În timpul anilor presedintiei Bush, când lupta împotriva terorii islamice era înca relativ noua, marile ziare si alte mass media se întreceau în publicarea si difuzarea unor importante secrete de razboi. New York Times împrosca pe prima pagina secretul supravegherii fara mandat a telefoanelor unor teroristi. Împreuna cu alte ziare, publica pe pagini A1 secretul „locurilor negre” din afara, inclusiv numele tarilor care ne ajutau la detentia teroristilor. Au publicat detalii asupra tehnicilor de ancheta folosite pentru a se obtine informatii ce puteau salva vieti de la teroristi importanti ai Al Qaeda, precum Khalid Sheikh Mohammed. USA Today a publicat o piesa memorabila ce detalia caracteristicile programului SWIFT pentru urmarirea finantarii teroristilor.

Când au fost date aceste informatii, majoritatea americanilor au fost indignati de lipsa de responsabilitate jurnalistica. Cum îndrazneste aceasta presa de stânga sa publice secrete care foarte probabil vor ajuta dusmanii nostri cu informatii de mare valoare si vor pune în pericol vieti americane? Americanii normali erau socati.

Dar tacanitii de stânga nu sunt normali. Erau atât de rosi de Sindromul perturbarii mentale Bush încât se împotriveau în mod automat la orice facea si erau gata sa puna tara în pericol pentru ca sa îi faca rau. Securitatea nationala era la sfârsitul listei de prioritati. Administratia de la Casa Alba a solicitat insistent sa nu se publice aceste secrete de stat pentru a nu se facilita activitatile de informatie a dusmanului. Presa l-a trimis pe Bush la plimbare. Atunci stânga facea galerie pentru Times si altii. Îsi faceau numai datoria patriotica, întelegeti…, informau publicul cât de diabolica e administratia Bush.

Sigur, ar fi fost datoria lor profesionala si patriotica sa informeze publicul cât de diabolic este INAMICUL REAL. Dar divaghez…

• Va recomandam si Binele în cautarea raului (Traian Ungureanu)

Acum NY Times, Guardian, si Der Spiegel au publicat simultan bucati din cele 91.000 de documente secrete despre razboiul din Afganistan care au fost luate de la WikiLeaks. Pretind ca decizia asupra publicarii i-a chinuit, ceea ce este, desigur, un non-sens. Aceste ziare sunt aripa dura a stângii. Da, au vrut sa-l loveasca pe Bush când au publicat secretele înainte. Dar mai presus de toate, sunt împotriva razboiului. Nu îi intereseaza de fapt cine îl poarta; pentru ei razboiul e razboi si SUA greseste daca se afla în orice razboi. Astfel ca au publicat documentele, si este fascinant sa privesti aceiasi stânga, care dadea din cap aprobator când se lovea în efortul de razboi al lui Bush, cum este indignata azi. „Iresponsabil” a spus Consilierul pentru securitatea nationala Jim Jones ieri. Soapte despre „tradare” se aud între suporterii lui Obama. Toata ironia ar fi comica daca nu ar fi vorba de viata si moartea unei natiuni.

Mai e ceva la care trebuie sa ne gândim: documentele scurse sunt din 2004 pâna în decembrie anul trecut., când a fost luata decizia lui Obama asupra ofensivei. Nu s-a scurs nimic despre perioada ulterioara. Convenabil, nu-i asa? Efortul de ofensiva al lui Obama este protejat, în timp ce stânga tot poate sa-l toace pe Bush pentru anii precedenti.
Un ultim punct: documentele arata cât de cvasi-imposibil este efortul de lupta, cu serviciul de securitate interna al Pakistanului, ISI, care ajuta pe sest insurgenta afgana, în timp ce Pakistanul ia camioane de bani de la SUA ca ajutoare. Sa dam drumul gândurilor noastre conspirationiste. Daca scurgerea de informatii era menita sa îl AJUTE pe Obama? Daca era menita sa îl ajute sa plece din Afganistan? Povestea cu documentele îi da pretextul perfect sa se retraga conform calendarului lui initial. De câte ori vedem o istorie ca aceasta, trebuie sa cautam mai adânc si sa ne întrebam: cui foloseste?
Cine NU profita cu siguranta? L-a întrebat cineva pe generalul David Petraeus ce mai face?

Monica Crowley colaboreaza la programe de radio din SUA si este un autor de succes si o personalitate de televiziune. A lucrat ca asistent pentru politica externa a presedintelui Richard Nixon si are un doctorat în relatii internationale.