FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Andreea Paul-Vass scoate Numerus Clausus de la naftalină

O știre Mediafax ne anunță că unul din consilierii primului ministru Emil Boc ar dori reintroducerea principiului Numerus Clausus, de data aceasta pentru sexe.

Doamna Andreea Paul-Vass are, asemenea altor amazoane în devenire din a noastră republică de la gurile Dunării, o mică obsesie legată de reprezentarea politică a electoratului feminin: în politica românească ar fi prea puține femei. Dacă vă întrebați, ca şi mine, cine le împiedică pe femei să se preocupe de politică, să intre în partide sau să participe în şi la alegeri, aflați că unicul vinovat este Patriarhatul, acel bau-bau din cursurile de feminism. Bărbații sunt principalii vinovaţi: ei sunt aceia care nu doresc ca sexul opus să dețină funcții de conducere și se poziționează împotriva intereselor legitime a peste jumătate din electoratul român spre a împiedica primenirea națiunii și a menține starea noastră de subdezvoltare.

Soluția este evidentă. Cum șansa unei femei de a participa la o campanie electorală depinde numai de „voința acestor domni”, trebuie să intervină atotputernicul Stat și să stabilească, cu de la sine putere, un procent de reprezentanți și candidați („cota minimală de gen”) a căror principală (singură?) calitate este că nu aparțin sexului (sex, tovarăşi! aşa se spunea înainte de era politically correct) masculin şi se revendică de la Eva. Conform consilierului premierului Boc, aceasta ar fi „cea mai bună şi echilibrată soluţie”.

În sfârşit, este foarte interesant că, deşi a observat cât se poate de bine că nu există o relaţie cauză – efect între sex şi competenţă („Competența nu are gen”), d-na Vass nu s-a sfiit să susţină că între sexul masculin şi corupţie există o clară legătură…

Potrivit spuselor sale, tarile care au impus o cota minimala de gen au cel mai scazut nivel al coruptiei.

… deşi nici un studiu sociologic nu poate susţine o asemenea aberaţie, caracterul uman nefiind în vreun fel condiţionat sexual. Dar ideile consilierei premierului României nu trebuie să constituie o surpriză: progresismul a stabilit de multă vreme că bărbaţii sunt inferiori moral femeilor, iar Andreea Paul Vass este doar o altă progresistă, rătăcită pe partea dreaptă a politicii. S-ar simţi mai bine între membrii redacţiei Pudel Atac.

Cotele sunt un instrument folosit prin excelenţă de progresişti. În trecut, erau utilizate împotriva minorităţilor desemnate ca fiind inferioare de către ideologia progresistă aflată la modă. Astăzi ele sunt îndreptate împotriva noilor inamici ideologici ai mișcării progresiste: albii, creştinii, europenii, americanii, heterosexualii etc.

Putem cita chiar un clasic român al cotelor, Corneliu Zelea Codreanu, cunoscut istoriei naţionale drept Căpitanul.

Numerus Clausus
În timpul luptelor studentesti trece din gura în gura formula „numerus clausus”. Dar nu ca o formula salvatoare, caci masele nu dau formule, ci indica primejdii.

„Numerus clausus” însemneaza ca marea primejdie jidaneasca sta în numar, mai cu seama în numar, pe care nu-l mai putem suporta nici în scoli, nici în comert, nici în industrie, nici în profesiunile libere. «Atentie la numar», voieste sa spuna „numerus clausus”, caci el trece peste puterile noastre de rezistenta nationala si daca nu luam masuri, murim ca neam.

Atâta valoare are aceasta formula. Sau, daca voiti, ca masura salvatoare, are valoarea unei formule de urgenta, de prima îngrijire necesara, dar cu totul insuficienta pentru vindecarea boalei. „Numerus clausus”, în sine, însemneaza: limitarea numarului jidanilor în scoli, profesiuni libere etc. Pâna la ce numar limitare? Pâna la proportia dintre numarul tuturor jidanilor fata de acela al românilor în cuprinsul României. Adica, daca în România sunt 15 milioane de români si 3 milioane de jidani, proportia este de 20%. Dupa formula „numerus clausus” jidanii urmeaza sa fie admisi în scoli, medicina, barou etc., în proportie de 20%.

„Numerus clausus” însemneaza limitarea numarului jidanilor pâna la proportia dintre numarul lor si numarul total al românilor.

„Numerus clausus” este numai o formula de repartitie a jidanilor în sânul natiilor, dar nu o formula de rezolvare a problemei.

Aceasta formula nu rezolva aproape nimic, caci ea se ocupa de respectarea proportiilor, dar nu ataca proportia în sine. Daca jidanii sunt 3 milioane, îi lasa 3 milioane. Mai ales nu se ocupa din cauza acestei proportii si nu arata mijloacele prin care s-ar putea micsora aceasta proportie, adica nu cuprinde în sine mijloacele de rezolvare a problemei jidanesti.

Felicitările noastre, doamnă Vass. Great minds think alike şi propun numai soluţii „bune” şi „echilibrate”.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

9 Comments

  1. Pataphyl
    17 June 2011

    O întrebare: cum se cheamă naftalina în PC-newspeak?

  2. Pataphyl
    17 June 2011

    … adică ceva-ceva informații despre catran mirositor am găsit, totuși

    NAFTALÍNĂ s. f. Substanță cristalizată, lucioasă, albă, cu miros pătrunzător, extrasă din gudroanele de la distilarea uscată a cărbunilor de pământ și folosită în industria chimică, ca insecticid, la conservarea blănurilor și a materialelor textile etc.

    GUDRÓN, gudroane, s.n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obține prin distilarea uscată a unor materii organice; catran. – Din fr. goudron

  3. chriscross
    17 June 2011

    o alta intrebare: asa zisul patriarhat e legiferat?
    faptul ca barbatii sunt majoritari in politica sau administratie nu e o lege scrisa sau nescrisa, cred ca e de fapt o alegere
    daca doamna da vina pe „patriarhat” de ce nu isi inventeaza un matriarhat sa-l combata? ar fi mai simplu pentru muritorii de rand ????

  4. Pataphyl
    17 June 2011

    O posibilă soluție via Baricada!

  5. emanuel bogdan
    17 June 2011

    Asta e „dreapta” lepedista… Apoi fata are si dreptate. Femeile lepedeului sunt foarte, foarte competente. Anastase la aritmetica, Ritzi la sport si voie buna, Placinta – mama modei, Udrea specialista in socoteli si dezvoltare sau… dezvoltarea socotelii? Turcan specialista HD, EBA in limba si… sa mai continui? Cert toate toate sunt dreptace…

  6. Andrei Right
    17 June 2011

    Adevarata relatare in articol. E nasol sa vezi ca un guvern de dreapta are consilieri care nu inteleg bine unde se afla doctrinar sau au idei proprii stangoide. Va rog sa cititi discursurile lui Boc in anumite ocazii sa vederi multitudinea ideilor de stanga din ele. Iliescu ar fi mandru. Cred ca Boc nu e de stanga dar consilierii da. Ei vor sa fie trendyyy!!!
    Mai adaug ca nu ar trebui insistat cu Andreea Vass. Ar fi multe alte tinte de invins inainte de AV. Cate un semnal din cand in cand insa e necesar.
    Felicitari pentru aducerea lui Olavo de Carvalho in Romania! Ar fi trebuit sa tina o conferinta si consilierilor lui Boc, Blaga, Videanu, Baconschi, Monica Macovei, etc

  7. Vassy
    17 June 2011

    tare e fata

  8. anarchix
    17 June 2011

    @ emanuel bogdan

    interesanta generalizare. Cred ca ai procesat-o si scris-o in mai putin de 10 secunde.
    Asta-i tot?

  9. ateu
    17 June 2011

    Oare ce va spune d-na Vass daca se dovedeste definitiv faptul ca barbatii sunt mai inteligenti, in medie, decat femeile, si/sau deviatia standard este mai mare in randul barbatilor si deci vor exista mai multi barbati la extremitati: mai multi prosti decat proaste, dar si mai multi inteligenti decat inteligente?

    Atunci ar rezulta ca a avea un numar egal de femei cu cel al barbatilor este tocmai discriminare impotriva barbatilor.

    Ce propune dansa este o tampenie, la fel ca orice forma de ‘affirmative action’ sau ‘reverse discrimination’. Competenta trebuie sa fie intotdeauna principalul factor de decizie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *