ebraică să fie pe locul al patrulea între cele mai vorbite limbi din România).

Nu știam că România e singura țară în care nu există nicio mișcare sau partid îndreptat împotriva minorităților și nu sunt sigură că acest lucru poate fi un motiv de mândrie. Pe de o parte, pentru că e cam greu ca un partid bazat pe combaterea minorităților să dea un program coerent și atrăgător, care să închege un oarecare public. Pe de altă parte, chiar dacă un astfel de partid nu există la noi, sunt totuși voci gălăgioase – puține, ce-i drept – care transmit mesaje antisemite. Suntem departe de discursurile lui Gabor Vona, șeful Jobbik din Ungaria, care se declară satisfăcut de antisemitismul din jurul său, însă nu ne-am despărțit definitiv de textele gen România Mare. Acestora li s-au adăugat mai recent aiurelile care circulă pe bloguri, care nu arareori depășesc în vulgaritate și absurditate cele mai antisemite ieșiri ale lui Vadim. Astfel de mesaje (care pe lângă antisemitism propagă și alte idei toxice) trebuie taxate la timp și e important ca cei care au responsabilitatea să o facă să se implice acum, chiar dacă fenomenele sunt marginale și au un nivel intelectual jalnic.

Este foarte util să se cunoască mai multe despre Holocaust, însă, judecând după modul în care a crescut antisemitismul în țări ca Franța, Belgia, Germania sau Suedia, unde există de mult timp legislație împotriva antisemitismului și accesul la informații e destul de generos, cred că profilaxia urii împotriva evreilor trebuie să depăşească acest cadru şi să includă dezbateri care să răspundă unor întrebări mai profunde legate de Israel şi de rolul său în devenirea a ceea ce numim acum Lumea Liberă.

Nu mai departe decât duminica trecută urma să aibă loc, la Bruxelles, un așa-zis “Congres al disidenților“, care se anunţa ca cea mai importantă manifestare antisemită din Belgia după al Doilea Război Mondial. Erau invitați să vorbească cunoscuți negaționiști și antisemiți ca Laurent Louis, Dieudonné, Alain Soral și Kémi Séba. Manifestarea a fost anulată în ultimul moment, însă organizatorii se plâng deja că au fost persecutați.

Principalul inițiator al evenimentului din 4 mai a fost mișcarea Debout les Belges, condusă de Laurent Louis. Deputat belgian a cărui imunitate parlamentară a fost ridicată pentru calomnie şi pentru publicarea unor piese din dosarul Dutroux, Louis a ales postul ProRussia TV pentru a denunța decăderea Vestului şi s-a simțit obligat să sară în ajutorul lui Putin când a fost criticat pentru arestarea unor activişti Greenpeace. El afirmă că Holocaustul a fost “pus în aplicare şi finanţat de pionierii sionismului”. În iunie 2013, a călcat în picioare drapelul Israelian şi la 17 februarie a.c., atunci când situaţia era dramatică la Kiev, el se temea că pe ucraineni îi paște dictatura Bruxelles-ului și îi îndemna să o refuze. Vestitul criminal Marc Dutroux, care se află în închisoare pentru asasinate, violuri, sechestrare de minore, pedofilie şi asociere la trafic de droguri, i-a încredinţat câteva mesaje cu dezvăluiri legate de dosarul său.

Un alt prezumtiv vorbitor la congres, Alain Soral, s-a fotografiat făcând un salut nazist parodiat în fața monumentului Holocaustului de la Berlin. El se descrie pe sine ca naţional-socialist, vede peste tot comploturi sioniste şi e convins că “evreii sefarzi sunt vulgari și colonizează Franța”. Ca o coincidență, Soral este și autorul introducerii la ediția franceză a celei de a Patra Teorii Geopolitice a lui Alexander Dughin.

Ideologul Kremlinului, la rândul lui, consideră SS-ul ca pe o “oază intelectuală” în cel de-al III-lea Reich şi e un admirator al  liderului acestuia Reihard Heydrich. El îi împarte pe evrei în “buni” și “răi” – cei buni sunt legaţi de orientalismul hasidic mistic-socialist (care nu are neapărat legătură cu perioada sovietică), iar cei răi, apropiați spiritual de Maimonide, sunt atraşi de Occident și de societatea liberală. În ciuda acestei împărțiri, lumea iudaică rămâne în general “ostilă”, astfel că “elita indo-europeană are astăzi în fața sa o sarcină titanică – să îi înțeleagă pe cei care sunt diferiți nu doar cultural, național și politic, ci și metafizic”. Însă, în acest caz, precizează Dughin, “a înțelege nu înseamnă a ierta, ci a înfrânge.”

Ca şi Dughin, Soral şi Louis îşi închipuie că misiunea lor e de natură morală și se simt chemaţi să condamne Vestul pentru că este decăzut. Deși în această afirmaţie există destul adevăr, ei sunt ultimii care ar fi îndreptăţiţi să o facă. Îi descalifică atât prieteniile şi opţiunile ideologice, cât şi metodele lor de acţiune. Ce valoare poate avea critica decadenţei dacă iese din gura celor care nu îşi ascund admiraţia pentru ideologiile criminale, se regăsesc în regimuri corupte, care susţin terorismul şi abuzează sistematic de beneficiile societăţii libere pentru a capta atenţia prin scandaluri din ce în ce mai grave? Nefiind capabili de un proiect politic serios, ei se folosesc de provocări ca să atragă măsuri împotriva lor și să aibă astfel un motiv de a poza în eroi ai “disidenței’.

Din câte se pare, mai ales din experienţa societăților foarte secularizate ca cea franceză, combaterea antisemitismului nu a dat rezultate durabile și nu a avut impact asupra fanaticilor religioşi și a micului procent din public care se folosește de democrație doar pentru a o submina. Soral, Dieudonné şi Louis fac de multă vreme circ antisemit și este deconcertant că, în ciuda mediocrității lor intelectuale, popularitatea lor creşte. Una dintre explicații ar fi aceea că problemele morale sunt importante şi interesează publicul, iar ei vorbesc despre ele, ba chiar se erijează în apărătorii moralității. Din păcate, cei care i-au combătut până acum privesc morala doar ca pe o opțiune personală, sunt prizonierii sloganelor laiciste și ai citatelor din legislație și nu sunt pregătiți să dezbată chestiuni morale (sau poate simt că nu au căderea să o facă).

Când Soral, preluându-l pe Dughin, amestecă noțiuni de mitologie, esoterism, istorie şi morală pentru a ajunge la o confruntare cosmică, politică, culturală și metafizică cu lumea atlantistă dominată de evrei, amicii săi îl aprobă și cei care nu sunt de acord cu el reacționează cu platitudini. Ori, chiar dacă Soral nu trebuie băgat în seamă şi nu se poate intra în elucubraţiile lui, publicul trebuie să audă dezbateri foarte clare pe teme morale şi spirituale legate de antisemitism, din care să poată înțelege profunda nocivitate a teoriilor antisemite care circulă acum. Miza e mare: în societatea creată pe baza Decalogului, orice om e unic şi are valoare ca persoană, în timp ce, pentru Dughin, omul este un element dintr-o entitate colectivă, aflându-și rostul doar în planul măreţ al istoriei. Diferența e foarte importantă şi e legată de fundamentele Lumii Libere, iar acestea nu pot fi disociate de principiile biblice.

Ar fi înțelept să învățăm din eşecurile combaterii antisemitismului în țările vestice şi să facem conexiunile cu lucruri care se întâmplă mai aproape de graniţele noastre, cum ar fi afinitatea dintre Jobbik şi eurasianism și manipulările din Ucraina. Manifestanţii de pe Maidan au fost acuzaţi de fascism şi antisemitism – deşi liderii comunităţii iudaice spuneau că nu se simt ameninţaţi de protestatari, dimpotrivă, aceștia au ajutat la paza sinagogilor, pentru a preveni provocările. La rândul lor, evreii au participat la manifestații, au fost evrei și printre eroii Maidanului, printre cei care și-au dat viața în lupta cu forțele de represiune. Antisemitismul nu era acolo unde ziceau oficialii ruși, era de partea cealaltă, cea sprijinită de ei – dovadă fiind mesajele antisemite de pe pagina de internet a Berkutului. Să nu credem că la noi nu sunt posibile manipulări de acest fel. Atonescolatria și căpitanolatria încă mai bântuie unele minți și sunt încurajate de “patrioți” ca Mircea Dogaru.

Alianța României cu Israelul e importantă, însă nu este un dat care există de la sine. Dacă vrem să o păstrăm, trebuie să o cultivăm ca pe orice prietenie. Nu e exclus să fie pusă la încercare, aşa că ar fi bine să luăm în serios fundamentele sale și să ne deschidem nu doar către colaborări punctuale, ci și către valorile spirituale și culturale pe care le-am primit de la “frații noștri mai mari în credința lui Avraam”, după cum spunea Ioan Paul al II-lea.

articol publicat si pe evz.ro