Cadrilul homarilor

    10

    Falsa Broască Ţestoasă oftă adânc şi-şi şterse ochii cu dosul labei. Apoi se uită la Alice. Încercă să vorbească, dar, timp de un minut-două, suspinele îi înecară glasul.
    — O fi având vreun os în gât — zise Grifonul şi se apucă s-o scuture zdravăn şi s-o ghiontească în spate.
    În cele din urmă, Falsa Broască Ţestoasă îşi regăsi glasul şi, cu faţa scăldată în lacrimi, reîncepu:
    — Poate n-ai trăit mult în mare (“Aşa e” — adeveri Alice) şi se prea poate să nu fi făcut niciodată cunoştinţă cu un homar, (Alice fu cât p-aci să spună: “Odată am gustat”, dar se opri la timp şi zise repede: “Nu, niciodată!”) aşa că nu-ţi poţi închipui ce încântător e un Cadril de Homari!
    — Nu, într-adevăr — spuse Alice. Dar cum e dansul ăsta?
    — Păi — se amestecă Grifonul — prima figură e alinierea de-a lungul malului, într-un şir.
    — Ba în două şiruri! strigă plângând Falsa Broască Ţestoasă. Foci, broaşte ţestoase, ţipari din cei mari şi alţii. După ce au dat la o parte toate meduzele…
    — Cu asta se cam pierde timp o întrerupse Grifonul.
    — …fac doi paşi înainte…
    — Fiecare c-un homar drept partener! strigă Grifonul.
    — Bineînţeles — spuse Falsa Broască Ţestoasă. Fac doi paşi înainte, trec la loc lângă partener…
    — …schimbă homarii şi se-ntorc în acelaşi fel la linia de pornire —completă Grifonul.
    — După aceea — ţine minte! — continuă Falsa Broască Ţestoasă —aruncă…
    — Homarii! strigă Grifonul, făcând un salt în aer.
    — Hăt în mare! Cât de tare!
    — Înoată după ei! zbieră Grifonul.
    — Se dau peste cap în mare! strigă Falsa Broască Ţestoasă, ca înnebunită, făcând tumbe de colo până colo.
    — Iar schimbă homarii! răcni Grifonul.
    — Înapoi pe ţărm şi… toate astea fac parte din prima figură — zise Falsa Broască Ţestoasă, domolindu-şi brusc glasul.
    Şi cele două făpturi care, în tot acest timp, ţopăiseră ca nebune decolo-colo, stătură iar locului, foarte triste şi potolite, uitându-se la Alice.
    — Trebuie să fie un dans foarte drăguţ — zise ea, sfios.
    — Ţi-ar place să ţi-l arătăm puţin? întrebă Falsa Broască Ţestoasă.
    — Cum să nu! Vă rog! zise Alice.
    — Hai să încercăm figura întâi! îi spuse Grifonului Falsa BroascăŢestoasă. Putem s-o dansăm şi fără homari, nu-i aşa? Care din noi cântă?
    — A, cântă tu! zise Grifonul. Eu am uitat cuvintele.
    Începură, aşadar, să danseze, foarte solemni, jur împrejurul Alicei, călcând-o, ici-colo, pe picioare, când treceau prea aproape fluturând labele din faţă pentru a bate măsura, în timp ce Falsa Broască Ţestoasă cânta, în ritm domol şi trist, cele ce urmează:

    Mergi, te rog, niţel mai iute — către-un melc zise-o albiţă—
    Vine-un porc de mare în urmă şi mă calcă pe codiţă.
    Homarii, broaştele ţestoase, toţi ne-au luat-o înainte — uite, acuma stau în loc!
    Pe prundiş, colo, ne-aşteaptă. Hai, nu intri şi tu-n joc?
    Vii ori nu vii? Vii ori nu vii? Vii să intri şi tu-n joc?
    Vii ori nu vii? Vii ori nu vii? Hai, nu intri şi tu-n joc?

    — N-ai idee — zice albita — va fi pură încântare,
    Cu homarii laolaltă când ne-or arunca în mare!
    Dară melcu-atât răspunse: — Prea departe, îi prea departe!…
    Şi privi cam echivoc;
    Zise că îi mulţumeşte, dar că el nu intră-n joc.

    N-ar’ să intre, n-ar’ să poată, n-ar’ să intre în ăst joc.
    N-ar’ să intre, n-ar’ să poată, el nu intră în ăst joc.
    — Ei, şi ce dacă-i departe? zise amicul său solzos,
    Ţărm e şi de ceea parte — nu ştii? — şi e tot frumos.
    De ne depărtăm de Anglia, în Franţa ajungem — ce noroc!
    Nu păli, melcule dragă. Hai şi intră şi tu-n joc!
    Vii ori nu vii? Vii ori nu vii? Vii să intri şi tu-n joc?
    Vii ori nu vii? Vii ori nu vii? Hai, nu intri şi tu-n joc?

    *

    Sala de bal era din nou plină ochi. Ca în vremurile bune. Străluceau toaletele impozante de Sorbona, fireturile aurii de Yale și Oxford, paietele Novaya Gazeta îți luau ochii, parfumurile fine École des Hautes Études încețoșau din nou ochii neobișnuiți cu altitudinea ai muritorilor.

    Țăranii anonimi, trăsnind a țuică imperială care mînjiseră pereții de cristal ai palatului cu misticisme medievale au fost înconjurați prompt, asupra capetelor lor s-a abătut un potop de poșete Bloomigton, Binghamton și Woodrow Wilson.

    Regina de Cupă și Regina de Caro se treziră acum – pentru prima dată în viață – față în față, îmbujorate și încă tresăltînd sub influența emoției prin care tocmai trecuseră. Se privesc lung, muzica a reînceput, se înclină cu genele lungi ușor plecate, se cuprind grațios de mijloc și fac primii pași de vals. Din miile de piepturi ale supușilor autoproclamatelor republici autonome, încolonați de-a stînga și de-a dreapta Reginelor, izbucnesc urale: Tamás Akbar!

    Regina de Cupă îi șopti cu un tremur abia simțit Reginei de Caro: Să reducem diferențele! Regina de Caro zîmbi privind în gol spre tinerii din orchestră, o strînse mai tare și zise: Sînt de viță veche, dar… inima mea, știi bine, bate tot în stînga. – O spune și știința! – Da… – Ar trebui să ne mai întîlnim. – Avem atîtea să ne spunem, nu era păcat să stăm în colțuri opuse, în tăcere, rușinate, ca și cum am avea ceva pe conștiință? – Sîntem ceea ce sîntem și nu ne vom lăsa detronate de niște homari. – Avem inima plină de dragoste pentru anonimi triști, sărăntoci și amărîți, copii de suflet și bătrîni neputincioși, oricine știe că ne-am da și viața pentru ei, dar este o limită în toate. Și-au luat-o în cap, nu mai respectă lumina științei sociale, nu se mai închină în fața revoluției spirituale, se agață cu naivele lor gheruțe de comandamente morale desuete, disprețuiesc rolul selecției politice în dialectica istorică și o confundă cu crima, confundă evoluția modernă a logicii universitare și a adevărului social-științific cu sofistica. – Adevărul e că ambele, și crima, și sofistica au un renume rău total nemeritat. Unde am fi astăzi fără ele? Am trăi și am fi nevoite să robotim și astăzi prin vreo peșteră primitivă dacă nu am fi îndrăznit să visăm la un viitor imposibil, dacă nu am fi lămurit masele că numai împreună putem elimina excentricii, agasantele lor argumente raționale, rigidul lor bun simț și inutila lor politețe, incapacitatea lor de a vedea idei și recursul încăpățînat la fapte concrete; dacă nu am fi observat că munca și inteligența maselor de anonimi pot și trebuie să fie dedicate plenar, din sincer altruism și cu frică sfîntă în fața tiraniei, cum altfel decît binevoitoare pentru noi și pentru specia lor, a intelectului iluminat al reginelor evoluției. – Uite cum facem: apucăm fundamentaliștii, îi învîrtim, îi aruncăm între noi, îi confuzăm și-apoi… hăt în mare! Cît de tare!

    Nu păli, melcule dragă. Hai şi intră şi tu-n joc!

    P.S. Cadrilul reginelor dreptei/stîngii poate fi urmărit, ca de obicei, pe Contributors și CriticAtac. Între timp, noi, bieți homari anonimi și fundamentaliști, pe lîngă zborul aruncat pe care îl executăm conștiincios între textele și printre insultele de înaltă ținută și conștiință socială ale lui Fumurescu și Ernu de pe cele două platforme libere de dezbatere, avem deosebita plăcere să ne putem e
    xprima nețărmurita apreciere în fața privilegiului de a putea fi contemporani cu nașterea unor opere de artă social-liberală de inspirație eolian-penală și cu mesaj eliberator postmodern ale scriitorului și intelectualului de stînga/dreapta, Florin Iaru:

    Sau, dacă preferați, urmăriti serialul “Imperiul criticatacă și fuge”:

    Nu ratați “Viața și faptele Profetului”:

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email

    10 COMENTARII

    1. nadina
      e, ca de obicei, o interpretare indulcita, puternic corectata politic, adica de-a-ndoaselea 🙂
      un text atit de clar, imagini atit de puternice, si ei ce fac? imblinzesc toti nebunii, ii pun sa dezbata, sa negocieze morala, sa danseze cadriluri relativizate – not a very interesting dance to watch, indeed
      la naiba! alice e insasi definitia dreptei, iar in ultima ecranizare pare discipol fidel al lui karnoouh, pare autor radical si constiincios al criticatac

    2. Liviu, relativizările astea se transformă iute-iute în “adevăruri indiscutabile” (dacă nu chiar absolute!) prin repetare pînă la uzură. Uite două exemple pe tema răsdiscutată a rasismului:
      Primul e de la Thomas Sowell Seductive Beliefs

      One of the painfully revealing episodes in Barack Obama’s book “Dreams From My Father” describes his early experience listening to a sermon by the Reverend Jeremiah Wright. Among the things said in that sermon was that “white folks’ greed runs a world in need.” Obama was literally moved to tears by that sermon.
      This sermon may have been like a revelation to Barack Obama but its explanation of economic and other differences was among the oldest– and most factually discredited– explanations of such difference among all sorts of peoples in all sorts of places. Yet it is an explanation that has long been politically seductive, in countries around the world.
      What could be more emotionally satisfying than seeing others who have done better in the world as the villains responsible for your not having done as well? It is the ideal political explanation, from the standpoint of mass appeal, whether or not it makes any sense otherwise.
      That has been the politically preferred explanation for economic differences between the Malay majority and the more prosperous Chinese minority in Malaysia, or between the Gentile majority and the Jewish minority in various countries in Europe between the two World Wars.
      At various other times and places, it has been the preferred explanation for the economic differences between the Sinhalese and the Tamil minority in Sri Lanka, the Africans and the Lebanese in Sierra Leone, the Czechs and the Germans in Bohemia and numerous other groups in countries around the world.
      The idea that the rich have gotten rich by making the poor poor has been an ideological theme that has played well in Third World countries, to explain why they lag so far behind the West.
      None of this was original with Jeremiah Wright. All he added was his own colorful gutter style of expressing it, which so captivated the man who is now President of the United States.
      There is obviously something there with very deep emotional appeal. Moreover, because nothing is easier to find than sins among human beings, there will never be a lack of evil deeds to make that explanation seem plausible.
      Because the Western culture has been ascendant in the world in recent centuries, the image of rich white people and poor non-white people has made a deep impression, whether in theories of racial superiority– which were big among “progressives” in the early 20th century– or in theories of exploitation among “progressives” later on.
      In a wider view of history, however, it becomes clear that, for centuries before the European ascendancy, Europe lagged far behind China in many achievements. Since neither of them changed much genetically between those times and the later rise of Europe, it is hard to reconcile this role reversal with racial theories.
      More important, the Chinese were not to blame for Europe’s problems– which would not be solved until the Europeans themselves finally got their own act together, instead of blaming others. If they had listened to people like Jeremiah Wright, Europe might still be in the Dark Ages.

      (pentru cititorul mai puțin familiarizat cu numele, prof. Sowell e negru african-american, iar Obama e POTUS, adică Președinte).
      Al doilea citat e un articol America Has Nothing On European Style Racism publicat pe site-ul lui Mitt Romney, The Competent Conservative (sublinierile îmi aparțin):

      Next time you hear someone cry racism in this country, remember what you have seen in this video. Is is unfortunate that the most petty and unfounded racism claims are here in America -The Land of The Free?

      With a black man as President of the United States and 2 former Secretary’s of State being black (the list goes on) why are there still people crying racism at every opportunity they can get? Barack Obama himself said on the Jay Leno Show, when asked if he agreed with Jimmy Carter’s remarks that the tea party opposition is in large part due to the fact that we have a black man as President, that “I was black before the election.” If racism were so rampant in this country, as some misguided folds would have us believe, then Obama would have never come close to being elected POTUS.
      Yet again, we trace these unfounded pejorative claim back to the left. When is the last time you heard a black Republican crying “racism”? When is the last time you heard J.C. Watts, Condoleezza Rice, Alan Keys or even Collin Powell, shouting racism? No, you only hear it from the divisive left. You hear at nausea from divisive black politicians such as Jesse Jackson, Al Sharpton and their white colleagues who know they can make a political issue out of a topic still somewhat sensitive, and is now becoming more and more sensitive, in this country.
      Rather than seek to heal the wounds of the past, they seek to enlarge them. They do not want them to go away. Psychoanalysis shows us that people focus on the things they want the most. If they truly wanted it to go away, they would not only not claim racism at every corner, they would seek to give no energy to it’s taunting by reacting to it. Reactiveness can never be used in a proactive sense. They are reacting to what they really are! The great author of “The 7 Habits of The Most Highly Effective People,” Steven R. Covey said, “we don’t see things as they are, we see things as WE are.”
      So, when the left cries racism, what they are really doing is being acted upon by what they really are, and are projecting themselves onto those who oppose their perverted paradigm.

