FUNDATIA IOAN BARBUS

Ce s-a întâmplat de fapt în Piața Universității pe 21 decembrie

anca cernea costin andries mihaela barbus i. Mulți participanţi nu s-au ocupat de noi. Mulţi au vorbit cu noi şi ne-au încurajat. Unii ne-au cerut steagul să se fotografieze cu el. Câţiva s-au aşezat discret în jurul nostru şi „ne-au ţinut spatele”. Le mulţumim foarte mult!

ii. MSM s-a ocupat foarte puţin de faptul că ieri s-a închis Piaţa Universităţii pentru a se comemora ziua de 21 decembrie 1989.
21 decembrie e o dată importantă, chiar dacă Ceauşescu a plecat pe 22. Între altele, pe 21 s-au cerut alegeri libere. Pentru această îndrăzneală, mulţi au plătit cu viaţa, au fost răniţi sau trataţi bestial la Jilava. Şi datorită sacrificiilor din acea zi l-am avut pe Băsescu şi a fost instalat Iohannis.
Ieri, nişte mincinoşi iresponsabili sau rusofili au vrut să transforme comemorarea zilei de 21 decembrie într-un bâlci de mahala, anti-Vest şi prorus. Presa nu a remarcat acest lucru, adică nu şi-a făcut datoria faţă de eroi şi faţă de public.

iii. Jandarmii nu i-au apărat pe cei agresaţi. Pe la 4pm, eu am informat grupul de jandarmi care era la fântâna de la Arhitectură că suntem şicanaţi. Deşi eram în apropiere, le-a luat foarte mult să se deplaseze câţiva metri spre noi să vadă despre ce e vorba. Păreau că nu înţeleg care e problema.
Şicanele au continuat până au culminat după un timp cu o agresiune violentă. Doi tineri (o tipă voinică, cu scurtă bej şi un tip cu geacă de culoare închisă) au tras cu foarte multă putere de steag. Au profitat de un moment în care noi nu ne uitam împrejur, ci la balcon, şi au atacat. Aveau tehnică şi au acţionat coordonat. Noi am fost mai mulţi şi am reuşit să respingem atacul.
Jandarmii nu au alegat după cei doi, însă au cerut să vorbească cu Anca! I-au cerut să renunţe la steag, pentru că „unii sunt deranjaţi”! Când le-am spus că e vina lor că situaţia a degenerat, pentru că ştiau ce se întâmplă şi nu au reacţionat, cel care părea a fi şeful a replicat foarte indignat : „Io, doamnă!? Am venit acum cinci minute!”, ca şi cum la schimbarea turei nu trebuiau să se coordoneze şi să îşi transmită informaţiile relevante unul altuia.
Cu alte cuvinte, echipa de jandarmi a avut doi lideri ineficienţi. Nu a reuşit să împiedice şicanele şi violenţele împotriva unor manifestanţi corecţi şi nu a arătat că dorește să evite o situație în care e tratat fără respect steagul naţional al SUA, care e un partener strategic al României. (Tipul care a ameninţat cu gloanţe, ne-a spus şi că „dacă eram în Franţa, vi l-am fi ars până acum”.)

iv. Capsali, cu smerenia lui duhovnicească, s-a băgat pur și simplu în față în timpul parastasului. Un tânăr îi făcea fotografii și el îi făcea semne (un regizor nu neglijează imaginea). După parastas a mai stat puțin (era frig și se terminase ședința foto). Acum reinterpretează istoria.

Citiți și Steagul SUA scoate din sărite câțiva putiniști și ocupiști din Piata Universității: Meritați un glonț în cap! Putin e un patriot, își apără țara de neoconi!

Mihaela Bărbuş

Mihaela Bărbuş

De profesie medic veterinar, Dr. Mihaela Bărbuş provine dintr-o familie cu rădăcini transilvănene şi regăţene, greco-catolice şi ortodoxe. Împreună cu Dr. Anca Cernea, este legatar universal al testamentului diplomatului Camil Demetrescu.

Comentarii

  1. Paul din OhioSpune:

    Răspunde
    decembrie 22, 2014

    Vad ca serviciile „romanesti”, inclusiv politia-militia si jandarmeria sunt inca tributare, daca nu chiar conduse din umbra de intemeietorii KGBisti ai securitatii comuniste.

  2. viviSpune:

    Răspunde
    decembrie 22, 2014

    Atat timp cat va fi psd la putere, aplicarea legilor (interpretabile), se va face cu dubla masura sau nu se va face deloc !!!!

  3. Mihaela BărbuşSpune:

    Răspunde
    decembrie 22, 2014

    E de notat că nu doar steagul Ancăi a fost cu bucluc, ci și cel din balcon. Acela l-a întărâtat atât de tare pe Alexandru Alexe încât a vrut să spargă ușa Universității ca să îl ia de acolo, motiv pentru care a fost „săltat” de poliție.
    Peripeții au fost și la sfârșitul manifestației. Când Marius Bostan a ieșit cu steagul din Universitate au fost din nou amenințări de la individul cu geacă neagră cu guler alb.
    Teodor Mărieș și Dumitru Dincă, care au fost în stradă în 21 decembrie 1989 și au organizat comemorarea, consideră că e semnificativă prezența steagurilor SUA, NATO și UE și se găsesc Alexe, Capsali și alți amețiți să își dea cu părerea, în calitatea lor de mucoși, complet lipsiți de personalitate, care iau forma matrioșcăi în care sunt puși. Ce căuta Capsali la loc de frunte la parastas? Ce a făcut el pentru eroii Revoluției? Teodor Mărieș a făcut tot ce era omenește posibil pentru aflarea adevărului despre morții Revoluției, adică închisoare, nenumărate demersuri, procese (cu statul român iliescian și la CEDO), greva foamei de mai multe ori, inclusiv în închisoare.

  4. silvianaSpune:

    Răspunde
    decembrie 22, 2014

    se vede ca in jandarmeria romana,care,citi,’unii sint deranjati’ de steagul american,la fel ca putinistocomunistii fanatici,doar ca uniforma nu le’a permis sa actioneze in acelasi mod-deschis,violent,fidel ilegalismului totalitar, antioccidental-comun teroristilor’ternationali organizati in celule,coordonati sa lupte in toate zonele,politicoeconomica,media,social’religioasa,ci solicitind cu impertinenta,renuntarea la steagul sua,in numele complicitatii,apartenentei astfel asumate clar prin cererea si dezvinovatirea original’tupeiste ale unor ‘io,doamna’ incompatibili cu functia,responsabilitatea in care,de cine,pe ce criterii,au fost infiltrati,instruiti,avansati,trimisi in misiune sa ce,sa o discrediteze.

  5. Sergiu SimionSpune:

    Răspunde
    decembrie 22, 2014

    @Paul din Ohio?!

    Mai existati ? Uimitor. Cu ani in urma ( prin 2006 aproximativ ) , am remarcat un „Paul din Ohio” cu o conversatie extrem de interesanta despre psihologia romaneasca ( subiect care ma interesa atunci ) pe un forum care exista in ziarul „Ziua” , conversatie pe care am remarcat-o si am salvat-o. integral. Daca sunteti exact acea persoana , atunci puteti continua aceasta fraza :

    „Ma refer la prima propozitie.Fenomenul Pitesti nu a fost un moment de
    > virf in incercarea de distrugere a romanilor. El a fost doar un
    > experiment.Acesta a fost extins la scara intregii tari in „epoca
    > de aur”. Frica de care vorbeam de acolo se trage (de la
    > securistii care au devenit „psihologi” si
    > „profesori” si au continuat fenomenul Pitesti si dupa
    > 1989…”

    Aveti acum ocazia sa confirmati sau sa infirmati paternitatea acele opinii avansate atunci deoarece in acest caz stiti sigur ce ati scris si inainte , si dupa ce am citat aici. Toate cele bune ,

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Intră în scenă oștirea recrutată de Moscova. În România e destul să te uiți expeditiv în jur și vei descoperi șoșocisme la orice nivel, la orice televiziune, pe site după site. Sunt formatori de opinie care, sistematic, strâmbă realitatea de acasă, unde atacă metodic repere românești autentice, mai ales dacă mai sunt în viață, cum …

Totul se plătește… Gratuitatea nu e pentru negustorii de idei numiți cândva sofiști, imuni la adevăr și la plata Domnului, vibranți însă la plățile și polițele pământești. Inclusiv comunicarea publică a „adevărului” despre marea neutralitate, orbirea altora prin manipulare patetic autovictimizantă, încâlcirea programatică a lucrurilor până la confundarea călăului cu victima și a Occidentului cu …

Ambasadorului rus de la Chișinău i s-a ridicat tensiunea și a dat un comunicat despre criminalii care au trimis tancul sovietic după nava rusească. A făcut trimitere la faptele eroice ale criminalilor care ne-au ocupat și omorât, a plâns un pic despre soarta grea a ocupanților și a lăsat sa se înțeleagă că nimic nu …

CândOrbán sau Putin critică Occidentul, o fac de pe poziții revizioniste (halucinante, fiindcă Ungaria Mare și URSS sunt cadavre istorice). În schimb, conservatorii polonezi, care denunță cu egală vehemență ingineriile sociale “progresiste” și cârdășia iresponsabilă cu Putin în UE, au dreptate pe toată linia, cum recunosc acum doar pe jumătate oficialii UE (să vedem când …

A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”, muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale, iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului …

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian