Ion Cristoiu comenta de curând câteva pasaje din cartea „Note. Relatări” a lui Camil Demetrescu în articolul Talk-show-uri în puşcăriile comuniste.
https://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/ion_cristoiu/Talk-show-uri_in__puscariile_comuniste_7_649205075.html
Este îmbucurător că, destul de des în ultimul timp, se amintește de Camil Demetrescu în contextul evenimentelor de la 23 august 1944. Opinia lui este într-adevar importantă și credibilă pentru dubla sa valoare: istorica și morală. Fostul diplomat a plătit un preț deosebit de mare pentru a nu-și schimba opinia în inchisoare și după „eliberare”. Această atitudine l-a costat, în 1977, o a treia arestare. Din aceste motive este important ca noi să-i citim azi mărturia în contextul stabilit de el.
Cred că termenul de „băieți deștepți” nu arată respectul cuvenit unor oameni ca Grigore Niculescu Buzești, Victor Radulescu Pogoneanu, Camil Demetrescu, Neagu Djuvara. De asemenea, nu cred că discuțiile dintre intelectualii din închisorile comuniste au multe asemănări cu un talk-show.
Camil Demtrescu nu a avut nici un moment pretenția că mărturia lui să fie decisivă pentru clarificarea rolului lui Antonescu în Pogromul de la Iași. El nu era un admirator al lui Antonescu.
Cartea lui nu își propune să redea “opinia generală din inchisorile comuniste”. Autorul nu consideră că actul de la 23 august a fost o greșeală, și nu a exprimat regrete pentru implicarea sa în acele evenimente.
Mihaela Barbus