FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Cum să devenim mai virili, mai bogaţi, mai sănătoşi

Observaţi cum, cu fiecare nouă guvernare se reia o temă – legalizarea prostituţiei. Cel mai adesea, noul ministru de Interne, după câteva luni în funcţie, vine cu tema asta. Poate vor fi fost şi excepţii, unii miniştri au stat prea puţin în funcţie ca să apuce să o propună, alţii vor fi refuzat să se asocieze la aşa ceva, dar de regulă aşa se petrece.

Red District
Deputat PDL: „Ca bărbat sunt tentat să spun ‘da’. Însă morala creştină condamnă acest lucru. Desigur, ar fi extrem de multe avantaje – ai ţine prostituţia sub control, ar veni bani la buget, ar ordona civilizaţia. Însă mentalităţile noastre sunt învechite, încă ne ghidează comunismul, aşa suntem crescuţi. Cetăţenii români nu sunt pregătiţi de aşa ceva.”

Nu ştiu, dar parcă-i un grup de generali pe-acolo, sau comisari pe stil nou, care, după ce se acomodează cu noul ministru, tot îi pun la mapă acest plan miraculos care va aduce bani la buget, va îmbunătăţi sănătatea naţiei, va creşte masculinitatea românească, va crea job-uri de „sex-worker”, va face din „peşti” întreprinzători cu cod CAEN. Ce mai… relansează economia. Dacă ungurii ne bat la filme porno, măcar să-i batem noi la prostituate, in real life, nu în lumea virtuală. Şi să rămână fetele aici, calificate, omologate, examinate, înregistrate şi ştampilate de funcţionarii statului român, de ce să fie exportate în Olanda.

Acum poate sunt nedrept. Deocamdată noul ministru de Interne nu a propus aşa ceva. Mai mult, Radu Stroe a votat împotriva unei iniţiative propuse de Lăzăroiu, e adevărat invocând motive de nepregătire a naţiei: „lucrurile astea se fac într-o altă etapă. Nu acum, când mor femei gravide în spitale şi avem atâtea probleme. Astea sunt prostii, gărgăuni.” Na… c-am ajuns să laud un liberal.

[pullquote]Acolo unde prostituţia îmbracă haina „respectabilă” a legalităţii, infracţionalitatea creşte, rata incidenţei unor boli specifice nu scade, prostituţia ilegală nu dispare, iar persoanelor captive acestei sclavii motivată financiar le este afectată iremediabil sănătatea sufletească şi fizică. În acelaşi timp, este degradant şi umilitor ca persoana umană să devină un obiect tranzacţionat financiar.
Biroul de presă al Patriarhiei Române[/pullquote]

De data aceasta experienţa îmi spune că iniţiativa va veni din Parlament, nu de la ministrul de Interne. „Gărgăunii” despre care vorbea Stroe sunt transpartinici după cum veţi observa în acest articol din Gândul: Legalizarea prostituţiei: Ar fi bine, dar Doamne fereşte! Cât de pregătiţi sunt parlamentarii să scoată „domnişoarele” din ilegalitate.

deputatul Remus Cernea – ecologist, fost USL, liber-cugetător:

„Evident, eu susţin o astfel de iniţiativă şi am mai spus-o. Pe lângă avantajele care ţin de sănătate şi economie, cel mai important este că s-ar asigura drepturile lucrătorilor sexuali, care au fost abuzaţi şi care nu se pot adresa autorităţilor fiind chiar ei în ilegalitate. Dacă nu va fi depus un proiect în acest sens până la sfârşitul acestui an, să spunem, îl voi face chiar eu.”

deputatul PSD Mădălin Voicu:

„Nu doar că aş propune, ci aş şi promova legalizarea prostituţiei ca pe un lucru absolut necesar pentru România. Mai ales pe plan economic, că ar veni la buget atâtea taxe şi impozite de la aceste domnişoare. Plus că ai putea controla mult mai bine bolile venerice pe care ele le transmit. Doar e cea mai veche meserie din lume, se practică de peste 5.000 de ani. Nu iniţiez eu că nu am timp, dar îmi dau semnătura oricui propune. Şi singurii care se opun cu adevărat sunt reprezentanţii BOR, care nici nu plătesc nicio taxă şi niciun impozit.”

deputatul PDL Cornel Sămărtinean:

„Ca bărbat sunt tentat să spun ‘da’. Însă morala creştină condamnă acest lucru. Desigur, ar fi extrem de multe avantaje – ai ţine prostituţia sub control, ar veni bani la buget, ar ordona civilizaţia. Însă mentalităţile noastre sunt învechite, încă ne ghidează comunismul, aşa suntem crescuţi. Cetăţenii români nu sunt pregătiţi de aşa ceva.”

Senatoarea PC Cristiana Anghel:

„Prostituţia este cea mai grea meserie din lume. Ştiţi cum face pisicuţa după ce îşi face nevoile pe beton, dă cu lăbuţa să acopere, dar nu rezolvă nimic. Aşa facem şi noi, încercăm să acoperim o realitate care există, prostituţia, dar produsul rămâne acolo şi miroase. Ar trebui să existe case de toleranţă şi atunci nu ar mai exista nici violuri pentru că s-ar duce acolo pentru poftele trupeşti, nu ar mai da la nimeni în cap. Nu aş iniţia eu aşa ceva, dar nici n-aş face ca trenul în gară dacă s-ar adopta.”

Singurul care s-a exprimat clar împotrivă este un senator PDL din Maramureş, Ciprian Rogojan:

„Eu sunt împotriva legalizării prostituţiei pentru că ar încuraja spălarea de bani, extinderea consumului de droguri şi promovarea traficului de carne. Fondurile obţinute din această afacere ar putea fi manevrate ilegal de potenţialii proxeneţi, acei „peşti”, chiar dacă s-ar impozita.”

De această dată, Patriarhia a fost pe fază, cu un răspuns rapid şi limpede. Şi a făcut bine, în condiţiile unei susţineri transpartinice şi a unei majorităţi de 70% care poate trece orice vor bărbaţii puternici ai acestei naţii (care ştiu să sară cu bocancii pe Monica Macovei).

Iată răspunsul Patriarhiei Române:

Pe lângă faptul că prostituţia este contrară Sfintelor Scripturi şi învăţăturii Bisericii, o eventuală legalizare a acesteia va contribui la subminarea demnităţii persoanei, a unităţii şi integrităţii familiei, la creşterea numărului divorţurilor şi a traficului de persoane, la degradarea morală a societăţii şi la proliferarea unor boli.

Acolo unde prostituţia îmbracă haina „respectabilă” a legalităţii, infracţionalitatea creşte, rata incidenţei unor boli specifice nu scade, prostituţia ilegală nu dispare, iar persoanelor captive acestei sclavii motivată financiar le este afectată iremediabil sănătatea sufletească şi fizică. În acelaşi timp, este degradant şi umilitor ca persoana umană să devină un obiect tranzacţionat financiar.

Din aceste motive, prostituţia este interzisă prin lege în multe ţări europene (Italia, Irlanda, Luxemburg, Finlanda, Polonia etc.), ca şi în majoritatea statelor federale americane (SUA).

În plus, reamintim faptul că România a ratificat Convenţia ONU privind “Suprimarea Traficului de Persoane şi a Exploatării prostituării altora” prin care ţara noastră se obligă să nu legalizeze prostituţia.

În concluzie, aşa cum am spus şi în alte comunicate pe aceeaşi temă, legalizarea prostituţiei nu contribuie la sănătatea, prosperitatea şi progresul societăţii, ci, dimpotrivă, reprezintă un rău multiplu pentru persoană, familie şi valorile morale ale societăţii.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

31 Comments

  1. Costin Andrieş
    4 June 2013

    Samartinean: „Ca bărbat sunt tentat să spun ‘da’. Însă morala creştină condamnă acest lucru…. Însă mentalităţile noastre sunt învechite, încă ne ghidează comunismul..

    ce comunista e morala asta crestina! :)))

    Cristina Anghel: “Ar trebui să existe case de toleranţă şi atunci nu ar mai exista nici violuri pentru că s-ar duce acolo pentru poftele trupeşti, nu ar mai da la nimeni în cap.

    Atunci de ce are Suedia de 20 de ori mai multe violuri decat Romania? Iar in Olanda, din cate stiu, violurile sunt la fel, mult mai multe decat in Romania.

    Si din cate vad eu, prostitutia este deja legala in Romania. Pe calea Grivitei in Bucuresti (sigur sunt mai multe zone), fetele stau in fiecare seara, cate 3-4, si fac semne la doritori. De ani de zile, nu stiu cat de multi. Si politie exista in zona, dar trece fara sa le bage in seama.

  2. Vlad M.
    4 June 2013

    Astia nu-s prea cititi, asa ca exceptandu-l pe tovarasul idiot Remus Cernea, cred ca este fairly safe sa prespunem ca nu progresismul ii mana in lupta. Banuiesc ca marea problema a acestor „domni” este ca ar dori sa mearga la prostituate fara posibilitatea de a fi pusi la zid. Nu pot, atunci le vin tot soiul de idei, care mai de care mai progresista. Au si oamenii o problema si ar dori-o rezolvata… „pacat ca romanii astia sunt atat de incuiati”!

  3. Vlad M.
    4 June 2013

    Bine macar ca de data asta Patriarhia a raspuns cum trebuie. Asta ne-ar mai trebui, sa ajungem ca in Olanda. Imaginea pe care ai pus-o, GMT, este cat se poate de lamuritoare. Zici ca indivizii aia sunt in vizita la petshop.

  4. Alexandru
    4 June 2013

    Asa e, prostitutia e o oroare. Nu cred ca trebuie legalizata. Dar, discutie veche, ce facem cu ea acum? Sa protestezi impotriva legalizarii ei e una, insa pana la urma ajungem la pusul batistei pe tambal. Nu ajunge sa nu-ti doresti legalizarea ei, trebuie facut ceva mai mult. Acum, cum stam noi si ne dam cu presupusul pe internet, mii de femei (doar in Romania) se vand, sunt vandute, sunt violate, sunt batute, sunt silite sa faca avorturi, sunt imbolnavite cu STDs, etc. Nu vreau sa intru in nici o polemica, asa ca repet: nu cred ca prostitutia trebuie legalizata, insa ce facem cu prostitutia aia care exista oricum, si cu toata nenorocirea, abuzul, si oroarea aferente? Ca la petshop? Da, asa e, dar oricum e ca la petshop acum, doar ca nu e asa la vedere, ci in spatele unor usi. Sau si mai la vedere de atat, pe internet. Pe anuntul.ro cele mai multe anunturi comparat cu toate celelalte categorii (vanzari de case, masini, etc) sunt la “matrimoniale”, subcategoria “ea cauta partener”. Sunt mii de anunturi ale unor femei care asta fac, se vand. Sa vezi acolo descrieri, ce petshop, e mai degraba ca la macelarie. Deci, vorba lui Lenin, ce e de facut?

  5. Alexandru
    4 June 2013

    @Costin

    E cu dus si intors. Se prea poate ca in Suedia rata violurilor sa fie mai mare decat oriunde altundeva decat in Europa, dar e aproape imposibil sa stabilesti o relatie cauzala intre legalitatea prostitutiei si rata violurilor. Problema, insa, e alta: in Romania violurile nu sunt raportate. Sa nu ne ascundem dupa cires. Romania, mai ales pe la tara, traieste in alte vremuri, alea in care victima e de multe ori facuta responsabila pentru viol. Am auzit cu urechile mele, si nu o data, din pacate: “Ce cauta pe strada la ora aia?”, plus intelepciuni d-alea grotesti: “Pana nu ridica cateaua coada…”. Asta e. Plus ca in Romania nu se raporteaza “date rape” si “domestic rape” care constituie grosul cazurilor de viol in US si probabil si in Suedia (nu stiu sigur de Suedia, de US stiu). Deci, cum ziceam si mai sus, sa nu ne grabim cu pusul batistei pe tambal.

  6. ema
    4 June 2013

    Alexandru, eu cred ca cele mai multe sunt traficate, sunt folosite sa fim seriosi. Nu cred ca o fac din placere sau nu o fac e capul lor, pe cont propriu. Chiar daca incep asa, apare un “peste” care le impune taxa. Spre “pesti”, spre traficanti trebuie sa ne indreptam.
    Uite pe cineva care face ceva: reachingout.out

  7. Liviu Crăciun
    4 June 2013

    daca tot legalizam prostitutia, poate ar trebui sa revizuim cu un drum si legislatia legata de sclavie – sint destui cetateni romani si de aiurea care s-ar vinde cu totul, nu doar pentru sex, si sint suficienti si cei care ar cumpara; s-ar putea impune controale medicale anuale si niste impozite la vinzare, niste condicute pentru subinchirieri temporare, le-am putea asigura drepturile astfel incit sa nu fie abuzati mai mult decit e necesar, etc; si ar creste si economia

    e aproape imposibil sa stabilesti o relatie cauzala intre legalitatea prostitutiei si rata violurilor

    Alexandru, care e diferenta intre prostitutie si viol? (dincolo de sofismul libertarian cum ca prostituata alege liber sa se lase violata)

  8. Vlad M.
    4 June 2013

    Alexandru

    Nu vreau sa intru in nici o polemica, asa ca repet: nu cred ca prostitutia trebuie legalizata, insa ce facem cu prostitutia aia care exista oricum, si cu toata nenorocirea, abuzul, si oroarea aferente?

    Facem ce nu se face in tara asta:
    1. Schimbarea codului penal: legi dure pentru violatori, proxeneti si traficantii de persoane, cu imposibilitatea de a iesi din inchisoare pentru „buna purtare” (asa a scapat de parnaie dezaxatul ala de Minzararu care a ucis-o pe femeia aia si apoi a taiat-o in bucati de a aruncat-o in Arges );
    2. Aplicarea legilor;
    3. Renunțarea la discursul mistocaresc despre prostitutie („fetele de pe centura”).

    Nu e nimic haios in prostitutie. Dupa cum ai spus tu insuti, este o oroare. Problema este ca oroarea asta este tratata cu o lejeritate tulburatoare, atat de politie, cat si de politicieni, jurnalisti sau „societate civila”. Nu cred ca este o pura intamplare ca atatea romance ajung pe mana ticalosilor care se imbogatesc din tranzactionarea sexului.

  9. Alexandru
    4 June 2013

    @Liviu Craciun

    Inteleg ce spui. Da, moral nu prea e diferenta intre prostitutie si viol. Totusi, in Suedia rata violurilor nu e asa mare fiindca aia numara impreuna violurile si cazurile de prostitutie. Cum ziceam, ideea e ca n-am motive sa cred ca in Romania sunt mai putine violuri decat in Suedia, ci ca foarte putine violuri sunt raportate si investigate la noi.

    Si a propos de Suedia in contextul asta: exista un film al unui regizor suedez, Lukas Moodysson, numit Lilya 4-ever. Filmul e in limba rusa si spune povestea unei adolescente dintr-o fosta republica sovietica, dusa in Suedia si fortata sa se prostitueze. E unul dintre cele mai crancene filme vazute de mine vreodata si da, acolo e ilustrata clar ideea ca violul si prostitutia sunt totuna.

    Cat despre BOR, mi-ar placea sa-i vad implicandu-se mai mult in discutia asta. Nu e suficient sa protesteze impotriva legalizarii prostitutiei. Mi-ar placea sa-i vad implicati in initiative precum reachingout (Ema: excelent!). Din pacate, inalti prelati ai BOR, cum ar fi Tomitanul, sunt ocupati sa faca happening-uri pe plaja la Mamaia, cu Mazare, un mare fan al prostitutiei.

  10. Vlad M.
    4 June 2013

    Spagoveanul este o rusine, nici nu-i de mirare ca participa la tot soiul de trasnai ivite din mintea lui Radu Mazare. Acestea fiind zise, am cautat filmul pe care l-ai mentionat mai sus. Regizorul Lukas Moodyson pare a fi un imbecil aparte, un stangist turbat, ahtiat dupa violenta si perversitate, dar poate reuseste, in nebunia lui, sa transmita in cercurile progresiste ca nu este nimic in regula cu prostitutia. Daca ii iese macar asta, tot e ceva pentru un pro-palestinian care aplauda protestele anti-globalizare.

  11. Alexandru
    4 June 2013

    Vlad: Nu m-as arunca sa-l numesc pe Moodysson un imbecil aparte. Despre violenta si perversitate, nu cred ca am vazut vreodata un film care sa denunte prostitutia cu atata vehementa ca filmul asta. Filmul spune clar: prostitutia e despre violenta si perversitate, nu e nimic glamorous, amuzant, comic, sau sarmant legat de prostitutie. Sau, ca sa-l citez pe Liviu Craciun, filmul lui Moodysson echivaleaza violul cu prostitutia.

    Intr-adevar, inainte de Lilya 4-ever a facut un alt film, Together, despre care mi-e clar ca n-ar avea multi fani pe platforma asta. Dar, Lilya 4-ever e altceva. Cum spuneam, e un film crancen, care descrie dementa traficului de persoane in toata oroarea ei nemasurata. Filmul are note religioase (crestine, evident) profunde, ceea ce ma face sa ma indoiesc ca Moodysson e foarte popular in cercurile progresiste din Suedia sau de aiurea. Am senzatia ca e un lunatic in legea lui proprie, care uneori are curajul sa spuna lucruri pe care nu stiu cati altii le-ar spune, tocmai fiindca e lunatic.

  12. emil borcean
    4 June 2013

    Alexandru. Iată cum se pune problema într-o societate mai avansată decât cea românească. E un mic reportaj din viitorul României.

    Totul pentru copii. Nu-i așa, ei sunt viitorul

    Morala? Miza nu este niciodată prezentul, cu persoane și îndeletniciri restrânse. Miza adevărată este viitorul. În momentul în care ai pus pe tapet opțiunea de a abdica (chiar și aparent în condiții bine limitate și controlate) de la principii morale fundamentale, ai pus pe tapet societatea în ansamblul ei. Nu pe moment, dar scadența vine întotdeauna în viitor și va fi plătită cu dobândă.

  13. Fratilor, ma stiti de ani de zile. Am dovedit in postarile mele aici ca si pe blogul meu ca sunt de dreapta, un conservator pur sange.
    Insa in ceea ce priveste subiectul in discutie – legalizarea prostitutiei, trebuie sa ma declar in favoarea unei asemenea legi.
    De ce? Foarte simplu:

    1. Prostitutia se practica oricum, legal sau ilegal. Asta este regula din timpuri imemoriale.
    2. Daca este illegala, fetele sunt neprotejate de lege si la cheremul pestilor. Unele sunt batute, terorizate sau chiar omorate iar de multe ori pestii care le exploateaza sunt protejati de politisti corupti. Din aceasta cauza multe dintre prostituate nu pot sa iasa din situatia in care se afla chiar daca vor – le este frica si de pesti, si de politie.
    3. Daca este illegala nu exista preventie si control medical regulat impotriva bolilor STD.
    4. Daca este ilegala profiturile din aceasta activitate sunt netaxate. Pestii fac milioane fara sa plateasca un singur leu la fisc.

  14. arrletty
    4 June 2013

    Pina la legalizarea prostitutiei, guvernantii ar trebui sa se intrebe de ce scoala romaneasca e incapabila sa-i invete pe copii ce si cum e cu responsabilitatea si la ce foloseste ea, ca faptele au niste consecinte care uneori pot fi dramatice, ca, din cind in cind, nu strica sa vezi ca, daca 2 persoane iti raporteaza ceva neplacut despre tine, nu mai stai sa o astepti si pe a treia, ci te apuci sa te reevaluezi (bancul anului, ce, al secolului !) samd, samd, as mai avea si altele, da’ tre’ sa plec la lucru (lucky me)

  15. Gelu Trandafir
    4 June 2013

    @Alex, ai dreptate.
    Aici chiar s-ar putea implica BOR mai mult. In primul rand cred ca prin manastirile de maici, pot oferi adapost si indrumare spirituala, recuperare dupa astfel de traume suferite de niste fete care sunt racolate de fapt cand sunt minore sau foarte tinere, fara mult discernamant, daca nu chiar vandute in unele familii. Dar asta nu ar trebui sa devina ca o directiva a Patriarhului, caci altfel nu am face decat sa replicam sistemul de asistenta sociala de stat (cred ca e descurajant ca sa ma exprim diplomatic, sa ajungi intr-un centru de copii), ci din preocuparea fireasca a unor manastiri, a unor starete inimoase care chiar simt ca ar avea o vocatie pentru asa ceva. Ele au spatii sigure, unde nu pot ajunge traficantii sa le ia din nou pe fete, au resurse sa le hraneasca si resurse spirituale sa le tina o perioada si sa le readuca in viata reala, normala, daca o vor fi trait-o vreodata. SUnt fete luate de la 14-15 ani!

    Si nu numai BOR, si bisericile catolice ar putea face ceva, cred ca fac ceva prin Caritas, protestantii stiu ca au astfel de initiative, exista un grup de rugaciune.

    Eu am gasit alta asociatie eLiberare.com.

  16. Gelu Trandafir
    4 June 2013

    @Transsylvania Phoenix
    Stai putin, nu trebuie sa te justifici…

    Eu iti spun o discutie pe care am avut-o cu o olandeza care vorbeste despre prostitutia legalizata din Olanda. Femeia lucreaza pentru sapte adaposturi pentru victime ale prostitutiei, cunoaste direct problema, si spune lucruri teribile.

    Parerea ei este ca 70% dintre fetele din vitrine sunt traficate. Chiar “industria legala” admite ca 10% sunt traficate, ceeea ce e enorm si inacceptabil oricum pentru o afacere “legala”.

    Jumatate dintre fete sunt din Europa de Est si jumatate dintre aceste fete din Europa de Est sunt din Romania. Sunt foarte tinere, aproape sigur racolate pe cand sunt minore, ce discernamant aveau ele atunci?

    Vede cum vin noi “transporturi” in Red District, adica apar deodata loturi noi de fete, daca nici asta nu-i trafic…

    Si mi-a zis o chestie ca “din experienta ei “There is no such thing as a happy hooker”

    Eu pe ea o cred.

  17. Vlad M.
    4 June 2013

    TP
    Daca prostitutia este legalizata, fetele sunt la cheremul pestilor cu voie de la stat.
    Daca prostitutia este legalizata, preventia si controlul medical regulat impotriva bolilor STD este o forma de subventionare publica a prostitutiei.
    Daca prostitutia este legalizata, prostitutia este taxata, iar statul este cel mai mare peste dintre toti, transformandu-ne pe toti in complici.
    Sa nu cadem in capcana legalizarii, e doar wishful thinking. ????

    Alexandru, m-am referit la mai multe filme ale lui Moodyson. Am citit despre ele, inclusiv reviews, si se pare ca ii place stilul asta. Am lasat link si la un articol din The Guardian, destul de explicit despre ce-i poate mintea. Ca in aceasta minte a lui este inclus pe undeva si crestinismul, conteaza mai putin. Asa cum istoria ne arata, crestinismul este inteles diferit de multi oameni, e plina lumea de crestini care nu-s crestini (mai pe romaneste eretici, un cuvant pe care nu-l mai folosim ca sa nu ofensam). Se prea poate sa fie cum zici, mai mult lunatic decat orice altceva.

  18. Liviu Crăciun
    4 June 2013

    Transsylvania Phoenix
    uite un inceput de solutie: amenda penala 1000 lei pentru consumatori la fiecare abatere

  19. Anca Cernea
    4 June 2013

    @13 TP
    Nu e o idee bună.

    1. Prostitutia se practica oricum, legal sau ilegal. Asta este regula din timpuri imemoriale.

    La fel și furtul. Și omorul. Și o mulțime de alte chestii pe care sper că nu le vom legaliza în virtutea acestui argument.

    2. Daca este illegala, fetele sunt neprotejate de lege si la cheremul pestilor. Unele sunt batute, terorizate sau chiar omorate iar de multe ori pestii care le exploateaza sunt protejati de politisti corupti. Din aceasta cauza multe dintre prostituate nu pot sa iasa din situatia in care se afla chiar daca vor – le este frica si de pesti, si de politie.

    Nu e așa. Chiar dacă e legalizată prostituția, fetele sunt tot la cheremul peștilor. Și al consumatorilor, care plătesc, dar au și așteptări, care de care mai fanteziste. V @16.

    3. Daca este illegala nu exista preventie si control medical regulat impotriva bolilor STD.

    Nu ajută. Sunt multe boli STD, și nu sunt disponibile teste sigure pentru toate. HIV, de exemplu, poate să apară pozitiv în testul serologic tocmai la 6 luni de la infectare, timp în care subiectul e contagios și umple târgul, dar e seronegativ !
    CINE CREDE CĂ EXISTĂ SAFE SEX (în afara căsniciei tradiționale, fidele, monogame), POATE, LINIȘTIT, SĂ CREADĂ ÎN ZÂNA MĂSELUȚĂ, CĂ E LA FEL DE SIGUR, DAR MAI PUȚIN RISCANT
    (am zis asta ca medic, nu ca moralist; constatăm însă că și aici, Decalogul este soluția cea mai safe dpdv epidemiologic)

    4. Daca este ilegala profiturile din aceasta activitate sunt netaxate. Pestii fac milioane fara sa plateasca un singur leu la fisc.

    V. pct 1. Cf. acestui argument, ar trebui legalizate furtul și șpaga. Cu cât cifrele în chestiune ar fi mai ridicate, cu atât s-ar umple fiscul de bani

  20. Silvapro
    4 June 2013

    O politiciana din partidul Kadima, Orit Zoaretz, a stirnit mare vilva prin lupta sa de a se scoate o lege conform careia pedeapsa sa se rasfringa asupra clientului – 1) o amenda si 2) 6 luni de puscarie sau obligatia de a participa la un curs intensiv unde sa i se explice si sa i se arate in filme dumentare suferintele prostituatelor, in scopul de a i se taia pofta sa mai foloseasca servicii de sex.

    Procedurile legate de instaurarea legii ajunsesera departe, nu stiu daca in final legea a fost aprobata. In urma ultimelor alegeri, Zoareta si-a pierdut locul in parlament, deoarece Kadima a scazut simtitor.

    http://www.timesofisrael.com/arrest-me-i-go-to-prostitutes/

    Citeva cuvinte despre Orit Zoaretz
    http://en.wikipedia.org/wiki/Orit_Zuaretz

  21. emil borcean
    4 June 2013

    Interesant. Facem filme cu suferintele prostituatelor, dar le lasam sa sufere in continuare. Pai da, ca altfel cum sa faca filme de lamurire?

  22. Anca Cernea
    4 June 2013

    @20 Silva
    Așa s-a făcut până la urmă în Suedia (1999) și apoi în Norvegia și Islanda (2009).
    Se vede cât de în urmă sunt „progresiștii” de pe plaiurile noastre față de modelele lor scandinave, care deja s-au dat cu capul de pragul de sus (în această privință) și au renunțat la acest experiment iresponsabil (dar mai au multe altele care sunt încă în curs de a produce dezastre, și de la care nu s-au retras încă).
    În Suedia, după ce au legalizat prostituția și au văzut ce porcărie se obține, au decis să pedepsească aspru „consumul”, pentru a drege astfel prostia pe care o făcuseră. Se vede treaba că pedepsirea consumului a funcționat bine, iar norvegienii și islandezii au urmat și ei același traseu.
    Nu e mai simplu să nu mai trecem și noi prin toate aceste aventuri, când alții le-au încercat deja, au dovedit deja că iese prost, și au fost nevoiți să le revoce?
    Ceea ce s-a întâmplat în Suedia un precedent foarte important. „Progresiștii” de pe Dâmbovița să pună copita să citească.

