Frauda electorală s-a impus sistematic în Venezuela din 2004 – referendumul pentru revocarea lui Chávez, fraudă dovedită cât se poate de riguros. Din păcate, opoziția ezită să vorbească de fraudă – ca să nu descurajeze alegătorii, este un fel autocenzură care funcționează la nivelul mass media.
Contracandidatul lui Hugo Chávez în alegerile prezidențiale din 7 oct 2012 este Enrique Capriles Radonski, 40 ani.
Capriles s-a născut la Caracas. Este catolic, practicant, dar rădăcinile familiei sale sunt evreiești – după tată, provine dintr-o familie de evrei Sefarzi din Curaçao, iar bunicii materni erau evrei Ashkenazi, refugiați în Venezuela din Polonia ocupată de naziști – cea mai mare parte a familiei a pierit în Holocaust.
Enrique Capriles Radonski se consideră un om foarte credincios; și-a aprofundat în mod deosebit viața de credință în timpul detenției – a fost închis de autoritățile chaviste în 2004. Așa cum a declarat, Isus Hristos este pentru el cel mai mare erou din istorie. Capriles a terminat studii de drept. A intrat în politică în partidul creștin-democrat COPEI. În 1998, adică la 26 de ani, a devenit Președintele Camerei Deputaților. În 2000 a fondat partidul Primero Justicia (Dreptate înainte de toate) și a fost ales primar al municipalității Baruta din Caracas. În 2008 a fost ales guvernator al statului Miranda.
În 2012 a fost desemnat drept candidat al opoziției unite împotriva lui Chávez.
Campania electorală nu a fost deloc ușoară. Adesea Chávez și adepții lui au recurs la insulte și zvonistică împotriva lui Capriles. Două cunoscute organizații evreiești, au protestat oficial împotriva accentelor antisemite ale atacurilor chaviste asupra candidatului opoziției.
Mostră – dintr-un articol apărut pe site-ul postului de radio de stat din Venezuela:
„În octombrie, sunt două propuneri clare pentru Venezuela: Revoluția Bolivariană, care apără unitatea latino-americană și interesele poporului, sau sionismul internațional, care amenință să distrugă planeta noastră.”
Nu au lipsit nici violențele. Cu câteva zile înaintea încheierii campaniei, trei suporteri ai lui Capriles și-au pierdut viața, fiind împușcați, în cursul unui miting electoral, de oameni ai lui Chávez.
Iată aici o serie de fotografii – chaviștii au atacat participanții la un mitingul lui Capriles din Puerto Cabello – atac soldat cu mai mulți răniți.
Așa cum afirma analistul Eric Ekvall într-un interviu acordat televiziunii Marti din Miami, Capriles are probabil de partea lui 60% din electorat, iar Chávez 40%. Sondajele arată diferit, în funcție de cine le produce, desigur, dar se apreciază că între 16 și 20% dintre cetățeni se feresc să spună cu cine votează, de teamă – teamă de Chávez, desigur, că doar nu nu de opoziție (Alfredo Keller, citat de Carlos Alberto Montaner).
Blogul notalatina prezintă un clip de la mitingul lui Chávez de încheiere a campaniei.
Se vede că, în ciuda mobilizării – probabil că oamenii au fost convocați, aduși de la serviciu, etc. prezența la manifestarea lui Chávez este puțin spus modestă, în comparație cu marea de oameni care a inundat Avenida de Bolívar din Caracas la mitingul lui Capriles – cea mai mare adunare din istoria țării.
Tot notalatina prezintă și o fotografie istorică, făcută pe furiș, cu mari dificultăți, de Andrew Cavaleri, Lina Sabbagh, Kathiana Cardona și Hernán Yánez, dintr-o cameră de hotel – chaviștii au interzis fotografiile din aer, evident, pentru a nu se vedea marea diferență de participare la cele două mitinguri.
Așa cum i-a declarat Eric Ekvall cunoscutului jurnalist de origine cubaneză, Carlos Alberto Montaner:
„Capriles, zis El Flaco, a devenit un candidat extraordinar. Oriunde merge, cucerește tot. Are impactul emoțional al unui rock star. Transmite o imbatabilă imagine de tinerețe, siguranță și decență. Chávez, în schimb, este fizic și politic epuizat. După 14 ani de minciuni, nu îl mai crede nimeni (…).”
Montaner arată în continuare că venezuelenii au motive să se simtă profund nemulțumiți de Hugo Chávez. Când sunt întrebați care este principala problemă a țării, în mod aproape unanim răspund că este „lipsa de siguranță”. În timpul președinției lui Chávez au murit de moarte violentă mult mai mulți venezueleni (150.000) decât soldați americani în războaiele (însumate) din Coreea, Vietnam și Irak.
Asasinatele, răpirile și extorsiunile fac parte din viața cotidiană de teroare a venezuelenilor. Cum poate societatea să se simtă protejată dacă în închisori, un univers închis și presupus a fi controlat de guvern, bandele de criminali, fără îndoială asociate cu poliția, se confruntă cu arme și lasă în urmă 26 morți în doar o singură luptă? Asta nu este o țară, ci un abator, mai spune Montaner.
De cei 14 ani de dictatură castrocomunistă sunt legate nenumărate crime și în alte țări. Chávez are alianțe cu toate axele răului de pe fața planetei, sprijină, de exemplu, pe criminalii narcomarxiști FARC din Columbia, teroriștii de la ETA, Tupamaros etc. este aliat cu Iranul și Corea de Nord, cumpără arme din Rusia, colaborează strâns cu China și Belarus. Dar, desigur, pe primul loc în amicițiile tovărășești este regimul criminal castrist din Cuba.
Jucând un rol proeminent în cadrul Forului de la Sao Paulo, alianța continentală a forțelor marxiste din America Latină, Chávez a tras sfori în toate țările din regiune pentru aducerea stângii la putere. De exemplu, președinții Zelaya din Honduras și Fernando Lugo din Paraguay, demiși din funcție în mod perfect legal, exemplar, aș zice, în țările lor, pentru încălcarea Constituției (în sensul împingerii acestor țări spre situații revoluționare comuniste) și amplu căinați și regretați de tot felul de comentatori habarniști din România, erau oamenii lui Chávez – asemuirea acestor destituiri cu lovitura de stat a USL și tentativa de suspendare a lui Traian Băsescu, este, prin urmare, o pură absurditate, o inversare a realității.
Problema – i-a mai spus Eric Ekvall lui Carlos Alberto Montaner – este că guvernul lui Chávez nu va recunoaște victoria lui Capriles.
Graça Salgueiro, autoarea blogului notalatina, se teme că în cazul în care CNE (Consiliul Național Electoral – BEC-ul din Venezuela) va anunța înfrângerea lui Chávez, milițiile acestuia vor ataca pline de furie și va curge foarte mult sânge. Ea aduce în sprijinul acestor previziuni un interviu acordat de căpetenia grupării teroriste comuniste Tupamaros, Alberto „Chino” Carías, ziarului spaniol. Chino nu se ferește să afirme că, dacă nu iese cum trebuie, se va deschide focul împotriva opoziției.
Notalatina mai arată că în această campanie este trâmbițată o victorie a lui Chávez asupra lui Capriles de peste zece milioane de voturi. Una dintre posibilitățile prin care s-ar ajunge la asemenea cifre este conectarea cubanezilor la sistemul de vot electronic din Venezuela. Cetățeni cubanezi domiciliați în Cuba sunt înregistrați să voteze din Cuba în alegerile prezidențiale din Venezuela.
Detalii despre frauda pregătită de Chávez au fost explicate de Eric Ekvall în cadrul interviului cita mai sus, acordat Juanei Isa, de la Nuestra América, TV Marti din Miami.
Frauda electorală s-a impus sistematic în Venezuela din 2004 – referendumul pentru revocarea lui Chávez, fraudă dovedită cât se poate de riguros, și cunoscută de toată lumea în această țară. Din păcate, opoziția ezită să vorbească de fraudă – ca să nu descurajeze alegătorii, este un fel autocenzură care funcționează la nivelul mass media independente și reprezentanților oficiali ai opoziției, tema însă abundă în rețelele sociale. Opoziția, spune Ekvall, este însă și puternic infiltrată de oameni ai guvernului care răspândesc zvonuri și crează curente de opinie.
Frauda își schimbă forma în timp. De exemplu, listele electorale au crescut în 10 ani cu 58%, deși populația nu a crescut decât cu 14%. Există minimum 2 milioane de alegători-fantomă pe liste – dintr-un total de 19 milioane, mai mult de 10% din totalul cetățenilor cu drept de vot. Listele sunt, evident, în mâna guvernului.
Consiliul Național Electoral CNE avea, acum 15, ani 9 membri în conducere, 5 reprezentanți ai partidelor, 4 ai societății civile. Acum, CNE are 5 membri, 4 foști membri ai Partidului Socialist din Venezuela, și un singur independent. Au apărut și numeroase legi și reglementări care reduc transparența votului.
Sistemul de vot se pretinde că ar fi foarte avansat, tehnologizat, automatizat. Este cel mai scump de pe glob. De fapt, este o cutie neagră, spune Eric Ekvall, nu se poate verifica ce se petrece în interiorul sistemului. Cu 2 zile înainte de vot, opozițieei i se arată calculatoarele, sunt verificate unul sau două, pe urmă reprezentanții opoziției pleacă, iar IT-ul rămâne în custodia Gărzii Naționale.
Cel mai important mod de fraudare anul acesta va fi intimidarea alegătorului în clipa votului. Sistemul de amprentare pentru identificarea alegătorului exista și înainte, dar apoi votul era secret. Acum, mergi la masă și îți introduci CNP-ul, apoi pui degetul. Dacă sistemul te recunoaște, îți apare pe ecran numele și fotografia. Dispozitivul electronic de amprentare e legat cu un cablu de dispozitivul electronic de vot, care e alături, la vedere – în imagine la minutul 12. 50 al interviului. Alegătorul e lăsat să decidă el dacă își asumă riscul unui vot pentru Capriles, în condițiile în care aparatul pe care el votează ar putea foarte bine să înregistreze, lângă amprentăa lui și toate datele personale, și felul cum a votat în oct 2012.
Publicitatea CNE nu insistă sa asigure alegătorii că votul e secret, ci că „identitatea și votul unui cetățean sunt unice si indivizible” – mesaj plin de înțelesuri amenințătoare. Pretextul pentru folosirea amprentării legate direct de vot este acela că astfel se evită votul multiplu, dar, arată Ekvall, pretextul nu ține, pentru că dispozitivul e legat la un laptop oarecare, nu la serverul central cu 19 milioane de amprente, pentru că nu ar fi posibil ca un astfel de sistem să facă față solicitării din ziua votului.
Chiar și așa, e clar că acest sistem de vot consumă timp. Se vor crea cozi, întârzieri, se va ajunge, spune analistul citat, „în noaptea întunecoasă”, iar în regiunile îndepărtate, observatorii se vor teme, vor pleca, unii alegători vor renunța.
Dar problema e ca dispozitivul de amprentare INTIMIDEAZĂ alegătorii, 63% din populație se teme ca secretul votului nu e garantat. Acum metoda e intimidarea; înainte se furau voturi, se fura la numărătoare, se inversau rezultatele, acum frauda e internalizată în mintea și inima alegătorului – mod de fraudă absolut diabolic.
Chávez a făcut dependentă de stat 50 % din populație. Dacă ești bugetar și nu votezi, îți pierzi serviciul, dacă ești bursier, pierzi bursa, dacă ești asistat social, rămâi pe drumuri, dacă ai cerut repartiție pentru o locuință, n-o mai vezi – pentru că și cererile de casă se fac cu luat de amprente. În Venezuela mereu ești amprentat, și la zborurile interne, ți se ia amprenta la aeroport, motiv pentru care sunt cozi imense. Oamenii depind de tot felul de subvenții și ajutoare de la stat, chiar clasa mijlocie depinde în mare măsură de contracte cu statul.
Votul care nu e în mod sigur secret, nu e liber, afirmă Ekvall.
Întrebat de Carlos Alberto Montaner dacă există vreo posibilitate de a se evita această fraudă, Ekvall răspunde:
„Doar în cazul în care Capriles reușește să recruteze 200.000 militanți, dispuși să păzească în permanență rezultatele celor 150.000 dispozitive de vot, și dacă el, susținătorii săi și instituțiile care îl sprijină sunt hotărâți să nu se lase furați în alegeri cu niciun preț, indiferent de sacrificiul care trebuie făcut. Eu nu sunt sigur că va reuși să recruteze această masă de militanți. Capriles are alegători și susținători, nu militanți duri și hotărâți”.
14 Comments
Costin Andrieş
8 October 2012in vara, a avut loc probabil una dintre cele mai mari fraude din ultimii 22 de ani din romania. opozitia s-a comportat exact cum face opozitia din venezuela, cind toti, practic fara exceptie (inafara de Alexa Ionescu de la nasultv, nu stiu pe nimeni), sustinatori ai pucistilor sau opozanti hotariti, au girat frauda repetind ad nauseam mitologica cifra de „7.5 milioane de romani”.
isi mai aminteste cineva de asta?!
1.5 milioane de voturi gasite pina acum o luna, din ce au fost, la o estimare grosolana, in jur de 3 milioane de voturi fraudate!
auzim pe cineva vorbind despre asta? opozitia este prea preocupata sa pretinda ca USL nu isi are radacinile directe in Partidul Comunist Roman, ca de fapt nu este un „grup infractional organizat”, o mafie organizata. Asta ar trebui sa fie subiectul numarul 1 al romaniei de jumatate de an, si un an de acum incolo.
in schimb, puciul a trecut ca si cum nu ar fi existat, frauda gigantica s-a evaporat si viata merge inainte cu dan voiculescu la butoane.
Pataphyl
8 October 2012Breaking News!
Exit polls show Hugo Chavez lost Venezuelan election
(Via Adrian Ciprian Dănilă – FB)
Update (conform așteptărilor, ținînd cont de apucăturile dictatorului):
Anca Cernea
8 October 2012iată textul integral al interviului lui Chino pentru ABC, citat mai sus, nu por rezista ispitei de a-i pune traducerea aici, fiecare cuvințel e relevant:
Gloanțe pentru opoziție, dacă nu acceptă victoria lui Hugo Chávez
ABC, Ludmila Vinogradoff, corespondent la Caracas, 4 oct 2012
Venezueleanul Alberto „Chino” Carias, șeful Mișcării Revoluționare Tupac Amaru (MRTA), mai bine cunoscută sub numele de „Tupamaros”, unul dintre comandourile armate chaviste -, se întâlnește cu ABC în biroul său de la Comisiei Permanente pentru Știință, Tehnologie și Inovație. De la etajul al șaptelea al clădirii administrative a Adunării Naționale, dă instrucțiuni cu privire la armamentul și muniția care vor fi scoase duminică, ziua alegerilor în Venezuela.
Liderului de comando din cartierul „23 Ianuarie” din Caracas, de 56 ani, îi place să poarte părul dat cu gel pe spate, cercel în urechea stângă și „666” tatuat pe gât. El este un „cod portocaliu” pentru poliția internațională, deoarece este oprit pe aeroporturile europene, de când a apărut în documentarul și cartea „El Palestino”, ale spaniolului Antonio Salas. Acolo, el vorbea despre antrenamentele ETA cu gherilele FARC și legăturile lor bănuite cu organizațiile teroriste.
– Cum priviți alegerea președintelui?
– Istorică, pentru că, după cincizeci de ani de luptă, se confruntă două tendințe: cea a întunericului, reprezentat de burghezia venezueleană, pe care o simbolizează familia israeliană a lui Henrique Capriles, și cea a luminii, transparenței creștine și socialiste, pe care o reprezintă Hugo Chávez.
– Care sunt planurile dvs. pentru acea zi?
-Vom da lupta, mizând pe pace și democrație, ca să nu se rupă linia constituțională. Avem toate elementele politice și logistica în favoarea noastră.
– Președintele Hugo Cháveza a spus că va recunoaște rezultatele?
– Exact, pentru că Chávez va câștiga, dar dacă opoziția nu recunoaște și cheamă la guarimbas (izbucniri de violență) de la 16.00, le vom înfrunta.
– Cum o veți face?
– Cu gloanțe. Va fi clocot. Suntem pregătiți și bine înarmați. Vom merge pe motociclete, cu mașina sau pe jos. Și dacă vedem tulburări pe stradă, ne punem cagula și scoatem armele.
– Cum ați făcut la Barinitas săptămâna trecută, ucigând trei activiști ai lui Henrique Capriles?
– În orice război există victime.
– Câte aveți pe suflet?
– Nu țin socoteala. Se spune că după zece morți nu mai simți nici o remușcare.
– Ce se întâmplă dacă opoziția câștigă?
– Niciodată. Opoziția nu va câștiga. Asta este foarte departe, un vis nerealist.
– Ce veți face în cazul în care autoritatea electorală îl declară câștigător pe Capriles ?
– Trecem la rezistența activă. Ne-am activat toate celulele pentru a denunța extrema dreaptă. Un guvern Capriles ar avea poporul agitat și mobilizat. Chávez ne-a învățat.
– Care este relația dvs. cu teroristul venezuelean „Carlos” Ilich Ramirez deținut în Franța?
– Avem contact telefonic.
– Și legăturile dvs. cu ETA?
– Noi suntem aliați politici ai ETA și FARC, nu voi da mai multe detalii din cauza precedentului negativ pe care l-am avut cu spaniolul „El Palestino”, care s-a infiltrat în organizația noastră și a înregistrat activitățile noastre cu o cameră ascunsă, fără să spună că e jurnalist.
– Cine vă finanțează?
– E un secret militar.
– Câți membri au „Tupamaros”?
– E un secret militar. Avem celule în întreaga Venezuela.
– Cum vă definiți?
– Ca o gherilă marxist-leninistă. Suntem revoluționari, strajnici înarmați. Dacă apare vreo încercare de lovitură, îi vom lua cu foc și gloanțe, așa cum am făcut în aprilie 2002.
Anca Cernea
8 October 2012Dacă dreapta românească lasă USL să câștige alegerile în decembrie 2012, atunci următoarele alegeri, timp de cel puțin 20 de ani, s-ar putea să nu mai aibă rost. Pentru că, foarte probabil, se vor desfășura după modelul descris mai sus.
Costin Andrieş
8 October 2012yahoo news, acum 3 ore:
Pataphyl
8 October 2012Administrația Obama „felicită” Venezuela pentru a-l fi ales pe Hugo Chavez
Jean
8 October 2012Da, Hugo Chavez e un dictator si sunt convins ca recurge la acte de opresiune la adresa adversarilor.
Da, il dispretuiesc pe Hugo Chavez dar in acelasi timp ii consider si pe americani ipocriti si nu ii pup de dimineata pana seara asa cum faceti voi.
De ce il urasc americanii pe Hugo Chavez? Nu pentru ca e dictator. De fapt lor nici nu le pasa de faptul ca Hugo Chavez e dictator si de cum traiesc oamenii sub Hugo Chavez. Lor le pasa doar de petrolul din Venezuela. Daca acelasi Hugo Chavez maine le-ar da petrolul pe doua lulele imediat opinia publica americana s-ar suci cu 180 de grade si numai cuvinte de lauda ar avea la adresa lui.
In acelasi timp SUA e aliata cu Arabia Saudita, una dintre cele mai brutale dictaturi islamice. Curata ipocrizie.
Americanii isi vad doar propriile interese. Restul e propaganda.
Se accepta comentariul pe site ?
Vlad M.
8 October 2012Se accepta. Stii de ce? Pentru ca e foarte bine sa se vada moralitatea tabarei antiamericane. Este excelent ca veniti si va dati drumul la gura, rostind toate prostiile posibile de parca ar fi purul adevar. Spre exemplu, ca bietul Chavez este victima propagandei americane care ii doreste petrolul si ca daca s-ar primi mai mult petrol, vai cata iubire ar manifesta „opinia publica americana” fata de Chavi din Caracas. Siiiigur, Jean, doar stim cu totii cat de mult ii iubesc americanii pe sauditi: atat de mult ca isi doresc incetarea dependentei de petrolul strain, mai cu seama de cel din Orient.
Anca Cernea
8 October 2012Vlad, mai bine îl întrebai pă dășteptu de jean, ce treabă au americanii și SUA cu acest articol.
Vorbeam de CHAVEZ aici, de VENEZUELA!!!!!!!!!!!!!! De America e vorba la secția de alături!!!
Ăștia sunt atââââât de bolnavi, că nici la buletinul meteo nu pot să nu se bage în vorbă cu obsesia vieții lor.
Mesajul meu pentru jean este:
Americanii nu știu că tu exiști, și nici n-o să afle. De-abia dacă au auzit și de Chavez.
Ura patologică nu este la ei în cap, ci la tine. Și în capul lui Chavez. Tu și Chavez aveți asta în comun, nu puteți respira de americani. Pentru americani, nu reprezentați mult mai mult decât un scuipat de jos în sus. Chavez e un scuipat mai mare, dar tot nu trece balta până în State. Tu nici atât.
Așa că, mai bine, relax, take it easy.
Adică: du-te, dom’ne și te plimbă, ia aer, caută-ți un job, un rost în viață, ca să uiți de americani. Poate îți trece, cu timpul.
Vlad M.
8 October 2012Scurta explicatie pentru Jean: tovarase, nu schimba nick-ul pentru ca nu iti merge asa. Daca tot vrei sa te prefaci ca nu esti Jean Antiamericanu’ si sa te strecori pe ILD cu un mesaj, ai grija sa nu fi trimis deja comentariul respectiv sub semnatura lui Jean Antiamericanu’. Bate la ochi, pricepi?
gheorghitazbaganu
8 October 2012De mult nu am mai citit un asemenea articol stalinist. Plin de otrava.
Vlad M.
8 October 2012Te-ai ratacit, comunistule. Locul tau nu e aici, printre „fascisti”, ci pe Critic Atac, acolo unde-ti faci veacul denuntand capitalismul care ti-a dat un computer cu care sa injuri virtual.
Costin Andrieş
8 October 2012Anca, cineva a tradus articolul tau in engleza, aici.
Il cheama Robert LeChevalier, cunoscut de-al lui Radu Oleinuc, care i l-a recomandat ????
Costin Andrieş
8 October 2012Chavez Thugs Block Opposition Candidate Capriles From Registering in Presidential Race