URSS, sfârșitul anilor ’20. Anton Makarenko, pedagog comunist revoluționar, este numit șef la „Comuna pentru Muncă Dzerjinski”, unde-i va trasforma pe orfanii cu înclinații către delincvență în cetățenii doriți de statul sovietic, în mici comuniști. Lucrul acesta nu scapă neobservat la Moscova și, în 1935, Makarenko este promovat adjunct al Departamentului Coloniilor de Muncă al NKVD Kiev, unde va putea să-și pună metodele la lucru la scară mai largă, pentru a-i reeduca pe cei care nu pricepeau binefacerile comunismului și trebuiau convinși urmându-se metode pedagogice care, după ce au avut efectele bine studiate, au fost puse la lucru la scara întregului imperiu sovietic. Oamenii nu trebuiau doar educați, ci mai degrabă reeducati, pentru a fi transformați în Oameni Noi, corespunzători epocii de aur comuniste. Întregul sistem de învățământ sovietic va urma apoi doctrina lui Makarenko, scopul fiind reeducarea copilului pentru a pune colectivul, interesele acestuia, în locul familiei, iar partidul în locul părinților.

Nenorocirea asta a devenit dogmă oficială, obligatoriu de urmărit la literă, în tot lagărul comunist, așadar și la noi în țară. Șoimi, pionieri, uteciști, comuniști, detașamente de muncă, brigăzi, Consiliul Oamenilor Muncii ori ce mai era și, peste toate, Partidul. Vreme de zeci de ani. Apoi sistemul comunist s-a prăbușit și totul ar fi trebuit schimbat de la zero. Numai că nu s-a schimbat mare lucru. Noi am avut Învățământul condus de oameni ca Ecaterina Andronescu, Andrei Marga, Funeriu, Pop și ceilalți, cum e domnul care e acum ministru, al cărui nume îmi scapă. Fiecare a încercat să schimbe câte ceva, sau a mimat asta, dar niciunul nu a reușit să se îndepărteze prea mult de modelul școlar comunist. Efectele se văd – învățământul românesc e la pământ, nu e nici o universitate românească între primele 200 din lume, avem școli conduse de directori care, examinați, nu au fost în stare să lege câteva fraze corecte, școli generale pline de suplinitori slăbuți, care sunt, nu de puține ori, mai buni decât titularii, programa școlară e haotică, manualele sunt construite anapoda. Profesorii buni nu sunt recompensați și își pierd în timp interesul, performanță școlară se face rar și, categoric, doar în ciuda sistemului. Industria meditațiilor ar fi singura care ar ajuta elevii să poată învăța cât de cât, dar pentru asta trebuie să fie pus copilul, venit după 6 ore de școală, să o ia de la capăt cu orele de meditație, ori asta e complet inuman. Pe urmă, mai e și violența din școli, împotriva căreia nu s-a găsit o nici o rezolvare, de nici un fel. În condițiile date, e clar că sunt părinți care se gândesc să își scape copiii de toate astea și una dintre soluții e cea americană a sistemului homeschooling. În Statele Unite, în ultimii zece ani, numărul elevilor din homeschooling s-a mărit cu 61,8% și numărul lor e în creștere constantă.
https://www.christianpost.com/news/how-homeschooling-can-revive-conservatism-opinion-170975/

În momentul de față, câteva milioane bune de copii americani beneficiază de acest sistem de educație.

Și America, țara civilizată, care a fost ferită de dictaturi și de toate ideologiile totalitare, care a salvat lumea în câteva rânduri, țara celor liberi, trebuie să aibă un sistem de educație care să merite luat în seamă, in special la noi, unde lucrurile stau cum stau…

Numai că, la noi în țară, lucrurile chiar stau nițel mai complicat. L-am enumerat pe Funeriu între ceilalți miniștri, în condițiile în care sunt știute performanțele lui ca ministru al unui guvern de dreapta și este încă unul dintre intelectualii urmăriți și apreciați.

Dar, ca să lămurim un pic de ce parte a politicii este cu adevărat așezat omul, să vedem ce spune despre homeschooling, așadar despre o parte a sistemului de învățământ american, care se dezvolta rapid:

„M-am opus introducerii homeschooling-ului… Faptul că ești părinte nu îți dă dreptul (privilegiul) să îți educi copilul numai cum vrei tu, ci și cum vrea societatea. Societatea trebuie să decidă.”

„Homeschooling au luat copilașii jihadiști care se aruncă în aer”.

Că soldații jihadului învață obligatoriu în madrase (școli islamice) de pe langa moschei, ori aflate sub patronajul unor organizații, ori al vreunui stat islamic, nu într-un sistem apărut și dezvoltat în Statele Unite, e ușor de aflat, dar felul in care este respins acest sistem american, de unul dintre vizibilii dreptei romanesti, e de urmărit.

În condițiile astea, merită văzut cum gândesc cei despre care se spune ca sunt asemeni jihadiștilor, ori sectanții ciudați (tot Funeriu a spus asta), care vor să își educe, să își instruiască copiii acasă, lipsindu-i de performanțele sistemului de stat, sustrăgându-i deciziei societății. Pentru asta am urmărit grupurile de pe internet ale părinților care fac homeschooling, apoi am stat de vorba cu doamna Andreea Nistor din București, mama a doi copii, ambii în homeschooling, așadar o persoană de două ori suspectă, după categoriile domnului Funeriu, intelectual cunoscut, fost ministru al unui guvern de dreapta.

La prima vedere e o persoană deschisă, luminoasă, clar educată peste medie, dar știm că așa reușesc radicalizatii, jihadistii și sectanții de tot felul să își atragă adepții și să înșele societatea, așa că am încercat să rămân vigilent și după ce am schimbat primele fraze cu ea.

Doamna Andreea Nistor, de câți ani faceți homeschooling cu copiii dumneavoastră?

De 4 ani.

Înainte să luați decizia de a lucra cu ei în sistemul ăsta, ați văzut statistici, studii despre rezultatele sistemului homeschooling în România ori în Europa de Est?

Nu am găsit mare lucru atunci când mi-am pus problema de homeschooling. Nu a fost un motiv să nu încerc. De ce? Pentru că asta ni se potrivește, homeschooling se face în ritmul familiei. Petrecem mult timp împreună, călătorim mult, ne stabilim singuri regulile, e un stil de viață frumos, diferit, nu e doar școală. Și se potrivește cu concepția noastră despre educație. Am cea mai mare miză în educația copiilor, ca părinte, le sunt cea mai aproape și, indiscutabil, le doresc binele mai mult decât oricine altcineva. Atunci, de ce nu mi-aș asuma educația lor până la capăt? În final, în familie se resimt reușitele și eșecurile. Ne-am asumat-o cu toții.

Ați menționat eșecul. Ați fost convinsă că faceți față? Ați luat în calcul un eventual eșec? Până la urmă, nu sunteți educator de meserie și lucrurile puteau merge rău.

Temeri că nu ne descurcam am avut cam un an, înainte să începem. Citeam niște bloguri americane, am văzut ce fac ei și am fost uimită să descopăr că și în România se face. Mă gândeam că o facultate nepedagogică, chiar și bine făcută, nu mă califică să fiu “învățătoare”. Puneam greșit problema. Nu învățătoare trebuia să fiu, nici nu trebuia să țin ore sau să predau – decât dacă voiam neapărat. În sensul ăsta, pot oricând să optez pentru o școală-umbrelă care să-mi trimită la pachet materiale anual, de la grădiniță până la liceu, în sistem manualul profesorului/manualul elevului/caiet de lucru. Manualul profesorului îți spune la fiecare lecție exact cum s-o predai. E suficient să știi engleză și să ai niște noțiuni de bază.

Ok, nu țineți ore. Atunci ce faceți?

Explorăm. De la matematică pe rețete în bucătărie până la istorie și cavaleri în Malta. Călătorim mult, copiii s-au obișnuit să se descurce în locuri noi, să-și facă prieteni. Citim. Facem și ceva școală structurat, dar mai puțin. Până acum, la 9 ani, am lucrat mai mult pe fișe, cu flashcard-uri, cu tot felul de jucării educative (litere, numere, animale etc), în aplicații online. Manualele de care am avut nevoie le-am descărcat în general de pe site-uri de homeschooling. Statele Unite și Marea Britanie au o grămadă de resurse disponibile online, multe gratuit. Dar cel mai mult nu din cărți au învățat, ci din experiențe. Lumea e prea mare și prea diversă ca să încapă într-o clasă. Copiii caută singuri să numere, să scrie, să citească așa cum caută să copieze orice alt comportament care li se pare interesant. Nu o fac toți în același timp, pot să învețe literele la 4 ani sau la 7, e ok, sunt diferiți, n-au pierdut nimic. Invață în hopuri, au afinități diferite, asa că am vrut o educație personalizată. Asta am vrut de fapt, o educație care să țină cont de individualitatea fiecăruia dintre copii. Dacă școala convențională face o educație colectivă, homeschooling-ul este centrat pe individ. Poate asta e cea mai grea parte, să accept că au ritmuri diferite, interese diferite – între ei, între ei și mine la vârsta lor, între ei și programa școlară. Ne certăm uneori pe priorități, ei cu jocurile închipuite, eu cu lista de obiective, dar au argumente, vin cu propuneri – reușesc să-și apere onorabil interesele și asta mi-e mai dragă decât brațul de cărți în care vreau să-i prind. Uite ceva ce nu mă așteptăm: odată ce am stabilit ce au de lucru, le las fișele sau materialele și știu că se vor ține de treabă, fără furat căciula, fără copiat răspunsurile de pe verso… Da, unele fișe au răspunsurile printate pe verso și, când termină, verifică singuri ce-au făcut. E o motivație puternică să înțelegi că atunci când înveți, nu o faci pentru altcineva, nu o faci pentru note, de rușine sau de frică. N-o faci nici mereu doar de plăcere, o faci pentru că îți trebuie.

Și chiar functionează?

La noi, homeschooling-ul nu e de atmosferă așa, idilică. E cu negociere, cu seri târzii – dacă la ora 10 noaptea vrea copilul să învețe despre ficat, până la 11 răsfoim Anatomica – și cu deviații de la subiect, trecem de la culorile curcubeului la cât durează să ajungă lumina de la Soare la Pământ. Idilic e când îmi stau în brațe și le citesc poveșți sau discutăm despre filozofie și știință ori despre viață în general, despre comunism, Pol Pot… Școala nu se desfășoară într-un spațiu delimitat pentru că învățarea se face aproape peste tot.

Dar nu le pare rău că nu merg la școală, nu le lipsește asta?

Băiatului deloc, este categoric, vede lucrurile pragmatic: ține la libertatea lui (de a-și face programul, de a călători oriunde oricând, de a alege ce învață și cu cine-și petrece timpul), la interesele lui (multă joacă, mici inginerii, pian, moto cross etc) și i se pare nerentabil să meargă la școală. Fată e încă între joacă și poveșți, n-o preocupă felul în care face școală decât atât cât să răspundă apăsat că e “la homeschooling” atunci când o întreabă cineva.

Socializarea?

Asta este cea mai mare frică a tuturor cand vine vorba de homeschooling, și e absolut absurdă. De ce ar dezvolta skill-uri sociale mai degrabă într-un spațiu limitat, într-un grup limitat, poziționat sub autoritatea câtorva adulți – toți cunoscându-se între ei? Comunicarea cu oamenii se învață comunicând cu oamenii, zi de zi, pe stradă, în magazine, pe aeroport, în tren, pretutindeni. Ai mei nu percep bariere de vârstă sau de familiaritate în interacțiunile cu ceilalți, cer informații la ghișee, fac cumpărături, comandă mâncare, își iau bilete sau pur și simplu pun întrebări spontan. Au prieteni pe care-i văd în fiecare zi, merg la Cercetași, au colegi de ateliere, își fac ușor prieteni în orice țară mergem, formează echipe, au conflicte – e o intersecție de planuri foarte colorată, foarte dinamică. Școală nu poate concura cu asta. Până la 10-11 ani, au joacă în parc și prieteniile-fulger pe unde călătorim. Percepția e că mai târziu au nevoie de cadrul școlii pentru a lega prietenii. Mi se pare greșit. Își fac prieteni acolo unde petrec timp. Dacă zilele noastre se desfășurau la școală nu înseamnă că trebuie să acordăm școlii un merit pe o baza în realitate conjuncturală. În liceu aveai prieteni din alte licee? Prieteni cunoscuți la baschet? În excursii cu prieteni ai prietenilor? La țară, la bunici? Iar în vacanțe nu mai aveai prieteni, nu-ți făceai prieteni? Vezi, e o capcană a tendinței de a-i raporta mereu la noi, la cum credem că am crescut noi. Sunt alte vremuri, alte opțiuni, ei cresc altfel. Au dispărut multe bariere de comunicare, de mobilitate.

Ce școală or să facă mai încolo?

Planific 1-2 ani înainte și vedem din aproape în aproape. Direcția este spre studiu individual, așa o văd. Nu am intenția să le predau materii din ce în ce mai multe și mai stufoase, nimănui nu-i place asta. Vom discuta în continuare pe fiecare tema și vom stabili împreună prioritățile și resursele. Dar mi se pare necesar să simtă că ei aleg ce vor să facă, să-și asume alegerea și responsabilitatea. Or să aleagă doar materii ușoare sau distractive? Nu, or să aleagă și materii care le “trebuie”, chiar dacă vor fi anevoioase. Totul e să înțeleagă de ce au nevoie de ele – și încep să înțeleagă deja. În funcție de cum evoluează lucrurile, iau în considerare din clasa a 5a o școală online, probabil din Marea Britanie.

Până când?

Posibil până la terminarea liceului, când vor da BAC-ul american sau englezesc. E departe încă momentul și se pot schimba multe.

V-ati gandit la alte tipuri de școală/educație?

Școala de stat este o opțiune pe care nu am luat-o realmente în considerare și motivele variază de la anii pe care i-am petrecut noi, părinții, în școală până la statisticile recente. O alternativă tentantă ar fi școlile private, dar când ai 2 sau mai mulți copii, devin destul de costisitoare. În plus, structura anului școlar este tot fixă, orarul la fel, materia și ea. Multe puncte fixe. Nu zic că homeschooling-ul este o alegere bună pentru toată lumea, e doar cea mai bună pentru noi! Este singura care nu ne impune compromisuri. Oricum ar fi, cred cu tărie că trebuie să fie la alegerea părintelui tipul de educație. Scopul este să ai un copil bine educat, care să se descurce în orice împrejurări, care să aibă șanse bune să-și urmărească țintele, vocația. Dacă crezi că școala convențională nu respectă promisiunea asta, trebuie să poți alege alternative. Cumva, e ideea asta că școala trebuie să fie în slujba copilului, nu invers.

Ați avut probleme legale din partea statului român?

Nu, nu am avut. Legislația curentă nu cuprinde conceptul de homeschooling, insă Constituția are o poziție, în literă și spirit, sănătoasă, măcar pe domeniul asta. În Constituție scrie, la Articolul 29 (6) – Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

Aparțineți dumneavoastră sau soțul vreunui cult neoprotestant sau necreștin?

Suntem creștini ortodocși, copiii au fost botezați în confesiunea ortodoxă.

ACP