Anul ӑsta a fost unul plin pentru Cuba, atât pe plan intern cât și internațional – a avut de sărbătorit în stil comunist noua Constituție, în paralel cu parada de forță făcută când a tratat cu intransigență Brazilia la momentul când, fără să negocieze, a retras aproape 8000 de medici de acolo pentru comentariile făcute de alesul pentru postul de președinte, conservatorul Bolsonaro. Aparența unei țări care merită luată în seamӑ a fost susținută și de atenția pe care a avut-o președintele Cubei, Diaz Canel, de la mulți oameni importanți din industria informaticii, când acesta a anunțat că dorește să informatizeze țara și să asigure accesul tuturor cubanezilor la internet.

Festivismul cu care comuniștii cubanezi și-au anunțat noua constituție ar fi trebuit să dea încredere poporului pe care îl țin captiv că urmează o era nouă, mai fericită, sub conducerea noului președinte, Diaz Canel. Pe lângă acestea, lucrurile urmau să meargă mai bine (în logicӑ comunistӑ) și în economie, de vreme ce comunismul a fost aplicat iar la literă, astfel că bună parte din oricum firava perestroika cubaneză, ori politică NEP, a fost anulată.

Astfel că, la sfârșitul anului ăstuia însemnat pentru Cuba, la bilanț, anunțul făcut de președinte privind starea națiunii nu putea fi decât unul: treaba e urâtă tare, țara are probleme economice mari! In traducere liberӑ, e practic in faliment!

Economia a crescut cu un singur procent in 2018, și asta conform raportărilor comuniste care știm bine că tratează foarte optimist, cu multă larghețe, cifrele care privesc producția agricolă și industrială. Așadar economia, în viață reală, nu numai că nu a crescut, dar e sigur cu câteva procente bune în scădere. În consecință, președintele Diaz Canel a anunțat că vor urma măsuri de austeritate, că trebuie strânsă cureaua, că funcționarii și administrația la modul general trebuie să iasă din inerție, că ineficiența.., că angajamentul.., în fine, lucruri auzite des la noi în anii ’80. Cum s-a ajuns aici? Economiile comuniste ajung oricum invariabil la limita cea mai de jos unde subzistӑ apoi, dar Cuba a pierdut și principalii sponsori, Brazilia și Venezuela. Iar China are prostul obicei de a cere banii înapoi și Rusia e țara care i-a abandonat pe mândrii comuniști cubanezi cand s-a prăbușit URSS, deci e frecventată cu ceva reținere de autoritățile din Havana. Plus că rușii vor bani pentru petrolul pe care îl trimit Cubei. Așadar banii fӑrӑ obligatii, din afară nu mai vin, petrolul gratis din Venezuela de asemeni și armele chinezești trebuie plătite. Încă din 2016 Cuba a început să aibă dificultăți cu rambursarea împrumuturilor, dar acum lucrurile au ajuns la limitӑ. E interesant de unde și ce o să taie Diaz Canel de vreme ce mâncarea se dӑ oricum pe cartelă, o mulțime de bunuri din import lipsesc după piață iar salariul mediu lunar e pe undeva pe la 30$. Președintele cubanez a anunțat un plan care ar trebui să salveze țara și să ducă economia cubaneză în 2019 la ametitoarea creștere de 1,5 procente – se vor lupta cu birocrația, importurile vor fi reduse cu 11% iar exporturile vor crește cu multe procente. Singura problemă e că industria cubaneză, atâta câtă e, are mare nevoie de importuri, fără care nu poate funcționa, necum să mai și crească producția și calitatea produselor cât să devină competitive ca să poată fi exportate.

În consecință, Cuba ar avea de înfruntat o altă perioadă foarte grea, dar asta nu e în zadar – noua Constituție spune că societatea cubaneză se îndreaptă iar spre realizarea deplină a comunismului. Iar dacă asta nu e ușor de făcut, cubanezii au măcar, tot conform noii Constituții, libertatea de a se căsători cu persoane de același sex, lucru care o sӑ le ia multora de acolo pofta de mancare pentru perioada care va urma…
https://www.reuters.com/article/us-cuba-economy/reality-bites-cuba-plans-more-austerity-as-finances-worsen-idUSKCN1OR0VN

ACP