E jenant şi jignitor felul în care nişte nimeni, funcţionari fideli ai propagandei ruseşti şi ceauşişti cunoscuţi, sunt prezenţi la răstimpuri la microfon, în primele rânduri din mass media. Răul imens făcut de comunism şi de ruşi în general devine relativ, mediocri ce minimalizează suferinţa întinsă pe zeci de ani a sute de milioane de oameni sunt prezentaţi ca interesanţi, iar neputinţa lor intelectuala ca “expertiză”. Şi asta se întamplă cam peste tot, în organele de presa ale statului, pe toate canalele de ştiri, pe cele mai cunoscute canale media culturale.

Cauzele ar putea fi cunoaşterea aproximativă, flecăreala şi lipsa reperelor morale elementare, specifice într-un anumit fel, până la urmă, jurnalismului de categoria B, numai că la noi de neputinţele astea suferă tocmai cei care pretind că fac jurnalism de calitate. Negaţioniştii crimelor comuniste, mărturisitori ai lui Ceauşescu, nostalgici ai comunismului pe care nu l-au trăit, dughinişti notorii, iubitori ai dictaturilor de oriunde, emitenţi ai unor gigantești prostii, îi găsim pe toţi la ore de maxima audienţă, având servanţi în presa ce se pretinde Quality, acolo unde chiar nu au ce caută.

Drept e că şi la case mai mari, ca BBC sau CNN, se pot auzi minciuni şi teme cunoscute ale propagandei anti-occidentale spuse de figuri sinistre în faţa unor jurnalişti zâmbitori, convinşi că aşa fac un lucru elementar în jurnalism – audiatur et altera pars, numai că fiecate cuvânt al intervievaţilor şi promovaţilor ăstora ar trebui decodat şi însoţit de aparat critic, altfel, pentru spectatorul neavizat multe devin relative: foametea, lipsurile, lagărele, crimele, genocidul. Şi câtă vreme cărţile sunt mult mai puţin citite ca înainte de apariţia internetului (la fel cum, de exemplu, teatrul nu mai ajunge la mulţimile care le avea înainte de apariţia filmului), istoria, chiar şi recentă, devine tot mai puţin cunoscută şi deloc înţeleasă, atât de jurnalişti cât şi de public.

Rezultatul e o confuzie care se generalizează şi o perdea de fum groasă care începe să acopere adevăruri elementare, lucruri care fac posibile gesturi politice ce par cerute sau susţinute de majoritate, dar sunt de fapt produse de grupări extremiste sau de nevoi ale statului inamic Rusia, în cazul ţării noastre.

Se poate spune că forţa lor de impact e mica, dar asta e valabil numai pentru momentul iniţial al lansării unei teme propagandistice, pentru că dacă publicul e expus multă vreme la minciunile lor, ale celor de care vorbesc mai sus, apare practic o uzură a dreptei cugetări şi prostiile lor des rostogolite și preluate devin oarecum firești pentru publicul neavizat. Poate că dacă erau scăpaţi la public numai în doze farmaceutice ar fi rămas doar ridicoli, dar sunt prea ușor de găsit pe piaţa media a (lipsei) ideilor și glumele lor și-au pierdut deja tot hazul…