  23. Anca Cernea
    4 June 2013

    Mai e ceva important de discutat, ceva ce reiese din articol și din comentariul @1 – atitudinea pasivă a poliției față de prostituție și dorința fierbinte a mai marilor MAI de a o vedea legalizată.
    Pare să existe un interes deosebit în rândul unor cercuri înalt polițiste din România în legalizarea prostituției, care „și așa există”. Chestia e că există, tocmai datorită îngăduinței/binecuvântării/complicității polițiștilor, atitudine care pare să reflecte nu numai nesimțire, ci un interes pentru prosperitatea acestei branșe. Să-mi fie cu iertare, dar nu pot să nu observ că poliția se poartă cam cum s-ar comporta un acționar. Legalizarea ar fi în interesul unei industrii de mari proporții, care funcționează deja de foarte mulți ani. Ca să vezi cine are interes să protejeze și să promoveze această industrie, și, prin urmare, să afli cine sunt cei care obțin profit din ea, e suficient să te uiți de unde vin mereu acele propuneri repetitive de legalizare a prostituției.
    Ele sunt lansate, așa cum arată articolul, din interiorul Ministerului de Interne. Îndată ce au fost lansate, sunt preluate și susținute de anumiți politicieni. Am așa, un presentiment, cum că în aceste înalte cercuri ar trebui căutate ițele rețelelor mafiote care dețin și gestionează marea industrie a prostituției actuale din RO.
    Cred că, în mare măsură, deși nu în întregime, astfel s-ar găsi răspunsul la întrebarea lui Alexandru @4, ce e de făcut cu prostituția acum?
    Soluția sugerată de mine aici ar răspunde problemei „marii prostituții”, adică celei la scară industrială, ai cărei nași par să aibă influență la nivel înalt în Ministerul de Interne, politică și media. Nașii respectivi ar putea dori să iasă din closet, să fie recunoscuți de toată lumea ca industriași cinstiți și să nu mai visese noaptea chestii nasoale cu DNA.

    Sigur că în tablou figurează și mulți dezorientați și idioți utili, precum și o seamă de nefericiți care, neavând altă șansă în viață, tânjesc să poată beneficia vreodată legal de acest tip de servicii (decontându-le la Parlament, de exemplu), și „progresiștii” spălați pe creier de care vorbeam mai sus. Dar există și oameni importanți care sunt interesați în branșa asta ca patroni. De ei vorbesc aici.
    Dacă cineva s-ar apuca serios de cercetare, ar putea ajunge la tartorii marii prostituții, încă ilegale azi, urmând firul lobby-ului pt prostituția legală de mâine.

  24. Liv STOmer
    4 June 2013

    @Alexandru,
    toata discutia in hurul prostitutiei, in Ro, musteste de ipocrizie, ca si discutiile despre multe alte probleme, in tara asta. 200% de acord cu Vlad, #4, mi se pare: a)pedepse mult mai drastice (astea n-ar strica nici in multe alte spete, cum ar fi coruptia, santaj, etcetcetcetc) instituite prin lege b)aplicarea legii pe bune, fara favoritisme. Atata si nimic mai mult, asta-i singura solutie pt rezolvarea prostitutiei, nicidecum “hai-sa-i-imitam-pe-olandezi-ca-uite-ce-felinare-roz-frumoase-aveau-da-uitand-ca-de-vreo-4-ani-nici-ei-nu-mai-stiu-cum-sa-ngradeasca-prostitutia”.
    @Emil,
    mai, mie nu mi-e clar, in Canada prostitutia e legalizata? Eu stiam ca nu, dar eu mi-s mai defazat….?

  25. Liv STOmer
    4 June 2013

    CINE CREDE CĂ EXISTĂ SAFE SEX (în afara căsniciei tradiționale, fidele, monogame), POATE, LINIȘTIT, SĂ CREADĂ ÎN ZÂNA MĂSELUȚĂ, CĂ E LA FEL DE SIGUR, DAR MAI PUȚIN RISCANT
    (am zis asta ca medic, nu ca moralist; constatăm însă că și aici, Decalogul este soluția cea mai safe dpdv epidemiologic)

    Multumim, Anca, inca o fraza a ta care, data fiind epoca, ar merita scrisa cu neon pe toate fatadele cladirilor.

  26. Liv STOmer
    4 June 2013

    @23,
    right, Anca, always follow the money. N-aveam nici o indoiala ca mai-marii nostri de prin mili…aoleu, ce era sa zic, po-litie, au interese puternice in traficul de carne. Dar thanx for remindin’.

  27. Liv STOmer
    4 June 2013

    Dar există și oameni importanți care sunt interesați în branșa asta ca patroni.

