Am aflat nu cu foarte mare mirare de aceasta candidatura pentru ca sotul Principesei Margareta se mai aratase si în trecut interesat de putere.

Nu ma ocup acum de harta legaturilor sale cu PSD-ul si cu regimul comunist, sau de alte pete din CV-ul sau. Vreau sa observ cât de slab este calculul politic al acestei candidaturi si ca baza sa morala e nula.

În urma cu câtiva ani toata lumea, inclusiv Casa Regala, a râs cel putin în barba de candidatura lui Paul Lambrino, care se declara „prince républicain”. Care este diferenta cu demersul lui Radu-de-România-Duda, cum va aparea pe buletinele de vot? Nu e tot un print republican? Ma duce cu gândul la logica pe care o avea sceptrul prezidential al lui raposatul.

Regii europeni de azi nu mai sunt puternici, ci sunt subiectul de caricatura al tuturor ziarelor, care au agenda lor politica si ignora cu buna stiinta popularitatea monarhiei în rândul maselor pâna când va trece mesajul lor. (Revistele gen Point de Vue si Royals nu sunt un argument.) Nu mai au legaturi semnificative în toata lumea. Au într-adevar legaturi de rudenie în foarte multe tari, dar nu în sferele de influenta. Aristocratii sunt azi în clasa de mijloc. Se bucura daca unul din copiii lor nimereste vreun stagiu la Comisia Europeana sau la ONU. Nu mai suntem în 1866, când toate tarile din Europa erau conduse de monarhii.

Am spus ca monarhii europeni se bucura de popularitate printre supusii lor. Aceasta pentru ca ofera imaginea unei familii solide, de cele mai multe ori autentic crestine, pentru ca sunt bine educati si atenti la cei pe care îi conduc. Aceasta este ce vedem si noi în Regele Mihai si Regina Ana. Este la fel pentru cuplul Radu-Margareta? Cu tot respectul cuvenit, nu. Relatia Principesei cu Gordon Brown a facut nu demult deliciul presei de prost gust. Tânarul print consort joaca bine, dar nu convinge nici el mai mult datorita legaturilor sale politice.

În monarhiile din toata lumea, de ieri si de azi, monarhii îsi arata public aprecierea pentru cei care încurejeaza comertul exterior al tarii, pentru cei care cânta frumos, pentru savanti, pentru cei îngrijorati de încalzirea planetei, etc. Cei care merg pe front sau sufera pentru monarh sunt înobilati si primesc multumiri. Chiar daca e puternic, un rege nu poate sa nu faca apel la repere morale si nu se poate lipsi de oameni de caracter.

Pentru monarhia româneasca s-au facut ani grei de puscarie. Multi oameni de valoare au fost chinuiti îndelung pentru a-l dezavua pe Rege. Nu au facut-o. Au murit în puscarie majoritatea celor implicati în evenimentele de la 23 august 1944. Cei care au supravietuit, Camil Demetrescu, Radu Niculescu-Buzesti, Nicolae Carandino s.a., si-au dus crucea cu demnitate fara sa astepte multumiri si fara sa îsi usureze soarta cu o declaratie comoda cu privire la Casa Regala. Tinerii care au organizat manifestatia de la 8 noiembrie 1945, printre care si Ioan Barbus, au cunsocut Jilava, Vacarestii, Aiudul, Râmnicu Sarat. Nu s-au lepadat nici ei de Rege.

Nu sunt printre cei care accepta scuza ca Regele a acceptat sutinerea publica a lui Duda în urma unor presiuni. Monarhia ori este nobila, morala si autentica, ori este o caricatura. Monarhism republican nu exista. Prin aproximarile morale au fost aruncate în derizoriu suferintele atât de grele ale celor mai tari caractere ale tarii. Stiu ca nu s-a exprimat oficial o negare a lor. Asta mai lipsea! Ar fi fost si contraproductiv. În aceasta situatie, a fost aleasa cacealmaua atât de draga si necesara spiritului revolutionar.