În 2002, unei italience de origine finlandeză, Soile Tuulikki Lautsi, i-a venit ideea că cei doi copii ai ei sunt lezaţi de prezenţa crucilor din sălile de clasă din Italia. A dorit să rezolve problema şi a ajuns la tribunal. După ce s-au epuizat toate posibilităţile de la nivel naţional, dosarul a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Prima decizie a Curţii, votată unanim în 2009, a fost în favoarea Dnei Lautsi. În urmă cu câteva zile, s-a pronunţat dezia finală a CEDO. Cu 15 voturi pentru şi două împotrivă, s-a acceptat că Statul italian are dreptul să permită expunerea crucilor în sălile de clasă.
Crucile în locurile publice arată toleranţă şi pluralism
În etapa de la Strasbourg, Statul italian a fost sprijinit, ca parte terţă, de Armenia, Bulgaria, Cipru, Fed. Rusă, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, România şi San Marino, cărora li s-au alăturat mai târziu Albania, Austria, Croaţia, Ungaria, R. Moldova, Norvegia, Polonia, Serbia, Slovacia şi Ucraina. Cel care a prezentat, pro bono, poziţia părţii terţe a fost Profesorul Joseph Weiler, de la Universitatea din New York.
Solicitarea de eliminare a crucilor a fost motivată cu argumentele obişnuite: statul trebuie să asigure atât libertatea religioasă, cât şi posibilitatea de a nu avea nici o religie. Statul trebuie să fie neutru, crucile pot fi percepute ca îndoctrinare, deci nu trebuie să se expună cruci în locuri publice, adică ele trebuie să fie interzise (pe site-ul nostru se pot găsi elaborări ale acestei poziţii şi răspunsurile respective).
Motivaţia profesorului Weiler s-a întemeiat pe recunoaşterea dreptului la libertatea religiei şi la aceea de a nu adera la nici o religie, însă a susţinut că aceste libertăţi nu sunt asigurate printr-o măsura unică, valabilă în toate situaţiile. Weiler a admis că laicitatea unui stat ca cel francez poate să se exprime şi prin interzicerea oricărui simbol religios, însă a subliniat că nici un stat nu este obligat să adopte acest fel de laicitate. De exemplu, în Regatul Unit, al cărui imn naţional este o rugăciune pentru şeful statului şi al Bisericii, nu trebuie să se împiedice expunerea imaginii Reginei în locuri publice. Este evident că simbolurile statale au un loc în spaţiul public şi se întâmplă deseori în Europa ca acestea să fie şi religioase. Crucea este prezentă pe multe steaguri, steme, etc., fiind atât un simbol religios, cât şi unul naţional.
Pe de altă parte, relaţiile dintre Biserică şi Stat sunt foarte diverse în ţările Europei. Fiecare copil, religios sau nu, trebuie să înveţe să devină o parte a moştenirii europene. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului trebuie să respecte diversele opţiuni cu privire la alegerea modului de raportare a statului faţă de laicitate şi religie. Chiar dacă unele state vor decide să devină mai laice decât sunt acum, hotărârea trebuie să aparţină cetăţenilor, nu Curţii de la Strasbourg şi, oricum, Convenţia nu are rolul de a impune astfel de lucruri.
Pe lângă necesitatea păstrării pluralismului în abordarea neutralităţii statului faţă de relgie, Weiler a mai remarcat că, actualmente, clivajul social nu se află între adepţii diverselor religii, ci între adepţii secularismului şi cei ai religiei, precizând că secularismul nu este neutru, nu este o categorie goală de conţinut, ci este o viziune bine structurată a lumii, la fel ca şi religia. Este pentru prima dată când se acceptă aceasta teză la CEDO.
Crucifixul poate fi perceput ca dominaţia unei anumite viziuni, după cum un perete gol poate semnala o atitudine antireligioasă din partea statului. Pentru educaţia tinerilor, va exista totdeauna o legătură între ce se află pe perete şi ce se discută şi învaţă în clasă. Astfel că nu numai ce este expus, ci şi ce se învaţă la şcoală contribuie la formarea elevilor la practica pluralismului. Dată fiind diversitatea Europei, nu se poate stabili o reţetă valabilă pentru toate situaţiile. Trebuie să se găsească soluţii adaptate realităţilor particulare, istoriei, sensibilităţilor părinţilor etc.
„O regulă bună la toate, (…) scoasă din contextul istoric, politic, demografic şi cultural, nu este numai de indezirabilă, însă subminează însuşi pluralismul, diversitatea şi toleranţa pe care Convenţia are menirea să le garanteze şi care sunt caracteristicile Europei”.
Joseph Halevi Horowitz Weiler
Am redus până la trivializare intervenţia profesorului Weiler. Merită să fie citită în întregime sau chiar văzută. Punctul lui de vedere este limpede şi foarte la obiect, însă unele elemente de background îi dau o semnificaţie aparte.
Fiul unui rabin lituanian, Joseph H.H. Weiler este unul din cei mai respectaţi cunoscători contemporani ai sistemului constituţional european. A publicat numeroase articole pe această temă, cele mai importante fiind reunite în cartea Constituţia Europei: Au hainele cele noi un împărat? şi alte eseuri asupra integrării europene. Este un evreu ortodox, tată a cinci copii, în a cărui casă se respectă sabatul şi se mănâncă caşer. La CEDO a vorbit cu kippah pe cap. Este împotriva demersurilor organizaţiei Jews for Jesus, însă răspunde regulat la invitaţiile la reuniunile organizate de Comunione e Liberazione la Rimini, unde vorbeşte pe teme diverse, de la înţelesul biblic al căsătoriei, până la prezenţa religiei în spaţiul public.
Prezenţa unui evreu cu o carieră profesională prodigioasă şi cu o viaţă de credinţă autentică nu poate trece neobservată într-un dosar legat de expunerea publică a celui mai important simbol al creştinismului. Unii îl consideră providenţial, alţii „controversat”. Cu siguranţă, vom mai auzi vorbindu-se de prof. Weiler, dacă nu în legătură cu pledoariile sale sau cu conferinţele de la Rimini, în orice caz după publicarea viitoarei cărţi asupra Procesului lui Isus, în care sugerează că judecata ar fi fost dublă, fiind puşi la încercare atât evreii, cât şi Isus, şi că toţi ar fi urmat calea lui Dumnezeu.
Vom mai auzi şi despre expunerea simbolurilor creştine în locurile publice. Este de aşteptat ca ONG-urile seculariste, stângiştii, les intellos bien-pensants şi idioţii utili să devină mai agresivi la ei acasă după pierderea meciului de la Strasbourg. Totuşi, victoria Statului italian este un precedent notabil şi trebuie să ne bucurăm de acest moment. Discuţiile pe marginea cazului Lautsi au scos la iveală prieteni şi idei noi care pot constitui un GPS pentru ieşirea creştinilor din ghetto, după cum sugerează prof. Weiler, Benedict al XVI-lea şi mulţi alţii.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
17 Comments
Mih.
5 April 2011@Florina B.
Multumesc!
Interventia profesorului Weiler merita, intr-adevar ascultata…
Seraphim Abel
5 April 2011Permiteti-mi sa va recomand doua organizatii, respectiv doua site-uri extrem de necesare in constientizarea luptei globale care se poarta impotriva crestinismului si care poarta numele de CHRISTIANOPHOBIA (ori CHRISTOPHOBIA). Termenul a fost introdus si acceptat de ONU, tocmai in urma staruintei profesorului evreu Joseph Weiler, alaturi de termenii consacrati de antisemitism si islamophobie.
IN LINIE DREAPTA poate va reusi sa impartaseasca publicului roman macar o parte din informatiile, articolele si studiile remarcabile, care se regasesc pe / in cele doua resurse digitale.
Intolerance and Discrimination Against Christians
Europe for Christ!
Iata si doua articole de Joseph Weiler:
A Jewish scholar’s thoughts on the Christian heritage of Europe by Joseph Weiler
“… And now take the incident of Rocco Buttiglione. As he is asked about homosexuality, he
answers as follows: “If you ask for my personal belief, I believe those relations are sinful.
But if you ask what I will do as Commissioner responsible for Home Affairs and Justice, I
will uphold the law and the Constitution of Europe.” He did not even say “wrong”, but he
said “sinful”, which is a religious category. If you are not religious, the word “sin” has no
meaning.
Now imagine, Rocco Buttiglione was a Jew: First, nobody would ask the question.
And second, if the question were asked and he gave exactly the same reply, everybody
would consider it the “model” answer: He upholds his tradition (which, as multicultural,
we accept), and he is faithful to the Constitution. But if you are Christian you can be
booted out. It’s a telling story. “
Would Democracy work without Christianity? by Joseph Weiler and George Weigel
Luna de luna, Europe4Christ ofera un Newsletter, care, in mod real, are ceva important de spus.
Iata, numarul curent, nr. 60, pe aprilie, publica un fragment al celebrului Rocco Butiglione dintr-un studiu mai larg, care de asemenea poate fi citit integral, urmand un link.
“Towards a Correct Understanding of Freedom and Tolerance” by Rocco Buttiglione from the book „Exiting a Dead End Road. A GPS for Christians in Public Discourse“ published by Kairos Publications in Vienna.
Doamne, ajuta!
whatever
5 April 2011“victoria Statului italian este un precedent notabil şi trebuie să ne bucurăm de acest moment.”
ar trebui? unde scrie c-ar trebui sa ne bucuram? imperativele categorice subiective n-au ce cauta in texte.
eu m-am bucurat mai demult, cand am aflat ca Napoleon l-a scos pe Papa din barlog si s-a terminat cu inchizitia. care inchizitie fu un eveniment notabil si nobil, plin de crestinism autentic si ardoare religioasa. aia da crestini, le pasa, nu ce vezi in zilele noastre…ehe, ce vremuri bune!….
Apolodor
5 April 2011@ Florina B. Multe mulţumiri pentru articol şi pentru linkul către intervenţia profesorului Weiler. Rar am văzut o argumentaţie de asemenea eleganţă. Instant bookmark ????
@whatever Prin ce autoritate vă permiteţi să impuneţi (perfect categoric şi subiectiv de altfel) ce anume are sau nu ce căuta într-un text de pe un blog care nu vă aparţine? Sau convingerile dumneavoastră atee merită apărate de legile europene ale toleranţei, dar convingerile religioase ale altora nu? Binevoiţi să urmăriţi argumentaţia profesorului Weiler şi încercaţi să o combateţi cu argumente inteligente, dacă doriţi să vă ia cineva în serios poziţia.
Vlad M.
5 April 2011Whatever
N-am inteles, unde scrie ca n-ar trebui? Si pana la urma, care e problema ta ca unii cred ca ar trebui sa se bucure ca la CEDO s-a dat un verdict favorabil lor? Te deranjeaza, iti raneste sentimentele si nu te lasa sa dormi de indignare? Maturizeaza-te, uatevă.
Mai sa fie, avem cititori care traiesc de pe vremea lui Napoleon! Duncan MacLeod of the clan MacLeod, tu esti?
???? Uatevă, nu vreau sa-ti stric mistocareala de liceu, dar afla ca habar nu ai ce a fost Inchizitia.
Inchizitia nu era un tribunal stalinist, ci unul autentic si ar trebui sa ii multumesti pentru ca este predecesoarea justitiei moderne. A fost instituita de Biserica Catolica intocmai pentru a se asigura ca acuzatii de erezie beneficiaza de o judecata corecta si sunt feriti de pedepse crude. Da, tov. Whatever, ai auzit bine, Inchizitia a fost infiintata pentru a preveni abuzurile si salva vieti care altfel ar fi fost pierdute/ distruse de justitia laica. Erezia era pedepsita prin moarte de catre autoritatile epocii si cum cei mai multi lorzi nu aveau cunostinte teologice, erau omorati/ pedepsiti oameni care nici macar nu erau eretici.
Acuzatul beneficia de un aparator, avea dreptul de a aduce martori in favoarea sa, de a recuza judecatori, chiar si inchizitorul (in caz de apel); putea respinge marturia unor martori care ar fi avut motive sa il prejudicieze, iar marturia mincinoasa se pedepsea cu pedeapsa pe care ar fi primit-o acuzatul. Primul interogatoriu avea loc in fata unui juriu local alcatuit din clerici si mireni a caror parere era ascultata inainte de emiterea sentintei. Mai mult, acuzatorii erau confruntati cu acuzatii. Daca acuzatul isi mentinea pozitia, urma un nou interogatoriu*. Condamnarile se dadeau doar dupa o marturisire oficiala ori in baza unor dovezi irefutabile; scopul lor era acela de a reintoarcea oaia ratacita la turma.
Treptat, autoritatea regala a castigat tot mai multa putere, in detrimentul celei inchizitoriale si de aceea s-a ajuns la nebunii si in tari catolice, dar acolo unde Inchizitia a ramas dominanta, excesele au fost evitate, iar pedepsele au fost mult mai usoare. Inchizitia dorea sa salveze, nu sa omoare.
Putini stiu ca in Spania Inchizitia Catolica a investigat (inquisitio asta si inseamna, ancheta) acuzatiile de vrajitorie si sacrificii umane, gasindu-le lipsite de orice fundament. Nu acelasi lucru s-a intamplat in statele protestante unde „vocea poporului” a cerut arderea „vrajitoarelor” – in Germania, autoritatile locale au ars mii de femei, din proprie initiativa sau la indemnurile unor figuri religioase rupte de Biserica Catolica.
Celebra Malleus Maleficarum (Ciocanul vrajitoarelor), lucrarea care astazi este considerata (din necunoastere) ca aflandu-se la baza isteriei anti-vrajitoare (nu este; era opera unui marginal), a fost scrisa de un Heinrich Kramer, un calugar german. Universitatea Catolica din Koln a respins-o in 1487 ca ne-etica si vinovata de o intelegere a demonicului profund diferita de cea a Bisericii. In 1490, ea si autorul ei au fost condamnati de Inchizitie.
Asa-i ca habar nu aveai, prietene?
Anca Cernea
5 April 2011Seraphim Abel,
Multumim mult pentru link-urile furnizate, sunt deosebit de interesante si semnificative, si este o tema de importanta centrala pentru blogul nostru, care isi propune sa contribuie la apararea Civilizatiei Iudeo-Crestine. Vom incerca sa revenim cat mai curand, folosind si sursele valoroase pe care ni le-ati indicat.
Doamne, ajuta!
Vlad M.
5 April 2011Ca sa vezi, uatevă nu a mai ciripit nimic. Uatevă.
Florina B.
5 April 2011Multumesc, Vlad, pentru raspuns.
Cum adica unde scrie ? Scrie pe https://www.inliniedreapta.net ! Nu de acolo e luat citatul?
In plus, cred ca Whatever e nedrept. De ce sa il apreciem pe Napoleon numai pentru ce a facut la Roma ? Trebuie sa « ne bucuram la pachet » de el ca de toti revlutionarii, adica luand in calcul toate crimele si tot prapadul.
Iata, de exemplu, ispravile de la Venetia: >>
Populatia a scazut de la 141.000 in 1797 la 100.000 dupa plecarea piticului. A furat pana si cvadriga de pe Catedrala San Marco. Bun baiat! … si ce vremuri!
Detalii in Alvise Zorzi – Istoria Venetiei (capitolul Ruina) si in numeroase alte surse.
Liv St Omer
5 April 2011Apropo de cruci, si de un alt articol de la voi, sunteti de parere ca nenea Obama ar trebui sa permita arderea Coranului? In fond, Biblia a fost expusa in closet, si nu s-a ofuscant nimeni, nu?
Uitati ce zice dl Campeanu despre asta:
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/pentru-dreptul-de-a-arde-coranul-221614.html
Vlad P.
5 April 2011@Liv, enjoy ????
Koran burning
Vincentiu Cernea
5 April 2011SENATUL EVZ: Europa creştină (Joi, 30 Aprilie 2009)
Horia-Roman Patapievici
Horia-Roman Patapievici: „«Europa creştină» este titlul unei cărţi scrise de un evreu practicant, în atenţia creştinilor din ghetoul european 1*)”.
„Ghetou european”? Ce e asta?, vă veţi întreba. Răspunsul e simplu şi îi aparţine autorului, Joseph H. H. Weiler 2*), un eminent specialist în drept, autor a numeroase studii dedicate dreptului european (de curând a fost tradusă la Polirom importanta sa lucrare din 1999, Constituţia Europei): potrivit diagnosticului său, creştinii din Europa şi-au ghetoizat credinţa, hotărând de bună voie să-şi suspende în spaţiul public convingerile creştine şi să se abţină de a susţine public consecinţele morale ale propriei lor credinţe.
Fireşte, nu e un ghetou construit de alţii pentru a-i exclude pe creştini: e unul construit de creştini, pentru a se ascunde de ei. Că autorul este evreu practicant şi nu un creştin militant conferă cărţii un spor de autoritate morală, la care un creştin nu poate să nu fie sensibil.
Totul a plecat de la un fapt juridic precis: refuzul oficialilor europeni de a introduce o referinţă explicită la creştinism în Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi în proiectul Tratatului instituind o Constituţie europeană. Teza lui Weiler este că „în contextul constituţional european, referinţa la Dumnezeu şi la creştinism nu doar că nu trebuie exclusă, dar ea este chiar indispensabilă”. Această poziţie, susţine autorul, nu e nici urmarea unei preferinţe religioase personale, nici o opinie subiectivă privind ce anume ar fi mai bine pentru Europa, ci este concluzia unei analize constituţionale şi trebuie privită drept consecinţa inevitabilă a ceea ce impune constituţionalismul european.
Înainte de a rezuma argumentele lui Weiler, să observăm că refuzul de a menţiona creştinismul ori măcar cuvântul religie în documentele care fundamentează identitatea europeană înseamnă trei lucruri precise (şi ofensive): (i) cetăţenilor europeni nu li se recomandă să se identifice public ca creştini; (ii) nu este încurajată ideea de a defini oficial tradiţia culturală a Europei în termeni de creştinism; (iii) în viziunea oficialilor europeni, nu este indicat ca patrimoniul spiritual al cetăţenilor europeni să fie definit în termeni religioşi. Semnificaţia refuzului nu este un spor de neutralitate, ci o neliniştitoare instalare într-o ideologie militantă, înşelător drapată în neutralitate.
Trei sunt argumentele avansate de Weiler în susţinerea tezei sale: (1) argumentul juridic-procedural (testul onus probandi); (2) argumentul constituţional; (3) argumentul istoric şi identitar (problema cristofobiei). Am să le rezum cât pot mai mult.
Referitor la (1). „Necesitatea de a justifica includerea unei referinţe la Dumnezeu ar lăsa să se creadă că spaţiul public european ar fi laic”. Or, această premisă este falsă: spaţiul public european este un amestec de laic şi religios. Sunt oare cetăţenii ţărilor Europei în mod unanim de acord să elimine orice atitudine religioasă din spaţiul public? Dacă da, încă ar trebui făcută dovada purităţii laice; dacă nu, moderaţia pretinde acceptarea religiosului. Prin urmare, cei care vor ca referinţa la Dumnezeu să nu figureze în Cartă şi în Constituţie trebuie să demonstreze că au motive întemeiate să o ceară. Iar singura lor justificare constrângătoare ar fi aceea că spaţiul public european e integral laic. Este acum? În mod sigur, nu. Trebuie să devină? Nu e deloc sigur. Testul „onus probandi” a arătat că naturală este menţionarea creştinismului, nu excluderea lui.
Referitor la (2). „Fiecare constituţie, chiar şi prin părţile ei cele mai tehnice, aruncă o lumină foarte lămuritoare asupra poporului care a adoptat-o.” Dacă textele cu vocaţie constituţională (Carta drepturilor fundamentale şi proiectul de Constituţie) vor să fie europene, ele trebuie să ţină seama de diversitatea constituţională europeană, să reflecte opţiunile statelor membre şi să respecte felul în care popoarele membre îşi concep identitatea. Excluderea creştinismului dintre referinţele identitare ale Europei Unite are o valoare normativă, iar libertatea de a legifera împotriva tradiţiilor naţionale ale unora dintre statele membre reflectă un atribut de suveranitate absolută, care a fost arogat prin abuz. Nici parlamentele naţionale nu au acest atribut, remarcă pe bună dreptate Weiler, căci şi ele trebuie să ţină seama de realităţile popoarelor în numele cărora legiferează.
Referitor la (3). Dacă argumentele invocate de membrii Convenţiei împotriva menţionării creştinismului au fost constituţionale (sub forma unei „preferinţe democratice orwelliană”), raţiunea lor trebuie căutată în altă parte. Unde? În cristofobie, crede Weiler: „Voi numi fenomenul înlăturării lui Dumnezeu şi a creştinismului din textele constituţionale ale Uniunii Europene «cristofobie», un termen generic prin care încerc să exprim o rezistenţă care nu derivă din argumente de principiu, ci din motive de ordin sociologic, psihologic şi emoţional”. Prin excluderea creştinismului din identitatea ei, Europa se află în „stare psihologică de denegare”. Sper că acest concentrat al argumentelor lui Weiler să fi putut stârni interesul cititorilor EVZ asupra unui autor de excepţie şi a unei cărţi în contra curentului azi dominant printre „progresiştii” lumii.
1*) J. H. H. Weiler, Un’Europa cristiana. Un saggio esplorativo, prefazione di Augusto Barbera, Biblioteca Universale Rizzoli, 2003. Traducerea în limba franceză conţine o excepţională prefaţă, datorată lui Rémi Brague: Joseph H. H. Weiler, L’Europe chrétienne ? Une excursion, préface de Rémi Brague, traduit par Tobias Teuscher, Catherine Vierling et Ana Peyro, Cerf , Paris, collection Humanités, 2007.
2*) Născut în 1951 în Africa Sud, educat în Israel, Olanda şi Marea Britanie, Weiler a fost profesor la Florenţa, Michigan şi Harvard, este în prezent titularul catedrei Jean Monnet de drept european de la New York University şi ţine cursuri la Bruges (Collège d’Europe), Londra (University College London) şi Copenhaga. O strălucită carieră universitară internaţională – de „evreu rătăcitor”, cum singur îşi caracterizează, cu un surâs, viaţa publică.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-europa-crestina-849244.html
Liv St Omer
5 April 2011Super, Vlad. Sper intr-o zi sa am bani sa-mi aprind si eu un trabuc cu-o sura nr. x.yy. Tare mme Graham. Asa trebuie sa purtam razboiul. And it’s gonna be a long one.
Vlad M.
5 April 2011Florina B.> Cu multa placere. Cand ai timp, rogu-te tradu si pentru noi, ne-vorbitiorii de italiana. ????
Silvapro
5 April 2011Chiar si pentru un crestin nereligios, identitatea Europei trebuie sa fie descrisa / inscrisa ca crestina.
Ca si in Israel, caracterul statului a fost stabilit ca evreiesc, cu toate ca majoritatea populatiei nu este religioasa. Si la noi, stingistii inversunati doresc sa se stearga cuvintul “evreiesc” din imnul tarii si din legi, ca nu cumva sa incomodeze musulmanii. Deci mereu ne izbim de aceeasi problema – sensibilitatile musulmanilor.
Nu stiu prin ce formula legala se poate mentine acest caracter cresinesc in Europa si evreiesc in Israel, in pofida schimbarilor demografice care se vor ivi intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, datorita cresterii naturale mai ridicata a populatiei musulmane plus imigratia musulmana in Europa si in Israel (aici prin acordarea “dreptului de intoarcere” la refugiati sau la o parte din ei). Este obligatoriu ca cel putin sa se ia imediat masura de a stavili imigratia. Orice imigratie in plus este o nebunie inconstienta si de neconceput. A doua masura ar fi ce propune Geert Wilders si Ivett Lieberman – cetatenii ce nu sint loiali tarii In care traiesc nu se pot bucura de cetatenie, si n-au ce cauta in acea tara. Mie asta mi se pare ceva normal si natural ce trebuie stabilit prin constitutie. Stiu ca opinia aceasta este socotita ca fiind extremista, dar eu gasesc extremist faptul de a acorda beneficii, asistenta sociala si drept de vot la dusmani. Mai mult decit atit, constituie un pericol real dintr-o sumedenie de aspecte. Lumea trebuie sa se trezeasca la realitate pentru a se forma un vot majoritar.
Problema demografica e chiar si mai complicata. Din moment ce musulmanii devin majoritate, in timp ce se bucura de dreptul de a vota, ei pot schima constitutia in sharia si tot ce vor. Asta din punct de vedere legal. Nemaivorbind de aspectul legat de violenta si terorism, pe care deja le folosesc si astazi ca sa se impuna. Daramite cind vor fi tot mai multi. Vor deveni si mai violenti.
Trebuie gasite solutii inventative altfel distrugerea Europei e doar o chestiune de timp…
Liv St Omer
5 April 2011Vlad M – “argumentele” astea cu ce-a taiat si-a spanzurat Inchizitia sunt favoritele celor care combat “opiul popoarelor”, ale materialistilor asa-zis stiintifici (are Patapievici in Cerul vazut prin lentila un articol superb despre trunchiul comun al religiei si al stiintei – cica Newton ar fi fost foarte credincios, si alterna teoremele cu eseurile teologice). Nu stiam tot ce sctii tu acolo, dar it goes to show ca merit si eu o burta de ras de uateva :D:D:D
Florina B.
5 April 2011Nu voiam sa ma dau mare, dar imi parea rau sa il las pe Whatever sa sufere de nostalgie si sa ramana netaxat un barbar revolutionar ca Napoleon.
Dupa ureche: “În numai 20 de ani de detestata dominatie franceza, au fost pradate sau distruse: cel putin treizeci de mii de opere de arta provenite din biserici, manastiri, scoli de arte si meserii si sedii ale justitiei din Veneto. 25.000 picturi, intre care capodopere, precum cicluri intregi ale lui Carpaccio, Tiziano, Veronese, Pordenone, Mantegna si altii; un numar incalculabil de sculpturi din lemn si piatra cu lei ai Sf Marcu; obiecte de arta din aur si argint, mobilier, altare, ornamente, vase pentru fantani (monumentale); cea mai mare parte a tezaurului de la San Marco – sacru pentru locuitorii din Veneto – topit pentru ca sa se plateasca niste despagubiri de razboi colosale – raboi pe care, in realitate, nu il declarase Venetia si nici nu il purtase; insemnele dogelui si Cartea de aur a Parintilor Republicii Serenisime: arse in Piata S. Marco; spatarele si tribunele de lemn ale Dogelui si ale magistratilor din salile palatului ducal; mii de manuscrise antice, incunabule, stampe si carti de pictura, desene, manuscrise muzicale, codice foarte rare proveninte din biblioteca Marciana, colectii private venetiene sau din manastiri; candelabre, lampadare, crucifixe, vase ornamentale pentru plante, toate din aur si argint; perle, diamanti e pietre preziose; Bucintoro – nava reprezentativa a Statului Veneto, ornato di statue allegoriche – a fost facuta mai intai bucati si apoi arsa pentru a topi partile din aur”, (asa au facut si cu tapiseriile flamande, ca sa fure aurul si argintul din firele de tesatura).
Falsuri la modă în lumea creștină (1) - În Linie Dreaptă
5 April 2011[…] Joseph Weiler, juristul care a apărat cu succes prezenţa crucilor din şcolile italiene (cauza Lautsi împotriva Italiei) şi a scris unul din cele mai valoroase comentarii despre problema Constituţiei […]