Falsa Broască Ţestoasă oftă adânc şi-şi şterse ochii cu dosul labei. Apoi se uită la Alice. Încercă să vorbească, dar, timp de un minut-două, suspinele îi înecară glasul.
— O fi având vreun os în gât — zise Grifonul şi se apucă s-o scuture zdravăn şi s-o ghiontească în spate.
În cele din urmă, Falsa Broască Ţestoasă îşi regăsi glasul şi, cu faţa scăldată în lacrimi, reîncepu:
— Poate n-ai trăit mult în mare („Aşa e” — adeveri Alice) şi se prea poate să nu fi făcut niciodată cunoştinţă cu un homar, (Alice fu cât p-aci să spună: „Odată am gustat”, dar se opri la timp şi zise repede: „Nu, niciodată!”) aşa că nu-ţi poţi închipui ce încântător e un Cadril de Homari!
— Nu, într-adevăr — spuse Alice. Dar cum e dansul ăsta?
— Păi — se amestecă Grifonul — prima figură e alinierea de-a lungul malului, într-un şir.
— Ba în două şiruri! strigă plângând Falsa Broască Ţestoasă. Foci, broaşte ţestoase, ţipari din cei mari şi alţii. După ce au dat la o parte toate meduzele…
— Cu asta se cam pierde timp o întrerupse Grifonul.
— …fac doi paşi înainte…
— Fiecare c-un homar drept partener! strigă Grifonul.
— Bineînţeles — spuse Falsa Broască Ţestoasă. Fac doi paşi înainte, trec la loc lângă partener…
— …schimbă homarii şi se-ntorc în acelaşi fel la linia de pornire —completă Grifonul.
— După aceea — ţine minte! — continuă Falsa Broască Ţestoasă —aruncă…
— Homarii! strigă Grifonul, făcând un salt în aer.
— Hăt în mare! Cât de tare!
— Înoată după ei! zbieră Grifonul.
— Se dau peste cap în mare! strigă Falsa Broască Ţestoasă, ca înnebunită, făcând tumbe de colo până colo.
— Iar schimbă homarii! răcni Grifonul.
— Înapoi pe ţărm şi… toate astea fac parte din prima figură — zise Falsa Broască Ţestoasă, domolindu-şi brusc glasul.
Şi cele două făpturi care, în tot acest timp, ţopăiseră ca nebune decolo-colo, stătură iar locului, foarte triste şi potolite, uitându-se la Alice.
— Trebuie să fie un dans foarte drăguţ — zise ea, sfios.
— Ţi-ar place să ţi-l arătăm puţin? întrebă Falsa Broască Ţestoasă.
— Cum să nu! Vă rog! zise Alice.
— Hai să încercăm figura întâi! îi spuse Grifonului Falsa BroascăŢestoasă. Putem s-o dansăm şi fără homari, nu-i aşa? Care din noi cântă?
— A, cântă tu! zise Grifonul. Eu am uitat cuvintele.
Începură, aşadar, să danseze, foarte solemni, jur împrejurul Alicei, călcând-o, ici-colo, pe picioare, când treceau prea aproape fluturând labele din faţă pentru a bate măsura, în timp ce Falsa Broască Ţestoasă cânta, în ritm domol şi trist, cele ce urmează:
Mergi, te rog, niţel mai iute — către-un melc zise-o albiţă—
Vine-un porc de mare în urmă şi mă calcă pe codiţă.
Homarii, broaştele ţestoase, toţi ne-au luat-o înainte — uite, acuma stau în loc!
Pe prundiş, colo, ne-aşteaptă. Hai, nu intri şi tu-n joc?
Vii ori nu vii? Vii ori nu vii? Vii să intri şi tu-n joc?
Vii ori nu vii? Vii ori nu vii? Hai, nu intri şi tu-n joc?
— N-ai idee — zice albita — va fi pură încântare,
Cu homarii laolaltă când ne-or arunca în mare!
Dară melcu-atât răspunse: — Prea departe, îi prea departe!…
Şi privi cam echivoc;
Zise că îi mulţumeşte, dar că el nu intră-n joc.
N-ar’ să intre, n-ar’ să poată, n-ar’ să intre în ăst joc.
N-ar’ să intre, n-ar’ să poată, el nu intră în ăst joc.
— Ei, şi ce dacă-i departe? zise amicul său solzos,
Ţărm e şi de ceea parte — nu ştii? — şi e tot frumos.
De ne depărtăm de Anglia, în Franţa ajungem — ce noroc!
Nu păli, melcule dragă. Hai şi intră şi tu-n joc!
Vii ori nu vii? Vii ori nu vii? Vii să intri şi tu-n joc?
Vii ori nu vii? Vii ori nu vii? Hai, nu intri şi tu-n joc?
