[…]

În adâncurile unui popor există un strat gros de ură, violență, sălbăticie și rău în stare pură care, dacă este răscolit, scoate la iveală demoni teribili, în stare să sfâșie într-o clipă mantia fragilă, croită de-a lungul a sute de ani, pe care o numim civilizație. Nu există popor, oricât de civilizat, care să nu fi cunoscut asemenea momente de dezumanizare colectivă, iar după Holocaust orice tentativă de a trezi acești demoni a fost cenzurată cu strășnicie, cel puțin în Occident, dar nu și în Est. Vreme de sute de ani, pogromurile au fost justificate prin acuzațiile că evreii sacrificau copii creștini de Sabbath pentru a le folosi sângele la prepararea pâinii sau în ritualuri satanice. Atât de adânc e înrădăcinată în mentalul colectiv (dacă există așa ceva) această spaimă convertită în ură încât ea dăinuiește și astăzi sub diferite măști.

Pentru a înțelege cât de toxică ori de-a dreptul malefică este campania electorală a lui Victor Ponta și a PSD, acuzațiile aduse lui Klaus Johannis în pliantele electorale ale Ponta&PSD trebuie comparate cu acest mit antisemit al sacrificiului de sânge pentru că mecanismul este același. Johannis este „străinul“, „alogenul“ (las’ că sașii se află în Transilvania de aproape o mie de ani, iar emigrarea lor reprezintă una dintre cele mai mari tragedii culturale ale României) , care, din lăcomie, a vândut copii de-ai noștri, creștini ortodocși, străinilor haini pentru a-și cumpăra case. Johannis este, ne spun cei de la PSD, „minoritarul care nu va servi niciodată interesele românilor“. Toate ingredientele urii sunt aici: spaima irațională de ceea ce este altfel, demonizarea străinului, sacrificiul inocenților. Klaus Johannis se întâmplă să fie sas, dar portretul care i se face este cel al „evreului arhetipal“. În orice țară occidentală acest tip de campanie ar fi generat un val de indignare publică și ar fi declanșat reacția societății civile și a instituțiilor anti-discriminare. În România, țara unde Parlamentul legiferează pentru a legitima hoția, Guvernul guvernează în interesul personal al clanului Ponta, iar Avocatul Poporului trădează poporul pentru interesele guvernării, nici un act de xenofobie gravă nu este xenofob dacă vine de la vârful puterii PSD.

Xenofobia agresivă a grupării Ponta&PSD, împletită cu mesajul naționalist al „mândriei de a fi român“ și însușirea prin rapt – dar cum altfel la PSD, unde hoția și jaful sunt trăsăturile definitorii? – a bunurilor culturale naționale precum Brâncuși, a fost însă completată cu o încă și mai agresivă afirmare a „ortodoxiei“ candidatului PSD. Nu contează că, până mai an, purta tricouri cu Che Guevara, se declară un admirator al comunismului chinez și, la urma urmei, se declară el însuși socialist, acum bate mânăstirile săptămână de săptămână, nu ratează nici o sfințire și nici un pelerinaj și aruncă în BOR cu zeci de milioane de lei de la Fondul de Rezervă pentru catedrale și mânăstiri. Ca orice impostor parvenit, Ponta pare să-și fi imaginat că a cumpărat Biserica și că de-acum Dumnezeu lucrează pentru el, așa că a mers mai departe și a publicat celebrele fotografii cu părintele Arsenie Boca pe care scrie, deasupra, „Sfințit“ și dedesubt „Victor Ponta președinte“. Episodul este mai relevant decât pare, pentru că, dacă Biserica nu a sfințit aceste fotografii, așa cum a declarat, atunci este limpede că PSD s-a considerat îndreptățit să le „sfințească“ partidul, ceea ce spune ceva despre minciuna profundă care se împletește în alcătuirea acestui partid și a liderului său. În portretul fenomenologic făcut de profesorul Gabriel Liiceanu, acesta amintește că „Ponta minte și când îl întrebi cât e ceasul“. Acum vedem că minte și când spune „Tatăl Nostru“.

Ponta nu este omul care l-a angajat consilier de campanie pe Dumnezeu, ci l-a arestat, l-a siluit și l-a pus să-i facă treburile murdare. Perfect amoral, căldicel și lipsit de orice scrupule, cultivând cu inconștiență veselă ura xenofobă, naționalismul găunos și religiozitatea de bâlci, Ponta a dus ticăloșia până la limita la care devine periculoasă pentru substanța națională. Ponta pare să își fi asumat rolul Marelui Inchizitor din parabola lui Dostoievski: a confiscat ultima speranță de mântuire a poporului român, care își depune cu bucurie la picioarele lui darul libertății și aspirația spre dreptate în schimbul pâinii de zi cu zi.

[…]

Dacă independența DNA și capacitatea sa de a stârpi corupția profundă care macină țara din interior au devenit cel mai important lucru pentru viitorul României, atunci alegerea firească, rațională și de bun-simț este Monica Macovei. A-l alege pe Ponta ar fi un gest de sinucidere colectivă, ar fi ca și cum un popor întreg ar opta pentru sclavie și ar abandona libertatea și demnitatea dobândite cu sânge.

În final, o chestiune care a lipsit aproape total în această campanie: Rusia. Nu întâmplător ne-am referit la Dostoievski și la demonismul anarho-socialismului rusesc. Acum, când amenințarea rusă este cât se poate de clară și prezentă, România are nevoie de propriul Winston Churchill, de la care să audă că „vom lupta pe plaje și pe dealuri“ și că nu vom capitula niciodată. În asemenea momente istorice de maxim pericol pentru țară, nu îl alegi președinte pe Smerdeakov.

Cristian Câmpeanu