    3. O, bieți cretini…

      Cîteva teze au început să circule pe forumuri, bloguri și feisbucuri după ce Doruleț-batistă s-a aruncat ca un bulibașă care poartă lanțuri de tinichea și a licitat peste 1,6 milioane EUR pentru brandul atrofiat Academia Cațavencu. Printre aceste teze, cîteva sînt de o imbecilitate inconsistență logică exemplară. Într-o ordine oarecare: 1. mogulul rău de la România liberă (aflat, desigur, în spatele jurnalistei Sabina Fati) a vrut să cumpere brand-ul ca să închidă revista Academia Cațavencu; 2. același mogul rău nu a contactat nici un jurnalist de la Academia Cațavencu, deși era interesat să cumpere brand-ul; 3. jurnalista Sabina Fati a licitat împotriva altor jurnaliști (cei de la Academia Cațavencu) cu rea-credință, ducînd licitația prea sus pentru puterile financiare ale acestora din urmă (or mai fi și alte teze, da’ nu mai am chef de ele, că e tîrziu).
      Ce au în comun toate aceste teze? Păi: a) credința unora de la Academia Cațavencu că marca Academia Cațavencu se confundă cu echipa angajaților revistei din acest moment; b) revista Academia Cațavencu și marca omonimă nu au nimic în comun cu economia, ci sînt un principiu, o metafizică, un soi de ideal umblînd învelit în hîrtie de ziar și mîntuind oamenii.
      …………………….

    4. @2, Liviu, te referi la filmul lui Tim Burton? Dpdv artistic eu n-am putut sa ma uit la el; n-am mai ajuns la “dpdv politic” – or fi legate. Pur si simplu nu-mi semana a “Alice” (si avusesem mari asteptari… de la cateva imagini, de la actorii buni si chiar si de la Tim Burton).

    5. nadina
      da, e infiorator ce a facut cu alice – wonderwoman, marcata de stres post-traumatic, se revolta impotriva societatii exploatatoare, se alatura miscarii de underlandground pentru a-si descoperi adevarata identitate, salveaza padurea ecuatoriala, ucide balaurul care ne asupreste, palarierul nebun, un che guevara pisicher, ii face cu ochiul si o pisca de fund, ea ride cu subintelesuri, aseaza pe baze noi schimburile comerciale cu china si se marita sau nu cu cine vrea ea ca o femeie stapina pe propriul corp;
      subiectul filmului, pe scurt si brutal, este: Tim Burton il violeaza pe Lewis Carroll. Postmodern si cu perversiuni.

    6. @8
      deci asta e, n-am stiut; dar mi-au ajuns cam 5 min. (o scena mai de la mijloc cu palarierul Depp care avea o privire f. stranie…) ca sa-mi dau seama ca nu vreau sa fiu eu insami pervertita urmarind acest film. e ceva daca ai putut urmari 🙂 eu ma asteptam ca Burton sa-l transforme in ceva mai expresionist dar pastrand totusi… esentialul! am vazut doar o grandomanie goala si rece mergand pe stilul tuturor desfasuratoarelor epice la moda, impanzite cu efecte strident-spectaculoase. parca nici Burton nu era el insusi fiindca atunci cand isi da drumul liber are o expresivitate foarte reconfortanta, impresia mea cel putin din cele 2-3 filmulete pe care i le-am vazut. si n-am mai vb cu nimeni care sa fi vazut filmul, de-aia chiar ma bucur de aceasta confirmare.
      dar tu zici – “Alice e de dreapta” 🙂 eu n-am judecat asa niciodata; si cred ca nici n-as fi putut sa inteleg asta decat prin contrast cu “transpunerea de stanga”; fiindca nejudecand politic, (si neurmarind filmul!), tot ce-am observat e ca nu era nici firesc, nici autentic…
      in esenta, am trimis primul comment fiindca mi-a placut cum am regasit-o pe Alice aici; ce ziceam de cadril, ca nu e very interesting, parafrazand replica lui Alice din secventa, se referea la “cadrilul real” smucit si tendentios, subiectul in cauza, nu ca n-ar fi important ci ca n-ar fi… prea placut; si trimiterea mea e la o ecranizare reusita totusi (de apreciat cu atat mai mult comparativ cu ultima), nu o capodopera, film Hallmark (accentuand categorii gen “dragalas”, “mirific”, “touching”) de care imi amintesc cu placere de acum vreo 11 ani cand l-am vazut.
      ok, keep up the good work!
      an Alice fan 🙂

    7. Un scris f. frumos si talentat. Si imbinarea dintre text si subtext, sa nu mai vorbim de umorul piscator.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here