Groapa diviziei, aşa cum era numită, se găsea în timpul celui de al doilea război mondial în “dotarea“ fiecărui lagăr militar sovietic. Se putea considera norocos arestatul dacă era îmbrâncit într-o groapă adancă de 3 metri, cu diametrul de doi şi dacă primea zilnic cele trei sute de grame de pâine şi apă ce i se coborau pe sfoară. Sub cerul liber, deseori sub ploaie sau ninsoare, groapa era pentru el pe perioada condamnării şi celulă şi closet.

Ciulpeniov, locotenent în divizia a 36-a infanterie motorizată – divizia lupta pe frontul de la Halhin-Gol în 1941 – nu a fost un om norocos. I s-a dat o lopată şi i s-a ordonat să sape în nisipul desertului mongol o groapă de dimensiunile unui mormânt. Cand s-a cufundat până mai sus de brâu, i s-a poruncit să se oprească şi să se aşeze pe fundul ei – nu i se mai vedea capul. O singură santinelă putea păzi câteva asemenea gropi. Ciulpeniov a stat aşa, pe fundul gropii, o lună de zile, îndurând dezbrăcat arşita din timpul zilei şi frigul din timpul nopţii. Raţia: o sută de grame de pâine şi un pahar de apă pe zi. Raţia de “noroc” pentru un uriaş de douazeci şi unu de ani, fost boxer. “După zece zile era plin de păduchi. Dupa cinsprezece – l-au chemat pentru prima oară la anchetă“, povesteşte Alexandr Soljeniţîn în “Arhipelagul Gulag”.

Puterea sovietică pedepsea însă, cu aceeaşi “măsura“, atât pe deţinuţii soldaţi cât şi pe cei politici. Uniforma era diferită, groapa era la fel! În lagărele siberiene, pe timpul verii, izolatorul, în care erau aruncaţi deţinuţii politici pedepsiţi, era o simplă groapă: ”Groapa era astupată cu buşteni şi dacă nu se săpase destul de adânc, deţinutul nici nu se putea ridica în picioare cât era de lung, ci stătea aplecat, cu sudoarea curgându-i râuri pe trup.(Să se aşeze, fireşte, nu era chip din pricina înghesuielii) -Alexandr Soljeniţîn.
Ratia zilnică de pâine şi peşte era aruncată în mocirla de pe fundul gropilor.

In 1965, Hollywood-ul, “cea mai puternică agenţie de propagandă din istoria umanităţii”, scotea pe piaţă The Hill – Colina, una dintre capodoperele cinematografice ale anilor ’60. Regizorul Sidney Lumet şi marele actor Sean Connery îşi puneau amprenta, de o manieră memorabilă, pe o creaţie remarcabilă despre universul concentraţionar din lagărele de pedeapsă ale … armatei engleze, din timpul celui de al doilea război mondial.
Zguduiţi, milioane şi milioane de spectatori de pe întreg mapamondul (filmul a rulat cu un succes uriaş şi în ţările “lagărului socialist“), au urcat de zeci şi zeci de ori, alături de Sean Connery şi Ossie Davis, uriaşa Colină, pentru a se prăbuşi istoviţi, dar neînfrânţi, de cealaltă parte a acestei veritabile Golgote de nisip. Să te prăbuşeşti urcând şi să te ridici prăbuşindu-te! Mă înclin cuprins de un respect treaz şi-o admiraţie interogativă, în faţa celei de a 7-a arte; acum, pentru că atunci eram şi eu în “randul lumii“, adică nici treaz, nici interogativ; doar zguduit!

Azi mă întreb, retoric bineinteles, de ce “A Şaptea Artă“ a putut urca atât de convingător pe Colina lui Joe Roberts, dar nu a coborât niciodată în Groapa locotenetului Ciulpeniov? De ce “Hollywood-ul“ a citit scenariul scris de Allen si Rigby şi nu a citit „Arhipelagul Gulag”, al lui Soljeniţîn, publicat în Occident încă din 1973? Poate şi din această cauză armata roşie-rusă şi-a păstrat tradiţia. Dacă “colina” armatei britanice a dispărut în negura anilor, groapa armatei ruse este atemporală. Dacă “Colina” lui Sidney Plumet zace prăfuită pe un raft în arhiva Hollywood-ului, Groapa lui Ciulpeniov are noi şi noi locatari!

“Gropile speciale de tortură au fost introduse pe scară largă în timpul celui de-al Doilea Război Cecen. Se găsesc aproape în toate unităţile militare din Cecenia şi sunt folosite în general pentru detentia cecenilor arestaţi, precum şi a soldaţilor căzuţi în dizgraţia superiorilor. Se întamplă destul de rar să fie folosite pentru ofiţerii de grad inferior” („Rusia lui Putin” – Anna Politkovskaia)

Groapa regimentului de blindate nr. 160, săpată în apropierea Statului–Major al UM 13206, groapa în care a fost aruncat, pe 27 martie 2000, locotenetul Roman Vitalievici Bagreev – după ce a fost bătut cu sălbăticie de către şeful de stat major – avea următoarele dimensiuni: 2,4 metri lungime, 1,6 metri lăţime şi 1,3 metri înălţime. Peste ea erau puse trei plăci dreptunghiulare. Observăm deci că între mormântul lui Ciulpeniov şi cel al lui Bagreev (locotenetul Bagreev a refuzat să ordone companiei pe care o comanda să deschidă focul de pe tancuri asupra unui cătun cecen locuit de civili) nu este nici o diferenţă, deşi le despart 60 de ani şi mii de kilometri.

În 1839 marchizul De Custine spunea: “Ruşii încă nu s-au civilizat. Sunt nişte tătari inregimentaţi“. În zilele noastre, Vladimir Putin a conceput un plan ambiţios în şase puncte de reformare a armatei ruse. La ultimul punct scrie: “Trebuie restaurat prestigiul celor care activează în armată“. Deoarece stiu că în Rusia “Cerul este foarte sus, iar Ţarul foarte departe“, nutresc speranţa că, pentru început, se va trece la modernizarea, cât de cât, a gropilor de pedeapsă. Dacă acest lucru se va întâmpla înseamnă că un prim pas, important, a fost facut. La fel de optimist mă gândesc că Hollywoodul, dacă nu l-a citit pe Soljeniţîn, o va citi pe Politkovskaia. Atunci zeci şi zeci de milioane de spectatori vor putea vedea, uluiţi, pentru prima dată, A Şaptea Artă ridicând placa grea a cenzurii de pe groapa în care zace prestigiul armatei ruse.