*
Sala de bal era din nou plină ochi. Ca în vremurile bune. Străluceau toaletele impozante de Sorbona, fireturile aurii de Yale și Oxford, paietele Novaya Gazeta îți luau ochii, parfumurile fine École des Hautes Études încețoșau din nou ochii neobișnuiți cu altitudinea ai muritorilor.
Țăranii anonimi, trăsnind a țuică imperială care mînjiseră pereții de cristal ai palatului cu misticisme medievale au fost înconjurați prompt, asupra capetelor lor s-a abătut un potop de poșete Bloomigton, Binghamton și Woodrow Wilson.
Regina de Cupă și Regina de Caro se treziră acum – pentru prima dată în viață – față în față, îmbujorate și încă tresăltînd sub influența emoției prin care tocmai trecuseră. Se privesc lung, muzica a reînceput, se înclină cu genele lungi ușor plecate, se cuprind grațios de mijloc și fac primii pași de vals. Din miile de piepturi ale supușilor autoproclamatelor republici autonome, încolonați de-a stînga și de-a dreapta Reginelor, izbucnesc urale: Tamás Akbar!
Regina de Cupă îi șopti cu un tremur abia simțit Reginei de Caro: Să reducem diferențele! Regina de Caro zîmbi privind în gol spre tinerii din orchestră, o strînse mai tare și zise: Sînt de viță veche, dar… inima mea, știi bine, bate tot în stînga. – O spune și știința! – Da… – Ar trebui să ne mai întîlnim. – Avem atîtea să ne spunem, nu era păcat să stăm în colțuri opuse, în tăcere, rușinate, ca și cum am avea ceva pe conștiință? – Sîntem ceea ce sîntem și nu ne vom lăsa detronate de niște homari. – Avem inima plină de dragoste pentru anonimi triști, sărăntoci și amărîți, copii de suflet și bătrîni neputincioși, oricine știe că ne-am da și viața pentru ei, dar este o limită în toate. Și-au luat-o în cap, nu mai respectă lumina științei sociale, nu se mai închină în fața revoluției spirituale, se agață cu naivele lor gheruțe de comandamente morale desuete, disprețuiesc rolul selecției politice în dialectica istorică și o confundă cu crima, confundă evoluția modernă a logicii universitare și a adevărului social-științific cu sofistica. – Adevărul e că ambele, și crima, și sofistica au un renume rău total nemeritat. Unde am fi astăzi fără ele? Am trăi și am fi nevoite să robotim și astăzi prin vreo peșteră primitivă dacă nu am fi îndrăznit să visăm la un viitor imposibil, dacă nu am fi lămurit masele că numai împreună putem elimina excentricii, agasantele lor argumente raționale, rigidul lor bun simț și inutila lor politețe, incapacitatea lor de a vedea idei și recursul încăpățînat la fapte concrete; dacă nu am fi observat că munca și inteligența maselor de anonimi pot și trebuie să fie dedicate plenar, din sincer altruism și cu frică sfîntă în fața tiraniei, cum altfel decît binevoitoare pentru noi și pentru specia lor, a intelectului iluminat al reginelor evoluției. – Uite cum facem: apucăm fundamentaliștii, îi învîrtim, îi aruncăm între noi, îi confuzăm și-apoi… hăt în mare! Cît de tare!
Nu păli, melcule dragă. Hai şi intră şi tu-n joc!
P.S. Cadrilul reginelor dreptei/stîngii poate fi urmărit, ca de obicei, pe Contributors și CriticAtac. Între timp, noi, bieți homari anonimi și fundamentaliști, pe lîngă zborul aruncat pe care îl executăm conștiincios între textele și printre insultele de înaltă ținută și conștiință socială ale lui Fumurescu și Ernu de pe cele două platforme libere de dezbatere, avem deosebita plăcere să ne putem exprima nețărmurita apreciere în fața privilegiului de a putea fi contemporani cu nașterea unor opere de artă social-liberală de inspirație eolian-penală și cu mesaj eliberator postmodern ale scriitorului și intelectualului de stînga/dreapta, Florin Iaru:
Sau, dacă preferați, urmăriti serialul „Imperiul criticatacă și fuge”:
- Imperiul criticatacă I. Vasile Ernu şi dezinformările revoluţionare ale unui “intelectual” de stânga (1)
- Imperiul criticatacă I. Vasile Ernu şi dezinformările revoluţionare ale unui “intelectual” de stânga (2)
- Imperiul criticatacă II. Vasile Ernu şi obsesia Tismăneanu
- Imperiul criticatacă III. Vasile Ernu faţă cu fundamentaliştii
- Criticatac, dezbaterea civilizată şi lungul nasului
Nu ratați „Viața și faptele Profetului”:
Romanian
10 comentarii
nadina
1 iunie 2011it is
nota very interesting dance to watch ????Liviu Crăciun
1 iunie 2011nadina
e, ca de obicei, o interpretare indulcita, puternic corectata politic, adica de-a-ndoaselea ????
un text atit de clar, imagini atit de puternice, si ei ce fac? imblinzesc toti nebunii, ii pun sa dezbata, sa negocieze morala, sa danseze cadriluri relativizate – not a very interesting dance to watch, indeed
la naiba! alice e insasi definitia dreptei, iar in ultima ecranizare pare discipol fidel al lui karnoouh, pare autor radical si constiincios al criticatac
Pataphyl
1 iunie 2011Liviu, relativizările astea se transformă iute-iute în „adevăruri indiscutabile” (dacă nu chiar absolute!) prin repetare pînă la uzură. Uite două exemple pe tema răsdiscutată a rasismului:
Primul e de la Thomas Sowell Seductive Beliefs
(pentru cititorul mai puțin familiarizat cu numele, prof. Sowell e
negruafrican-american, iar Obama e POTUS, adică Președinte).Al doilea citat e un articol America Has Nothing On European Style Racism publicat pe site-ul lui Mitt Romney, The Competent Conservative (sublinierile îmi aparțin):
Pataphyl
1 iunie 2011Notă: comentariul de mai sus mi-a fost inspirat de o discuție mai veche privitoare la Alin Fumurescu, distins om de dreapta-stînga, recent partener de cadril cu Vasile Ernu pe Contributors & Pudel Atac.
Domnul Fumurescu s-a arătat măcinat de grija rasismului în America, drept care asupra minții mai naive a cetitoriului băștinaș s-a iscat un micuț
Sare'n Ochi
1 iunie 2011http://sareinochi.wordpress.co…..-ingropam/
Costin A.
1 iunie 2011O, bieți cretini…
nadina
1 iunie 2011@2, Liviu, te referi la filmul lui Tim Burton? Dpdv artistic eu n-am putut sa ma uit la el; n-am mai ajuns la „dpdv politic” – or fi legate. Pur si simplu nu-mi semana a „Alice” (si avusesem mari asteptari… de la cateva imagini, de la actorii buni si chiar si de la Tim Burton).
Liviu Crăciun
1 iunie 2011nadina
da, e infiorator ce a facut cu alice – wonderwoman, marcata de stres post-traumatic, se revolta impotriva societatii exploatatoare, se alatura miscarii de under
landground pentru a-si descoperi adevarata identitate, salveaza padurea ecuatoriala, ucide balaurul care ne asupreste, palarierul nebun, un che guevara pisicher, ii face cu ochiul si o pisca de fund, ea ride cu subintelesuri, aseaza pe baze noi schimburile comerciale cu china si se marita sau nu cu cine vrea ea ca o femeie stapina pe propriul corp;subiectul filmului, pe scurt si brutal, este: Tim Burton il violeaza pe Lewis Carroll. Postmodern si cu perversiuni.
nadina
1 iunie 2011@8
deci asta e, n-am stiut; dar mi-au ajuns cam 5 min. (o scena mai de la mijloc cu palarierul Depp care avea o privire f. stranie…) ca sa-mi dau seama ca nu vreau sa fiu eu insami pervertita urmarind acest film. e ceva daca ai putut urmari ???? eu ma asteptam ca Burton sa-l transforme in ceva mai expresionist dar pastrand totusi… esentialul! am vazut doar o grandomanie goala si rece mergand pe stilul tuturor desfasuratoarelor epice la moda, impanzite cu efecte strident-spectaculoase. parca nici Burton nu era el insusi fiindca atunci cand isi da drumul liber are o expresivitate foarte reconfortanta, impresia mea cel putin din cele 2-3 filmulete pe care i le-am vazut. si n-am mai vb cu nimeni care sa fi vazut filmul, de-aia chiar ma bucur de aceasta confirmare.
dar tu zici – „Alice e de dreapta” ???? eu n-am judecat asa niciodata; si cred ca nici n-as fi putut sa inteleg asta decat prin contrast cu „transpunerea de stanga”; fiindca nejudecand politic, (si neurmarind filmul!), tot ce-am observat e ca nu era nici firesc, nici autentic…
in esenta, am trimis primul comment fiindca mi-a placut cum am regasit-o pe Alice aici; ce ziceam de cadril, ca nu e very interesting, parafrazand replica lui Alice din secventa, se referea la „cadrilul real” smucit si tendentios, subiectul in cauza, nu ca n-ar fi important ci ca n-ar fi… prea placut; si trimiterea mea e la o ecranizare reusita totusi (de apreciat cu atat mai mult comparativ cu ultima), nu o capodopera, film Hallmark (accentuand categorii gen „dragalas”, „mirific”, „touching”) de care imi amintesc cu placere de acum vreo 11 ani cand l-am vazut.
ok, keep up the good work!
an Alice fan ????
Silvapro
1 iunie 2011Un scris f. frumos si talentat. Si imbinarea dintre text si subtext, sa nu mai vorbim de umorul piscator.