Filozoful marxist Herbert Marcuse îşi răspândea nestânjenit prin universităţile americane ale anilor ’60 bacilii unei periculoase mixturi din Marx şi Freud; acelaşi Freud care îl felicita pe Il Duce: “Lui Benito Mussolini, de la un bătrân care îl salută pe Conducător, Eroul Culturii”. Bacilii, odată inhalaţi, le dezvăluiau discipolilor universitari, intraţi în transă, orizonturile largi ale unei societăţi noi şi minunate care nu mai semăna defel cu “alienata” societate conservatoare în care deschiseseră ochii. O lume în care cele mai mari satisfacţii erau cele de natură sexuală; un adevărat “Rai al lui Mahomed”, de data asta pamântean şi occidental, în care luptătorii jihadului marxist îşi vor implini existenţial cele mai inimaginabile vise erotice, înlănţuiţi de braţele voluptuoase ale Revoluţiei Sexuale. Si “teroriştii intelectuali” formaţi în “madrassa” Columbia, sau Berkeley, sau Cornell, de “imamul” Marcuse şi ceilalţi asemenea lui, s-au răspândit împrăştiind peste tot, timp de decenii, “antraxul” marxismului cultural.
Antonio Gramsci l-a numit, cu mult înainte ca el sa aibă loc, “lungul marş prin instituţiile culturale de elită”. Astăzi, jihadul marxist şi-a impus, sau încearcă să-şi impună, acolo unde nu a facut-o încă, dominatia culturală; o precondiţie, aşa cum a visat-o Gramsci, a dominaţiei politice.
Prin urmare, “Sărbătoarea lunii LGBT” organizată de către militanţii şi promotorii revoluţiei sexuale la Muzeul Ţăranului Român, nu a fost o acţiune întâmplătoare soldată cu o confruntare “soft” între “fascişti” şi “militanţii progresişti anti-discriminare”. Ea a fost o primă etapă a “lungului marş”, iar Muzeul Ţăranului Român, prima “instituţie culturală de elită” atacată. Să nu uităm că la Facultatea de Sociologie din Bucureşti un pedofil (profesorul universitar olandez Geert Hekma) urma să susţina o conferinţă.
Jihadiştii marxişti …pardon, “militanţii anti-discriminare” din România n-au inventat acum roata care duce “berbecul” ce izbeşte în zidurile unei societăţi bazată pe valoare şi ordine morală; ei au preluat-o şi o folosesc! Textul de mai jos o dovedeşte. El a fost scris de marele gânditor, scriitor şi ziarist francez Jean Sevilla şi este extras din cartea sa publicată acum 15 ani Terorismul Intelectual – Din 1945 până în prezent, Editura Humanitas.
Terorismul intelectual
Jean Sevilla
(pag. 216-217)
În răstimpul a douăzeci de ani, cât progres în faţa obscurantismului! Gata cu cenzura! În zilele noastre, când ai cinsprezece ani, nimic nu te împiedică să mergi să vezi două ore de pornografie la cinema. La televiziune poate fi împărtăşită în direct (şi în familie) nefericirea unor cupluri care îşi expun decepţiile sexuale. La liceu, sunt distribuite broşuri în care, de la felaţie la sodomie, te învaţă cum să faci de toate, în toate poziţiile. Dar mai întâi de toate, cum “să te protejezi”: dura lex, sed lex. Iar în caz de neglijenţă, miracol: infirmeria liceului distribuie pastila viitorului.
Trăim o epocă formidabilă: la fel ca şcoala, şi încă de la şcoală, sexualitatea e gratis, laică şi obligatorie.
Nu mai vrem coduri, reguli, interdicţii. Esenţialul este să ne realizăm. Asta este filozofia dominantă. Efectul ei cel mai abrupt priveşte homosexualitatea. Vreme de cinsprezece ani, societatea franceză (şi occidentală) a trăit această bulversare considerabilă: nu mai e tolerabil să afirmi că homosexualitatea şi heterosexualitatea nu sunt echivalente. Pentru moştenitorii mentalităţii Mai’ 68, toate orientările sexuale sunt egale, deoarece vizează satisfacerea individului. Ecoul acestui relativism nu poate fi măsurat decât la scara istoriei civilizaţiei. Distrugând toate reperele antropologice, epoca este cuprinsă de un vertij sinucigaş. Căci este evident că societatea nu există decât prin continuitatea fiinţelor, prin lanţul generaţiilor. Or, adevărul este acesta: homosexualitatea este inaptă să transmită viață. Pentru discursul intelectual, cultural şi mediatic, acest lucru e doar un detaliu. Nimic uimitor: în universul efemerului, durata nu are altă unitate de măsura decât individul. Puţin contează că o alegere sexuală nu e generatoare de altceva decât de plăcere: esenţialul este să te simţi bine în pielea ta.
Bine în pielea ta? Homosexualitatea a existat întotdeauna, va exista mereu. Homosexualii sunt oameni ca toţi ceilalţi, înzestraţi cu aceleaşi drepturi şi având aceleaşi îndatoriri. Adesea, artişti şi creatori fiind, ei încarnează o sensibilitate a cărei bogăţie face bine întregii colectivităţi. Rămâne însă adevărat că homosexualitatea e o singularitate a cărui aport nu e de acelaşi ordin ca al relaţiilor bărbaţi–femei: perenitatea genului uman nu îi datorează nimic. Această diferenţă nu poate fi erijată în model, doar dacă eliminăm dintre principiile fondatoare ale societăţii dimensiunea viitorului.
Cu atât mai mult cu cât, dacă există homosexuali fericiţi, există şi homosexuali care îşi suportă orientarea ca pe un chin. Psihologii ştiu că în momentul în care această tendinţă se manifestă este posibil să scapi de ea. Mai trebuie totuşi ca această perspectivă să fie luată în consideraţie. A normaliza homosexualitatea înseamnă a-i condamna pe unii la suferinţă pe viaţă. Iar dezintegrarea familiei nu va face decât să multiplice victimile: obliterarea figurii tatălui ca şi a mamei, hrăneşte confuzia genurilor. Sindromul de culpabilizare care domină epoca noastră întoarce pe dos explicaţia: dacă homosexualii erau cândva nefericiţi, este din cauză că erau împiedicaţi să se dezvolte ca atare. Dar exhibiţionismul afişat de Gay Pride respiră oare seninătatea şi armonia? Există mii de homosexuali cărora această paradă obscenă le repugnă – ca întreg militantismul gay. Trăindu-şi specificitatea în discreţie, ei nu cred că aparţin unei “comunităţi” căreia iar trebui rezervată o legislaţie deosebită. Dar aceia, prin definiţie, nu se exprimă niciodată la televiziune.
Împotriva PACS – Le Pacte civile de solidarite -, la 31 ianuarie 1999, 100.000 de persoane defilează pe străzile Parisului, răspunzând apelului Christinei Boutin. O mulţime familială, tânără, veselă. Şi naivă: convinsă că bunele ei sentimente sunt în stare să facă maşinăria să dea înapoi… La buletinele de ştiri prezentările se împart între sarcasm, ironie, dispreţ sau toate la un loc. Sloganurile adunării nu comportau nici o aluzie la homosexualitate, a fortiori nici o agresiune împotriva homosexualilor – presa cotidiană a doua zi dă mărturie: “Discursul unora şi al altora se reduce la stricta apărare a valorilor familiale, evitându-se derapajele homofobe”, scrie Liberation la 1 februarie 1999. Trei zile mai târziu, această realitate este ocultată. Şi de atunci, în mediile de informare, trece drept ceva dovedit că la 31 ianuarie 1999, 100.000 de francezi au mărșăluit scandând strigate de ură (“Les pedes au bucher”/ “Pederaştii pe rug”) împotriva homosexualilor. Este o minciună, dar o minciună calculată.
“Această Franţă a ordinii morale ne ameninţă”, pune în gardă L’ Evenement ( 4 februarie 1999): “O sută de mii de manifestanţi împreună pentru a-şi exprima ura împotriva pederaştilor, anormalilor, atipicilor, ura faţă de celălalt, faţă de tot ce nu e conform… Şi care este miza acestei cruciade? Pur şi simplu controlul asupra vieţilor nostre particulare, instalarea unei ordini morale străvechi, care ne-ar cârmui sufletele şi visele, bunul şi prostul gust, viaţa şi corpul femeilor”.
Divagaţie pură: reţelele doamnei Boutin (în sânul cărora, în paranteză fie spus, preocuparea pentru “anormali”, în persoana copiilor handicapaţi şi mai ales trisomici, e fără îndoială superioară aceleia care se desfăşoară prin alte părţi), aceste reţele, chiar dacă ar vrea, nu ar dispune de nici un mijloc spre a impune vreun comportament oarecare cuiva. Dar a suna adunarea împotriva acestui pericol imaginar îndeplineşte o funcţiune: face să fie mai uşor acceptată metamorfoza simbolurilor sociale impusă de elite.
Viitoarea etapă va fi intrarea în lege a dreptului la adopţie pentru homosexuali. Campania de opinie a început déjà. Pe coperta revistei L’ Express, la 7 octombrie 1999, apare un cuplu de tinere femei şi bebeluşul lor(?): “Dacă pot exista trei taţi – un tată biologic, un tată genealogic (nume şi filiaţie), un tată educativ (soţul mamei) -, de ce unul dintre aceşti părinti nu ar putea fi gay?” De ce nu, într-adevăr, din moment ce e totuna.
Activismul extremiştilor nu cunoaşte limite. Ultima lor revendicare în timp: crearea unui “delict de provocare la ură homofobă”. Liberation publică la 3 decembrie 1999 un “Manifest pentru o strategie împotriva homofobiei”: “ Acolo unde Statul face uz de forţa sa simbolică pentru a trasa graniţe a ceea ce nu poate fi scuzat pentru cei care ţin discursuri pline de ură împotriva străinilor sau evreilor, jurisprudenţa pare sa dea dreptate acelora care îi trimit pe homosexuali pe rug”.
Bătălia cuvintelor a fost déjà castigată, deoarece termenul de homofobie s-a impus: acest cuvânt capcană confundă (în mod voluntar) refuzul normalizării simbolice şi sociale ale homosexualităţii cu animozitatea faţă de persoana homosexualilor. Homofobul este fascistul de azi. Liberation, la 26 iunie 1999, într-un caiet special consacrat manifestaţiei Gay Pride care se ţine în ziua aceea, stabileşte această apropiere ideologică: “Homofobia, odrasla animalului imund care dă naştere regulat unor noi forme de rasism, pretinde o necesară datorie de vigilenţă”. În rândurile manifestanţilor, o banderolă are înscrise aceste cuvinte: “Homofobie, ură, rasism, anti-semitism, aceeaşi luptă”.
A-i acuza de rasism şi anti-semitism pe aceia care critică prozelitismul homosexual înseamnă a le răpi dreptul la replică. Dar ticaloşiei, specialiştii amalgamării îi adaugă stranii contradicţii. Căci Joseph Sitruk (marele rabin al Franţei), luat la întrebări de Karl Zero pe Europe1, nu se încurcă în cuvinte frumoase: “– Ce spune religia ebraică despre homosexuali? – Ea crede că este un defect moral. Eu cred ca nu trebuie să-i respingem, că trebuie să-i ajutăm de îndată ce sunt ei înşişi de acord să accepte că sunt bolnavi” (Paris Match, 27 mai 1999). Va cădea cumva în ziua următoare marele rabin al Franţei sub acţiunea legii?
Pag. 216-217, capitolul “Libertate, egalitate, sexualitate” din “Terorismul Intelectual – Din 1945 până în prezent” (Jean Sevilla, 2000)
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
12 Comments
gogu de la gaze
27 February 2013Tanara din dreapta, cea cu Muzeul Fascistului Roman, este tovarasa Costescu Ruxandra, o activista feminista scolita prin cele State Unite, imbatranita in rele si pe cat de extremista pe atat de dezagreabila fizic. O fi o relatie intre astea doua chestii.
Na, ca iar discriminez pe criteriu de aspect fizic.
John Galt
27 February 2013Leftistii astia de la ONG-uri sunt niste cretini de la un capat la altul. Ei spun ca vor sa protejeze drepturile minoritatilor, insa nu realizeaza ca cea mai mica minoritate care poate exista undeva este chiar INDIVIDUL. Adica ei ar trebuie sa protejeze intai si intai drepturile individuale, nu de grup. Problema e ca ei nu numai ca habar nu au care sunt acestea, dar mai mult de atat – TOCMAI pentru ca nu le cunosc, uite ca le incalca.
Cum ar fi de exemplu dreptul meu de a NU fi agresat in SPATIUL PUBLIC cu imagini sau manifestari obscene, contrare BUNULUI SIMT, respectiv BUNE MORAVURI. Lucru care este prevazut chiar in Constitutie art 30 alin 7. Sau in Legea 61/1991 privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata 2011.
Unde e problema? Pai ei nici macar nu recunosc ca ar exista notiunea de “bune moravuri”. In chestiuni legate de moralitate: “totul e relativ“. Mai ales acolo! Pai cum sa respecte acest principiu daca nici macar nu-l inteleg, nici nu vor sa-l inteleaga, sau, daca discuta despre el, atunci ideea e sa-l nege din start. Este evident ca nu au cum sa respecte, acest lucru nu e posibil nici macar daca ar vrea!
Pe urma vin si considerentele de ordin tehnic: cum adica sa nu provoace “indignarea cetatenilor” – pai tocmai asta e scopul lor. Nu exista publicitate negativa, nu? Ei trebuie sa fie in centrul atentiei cu orice pret. Scopul nu scuza mijloacele, important e sa apara pe ecran, sa discute lumea despre ei. Ca despre Michelle Obama, la Oscar.
Cum adica sa nu lezeze demnitatea si onoarea institutiilor publice (*o institutie fiind cea a casatoriei). Tocmai ele trebuie daramate!! Jos cu traditiile! Sa moara! Pumnul muncitoresc care va va strivi samd..
Si uite asa incepe agresiunea. In orice domeniu, la orice colt de strada, chiar fara sa realizam. Ce mai inseamna azi bunul simt? Ce sunt azi “bunele moravuri”? Nimeni nu mai stie. Asta era si scopul, de fapt.
Bogdan Calehari
27 February 2013@1
Sa fi sustinut in urma cu 20 de ani ca urmatorii activisti, ce ne vor incaleca, vor fi scoliti la New York sau San Francisco si nu la Moscova!
TranssylvaniaPhoenix
27 February 2013No am o problema cu homosexualitatea. Atitudinea mea este toleranta datorita faptului ca din punct de vedere istoric homosexualitatea este la fel de veche ca si omenirea insasi. Nici o lege sau pedeapsa inventata de societate nu a putut sa faca un ghey sau o gheisha sa se simta atras(a) de sexul opus.
Problema pe care o am cu (unii) homosexuali este atitudinea exhibitionista pe care o manifesta. Si nu ma refer numai la “in your face, uite la mine ce ghey sint”, ci si la paradele pornografice pe care le fac in public (nu da click daca nu esti adult)
Faptul ca au ales MTR ca locatie in sa isi promoveze agenda este provocator si insensibil. Insensibil fiindca un muzeu dedicat taranului roman calca in picioare moralitatea si principiile crestine pe care acesti tarani le considera intangibile. Provocator, fiinca atunci cind au ales locatia au mizat pe reactia negativa generata si au mers pe principiul “orice publicitate buna sau rea este binevenita”.
Toate acestea fiind zise, am si ceva off-topic pentru voi:
Presedintele Camerei de Comert a Statelor Unite Harry C. Alford in caracterizeaza pe Obama ca “tiranic si aproape communist”
Inainte ca stangistii rataciti pe ILD sa il acuze pe dl. Alford de rasism, vreau sa mentionez ca acesta este si el negru – probabil mai negru decat Obama care este jumatate alb.
http://youtu.be/wMS3NH8VMIU
De asemenea merita mentionat ca dl. Alford recunoaste ca a votat pentru Obama in 2008. Se pare ca i-a trebuit ceva timp ca sa se trezeasca. Mai bine mai tarziu decit niciodata.
http://25.media.tumblr.com/tumblr_m9ge2rUXFk1qagu6wo1_500.gif
Cris
27 February 2013_tolerez “orientarile ciudate”….dar cupluri de genul asta – nu au dreptul la cresterea unui copil….
Corneliu
27 February 2013In legatura cu homosexualitatea in sine, am gasit in “Gates of Vienna” un articol relevant despre acest fenomen in Irak si Arabia Saudita. Daca lasam la o parte aspectele pur locale ale articolului, putem vedea cu usurinta ceeace intuitia si bunul simt ne spunea de mult: ca fenomenul poate depasi cu mult proportia homosexualilor innascuti (cca 2%) datorita influentei deloc neglijabile unor factori socio-culturali.
In articol sunt prezentate adancile influente culturale si istorice, ca si statutul femeii in societatea islamica fundamentalista, analizate destul de detaliat, care duc acolo la procentaje homo de ordinul zecilor.
Daca extrapolam la ce se intampla azi in societatea occidentala, trendurile raspandite cu insistenta de anumite organizatii deruteaza mintile unei parti dintre tineri. Ei ajung astfel sa creada ca e pe deplin legitim “sa-si aleaga” niste preferinte sexuale si de organizare a vietii de familie care nu au nicio legatura cu conditionarea lor biologica, ceea ce ii plaseaza in mod artificial intr-o “colectivitate” careia de fapt nu-i apartin.
Cititi, e realmente interesant:
http://gatesofvienna.net/2013/02/homosexuality-in-iraq-and-saudi-arabia/#more-27237
Bogdan Calehari
27 February 2013@4 Transsylvania Phoenix
Drept sa spun, te “invidiez” pentru Gay Pride-urile de la voi. Dar sunt optimist!Spun asta, gandindu-ma la trecutul destul de apropiat, cand rusii s-au muncit ceva ca sa ne bage comunismul in cap, ca dupa aia, aproape de sfarsit, pe vremea lui Gorby si a lui Ceasca, sa ii certam ca nu se tin cum trebuie de el – deviationistii dracului! Asa si cu Gay Pride -ul asta la care ne opunem acum: in maxim 15 ani sa vezi ce imagini o sa-ti trimitem de la parangheliile pride din Romania; cu atentionarea: “interzisa vizionarea celor sub 40 de ani”. ???? Ma mai gandesc si la profu’ de pedofilie care a venit taman din Olanda sa predea la noi. Tot in vreo 15 ani conducerea universitatii din Amsterdam il va anunta: tata iti multumim pentru cooperare dar sti… uscheala, ca vine unu de la Bucuresti sa ne puna la curent cu ultimile chestii tari din domeniu.
Costin Andrieş
27 February 2013Foarte interesant, Corneliu! Se pare ca homosexualitatea in lumea islamica este si a fost un fenomen mult mai des intilnit ca in occident, din cauza de lipsa de femei si primitivism tribal. In occident, incurajarea acestui gen de comportament primitiv se numeste “progresism”, asa cum progresism se numeste si incurajarea tuturor obscurantismelor, fie ca e vorba de eco-marxism, relativism (de aici rezulta multiculturalismul), socialism (concentrarea resurselor unei societati in miinile si la dispozitia unei asa numite elite, pt ca asta e socialismul, contrar a ce spun socialistii ca e. E o forma de mituire si santaj a ‘supusilor’, o forma de sclavie, care se faleste ca ar fi “libertate”, adica obscurantism, cunoscut si sub numele de “progresism”.
Costin Andrieş
27 February 2013Dragos Paul Aligica are un articol recent despre citeva dintre formele obscurantismului progresist https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-despre-campania-anticrestinism-antistiinta-antiistorie-antibun-simt-2/
Corneliu
27 February 2013@ 8 Costin Andrieş
Se poate vedea ca de fapt atat primitivismul unor culturi cat si “progresul” altora conduc de fapt la rezultate similare.
Si deoarece ceeace conteaza sunt rezultatele, nu mai conteaza cum se numesc cauzele care le produc.
Apropo, fiind acum 2 ani la Vancouver, am trecut pe o strada cunoscuta ca fiind locuita/dominata de populatia homo si marcata, pentru inlaturarea oricarui dubiu, cu steagurile multicolore ale mandrei comunitati.
N-am inteles nici pana acum, mandra pentru ce anume?
John Galt
27 February 2013Mandra pentru ca e mandra. Cum pentru ce? Socialistii nu au nevoie de motiv, e suficient sa-si propuna sa fie asa, si gata.
Liv St Omer
27 February 2013Da, nici eu nu inteleg, homosexualii sunt mandri de ce fapt, anume? Ca exista? Ok, inteleg ca la ei ateismul o fi “by default”, ca altfel nu poti fi mandru de ceva pt. care n-ai nici un merit, dar chiar si asa, mi se pare cam putin. Ok, m-a creat “o ruda de-a lui Darwin”, ca sa spun asa, dar chiar si in felul asta, care-i marele meu aport la faptul ca exist? Ca ma imbrac, ma spal si ma incalt, si ies pe strada cu un carton in mana? Adicatelea, ma mandresc cu faptul ca ma mandresc? Eu unul ma mandream ca am facut o casa, ca am sadit o planta, ca am creat, din nimic, ceva. Nu ca din ceva, am facut tot ceva-ul ala, cu alta culoare, eventual chiar mai urat si mai prost decat initial. Autoreferentialismul asta ma depaseste, cum ar zice amicii mei informaticieni, “un loop infinit de tip for.. sau if..while.. .” Adica pe scurt, o tampenie. Ii respect infinit mai mult pe acei homosexuali care au decenta de a se rusina cu faptul ca sunt asa, care au bunul simt sa incerce sa ascunda lucrul asta, devoalandu-l numai fata de prieteni si cunostinte, eventual. In definitiv, poate ca un om nu e vinovat de experientele,. eventuale, homosexuale pe care le va fi trait in copilarie, atunci cand nu putea controla foarte bine lucrurile astea, iar o asemenea experienta poate lasa sechele, uneori definitiv. Pana la urma, nici heterosexualitatea nu trebuie afisata pe garduri, cu toate ca nu e comparabila. Dar totusi, sexualitatea de orice tip, mi se pare ca tine de domeniul privat, nu de cel public. Ca sa nu mai spun ca, daca e sa vorbim de “revolutia sexuala”, inseamna atunci ca oamenii astia sunt putin retarzi: hello good folks, aia fu prin anii 60-70, suntem in anul de greatza-gratzie 2013. Hello!