Aşa o bulversare în rândurile mafiei energiei nu s-a produs niciodată în România postdecembristă. Pedelişti, penelişti, udemerişti, voiculescieni, (poate) în curând pesedişti şi/sau securişti proveniţi de la Romgaz, ANRE, Ministerul Economiei sunt acuzaţi de “subminarea economiei naţionale”. Aşa ceva nu se poate! Îţi vine să te întrebi parafrazându-l pe Moromete: “Niculae, unde mergeţi voi, domnule, acuma?”.

Chiar aşa, încotro se îndreaptă ţara asta dacă un bun securist ca Ioan Niculae nu mai poate face afaceri cu statul şi nu mai poate face avere prin mecanismul privatizării profiturilor şi redistribuirii egale a pierderilor?

Pentru că Ioan Niculae este, fără îndoială, un bun securist, nu ca Vîntu şi Voiculescu. Nu şi-a făcut televiziuni „de ştiri”, ca să nu supere pe nimeni şi nici televiziunile de ştiri nu l-au supărat pe el.

Nici măcar un singur jurnalist care se indignează la comandă pentru orice găinărie la televiziunile mogulilor nu a găsit interesant faptul că Ioan Niculae a primit vreme de atâţia ani gaz la preţuri preferenţiale (practic subvenţie mascată, plătită din bani publici aşa cum a sesizat DIICOT-ul).

Nici cu politica nu s-a prea dat în vânt domnul Niculae, sau nu cine ştie ce.

Există, ce-i drept un dosar la DNA pe numele său pentru că ar fi dat un million de euro la campania prezidenţială a lui Geoană, dar în fond, vorba mafiotului, nu era nimic personal, erau afaceri.

Nu vroia omul decât să aibă un cuvânt de spus în numirea ministrului economiei şi al directorilor Romgaz şi Transgaz.

O pretenţie rezonabilă pe care domnul Hrebenciuc părea dispus să o discute din partea unui om de afaceri cu interese legitime în zona energiei.

Şi, la urma urmei, nici măcar nu i se poate reproşa că şi-a pus toate ouăle în coşul PSD.

Ştim, de exemplu, că a primit primele contracte preferenţiale pe vremea cât la conducerea Ministerului Economiei s-a aflat Varujan Vosganian, ştim de asemenea că a primit acelaşi tratament preferenţial sub Adriean Videanu şi că s-a bucurat până în zilele noastre de simpatia şi susţinerea unor funcţionari de stat importanţi, mulţi dintre ei numiţi de PDL.

Deci, omul a acţionat transpartinic, aşa cum aflase el că trebuie făcut de la reţeaua care s-a înstăpânit peste România din ’90 încoace.

Deci, una peste alta, un bun securist care a acţionat după toate regulile care te fac un om de succes.

Aşadar, ce s-a întâmplat? Unde s-a gripat Sistemul dacă exemplarul securist Ioan Niculae a ajuns să fie prigonit iar 40 de directori şi funcţionari de rang înalt să fie puşi sub acuzare?

Cea mai optimistă explicaţie este că Justiţia a început în sfârşit să funcţioneze.

Că reformele făcute în 2006 de Monica Macovei au început să dea roade, că procurorii şi judecătorii au început să se bucure de independenţă şi că schimbarea de generaţie a adus în sfârşit oameni care nu se mai tem că vor fi şantajaţi cu dosarul pentru că nu mai au dosar.

Dacă este aşa, atunci se explică curajul tot mai mare al procurorilor care încep să scotocească în regiuni considerate tabu precum energia ,dar şi iritarea pe care o provoacă procurorii în rândurile politicienilor, de la Adrian Năstase la Traian Băsescu.

Faptul că DIICOT a reuşit în premieră să pătrundă într-unul din cele mai bine protejate teritorii ale mafiei transpartinice şi statului clientelar, iar DNA nu mai are nicio inhibiţie să pună sub acuzare oameni din toate partidele sunt temeiuri suficiente pentru a continua bătălia pentru anticorupţie şi independenţa Justiţiei indiferent de cum va (in)volua clasa politică.

Este însă posibil ca întreaga poveste să nu fie altceva decât rezultatul unei lupte pentru putere între familii politico-eonomice mafiote şi de o tentativă de eliminare brutală a concurenţei.

Vom vedea dacă lucrurile stau într-adevăr astfel în cel mai scurt timp.

[…]

Un caz interesant de urmărit va fi cel al doamnei Ioana Apan, o tânără capabilă care a lucrat pentru Tender, a fost numită de omul lui Voiculescu, Seres, la Ministerul Economiei, unde a rămas şi sub Vosganian şi sub Videanu, pentru ca astăzi să o găsim în funcţia de secretar general adjunct al Ministerului, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romgaz şi proaspăt învinuită într-un dosar care are legătură cu Niculae. O asemenea carieră transpartinică e de natură să ne facă melancolici.

Dar până la proba contrarie, rămânem cu optimismul că soarta securistului roman nu mai este atât de bună dacă şi bunul securist Ioan Niculae a ajuns să se teamă de ceea ce îl aşteaptă în viitor.

Cristian Câmpeanu