de Andreea OFIȚERU                                                                                                                                               partea 1 (gandul.info)

Avertismentul disidentului polonez Bronisław Wildstein pentru românii care nu votează: „O să rămâneţi obiecte pasive în mâinile acestor oameni, care numai la interesul vostru nu se gândesc”

Aflat pentru câteva zile în ţara noastră, jurnalistul polonez Bronisław Wildstein, redactor-şef al postului TV Republika, vorbeşte într-un interviu pentru Gândul despre cum a găsit România în plină campanie electorală şi despre mersul la vot. „Acestor oameni care nu votează le-aş spune că: dacă nu încercaţi să influenţaţi măcar în măsură mică, o să rămâneţi ca obiecte pasive în mâinile acestor oameni, care numai la intersesul vostru nu se gândesc”, spune Bronisław Wildstein, într-un interviu pentru Gândul. Ce crede disidentul polonez despre cei doi candidaţi la preşedinţie, dar şi despre viitorul României, aflaţi din interviul de mai jos.

Bronisław Wildstein este unul dintre fondatorii Comitetului Studenţesc de Solidaritate, prima structură publică de opoziţie de la Cracovia. Wildstein este unul dintre oamenii care au pregătit înfiinţarea Mişcării Solidarnosć (Solidaritatea), care a dus la căderea comunismului în Polonia. A fost de mai multe ori arestat şi interogat de poliţia politică a regimului comunist din Polonia.

În interviul pentru Gândul, jurnalistul spune că, la o primă vedere, prin filtrul votului care ne aşteaptă la sfârşitul săptămânii, „se pare că România este în faţa unor vremuri interesante, lucru care nu înseamnă neapărat ceva pozitiv”.

Bronisław Wildstein şi-a lansat la Bucureşti volumul Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă,  apărut la Editura Humanitas.

Domnule Bronisław Wildstein, vă aflaţi de câteva zile în România, în plină  campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale. Cum găsiţi România în mijlocul campaniei electorale?

Îmi e greu să evaluez situaţia din România. Dar, din câte am putut să-mi dau seama, preşedintele care-şi încheie mandatul a fost o situaţie excepţională, nu numai la scară naţională. Din păcate, nu se poate spune acelaşi lucru despre candidatul pentru acest post -Victor Ponta.

În ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea candidat- domnul Iohannis- este şi mai greu să te pronunţi, e foarte greu să spui orice. Aşa că se pare că România este în faţa unor vremuri interesante, lucru care nu înseamnă neapărat ceva pozitiv.

Referitor la candidatul Victor Ponta, el foloseşte un mesaj electoral cum că e mândru că e român şi ortodox în acelaşi timp. Cum aţi evalua un astfel de mesaj dacă ar fi în Polonia? Mai e astăzi cazul să fim mândri că suntem români, polonezi sau de orice altă naţionalitate?

Noi trebuie să fim polonezi şi voi trebuie să fiţi români, nu putem să fim alte popoare. Desigur că ne putem contrazice identitatea naţională, dar asta nu ar fi decât o soluţie negativă.

În ciuda sloganurilor care sunt adesea reperate, naţiunea este cea mai largă comunitate cu care reuşim să ne identificăm. Europenitatea este un concept abstract. Nu este o comunitate de destin. Dar naţiunea este o comunitate de destin.

Europa este aşa acum şi aşa o să fie şi în continuare, este o cumunitate de naţiuni diferite, care recunosc aceste diferenţe şi le vor păstra. Apartenenţa la o naţiune este o depăşire a identităţii proprii care este limitată, atât în spaţiu, cât şi în timpul care curge, este faptul că trăim într-adevăr mult mai mult timp decât durează existenţa noastră individuală.

Moştenim, şi trebuie şi noi să dăm mai departe, să lăsăm moştenire. Însă a fi mândru de naţionalitatea ta nu înseamnă că accepţi tot ce se întâmplă aici.

Apartenenţa naţională este o tensiune polemică, este o alegere. Şi încercăm să ne configurăm naţiunea în funcţie de cea mai bună tradiţie a ei, de acele elemente din tradiţie care merită să fie transmise mai departe.

Mă bucur foarte mult că domnul Ponta şi-a descoperit românitatea şi cu atât mai mult apartenenţa religioasă. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Democraţia le-a adus oamenilor dreptul de a vota liber. În România, sunt mulţi oameni blazaţi care spun că degeaba merg la vot. Ce le-aţi spune oamenilor care nu vor să meargă la vot, indiferent că sunt români sau polonezi?

Avem aceeaşi situaţie în Polonia, poate că procentul celor care nu votează este mai mare în Polonia. E foarte caracteristic că acum patru ani, în cursul campaniei electorale pentru alegerile locale, premierul Tusk avea un slogan să nu facem politică, să construim stadioane, poduri. Dacă asta spune cel mai important om politic,  să ne întrebăm ce înseamnă? Asta înseamnă că trebuie să lăsăm puterea pe mâna celor tehnocraţi, celor competenţi, şi să nu ne batem noi capul cu probleme de conducere, de gestiune.

Eu cred deci că, pentru această pasivitate, vina nu este de partea celor mulţi, adică a maselor, ci mai degrabă este a elitelor care crează mentalităţi. Eu mai degrabă aş întreba elitele: ce aţi făcut de aceşti oameni nu mai vor să voteze? Poate e adevărat că nu au o opţiune reală.

Iar acestor oameni care nu votează le-aş spune că: dacă nu încercaţi să influenţaţi măcar în măsură mică, o să rămâneţi ca obiecte pasive în mâinile acestor oameni, care numai la intersesul vostru nu se gândesc.

Credeţi că astăzi, când multă lume este blazată, ar mai putea avea loc o mişcare precum Solidaritatea, împotriva abuzurilor puterii?

Nu, asta nu este posibil. Această mişcare extraordinară a Solidarităţii a fost o mişcare de autoapărare a naţiunii în situaţia unui pericol extrem. Astfel de situaţii de ameninţare extremă pot să declanşeze reflexe pozitive de autoapărare. Desigur că aş vrea să-mi pot închipui o asemenea mişscare de reînnoire a Poloniei şi sper că aşa ceva o să se întâmple, dar n-o să fie la scara Solidarităţii.

Trebuie să ne dăm seama că acea mişcare a fost faţă de un pericol extern. Din această mişcare au făcut parte oameni cu vederi cu totul diferite şi păreri diferite. Din fericire, în prezent o astfel de situaţie nu există sau cel puţin nu este percepută ca atare.

De corupţie cum ne putem apăra? Împotriva corupţiei nu s-ar putea forma o astfel de mişcare? În România de exemplu, candidatul independent Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, care avea mesajul că apără statul de drept a luat numai 4,4% din voturi.

Politica nu este un singur aspect al realităţii, trebuie văzută în ansamblu. Dacă doamna Macovei a spus că e împotriva învăţământului religios în şcoli, şi majoritatea românilor este pentru, nu  mă mir că mulţi dintre ei s-au simţit distanţaţi de candidatura ei.

Nu e întâmplător faptul că Victor Ponta tocmai şi-a descoperit brusc adânca sa pioşenie. Dacă luăm în considerare cu adevărat democraţia trebuie să ţinem cont de sentimentele profunde ale oamenilor.

Nu vreau să spun că asta a fost decisiv, pentru că nu cunosc destul de bine situaţia României, am dat numai un exemplu.

Trebuie să ne dăm seama şi de faptul că oamenii nu percep întotdeauna realitatea în întregimea ei, ci că percep o mică parte din jurul lor. Iar realitatea mai largă o percep prin intermediul mediei, media a devenit un fel de agora contemporană. Dacă mass media nu dau o imagine adevărată a realităţii, atunci oamenii îşi fac părerile în funcţie de această imagine deformată.

Dumneavostră, ca jurnalist, credeţi în independenţa totală a presei? În România, partizanatul şi controlul politic sunt probleme foarte serioase.

Nu există idei pure, astea nu există decât în cerul lui Platon, dar există standarde spre care ar trebui să tindem, pe care le putem atinge în măsură mai mare sau mai mică. În Polonia, situaţia nu este chiar aşa de rea. Asta o spun referindu-mă la ce aţi spus dumneavostră. Şi, de aceea, noi ne străduim să creăm mass-media independentă ca alternativă a mediei main-stream, care adesea se confundă cu propagandă pură. Adesea în realitate nu este independenţa pură,dar poate să fie un pluralism real. Desigur că eu, ca jurnalist şi ca om care a construit media, îmi doresc această independenţă a jurnalismului şi mă străduiesc să tind spre ea.

partea 2 (gandul.info)

Prognoza îngrijorătoare a fostului disident polonez Bronisław Wildstein: Ne paşte „un pericol real şi extrem de grav”

Fostul disident polonez, jurnalistul Bronisław Wildstein, vorbeşte, în partea a doua a unui interviu acordat ziarului Gândul, despre un pericol iminent care s-ar afla în imediata vecinătate a României şi Poloniei. Cu toate că în ultima perioadă situaţia din estul Ucrainei a cunoscut o relativă stabilizare, Wildstein spune că asistăm, de fapt, la liniştea dinaintea furtunii: „Este vorba de un pericol real şi extrem de grav”, subliniază polonezul, care spune că, „din păcate, aparenta liniştire a lucrurilor nu înseamnă decât că Rusia se pregăteşte pentru un nou act de violenţă”.

Încă de la începutul crizei şi, pe urmă, a războiului din Ucraina, Polonia a fost marele jucător european de la masa negocierilor pentru pace. În acelaşi timp, Polonia a fost şi statul care a condamnat în termenii cei mai fermi intervenţia rusească în Ucraina. Într-un interviu pentru gândul, jurnalistul polonez Bronisław Wildstein, fost disident în timpul regimului comunist, critică ţările europene, despre care spune că ar fi putut să fie mult mai ferme în relaţia cu Rusia. „Occidentul ar fi putut să pună capăt foarte uşor acestei tendinţe agresive ale Rusiei, dar n-a făcut-o. Nişte sancţiuni economice reale, nu ca cele actuale, deşi şi astea par să fi împovărat Rusia, dar nişte sancţiuni economice reale ar fi reuşit să sufoce aceste ambiţii ale Rusiei”, a spus Bronisław Wildstein.

Aflat pentru câteva zile la Bucureşti, unde a lansat o carte special adresată publicului român – Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă,  jurnalistul polonez şi fostul disident anticomunist Bronisław Wildstein a vorbit la Interviurile Gândul despre pericolele pe care le vede în funcţionarea Uniunii Europene.

Domnule Bronisław Wildstein, cum vedeţi pericolul Rusiei în imediata vecinătate a Poloniei şi a României? Acum, lucrurile s-au mai liniştit, dar anul acesta au fost multe probleme în această regiune.

Eu cred că este vorba de un pericol real şi extrem de grav şi că din păcate aparenta liniştire a lucrurilor nu înseamnă decât că Rusia se pregăteşte pentru un nou act de violenţă. Occidentul ar fi putut să pună capăt foarte uşor acestei tendinţe agresive ale Rusiei, dar n-a făcut-o.

Nişte sancţiuni economice reale, nu ca cele actuale, deşi şi astea par să fi împovărat Rusia, dar nişte sancţiuni economice reale ar fi reuşit să sufoce aceste ambiţii ale Rusiei.

Suntem confruntaţi cu o deosebită slăbiciune a Occidentului şi cu particularităţi a diverselor ţări, care îşi văd doar de interesul lor. Şi în această situaţie, ţările noastre ar fi putut să exercite presiune asupra Uniunii Eurpene şi să încheie coaliţii.

În această situaţie, de exemplu, nişte ţări ca Polonia, România, ţările baltice, cărora li s-ar adăuga şi ţările scandinave care sunt foarte conştiente de ceea ce înseamnă pericolul rusesc, cărora li s-ar fi putut alătura şi Marea Britanie şi Cehia, o asemenea alianţă ar fi putut să schimbe situaţia şi în Uniunea Europeană şi în NATO.

Un alt lucru, care face pericolul şi mai mare este că Putin avansând în această agresivitate devine şi el prizonierul proprii sale politici agresive. Asta înseamnă că el  nu va putea să schimbe această politică pentru că este singura lui sursă de legitimare pentru el.

De ce credeţi că ţările occidentale nu au fost mai ferme? Se tem de Putin?

Nu se tem. E exact invers. Este vorba de o  gândire politică pe termen extrem de scurt. Francezii vor să-şi vândă Mistralele acelea, pentru că altfel rămân fără loc de muncă 1.500 de persoane. Englezii vor să fie valută rusească la City. Nemţii vor să vândă produse chimice în Rusia şi enumerarea poate continua. Este o miopie democratică, gândire în termenii alegerilor următoare, nimic mai mult.

Cum credeţi că ar reacţiona Polonia în cazul unei invazii ruseşti ca în Ucraina?

Sper că o să ne luptăm. Ucrainienii se luptă. Este caracteristic faptul că la ultimele alegeri din Ucraina au câştigat cei care vor să se lupte cu Rusia. Succesul lui Arseni Iaţeniuk se leagă de faptul că a avut o retorică foarte acută.

Dar ca să putem să luptăm ar fi bine să ne înarmăm, pentru că puterea actuală din Polonia ne-a cam dezarmat. Dar am auzit că fostul nostru premier Tusk tocmai spusese că o să ne înarmăm la anul, poate îl roagă pe Putin să aştepte cu agresiunea.

Sunt unii analişti care spun că, atâta vreme cât România şi Polonia sunt în Uniunea Europeană şi există scut antirachetă, nu e niciun pericol. Dumneavostră ce credeţi?

Din fericire, nu mai crede nimeni asta în Polonia, dar şi nouă ni s-au repetat aceste prostii timp de mai mulţi ani şi asta a făcut ca guvernul actual să poată să ducă la dezarmarea Poloniei. De ce să ne înarmăm dacă nu ne ameninţă nimeni? Oamenii se bucură să creadă în astfel de iluzii.

Acum stau de vorbă care spuneau lucrurile astea în trecut, dar care acum sunt de acord cu mine, adică sunt îngrijoraţi de agresivitatea Rusiei şi ei consideră că trebuie să ne apărăm. Dacă faţă de situaţia asta de astăzi, sunt încă unii care spun că nu ne ameninţă nimic şi că nu e niciun pericol din partea Rusiei, atunci eu îi bănuiesc de anumite relaţii care îi leagă de Rusia. Sau putem lua în considerare vreun handicap mintal.

Credeţi că mai e posibilă refacerea Imperiului Rus, aşa cum visează Putin?

Eu asta nu cred, dar mă tem că nici Hitler n-a reuşit până la urmă să construiască cel de-al Treilea Reich, dar totuşi a făcut destul de multe lucruri. Deocamdată Putin nu a reuşit să ocupe toată Ucraina, dar miile de morţi sunt fapte.

Dacă ne uităm la ţara vecină, Ungaria, am văzut care e situaţia cu Viktor Orban care acum priveşte mai mult spre Rusia, iar în Ungaria sunt discuţii din care reiese că ar vrea să iasă din Uniunea Europeană. Credeţi că e potrivită o astfel de mişcare în Europa actuală?

Nu cred că Orban se gândeşte să părăsească Uniunea Europeană. Trebuie să recunoaştem că, în mare măsură, ceea ce s-a întâmplat în Ungaria şi ce s-a întâmplat cu Orban este din vina Uniunii Europene. Au fost atacuri absolut nejustificate şi o ostracizare faţă de Orban, lucru care l-a forţat să-şi caute alte alianţe.

Ceea ce, „Doamne fereşte”, nu înseamnă că eu aş încerca să justific această politică de balans a lui între UE şi Rusia zilelor noastre. Pentru întreaga noastră regiune, de departe, cel mai mare pericol este renaşterea ambiţiilor imperiale ale Rusiei şi politica lui Putin. Ceea ce nu înseamnă că nu văd şi anumite pericole care rezultă din felul în care funcţionează în prezent Uniunea Europeană.

Care sunt aceste pericole?

Este foarte mult de discutat, dar o să încerc să dau doar câteva puncte. Proiectul Uniunii Europene, nu vorbesc de comunitatea europeană, vorbesc de proiectul Uniunii Europene, este de la început un proiect utopic.

Este de la început un proiect de inginerie socială şi politică, un proiect ce-şi propune să tranforme situaţia reală, prezentă. Şi aici mă refer la faptul că există în Europa mai multe naţiuni diferite, iar  această situaţie să fie transformată într-o nouă identitate utopică europeană. Aşa cum se întâmplă de obicei cu astfel de proiecte, în spatele faţadei au loc jocurile politice obişnuite. Şi atunci acest proiect, care era iniţial făcut să limiteze puterea Germaniei, acum a devenit un instrument în mâinile Germaniei, ca să-şi realizeze intersele sale politice.

Şi încă un alt element al acestui proiect utopic este faptul că s-a încercat încă de la început în Uniunea Europeană să se impună o anumită identitate culturală întregii Uniuni Europene. Părinţii acestei Uniuni Europene sunt fii contra culturii care s-a născut la începutul anilor 60, ei sunt cei care determină actuala configuraţie a Europei.

Şi modalitatea prin care acest lucru are loc este mai ales pe cale legislativă, pe calea legilor ei încearcă să impună o anumită cultură, care este o anticultură întrucât este îndreptată împotriva tradiţiei culturii europene. În acest fel, rămâne mult mai puţin spaţiu pentru politică pentru că suntem tot mai mult prinşi în această plasă legislativă care tot mai mult ne limitează.

Cum vedeţi Polonia în această construcţie europeană? Şi-a găsit Polonia locul în Europa după aderare?

Depinde de ce guvern vorbim. Nu putem vorbi de toate în acelaşi fel pentru că sunt proiecte cu totul şi cu totul opuse: proiectul lege şi dreptate al lui Lech Kaczyński şi proiectul din ultimii 7 ani al platformei cetăţeneşti sunt proiecte cu totul şi cu totul opuse.

Proiectul lui Lech Kaczyński se baza pe prezenţa unei Polonii independete în Uniunea Europeană, dar în alianţă cu ţările din estul şi din centrul Europei, care sunt în situaţii similare Poloniei.

Proiectul lui Tusk şi al lui Komorowski este să plutească în curentul principal, ceea ce înseamnă de fapt renunţarea la politica independentă, pentru că nu noi stabilim care este curentul principal.

Şi un astfel de slogan ar trebui să-i compromită pe aceşti oameni, dar din nefericere, faptul că nu-i compromite este o mărturie a complexelor polonezilor.

 Gândul va publica în curând ultima parte a interviului cu Bronisław Wildstein, în care fostul disident polonez vorbeşte despre corupţia din România şi Polonia, dar şi despre un proces al comunismului.