    Right, altfel nu-mi explic, totusi e prea pe fata; acum un an/9-10 luni, imi facusem obiceiul sa dau o tura cu bicla seara prin “targ”(/centru); nici acum nu-mi vine sa cred prin cate locuri am vazut “fetite”, si nimeni nu le zicea nici “da-te mai incolo”. Si mi se pare imposibil ca, daca la coruptie, la santaj, la capusarea statului, la trafic de influenta, la furt, etcetc, daca la toate astea firele duceau, invariabil, undeva prin parlament sau prin vreun minister, nu-mi vine sa cred ca la prostitutie nu duc tot acolo, ar fi complet ilogic. Si da, MAI e zona cea mai credibila in care as cauta.
    Pe downside, nu pot sa nu plang de tristete gandindu-ma cum in tara asta blogurile, un blog ca asta pe care ne omoram noi sa scriem, cu totii, sunt un fel de excentricitati citite de prea putina lume, cum la tara lucrurile se petrec inca fix cum le descrie Alexandru mai sus, daca nu si mai rau, iar re-venirea la putere a oamenilor alora care sa aplice solutiile astea de care vorbim noi pare o treaba atat de indepartata incat…..nah, ma duc sus sa ma uit la felinarele alea roz, sa ma mai inveselesc, sa nu visez urat la noapte :);)

  28. emil borcean
    4 June 2013

    Paranteză. Anca zicea mai sus o chestie foarte adevărată (și foarte amuzantă):

    CINE CREDE CĂ EXISTĂ SAFE SEX (în afara căsniciei tradiționale, fidele, monogame), POATE, LINIȘTIT, SĂ CREADĂ ÎN ZÂNA MĂSELUȚĂ, CĂ E LA FEL DE SIGUR, DAR MAI PUȚIN RISCANT

    Actorul Michael Douglas confirmă. Nu s-a abținut și a pus în gură tot felul de chestii întâlnite la recepții sau pe platoul de filmare și a făcut cancer. Nu e vorba de țigări:

    The Oscar-winning star went into detail about the cause of his illness for the first time in an interview with the Guardian.
    It had been assumed by some that the cancer could have been related to his years of smoking, but the Basic Instinct star said it followed his contraction of HPV (human papillomavirus), a sexually-transmitted virus that is best known as a common cause of cervical cancer, but which can also cause throat cancer.

    Asked if he regretted having smoked, the actor told the newspaper: “No. Because without wanting to get too specific, this particular cancer is caused by HPV which actually comes about from cunnilingus.”

    “I did worry if the stress caused by my son’s incarceration didn’t help trigger it. But yeah, it’s a sexually transmitted disease that causes cancer.”

    Douglas, 68, who is married to actress Catherine Zeta-Jones, revealed in August 2010 that he had been diagnosed with stage four cancer after a walnut-sized tumour was discovered in his throat.

    He underwent chemotherapy and the treatment saw him lose more than 40 pounds, and left him gaunt and weak.
    In March 2011 he said he was confident of having beaten the cancer and he has been clear since then.

    Michael Douglas: oral sex caused my throat cancer

    Zâna Măseluță protejează Hollywood. Hollywoodul care ne învață pe noi, bieții muritori de rând, ce e bun și ce e rău.

  29. Gelu Trandafir
    4 June 2013

    Der Spiegel are un articol amplu despre esecul legalizarii prostitutiei in Germania, cum a crescut traficul si cum prostituatele traiesc in aceleasi conditii mizere la mana “pestilor” legali.
    http://www.spiegel.de/international/germany/human-trafficking-persists-despite-legality-of-prostitution-in-germany-a-902533-5.html

    Interesanta este partea asta, care arata iresponsabilitatea totala a sustinatorilor legalizarii, face referire si la Olanda si Suedia, despre care vorbea Anca la @22:

    The Netherlands chose the path of legal deregulation two years before Germany. Both the Dutch justice minister and the police concede that there have been no palpable improvements for prostitutes since then. They are generally in poorer health than before, and increasing numbers are addicted to drugs. The police estimate that 50 to 90 percent of prostitutes do not practice the profession voluntarily.

    Social Democrat Lodewijk Asscher believes that the legalization of prostitution was “a national mistake.” The Dutch government now plans to tighten the law to combat a rise in human trafficking and forced prostitution.

    The Germans aren’t there yet. The Greens, who played such an instrumental role by supporting the prostitution law 12 years ago, have no regrets. A spokesperson for Kerstin Müller, the Green Party parliamentary floor leader at the time, says that she focuses on other issues today.

    Irmingard Schewe-Gerigk, who was also a leading Green Party parliamentarian at the time the law was passed, says: “The law was good. It’s just that we should have implemented it more thoroughly.” Interestingly enough, Schewe-Gerigk is now the chairman of the women’s rights organization Terre des Femmes, which aims to achieve “a society without prostitution.”

    The third pioneer of the new law at the time, Volker Beck, also continues to support it today. Beck, his party’s former legal policy spokesman, does call for new assistance programs and exit programs. But he says that Sweden cannot be a model for Germany. “A ban doesn’t improve anything, because then it will just happen in places that are difficult to monitor,” Beck says. Besides, he adds, “criminal gangs will take over the business” — as if upstanding businesspeople were the ones running it today.

  30. Vlad M.
    4 June 2013

    Neglijenta criminala – numai asa poate fi caracterizata atitudinea acestor ideologi. Nu conteaza realitatea, consecintele sunt irelevante
    : doar intentiile trebuie luate in calcul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto