FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

“Foamea de religie a dreptei radicale” – năduful ideologic al New York Times, reciclat drept știre pentru cititorii hotnews.ro

Fosta platformă de știri HotNews.ro, transformată între timp într-un cuib propagandistic, pretinde că îi ține informați pe români, inclusiv cu cele mai importante știri din lume, colaționate într-o foarte sumară revistă a presei străine. Ieri, în ciorba editorială pe care o servește cititorilor platformei, Hotnews include o știre din fostul ziar New York Times, devenit între timp tabloid ideologic. Doar că, în loc să difuzeze o știre cu măcar un dram de importanță, editorii de la Hotnews au scotocit adânc în cloaca de la NYT și au livrat ca știre un articol de la rubrica Opinion. Să vedeți despre ce e vorba.

Între știrile despre tensiunile din Turcia și conflictul tot mai alarmant dintre China și Hong Kong Hotnews preia „știrea” despre FOAMEA de RELIGIE A DREPTEI RADICALE. Sub o imagine a primei pagini a NYT, Hotnews traduce textul articolului. Nu se menționează niciunde că e vorba despre un opinion-piece. Nu se menționează nici cine ar fi autorul, ca și când aceste informații sunt ale consiliului editorial al ziarului american. Și este, oarecum, de înțeles. Nu poți prezenta textul ca un opinion, apoi să pretinzi că e știre. Nu ai de ce să menționezi că este semnat de Tara Isabella Burton, contributor ocazional la tot soiul de publicații obscure, un personaj atât de șters încât are aproape la fel de multe tweet-uri ca numărul de urmăritori (aprox. 8.000). E la fel de irelevant că articolul, pe pagina de twitter a NYT Opinions și a autoarei această „știre” a strâns 30 de reacții. Toate aceste detalii, aparent neesențiale, riscă să știrbească din credibilitatea Hotnews.

Și atunci de ce ar include site-ul românesc un asemenea articol la secțiunea news? Lectura traducerii ne explică imediat motivația. Cuvinte precum „rasism alb făţiş, antisemitism ori misoginism”, repetate ad nauseam, împreună, separat, prin sinonime sau note ale traducătorului se regăsesc în fiecare paragraf. Nu contează premisa falsă de la care pleacă autoarea (făcută anonimă de hotnews), anume că atentatorul din El Paso ar fi de extremă dreapta. Nu contează că s-a dovedit prin manifestul acestuia că este anti-imigranți din motive de extremism ecologist, anti-capitaliști, anti-politicieni (democrați și republicani). Important e că există un pretext ideologic și poate fi folosit pentru perpetuarea unei minciuni.

N-are importanță nici faptul că ceea ce e folosit drept comparație inițială între extremiștii „de dreapta” și fundamentaliștii islamici este o aberație care nu ar trebui să fie luată în serios de nicio persoană capabilă de un minim exercițiu logic. Tot ce contează e să preluăm un ghiveci jurnalistic în care autoarea își varsă năduful ideologic, amalgamând o serie de elemente care nu au vreo logică, doar pentru a se putea răfui ea cu dușmanii pe care i-a inventat presa ultimilor ani.

E de notorietate că informația abundentă din ziua de astăzi, distribuită asiduu pe tot soiul de canale mai mult sau mai puțin ortodoxe, nu mai necesită testul autenticității. Însă dacă așa stau lucrurile, cred că e corect să ne informeze și pe noi Hotnews.ro că s-au lepădat de serviciile de informare și s-au reprofilat în aparat de propagandă, dezinformare și, de ce nu, sistem de reeducare ideologică.

Citiți și dvs. articolul și minunați-vă.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Matei Blaj

Matei Blaj

3 Comments

  1. Polilogu
    15 August 2019

    L-am citit, d-le Matei ! Pentru mine a devenit clar demult că HOTNEWS face parte din ceea ce spuneți : ” un sistem de reeducare ideologică ”. Foarte sofisticat si…bine pus la punct, însă .

  2. Giani
    15 August 2019

    Si la fel ca hoitnius este si noua platforma a cuplului Tapalaga/pantazi, doi corifei cu o armaata de jurnalizde care nu nai stiu sa faca continut decat prin traduceri din fituicile ideologice occidentale. Adica tot un fel de plagiat. Aici a ajuns jurnalismul promovat de cei care se cred “deontologii natiei”.

  3. Dorin
    15 August 2019

    Jurnaliștii și comentatorii de dreapta, din orice țară și grupare actuală, ar putea face și ei un obicei („ad nauseam”- vorba autorului) în a prezenta, ca o paranteză după orice nume de ziarist sau agenție/vector de stânga , NUMELE celui care stă în spatele afacerii, poate chiar ideologia manifestă a acestuia.
    Așa vor putea intra în conștiința cititorilor/consumatorilor de „news” sursele „adevărurilor” pe care sunt forțați să le înghită zilnic… De exemplu:
    – știre din JURNALUL NAȚIONAL (( ziar suținut de v. voiculescu – securist din epoca poliției politice ceaușiste/ milionar din afaceri cu statul / senator de extremă-stânga/ pușcăriaș 8 ani pt. fraude imobiliare )), etc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *