FUNDATIA IOAN BARBUS

VIDEO. UE a decolat spre Lună, britanicii rămân la sol

Cea mai veche și solidă democrație a lumii a votat joi părăsirea Uniunii Europene. A fost al treilea vot clar în acest sens, după referendumul din 2016 și alegerile europarlamentare recente.

Joi, 12 decembrie, în timp ce britanicii votau în draci părăsirea UE, la Bruxelles liderii UE ne îmbarcau într-o călătorie spre Lună. O călătorie ambițioasă către neutralitatea climatică sumarizată de doamna Von der Leyen, căpitanul expediției, și explicată de Klaus Iohannis – un steward atât de bun încât mulți se întreabă dacă nu e chiar robot. Britanicii au rămas la sol cu gândul că între două meciuri de Liga I vor privi în direct și aselenizarea UE.

Decolăm spre Lună cu Von de Leyen…

… iar Iohannis explică echipajului ce înseamnă aceasta.

Până în 2050, scăpați de balastul britanic, liderii UE au decis că UE va fi neutră climatic. Clima se va schimba în continuare, bineînțeles, dar noi, europenii, find deja „neutri”, îi vom judeca aspru pe cei care care o „schimbă”: pe chinezi, pe indieni, pe ruși, pe nord-correni. Aceștia, cu obrazul crăpat de rușine, vor face la fel ca noi între 2050-2080. Asta doar în cazul în care, până în 2050, nu se inventează un termostat cu care să reglăm de la Bruxelles, ori direct din conacul Gretei, temperatura planetei.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian