FUNDATIA IOAN BARBUS

Limbaj Revoluționar

Limbaj Revoluționar, sau Les Grands Esprits Se Rencontrent.

motto: „Oamenii merg înainte numai fiindcă n-au învătat nimic. Dacă experienta generaţiilor precedente ar face parte din patrimoniul obligatoriu al fiecăruia, Istoria ar fi încetat de mult.” – Cioran

Au trecut o sută de ani, dar timpul nu a reuşit să modifice discursul violent al omului politic de stânga, mai précis al conducătorului / conducătorilor unei mişcări revoluţionare. El a rămas acelaşi ca fond şi diferă foarte puţin ca formă, pastrându-şi scopul : de a cuceri puterea pentru a păstra veşnicia Utopiei.

  • V.I.LENIN
    – “Îl considerăm pe Wilhelm al II-lea un bandit încoronat care merită pedeapsa cu moartea la fel de mult ca şi Nikolai al II-lea[…] Vom curăţa Rusia pentru mult timp de acum înainte. Lucrul acesta trebuie făcut imediat… Arestaţi câteva sute, fără să le spuneti din ce motiv.”
    V. PONTA – ”O să câştigăm alegerile. O să-i băgăm şi în închisoare, să nu vă faceţi niciun dubiu, măcar la asta mă pricep.”
  • V.I. LENIN
    – “Nikolai al II-lea un semi-idiot, slab de minte, un monstru cretin.”
    V.PONTA
    – ”Alături de mulţi oameni în această seară, nu am văzut un preşedinte al României, ci un dictator în delir, a încălcat în acestă seară din nou Constituţia.”
    – “Au primit un delir al unui om rupt de realitate, înconjurat de nişte paiaţe acolo…”
    CRIN ANTONESCU
    – “Deci nu te poţi duce ca un beţiv la cârciumă, când eşti şeful statului, să-ţi dai părerea tu asupra istoriei naţionale şi asupra simbolurilor naţionale.”
    – „Domnul preşedinte e neam prost, e limpede. Cumva, e şi ignorant.”
  • V.I. LENIN
    – ”Noi nu recunoaştem nici libertatea, nici egalitatea, nici democraţia muncii dacă acestea încalcă interesele emancipării muncitorilor de sub asuprirea capitalului.”
    – “Sunt sigur că zdrobirea cehilor… precum şi lichidarea chiaburilor care sug sângele poporului se vor desfăşura în mod exemplar, fără milă.
    V.PONTA
    – “Iresponsabilitatea acestor oameni… denotă foarte clar că sunt rupţi de realitate. Trăiesc într-o lume a lor, a celor foarte bogaţi, trăiesc extraordinar de bine aici în România, dar şi în alte ţări. Mai devreme sau mai târziu finalul lor este aproape.“
  • V.I. LENIN
    – ”Spânzuraţi… nu mai puţin de 100 de chiaburi, oameni bogaţi care sug sângele poporului“.
    V. PONTA – “Udrea nu e româncă, trăieşte în lumea ei, a domnului Boc şi a celor foarte bogaţi care trăiesc bine furând banii românilor.”
  • V.I.LENIN
    – ”Îl vom pune pe fiecare (ofiţer) sub comanda unui comisar… Poate că ar fi nevoie de doi comisari care să ştie să-şi folosească pumnii.”
    V.PONTA – „Am vrut să îl bat pe Emil Boc şi nu m-a lăsat Dan Nica. Şi pe 1 octombrie mi-a zis: ‘Victore, de ce nu te-oi fi lăsat?!’ Şi acum regret, dar poate mai am ocazia.” (intalnirea cu organizatia PSD Arges)
  • V.I. LENIN
    – ”Guvernul se clatină. Trebuie să-l strivim cu orice preţ! Dacă aşteptăm ne autocondamnăm la moarte.”
    M.DIACONU(senator PNL)
    – ”Această revoltă nu trebuie să se oprească până nu vom atinge ceea ce ne trebuie: «Jos Băsescu!». Nu pentru că noi vrem Jos Băsescu!, ci pentru că trebuie Jos Băsescu!
  • V.I.LENIN
    – “Bătrânul bolşevic avea dreptate să-i răspundă afirmativ cazacului care îl întrebase dacă fură: sigur că da, acesta este bolşevismul; furăm ceea ce s-a furat mai înainte”.
    V.PONTA
    – „Sistemul de furt, de fraudare şi de cumpărare a voturilor. Ştiam asta, ştiam că ne batem cu ei în felul ăsta. Trebuia să câştigăm la 10 procente ca să fim siguri de victorie, nu am câştigat la 10, probabil că am câştigat decât la trei patru şi atunci sistemul lor a fost mai bun”.
  • V.I. LENIN
    – “Războiul claselor reprezintă lupta unei părţi a poporului împotriva celeilalte… este lupta proletarilor sau a muncitorilor împotriva propietarilor sau a burgheziei.”
    CRIN ANTONESCU (către sindicalişti)
    – “Nu ştiu pe cine veţi vota, dar vă iubim, suntem alături de voi şi vă spunem bine aţi venit! Mulţi dintre voi, cei care acum, fără a fi membri ai vreunui partid politic, votanţi sau simpatizanţi ai USL, mulţi ne-aţi întrebat «când ne scăpaţi de ăștia». De ăştia nu putem scăpa decât împreună. De aceea vă spun, bine aţi venit, scăpăm de ăştia!“

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

15 comentarii

  1. Corneliu
    30 ianuarie 2012

    Concluziile de aici sunt fara indoiala juste.
    Dar „limbajul revolutionar” violent nu se limiteaza in niciun caz la stanga extrema sau la stanga neextrema, dar la indivizii huliganici din sanul acesteia din urma.
    El a fost si este la fel de propriu dreptei extreme, ca si altor extreme, ca de ex. islamismul extremist.
    Acest limbaj este de fapt expresia dispretului pe care-l simt si manifesta exponentii acelor extreme fata de ceilalti, in virtutea apartenentei la aripa dura din care fac parte si a fortei pe care o simt in spatele lor.
    Poate este expresia sigurantei de sine si dispretului pe care-l simte orice huligan de rand.
    Asta nu mai are desigur nimic in comun cu vreo ideologie, exceptand cea a huliganului.

  2. Nea
    30 ianuarie 2012

    Corneliu, islamismul extremist (mie mi se pare asta un pleonasm) ţine tot de extrema stângă. E profund anticapitalist, profund antidemocratic, antioccidental.

  3. Corneliu
    30 ianuarie 2012

    Nea, cu pleonasmul primesc, desi acesta ajuta la precizarea termenului, pentru cei care nu prea stiu despre ce e vorba.
    Cat despre includerea islamismului in extrema stanga, n-as prea fi de acord. Islamismul isi are obiectivele sale specifice care n-au nimic in comun cu stanga. E adevarat ca grosso modo doreste distrugerea valorilor liberale, democratice, occidentale in general. Aceasta ar fi, sa zicem, faza sa destructiva. In faza constructiva insa, societatea pe care in are in vedere este extrem de precis proiectata si nu are nimic in comun cu idealurile stangii, a oricareia din variantele sale.

  4. Hongse
    30 ianuarie 2012

    Care-i faza constructivă?

    Cât despre extrema dreaptă, puteţi da exemple? Nu, fascismul şi nazismul au fost de extremă stânga. Au fost socialişti. Extremă dreapta a fost inventată pentru că Stalin era extrema stânga şi nu dădea bine să fie toţi în aceeaşi oală. E drept că n-au fost comunişti şi au fost naţionalişti în loc de internaţionalişti da’ de dreapta n-au fost niciodată.

  5. Corneliu
    30 ianuarie 2012

    Faza constructiva in islamism cred ca e clara. Acolo unde terenul e pregatit, se construieste treptat regimul bazat pe legile Shariei. Intrati in orice site islamic in romaneste (si operat in Romania) si dupa ce va veti obisnui cu limbajul si codurile veti intelege principiul. Procesul este in curs in tarile care au trecut prin „primavara araba”, ca de ex. in Libia si Egipt, dar desigur mai avansat in Arabia Saudita si altele similare, care si ele inca mai au pana la atingerea „perfectiunii”.

    Sunt obisnuit cu definitia clasica a extremei drepte ca fiind nationalismul dictatorial, indiferent de culoarea sociala. Ma rog, nu ma vad un adept al fixitatii clasificarilor sau denumirilor, acestea neschimband caracterul efectiv categoriei denumite. Principalul sa vorbim cu totii in aceeasi limba.
    Stiu insa ca definitia pe care am mentionat-o este larg acceptata in lume si daca vom crea altele si vom trece de ex.nazismul de la dreapta la stanga, se va produce confuzie in randul celor care nu impartasesc aceasta reorganizare a categoriilor.

  6. Hongse
    30 ianuarie 2012

    Incredibil!

    Apropo, faza cu terenul pregătit şi ce se întâmplă înainte şi după aia este clară, dar eu întrebam de partea constructivă.

  7. Nea
    30 ianuarie 2012

    Corneliu, ai dreptate, e foarte derutantă confuzia asta.
    Ştiu că nemţii, după război, au lucrat nemţeşte, au trecut la resemantizarea anumitor termeni, ca să corespundă noilor conotaţii şi toată lumea să-i folosească în sensul corect.

  8. Corneliu
    30 ianuarie 2012

    @6Hongse, 7Nea
    Deci cred ca nu avem divergente. Nici cu partea constructiva. E in rezumat exact ce am scris: constructia societatii islamice multilateral dezvoltate, bazata pe stralucita ideologie a Shariei si indicatiile pretioase ale luminatilor şeici si aiatolahi, ca sa-l parafrazez putin pe Cel Impuscat.
    Nu e chiar asa de incredibil. Personal, urmaresc fenomenul si-l vad ca fiind serios.

  9. Hongse
    30 ianuarie 2012

    Trebuie să recunosc că nu te înţeleg. Scuze, e târziu, a fost o zi lungă. Poate greşesc.

    Deci faza distructivă e de stânga pentru că e despre distrugerea etc…etc, iar partea constructivă, e despre construirea viitorului luminos al omenirii şi propăşirea spre noi culmi de progres şi civilizaţie. Care nefiind de stânga, e de dreapta. Măreţul Cârmaci se răsuceşte în mormânt chiar acum.

  10. Corneliu
    30 ianuarie 2012

    @9Hongse
    A fost o zi lunga pentru toata lumea.
    Eu am vorbit totusi de alte coordonate, de o alta ideologie si de alti carmaci. A fost doar o parafraza. Daca Marele Carmaci se rasuceste, ma rog, e treaba lui.
    In exemplul cu islamismul, care nu e nici de dreapta, nici de stanga, ci e cu totul alta materie, exista ambele faze: distrugerea a tot ce nu tine de regulile Islamice si construirea unui mod de viata pur islamic. Din punctul sau de vedere, orice si oricine nu se conformeaza regulilor sale trebuie „adus pe brazda” sau distrus.
    In drumul spre acest scop sunt folositi ca aliati temporari „idiotii utili”, oameni din mediile neislamice, naivi, care-l servesc in virtutea unor motivatii greu de inteles. Iar ei pot veni din oricare din ramurile clasicelor dreapta/stanga. Oricum, e un subiect fascinant.

  11. bogdan calehari
    30 ianuarie 2012

    Sunt de acord cu Corneliu. Azi,dupa caderea comunismului, cel mai important adversar al civilizatiei occidentale( in care imi permit sa adaug si tarile crestin-ortodoxe) si al valorilor caracteristice ei, este fara nici un dubiu Islamul. Sunt de acord, din nou, cu Corneliu si in privinta „fazei constructive”, Islamul aflandu-se intr-o ofensiva teritoriala( al carui precedent il gasim ascuns in negurile istoriei) favorizata de explozia demografica, petrol si declinul civilizatiei occidentale, a carui sinucidere se afla in grafic. Islamistii, asemenea furnicilor, sunt de admirat pentru strategia si vointa uluitoare cu care isi ” construiesc” visul: Califatul Mondial. Acum 60 de ani, adica dpdv istoric, ieri, visul asta era pentru toti ( nu si pentru ei) o utopie. Azi, nebuni sunt aia ( si doamne, cat de multi sunt !) ce „si-ar baga mana in foc”, negandu-le cuceririle si desconsiderandu-le „utopia”.

  12. Corneliu
    30 ianuarie 2012

    D-le Calehari, permiteti-mi sa mai completez inca ceva. Si de la inceput, scuzati-ma ca deviez putin de la miezul temei.
    Intre islamism si comunism, din punctul de vedere al fezabilitatii exista o diferenta imensa in favoarea primului.
    Comunismul a fost impus in principiu de sus in jos si a stapanit de sus in jos, fara sa fi prins in randul maselor prea mult. Chiar si in China, unde continua sa existe, desi sub o forma inteligent modificata, aderenta sa in mase nu este inerenta. Acest defect esential a dat posibilitatea daramarii comunismului european din care in constiinta popoarelor au ramas repede niste amintiri si destul de putina nostalgie.

    Islamismul este cu totul altceva. Desigur ca clasificarea stanga/dreapta n-are nicio legatura cu el. Este bazat pe religia islamica, adanc inradacinata in constiinte in Orientul Apropiat si in bune parti din Asia. Islamul prin natura sa, contine o inseparabila componenta politico-statala. Statul de Sharia, emiratele si califatul (preferabil mondial) sunt idealurile oricarui credincios musulman care cunoaste si urmeaza spiritul si litera Coranului si a hadith-urilor; si nu numai atat, ci si islamizarea intregii populatii a globului, sau cel putin aducerea celor refractari la statutul umilitor pe care-l stabileste Cartea Profetului.
    Propavaduitori islamici fara numar au grija sa raspandeasca mesajul in randul dreptcredinciosilor, dar si in randul celorlalti, incercand sa-i convinga de desertaciunea oricarei alta religii sau ideologii.
    Deci, aceasta miscare este antrenata de jos in sus si cuprinde mase uriase de oameni. Acolo unde conditiile sunt potrivite, preia puterea, avand sprijin popular larg, vezi rezultatele „primaverii arabe” pe care miopii cronici si galagiosi au vazut-o si prezentat-o prin deformarea lor specifica. Ea se extinde si in alte zone si nu mai detaliez.
    Fara indoiala ca propaganda ei „revolutionara” este insotita de multa violenta verbala, daca e sa ma refer la subiectul articolului.

    Iata arhicunoscutul discurs „Four pounds of antrax” rostit de onorabilul profesor kuweitian Abdullah Al-Nafisi, ca un excelent exemplu de violenta verbala „revolutionara”:
    http://www.youtube.com/watch?v=znn2vNxR25U

  13. bogdan calehari
    30 ianuarie 2012

    Corneliu( te rog sa-mi spui, Bogdan) sunt nevoit iar, sa-ti dau dreptate. ???? Fara discutie islamul (religie) este mult mai puternic(deci, si mult mai periculos), decat comunismul(ideologie). Occidentul(inclusiv tarile crestin-ortodoxe) a reusit cu greu sa scape de comunism(in forma lui asiatica, bolsevica), lucrul acesta “tinandu-l ocupat” aproape un secol. Era vorba de o ideologie impusa de sus in jos( cum bine remarcai) prin teroare, fara suport in randul unei majoritati importante, dar care a lasat cu sechele grave(atunci cand i-a sunat ceasul) o majoritate importanta.
    Acum se confrunta cu ceva mult mai periculos, adica cu o religie veche de 1400 de ani, care insa se manifesta cu o vitalitate fantastica – fapt care ii indreptateste pe cei care studiaza “fenomenul” sa foloseasca, cu mult temei, termenul de Renastere Islamica – tocmai datorita suportului, “radacinilor” adanci, pe care le are in randul maselor.
    Si imbecilii isi inchipuie ca pot absorbii forta tsunami-ului religios si demografic, cu ideologii cartonate si “valori” soft, tocmai in momentul in care “religia preia sarcinile ideologiei si nationalismul religios inlocuieste nationalismul laic”
    “Propavaduitori islamici fara numar au grija sa raspandeasca mesajul in randul dreptcredinciosilor, dar si in randul celorlalti, incercand sa-i convinga de desertaciunea oricarei alta religii sau ideologii”. Bineinteles ca asta fac, si e foarte bine pentru ei, ca o fac.
    Fundamentalistii islamici, au constituit in ultima jumatate de secol , o adevarata “societate civila” in lumea musulmana, popularitatea lor fiind uriasa. De fapt rezultatul alegerilor ( ultimile democratice) din Egipt sau Tunisia, este cea mai buna dovada.
    Au avut grija sa se infiltreze, inca din anii 70, in procesul de invatamant asa ca, in timp ce in Occident universitatile sunt in mana marxistilor in Orient ele sunt ( ca si scolile) in mana islamistilor, iar daca in Occident liderii politici au cedat in fata ateismului, in Orient liderii musulmani cedeaza in fata islamismului.
    Intrebuinteaza azi teroarea, propaganda, dezinformarea, minciuna si slabiciunea asa zisului adversar , care de altfel nu le opune nici o rezistenta, asa cum “ieri” le-au folosit, pentru a accede la putere, revolutionarii bolsevici.
    Intr-o indiferenta totala, se infiltreaza si la noi. Anul trecut cateva mii de musulmani s-au rugat cu ocazia Ramadanului televizat, pe stadionul Dinamo; pentru prima data.
    Azi, Evenimentul zilei, publica o stire care va trece neobservata, cu toate ca este o “premiera” a carei gravitate insa, ar trebui sa ne dea de gandit: medicul Tarek Abdou a refuzat sa acorde asistenta medicala unei gravide, pe motiv ca nu-i permite religia!!
    In felul sau, musulmanul ( era sa-i spun medicul) Tarek Abdou a transmis un mesaj, regasit de altfel, si in discursul coreligionarului sau de pe Al- Jazeera.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/medicul-de-origine-musulmana-care-a-abandonat-o-gravida-in-timpul-avortului-sanctionat-de-96430.html

  14. Corneliu
    30 ianuarie 2012

    Si acum, ceva scurt, extrem de violent, revolutionar si incredibil:

    Toate cărţile trebuiesc arse şi în lumina focului trebuie citit Coranul

    Bineinteles ca nu am putut-o inventa eu. Bineinteles ca nu am tradus textul din araba, caci nu cunosc aceasta limba.
    E in original, in romaneste.
    E de aici: http://coranul.blogspot.com/
    Chiar daca este o figura de stil, ramane la fel de cumplit.
    Ridica un colt al perdelei care acopera poarta iadului.
    Trezeste orice altceva, inafara de liniste.

  15. John Galt
    30 ianuarie 2012

    „Nazistii nu s-au limitat doar in a copia metodele bolsevicilor de a pune mana pe putere. Ei au copiat mult mai mult. Au importat din Russia sistemul partidului unic cat si rolul privilegiat al acestuia si al membrilor sai in viata publica; suprematia serviciilor secrete; coordonarea partidelor si organizatiilor afiliate in exterior angajate in lupta impotriva guvernului („totalitar”), folosind tactici de sabotaj si spionaj platite prin fonduri publice si cu protectia serviciilor diplomatice sau consulare; intimidarea adversarilor politici prin controale administrative, inscenari, arestari la comanda; lagare de concentrare; pedepse aplicate familiilor celor care au emigrat; metode de propagada.

    Acestia au imprumutat de la marxisti pana si absurditatile modului de adresare, „tovaras de partid” (Parteigenosse – Ponta la Congresul PSD) venind din tovaras / comrade / camarad (Genosse) folosit de Marx, cat si utilizarea terminologiei militare pentru a numi toate activitatile civile sau economice. Intrebarea nu este in ce masura cele doua sisteme (bolsevic si nazist) sunt asemanatoare ci in ce masura ele sunt diferite.”

    Ludwig von Mises to Friederich Hayek 1944

    Victor Ponta: ““In mod normal i-as fi salultat pe colegii mei de la PSD cu salutul dragi tovarasi. Pe colegii liberali si conservatori cu salutul dragi prieteni. Dar daca uneam cele doua, unii care se uita la TV si-ar fi putut aduce aminte de congresele de la UTC. Asa ca va salut pe toti dragi camarazi ai mei in aceasta batalie pentruRomania”.

    ‎”Va chem prieteni din dreapta si stanga sa avem curajul de a fi impreuna si fara teama nationalisti. Vreau sa fim nationalisti!”

    „Dragii mei, razboiul nu s-a incheiat, dar frontul s-a rupt, si s-a rupt la ei si nu la noi. Va multumesc si va felicit pentru asta!”

    Crin Antonescu: „Camarazi, va multumesc! Inainte de toate, va multumesc pentru ca in tot acest timp atat de greu ati rezistat, ati dat sansa acestei tari de a avea alternativa si voi ati dat si cei din toata tara posibilitatea de a fi eliberata. Si va fi in curand.”

    Victor Ponta si Crin Antonescu în cadrul Congresului USL – 7 aprilie 2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian