Acum zece ani a plecat dintre noi Ioan Bărbuş.
Între timp, s-a putut vedea o parte din dosarului lui de la securitate, adică ciosvârta care ne-a fost aruncată spre studiere. Chiar şi aşa, din documente din ’89, se vede cum securiştii se plângeau că tot nu colaborează. După ce i-au făcut viaţa bucăţi, tot nu colabora. După 17 ani de închisoare, din care 7 la Râmnicu Sărat, după nenumărate interogatorii și anchete, până la sfârşitul lui ’89, după ce ascultaseră telefoanele şi citiseră scrisorile familiei, după ce lansaseră zvonuri despre el la prietenii care îi mai rămăseseră, după ce ceruseră de la cunoscuţii lui declaraţii despre obiceiurile şi locul unde doarme câinele familiei, după toate drăcoveniile lor, el tot nu colabora.
Se aseamănă cu Edmond Dantes numai prin faptul că a făcut puşcărie pe nedrept din vina unor scursuri de oameni. A fost mai norocos însă pentru că în închisoare a întâlnit nu un mentor, ci sute de eroi şi martiri, şi pentru că logodnica lui, Elsa Anca, l-a aşteptat cei 17 ani, s-au căsătorit şi au avut copii. A ieşit din închisoare la termen (fără 4 zile pentru cei 4 ani bisecţi) şi nu i se poate reproşa vreun fel de resentiment, sau măcar ambiguitate morală, în ce priveşte nedreptăţile suferite. În nici un document, în nici o turnătorie, în nici o bârfă nu se aminteşte măcar în treacăt că ţinea vreun răboj gunoaielor care l-au pus la atâtea încercări.
Acum zece ani nu exista Şcoala de vară de la Râmnicu Sărat şi nu fusese condamnat oficial comunismul. Însă acum zece ani nu ar fi văzut nimeni în Ioan Bărbuş un Edmond Dantes transformat în Contele de Monte Cristo şi nici nu s-ar fi spus că nu se mai poate respira din cauza atmosferei de revanşă create de victimele comunismului.
Ioan Bărbuş se bucură acum de lumină. Nu mai e atins de ingratitudinea unei mari părţi a contemporanilor noştri, indiferent dacă aceasta e mai aproape de nesimţirea animalică sau se ascunde finuţ sub aiureli intelectuale. Oamenii cumsecade vor găsi în el un om obişnuit, care se juca cu câinii de pe stradă, stătea la coadă la cartofi, căra cărţile copiilor şi, da, avea slăbiciuni, însă era şi eroul despre care se poate spune că a trăit cuvintele pe care Churchill doar le-a pronunţat în 1941: nu a cedat, niciodată, niciodată, niciodată, în nimic, mare sau mic, important sau meschin; nu a cedat niciodată decât convingerilor de onoare şi bun simţ; niciodată nu s-a dat bătut în faţa forţei; niciodată nu s-a dat bătut în faţa puterii aparent covârşitoare a duşmanului. “Never give in, never give in, never; never; never; never – in nothing, great or small, large or petty – never give in except to convictions of honor and good sense. Never yield to force; never yield to the apparently overwhelming might of the enemy.”
Despre Ioan Bărbuş aflăm din documentele CNSAS că a fost mai tare decât ştiam. Putem să ne văităm că nu mai sunt astăzi alţii ca el, sau putem să ne bucurăm ca el de florile de primăvară şi să mângâiem primul maidanez pe care îl întâlnim şi, ca el, să savurăm cu voluptate o carte reacţionară, să ne punem o iconiţă cu Maica Domnului în buzunar, la tocul de ochelari şi în portofel şi să fim gata să continuam lupta morală şi intelectuală. Că pe cealaltă au purtat-o, în locul nostru, el şi mulţi alţii ca el.
Repere cronologice:
20 ianuarie 1918 – Se naste Ioan Barbus în comuna Seini (Maramures) într-o familie de tarani greco-catolici. Bunicul a fost timp de multi ani primarul comunei. Familia a fost implicata în pregatirea Unirii din 1918.- 1923 – începe scoala primara în comuna natala.
- 1927 – se înscrie la liceul Emanoil Gojdu din Oradea. In clasa a saptea de liceu (a unsprezecea de acum) este laureat al concursului Tinerimea Romana – sectia de istorie.
- 1938 – se înscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti.
- 1941 – ca responsabil al unui camin de studenti, ascunde un comunist si este trimis pe frontul de Est.
- 24 august 1944 – este ranit grav în luptele de la Baneasa, dupa care nu mai este trimis pe front si se implica în activitatea politica a Partidului National Taranesc (PNT)
- 8 noiembrie 1945 – este printre principalii organizatori ai manifestatiei antirusesti, de sustinere a Regelui Mihai. Siguranța (infiltrată deja de comuniști) începe sa îl urmareasca. Lucreaza ca ziarist la Timpul.
- 1946 – la o reuniune a Asociatiei Studentilor Romani Uniti face cunostinta cu Elsa Anca, fiica avocatului taranist Victor Anca.
Februarie 1947 – în urma delatiunii unui legionar, este arestat de Securitate.- 1949 – in timpul unei “eliberari’ de doua saptamani, se logodeste cu Elsa Anca. Este retinut din nou. Are loc procesul Tineretului Universitar National Taranist, al carui conducator de lot este. Trece prin inchisorile de la Ministerul de Interne, Jilava, Vacaresti, Aiud, Malmaison, Oradea.
- 1956 – este transferat la închisoarea Râmnicu Sarat.
- 1963 – dupa închiderea închisorii Râmnicu Sarat, este transferat la spitalul închisorii Jilava. Se încearca o “reeducare blanda” si este plimbat prin Bucuresti pentru a vedea realizarile proletariatului. Intrebat ce va face pentru regimul care a realizat atâtea, raspunde ca va face pentru regim ce a facut regimul pentru el.
- 11 februarie 1964 (sarbatoarea Maicii Domnului de la Lourdes) – este eliberat dupa expirarea întregii condamnari. Nu a beneficiat de amnistia detinutilor politici din 1964.
- 19 iulie 1964 – se casatoreste cu Anca Elsa dupa întoarcerea din domiciliul obligatoriu a tatalui acestei, Victor Anca. Avocatul Anca inspasise între timp zece ani de inchisoare si cinci de domiciliu fortat la Valea Calmatuiului, judetul Braila. Intreaga familie este în atentia serviciilor de politie politica pâna în 1989. Ioan Barbus este chemat periodic la Securitate, convorbirile telefonice si corespondenta sunt controlate. In toate documentele Securitatii este mentionat ca element reactionar, ostil societatii socialiste.
- 1965 – se naste prima fiica, Anca Maria.
- 1966 – se naste a doua fiica, Mihaela Florina.
- octombrie 1970, în locuinţa lui Victor Anca, are loc prima întâlnire dupa 1947 a liderilor taranisti care supravietuisera puscariilor, la care au participat Corrneliu Coposu, Ioan Hudiţă, Ioan Bărbuş, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Alexandru Bratu, Niculae Ionescu Galbeni, Gheorghe Mocanu, Maria Achim, Ion Ovidiu Borcea, Victor Coconeţi.
- 1987 – impreuna cu Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, reuseste sa afilieze PNT la Internationala Crestin-Democrata.
Decembrie 1989 – reia activitatea în cadrul PNT având functia de vicepresedinte si sef al Comisie de disciplina.- Mai 1995 – ca reactie împotriva suspendarii abuzive a conducerii TUNTCD, demisioneaza din toate functiile det
inute în PNTCD - Noiembrie 1995 – devine senator PNTCD pe locul ramas vacant în urma decesului lui Corneliu Coposu
- 7 mai 2001 – moare la Bucuresti in urma unui neoplasm digestiv.
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
12 Comments
Vlad P.
8 May 2011Domnul să-l odihnească, pe el și pe toți eroii mărturisitori ai Adevărului.
Pe unde e mărețul disident, conștiința poetică de.tractoare?
țară de turnători?
Când citești despre astfel de oameni, nu te mai poți reține de la a trage apa după autosuficiența unora.
Să le fie de bine, într-o zi vor sta față-n față cu eroii noștri.
calehari
8 May 2011Va multumesc ca ne-ati adus in fata ochilor si in memorie chipul unui erou .Imi aplec cu respect capul in fata lui si a celor ca el , Caractere uriase , ce au facut ca Cinstea si Onoarea acestui neam sa nu piara . Dumnezeu sa-i odihneasca !
Silvapro
8 May 2011Ma bucur ca i s-a dedicat un articol acestui erou merituos si maret care a indurat orice pentru sustinerea adevarului si a dreptului la libertate. Se vede si din poza ca a fost un om hotarit si dirz, care nu a acceptat compromisuri calii de gebul “la caldurica, la paturica si la mincarica”, ci a aparat fatis convingerile sale prin sacrificiu personal si nu a capitulat nici macar in fata tortionarilor din regimul totalitar diabolic, care a incercat sa reduca omul din comunism la a fi un netot, un robot automat si functional regimului.
Multumim Mihaelei Barbus!
Dr.George Calalb
8 May 2011Dumnezeu sa-l odihneasca ! Ma gandesc deseori la el,asa cum l-am cunoscut : desi bolnav, intransigent.Plin de farmec cand incepea sa povesteasca din tineretea lui.Discret , cand venea vorba de chinul fara margini din cei 17 ani de temnita comunista.Amarat,cand vedea in jurul lui PNTCD-ul invadat de impostori si securisti.Si totusi . . .UN INVINGATOR.
Marcica B.
8 May 2011Securitatea s-a Înfiinţat în anul 1948.
Vlad M.
8 May 2011Adevarat. Ce-i drept, Siguranta fusese infiltrata masiv de comunisti… O sa modific. Multumesc.
Vladimir Tismaneanu
8 May 2011Felicitari pentru articol. Asemenea biografii ar trebui cunoscute de elevi, invatate in scoli.
Nici o societate democratica nu poate trai fara un “trecut utilizabil” (usable past). Este nevoie de repere, de probe ca nu toata lumea a cedat. Ioan Barbus a facut parte dintre aceia care nu s-au plecat sub vremi, nu s-au lasat calcati in picioare, nu au pactizat cu fortele Raului. A platit cumplit in timpul vietii pentru curajul de exceptie, pentru verticalitatea nedezmintita.Pledez pentru salvarea unei memorii democratice netrunchiate, care sa-i includa pe opozantii de prima ora ai regimului precum si pe disidentii din faza sa de dupa 1965. Fiecare gest de rezistenta trebuie cunoscut, recunoscut si memorializat.
Stefan Caliga
8 May 2011Ioan Barbus a fost un luptator darz si dupa decembrie 1989. In acelasi timp era un om sociabil care arunca asupra interlocutorului sau interlocutorilor o privire calma si schita un zambet chiar si atunci cand nu era intru totul de acord. Cu calm si uneori cu indulgenta punea lucrurile la punct.
Primea pe redactorii de la “Dreptatea” ori de cate ori acestia aveau o nelamurire si solicitau un sfat. Intotdeauna da dovada de o solicitudine rara chiar daca programul ii era incarcat peste masura.
Ioan Barbus a fost un Om si un politician adevarat.
Bunul Dumnezeu sa il aiba in paza Sa!
Dr.George Calalb
8 May 2011Bravo Tismaneanu ! De trei ori , bravo !
Gabriel B.
8 May 2011Dumnezeu sa-l odihneasca pe Ioan Barbus!
Dupa evenimentele din 89, nu a vrut mariri, a refuzat apartament in centru civic oferit de puterea neocomunista si a luptata in continuare pentru un interes national bine definit. Libertatea, morala crestina, economia de piata libera sunt principiile de la care Ioan Barbus nu a abdicat. A luptat umar la umar cu Ion Ratiu, Ion Diaconescu, Serban Ghica, Corneliu Coposu si multi altii pentru intrarea in NATO, aderarea la Uniunea Europeana si indepartarea din sfera de influenta ruseasca. Pana la urma ei au invins in lupta de idei si nu cei care castigau alegerile zdrobitor in 90. Suntem noi oare in stare sa aparam in continuare lucrurile castigate?
Stefan
8 May 2011Va multumesc pentru articol. Ma bucur ca am aflat despre o personalitate remarcabila, desi putin cunoscuta, a istoriei Romaniei. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
ateu
8 May 2011Un erou adevarat.