Să mă ierte ţara ca sunt un rahat, scria cuprins de remuşcări un poet rus, căindu-se pentru că-şi folosise pana ca pe o limba menită a spăla posterioarele conducătorilor sovietici. Sinceritatea a strâns în braţele ei şi vinovăţia lui Evgheni Dolmatovski, cel care i-a trimis “rebelului de serviciu“, Evgheni Evtusenko, o epigramă:

Ca şi pe tine, mă cheamă Evgheni,
Nu am mai mult geniu dar,
Sunt ca şi tine, un excrement,
Numai că sunt de mai multă vreme.

Este de remarcat căinţa ce îi anima pe unii dintre coprofilii intelectuali ruşi, pentru că n-ai s-o observi la noi. Pe locul lăsat liber de Păunescu se înghesuie epigoni care, sacrificându-şi conştiinţa, talentul şi imaginea, încearcă să ne convingă că arghirofilia salvează România.

Cazul lui Emil Hurezeanu, cel care le vorbea în 1990 din balconul Universităţii Golanilor strânşi în Piaţă, nu este din nefericire singular. Sunt destui, îi vedem azi, cei care ne dovedesc că nu au avut decât un dezacord stilistic cu puterea comunistă de dinainte şi de după ’89. Devenind astfel urmaşii conştienţi, am putea spune, clonele lui Siniavski, “disidentul“ rus care după câţiva ani de puşcărie, revizuindu-şi convingerile în timpul glasnostului şi perestroikăi, s-a repezit la bucate spunând: „N-am avut niciodata vreun alt dezacord decât stilistic cu puterea sovietică“.

Nu trebuie să mire pe nimeni că Ion Iliescu – cel care în 1991 cerea prin intermediul trimisului său special la Moscova, Ioan Mircea Pascu, ca URSS, “singura mare putere care a avut pâna la sfarşit o poziţie principială“, care a creat de urgenţă un sistem de securitate în regiune – este acum, când Emil Hurezeanu şi ai lui au început să rescrie istoria, cel care ne-a bagat în NATO. Ion Iliescu, cel care anunţa Moscova în 1991 că problema moldovenească este susţinută de Partidul Naţional Ţărănesc, în spatele căruia se află „englezii“, şi că obiectivul principal al României este: “Salvarea URSS, în orice caz, a nu încurca cu nimic menţinerea ei, în asta vedem noi obiectivul nostru“, este considerat acum de Emil Hurezeanu, “salvatorul neamului “.

Când avioanele NATO, trecând prin spaţiul aerian al Romaniei, loveau ţinte pe teritoriul patronat de dictatorul Miloşevici, Ion Iliescu spumega sovietic pe ecranul televizoarelor, înfierând intervenţia. Astăzi, ce era de neconceput a devenit imaginabil, ba chiar real, Ion Iliescu, partizanul NATO. Ce n-ar fi îndrăznit nici Roller, făptuieşte Hurezeanu.

Vladimir Vasovtki descria cu ironie acidă “lupta“ intelectualilor sovietici împotriva Sistemului: “Să te laşi răstignit la 33 de ani, dar nu până la capăt“. Emil Hurezeanu, de la Europa Liberă şi balconul Universiţii, a ajuns nu la capat, ci într-o fundătură urât mirositoare alături de figurile imunde a căror carcasă hârbuită o tunează cinic.

Emil Hurezeanu ar putea spune “Sa mă ierte ţara ca sunt un rahat“, dar pentru asta îţi trebuie un dram de conştiinţă. Ne mulţumim atunci cu sarcasmul ascuns al vorbelor: “Statul lui Ion Iliescu este statul care a adus România până în 2004, până în 2008, până în 2011“. Mult adevăr în doar câteva cuvinte, din nefericire pentru noi.

Citiţi şi: Emil Hurezeanu, de la Europa liberă la odă pentru Iliescu