Recenta vizită a premierului Victor Ponta la Bruxelles a fost prezentată de jurnaliştii de casă ai alianţei socialiste ca una dintre marile realizări de politică externă. În realitate, vizita a fost un eşec uriaş nu doar pentru tânărul Che Guevara ci şi pentru România, după cum foarte bine a observat Valentin Stan, singura persoană ce îşi ia libertatea, în studiourile lui Voiculescu, ca printre înjurăturile la Băsescu şi PDL să mai scape şi câteva critici la adresa celor doi co-lideri al alianţei socialiste.

Pentru a înţelege însă mai bine dezastrul provocat de vizita lui Ponta la Bruxelles, haideţi să comparăm vizita premierului socialist cu vizita pe care a făcut-o, în condiţii identice, Mihai Răzvan Ungureanu. Atât Ponta cât şi Ungureanu au făcut, după ce au devenit prim-miniştri, prima vizită externă la Bruxelles. Şi atunci, şi acum, subiectele importante specifice pentru România erau aceleaşi: Schengen, ridicarea MCV şi fondurile UE. În rest, chestiuni ce ţin mai degrabă de contextul economic global şi care se învârt în realitate în jurul unui singur subiect: criza economică.

MRU, întâlniri cu Barroso şi Rompuy

După cum spuneam mai sus, chestiunile importante pentru România, acum, sunt aderarea la Spaţiul Schengen, îmbunătăţirea ratei absorbţiei fondurilor europene şi ridicarea sau „regândirea” Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Aderarea la spaţiul Schengen este strict o problemă a statelor membre. După cum poate vedea oricine (chiar şi domnul Mircea Badea!), suntem ţinuţi la poarta de intrare în spaţiul Schengen de state membre, cel mai vocal critic fiind Olanda. Prin urmare, orice premier român ar merge la Bruxelles şi doreşte să discute problema Schengen trebuie să se vadă cu preşedintele Consiliului European, von Rompuy. Ceea ce Ungureanu a şi făcut, după cum putem vedea aici.

Cea de a doua problemă este MCV-ul. „Vinovată” de existenţa acestuia este Comisia Europeană, ce a impus României acest mecanism, pentru a putea adera oficial, la UE, la 1 ianuarie 2007. În mod natural, dacă un premier român merge la Bruxelles pentru a discuta despre MCV cu oficialii europeni, atunci trebuie să se întâlnească, obligatoriu, cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Durao Barroso. După cum putem vedea aici, MRU a discutat cu Barroso.

Evident, urmând aceeaşi logică, pentru a discuta despre îmbunătăţirea ratei de absorbţie a fondurilor europene, partenerul de discuţie trebuie sa fie tot Comisia Europeană, deci tot Barroso.

“Am avut un schimb de vederi privind aspectele tehnice in perspectiva urmatoarei evaluari privind MCV, pe care CE o va realiza in vara acestui an, subliniind seriozitatea cu care institutiile romanesti lucreaza la pregatirea evaluarii din vara. Am reiterat angajamentul acestui guvern de a continua reformele in justitie si combaterea coruptiei”, declara la 15 martie premierul Ungureanu, după întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene.

Să mai remarcăm totuşi ceva. Din delegaţia României la Bruxelles a făcut parte, aşa cum era normal din punct de vedere tehnic şi conform uzanţelor diplomatice, şi ministrul de Externe de la aceea vreme, Cristian Diaconescu. În acelaşi timp, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, s-a întâlnit la Paris cu omologii lui din Franţa, Spania şi Olanda, cu care a discutat despre Schengen – doar v-am zis că altceva nu ne mai interesează zilele astea! Am avut, iată, în doar câteva zile un adevărat desant diplomatic în capitalele europene, un proces gândit, fără niciun dubiu, de MRU.

De la Barroso şi Rompuy la Hanh-ham

Iată că ajungem şi la vizita premierului Ponta. După cum suntem informaţi chiar de pe site-ul Guvernului României, Victoraş s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului European (şeful său socialist), cu comisarul Hahn şi cu secretarul general al NATO, danezul Rassmusen.

După cum ne spune chiar Ponta, cu Martin Schultz a discutat despre Schengen şi MCV. Ceea ce nu i-a spus însă nimeni tânărului guverarist este că Schultz nu are nicio influenţă pe aceste dosare: după cum am arătat mai sus, aceste probleme ar fi trebuit discutate cu Barroso şi Rompuy. Pe româneşte, efectele acestei întâlniri pentru România sunt zero.

Întâlnirea cu Johannes Hahn, comisarul pentru dezvoltare regională, a fost un eşec nu doar pentru România ci şi pentru Victor Ponta. În primul rând, funcţia de Comisar este asimilată funcţiei de ministru, deci Hahn ar fi trebuit să se întâlnească cu ministrul român pentru Dezvoltare, şi nu cu ditamai premierul. Dacă veţi căuta până şi în străfundurile internetului, nu veţi găsi vreo referinţă despre vizita vreunui premier britanic, francez, spaniol, italian, s.a. la Bruxelles şi care să se întâlnească cu comisari. Este sub demnitatea unui prim-ministru şi încalcă toate regulile diplomatice posibile şi imposibile. Un preşedinte sau un premier se poate totuşi întâlni totuşi cu demnitar aflat mai jos decât el, dacă acesta vine în vizită. De exemplu, Ponta l-ar fi putut primi foarte bine pe Hahn la Palatul Victoria.
Ponta spune că a discutat cu Hahn despre fondurile europene, ceea ce este pur şi simplu aiuritor. Aceste chestiuni sunt tehnice, nu politice, deci negocierile trebuie duse de experţi. În cele câteva minute pur şi simplu nu se puteau derula astfel de discuţii ce necesită zile întregi de analize şi negocieri.

Cât despre întâlnirea cu secretarul general al NATO, se pare că mesajele transmise de Victor Ponta au fost cele corecte. Aici însă Victoraş trebuie să-i mulţumească lui MRU, pentru că vizita a fost stabilită de acesta, înainte ca guvernul să cadă la moţiunea de cenzură din Parlament.

Cine a organizat cele două vizite

Datele vizitei lui Mihai Răzvan Ungureanu au fost stabilite de acesta în colaborare cu Ministerul de Externe, un aport important avându-l şi comisarul Orban. De cealaltă parte, de vizita lui Ponta s-a ocupat fie Guvernul (înţelegeţi de aici ce vreţi) fie Corina Creţu şi / sau Cătălin Ivan (europarlamentari PSD).

Am rămas dator cu o comparaţie. Spuneam mai sus că MRU a fost însoţit de Cristian Diaconescu. Suprinzător, Andrei Marga nu l-a însoţit pe Ponta la Bruxelles. În schimb, a fost trimis la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş, unde a reuşit totuşi ca prin declaraţiile sale să se facă remarcat şi la nivel internaţional: Budapesta a reacţionat dur la poziţionarea naţionalistă şi xenofobă a guvernului socialist faţă de învăţământul în limba maghiară.