FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Clasa muncitoare – la lucru, liderii sindicali – în Paradis

Dacă nu aţi aflat (şi nu aveaţi cum), vă spun eu. Miercurea care abia a trecut a fost grevă generală în România.  Nu s-a prins nimeni că-i grevă pentru că oamenii nu au întrerupt lucrul, un nou eşec al liderilor veşnici ai clasei muncitoare. Joi, am aflat în schimb care sunt averile acestor lideri.

Cele cinci mari confederaţii sindicale („Cartel Alfa”, Blocul Naţional Sindical, CNSLR-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, „Meridian”) îşi chemaseră soldaţii să întrerupă miercuri lucrul în toată ţara între orele 12 şi 16. Ceea ce echivala pentru (prea-mulţii) angajaţii de la stat cu plecarea de la birou la ora prânzului. A fost o fâsâială totală, mai ceva ca revoluţia lui Ponta de săptămâna trecută.

Joi însă am aflat amănunte interesante despre averile şi salariile liderilor de sindicat. Conform legii, aceştia au fost nevoiţi, în premieră, să completeze declaraţii de avere şi să le facă publice. O dramă personală pentru tovarăşii instalați în funcție încă din mileniul trecut. Anul trecut, opinia publică aflase deja că trustul media al lui Sorin Ovidiu Vântu le semna fluturași de salariu principalilor lideri de sindicat din România. Mă rog, cică liderii erau în Consiliul de Administrație al Realității TV, nu doar în studiourile acestei televiziuni.

Anul acesta apăruse o nouă şi gravă problemă pentru liderii sindicali – trebuiau să-şi declare averile. Reprezentanţii PSD, aripa politică a revoluţiei mogule, au încercat să-i pună la adăpost pe liderii de sindicat şi au iniţiat un proiect de lege. (Monica Macovei s-a întrebat, incorect politic: Oare infratirea de autobuze si bani de miercuri are legatura si cu ajutorul dat de PSD sefilor de sindicat pentru ascunderea averilor? Intreb, pentru ca un grup de deputati PSD a cerut recent modificarea legii ANI si trecerea la secret a averilor acumulate de sefii de sindicat.)

În fine, după ce termenul limită de depunere a declaraţiilor de avere a expirat în 3 noiembrie am aflat, oficial, despre bunăstarea liderilor clasei muncitoare, am văzut şi adevărata avere şi veniturile declarate ale celor care plâng pe umerii sărmanilor de crezi că trăiesc doar în post şi rugăciune.

Hotnews a realizat un interviu interesant cu Vasile Marica, star la TV, reprezentant al truditorilor din vămi cu un salariu lunar în 2009 de 7.400 lei,

interviu Vasile Marica, şef sindicat vămi

şi cu Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, cu un venit lunar de 10.000 lei.

Iacob Baciu, şef CSDR

Din declaraţiile de avere, aflăm că Dumitru Costin, şef BNS, un alt star mediatic, fost administrator al televiziunii lui Sorin Ovidiu Vântu, a avut anul trecut un salariu lunar de 13.000 de lei la care s-au adăugat 3.000 de lei pe lună pentru truda depusă în a administra afacerea TV a lui SOV.

Amănunte spumoase în acest articol: Ce spun liderii de sindicat despre veniturile de mii de euro

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

GMT

GMT

5 Comments

  1. Francesco
    5 November 2010

    Marius Petcu, presedintele sindicatului CNSLR-Fratia (al carui site nu poate fi accesat la ora 11: 40) aflat in remorca politica a PSD-ului, a spus urmatoarele privind declaratiile de avere ale liderilor de sindicat:

    „Ne-am scris declaraţiile şi le avem la sertar. Nu le-am trimis şi nici nu va mai fi nevoie. La Camera Deputaţilor s-a aprobat deja proiectul PSD, care ne scoate din lege. Acum este la Senat şi dacă trece şi pe acolo şi nu o să mai fie nevoie să le trimitem. Marii noştri adversari trebuie să mai dea mult din picioare şi să-şi roadă unghiile, că n-or să le vadă!”

    Cum ramane cu Constitutia coane Fanica? Cu acel aliniat 2 din articolul 16 care spune ca: „Nimeni nu e mai presus de lege” ?

    Dormi linistit lider de sindicat, PSD-ul vegheaza pentru tine!

  2. cristoiu
    5 November 2010

    De fapt,marii lor adversari care trebuie sa dea mult din picioare si sa-si roada unghiile sunt sindicalistii condusi de dl.Petcu & Co.

  3. bugsy
    5 November 2010

    I love Jimmy Hoffa!

  4. Sare'n Ochi
    5 November 2010

    la ce lideri de lux au sindicalistii, ar trebui sa manifesteze numai imbracati in frac – si sa-i aduca cu limuzinele de prin judete.

  5. Andrei
    5 November 2010

    Ok, liderii sindicali nu sunt decât acoliţi ai politicienilor şi mogulilor, dar aceasta nu înseamnă că angajaţii, lucrătorii români (din multinaţionale, de la stat sau din agricultură) nu ar trebui să lupte pentru drepturile lor.
    Mai ales acum când guvernele – de stânga sau dreapta – transferă multe trilioane de euro către bănci şi asigurători care doar la nivelul UE (ca să nu mai amintim de SUA) ….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *