FUNDATIA IOAN BARBUS

Anca Cernea: Să nu lăsăm ca numele PNȚ să fie batjocorit de asocierea cu Marian Munteanu

Anca Cernea, fiica fruntașului țărănist Ioan Bărbuș și președinta Fundației Ioan Bărbuș a vorbit sâmbătă, 15 octombrie 2016, la aniversarea împlinirii a 90 de ani de la înființarea Partidului Național Țărănesc, eveniment organizat de Asociația Clubul National-Țărănist la Muzeul Țăranului Român. Anca Cernea a atras atenția asupra nevoii de recuperare a tradiției democratice și pro-occidentale a PNȚ și s-a arătat indigantă de asocierea partidului, de către Aurelian Pavelescu, cu Marian Munteanu, apropiat al mai multor personaje cu simpatii pro-ruse.

“Eu mă simt datoare, nu pot să nu spun – ce m-a făcut acum să mă interesez de aproape de ceea se întamplă cu PNȚ este, de fapt, o stare de indignare profundă și sentimentul datoriei de a protesta împotriva acestui act îngrozitor de pângăritor prin care un anume domn Aurelian Pavelescu s-a dus să parcheze numele PNȚ în curtea lui Marian Munteanu, personaj care e foarte apropiat de agenți de influență rusofili, cunoscuți din surse rusești, care au fost publicate și pe care le puteți găsi; partid asupra căruia oricum nu are dreptul, dar asta e altă socoteală, chiar dacă avea, tot nu putea sa facă acest gest.

Marian Munteanu Pavelescu PNT
Marian Munteanu și Aurelian Pavelescu

Dacă intrati pe site-ul nostru inliniedreapta.net găsiți toată documentația despre personajele care îl anturează pe Marian Munteanu. Aici eu consider că s-a trecut de linia roșie, cum spunea Marius Bostan. Nu e vorba doar că partidul riscă să fie îngropat și să punem cruce unei tradiții care ar merita să fie trăita în continuare. Nu ar trebui să se termine așa, ceea ce se poate întampla este ca numele PNȚ să fie batjocorit. Acesta e un lucru pe care nu îl putem accepta.

Eu cred că avem datoria, și față de poporul român și față de memoria înaintașilor, să facem ce trebuie ca să nu se întample aceasta rușine.”

Mai jos puteți urmări discursul în întregime:

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Fundația Ioan Bărbuș

Fundația Ioan Bărbuș

Un comentariu

  1. Costin Andrieș
    16 octombrie 2016

    ne tot explica Marian Munteanu, de un an, de cand a reaparut, ceva gen:

    Domnule, asa nu se mai poate! De 27 de ani ne fura astia, trebuie sa inlocuim actuala clasa politica corupta si sa venim noi, care suntem curati si patrioti!

    Ajunge!

    Pana aici!

    etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian