Pe 31 martie 2010 a apărut pe World Net Daily o ştire conform căreia o oficialitate palestiniană ar fi declarat sub condiţia anonimităţii că admninistraţia Obama „susţine şi încurajează protestele palestiniente pentru a forţa Israelul să evacueze părţi din zona de est a Ierusalimului”. Această ştire poate fi tradusă astfel: Obama susţine atacurile violente ale arabilor palestinieni asupra zonei de est a Ierusalimului pentru a foţa Israelul să se retragă din zonă. Ideea, incredibilă la prima vedere, este greu de refutat considerînd şirul declaraţiilor şi acţiunilor întreprinse de Obama vis a vis de Israel, încă de pe vremea când se afla în campanie electorală pentru preşedinţia Statelor Unite. În noiembrie 2008 a apărut într-un ziar libenez un articol obscur conform căruia Obama ar fi promis lui Mahmoud Abbas jumătate din Ierusalim. Am privit ştirea sceptic, dar am ţinut-o minte în aşteptarea unor eventuale confirmări ulterioare. Şapte luni mai tîrziu, a venit o primă confirmare: „Obama l-a informat pe Abbas că nu îl va lăsa pe Primul Ministru Benjamin Netanyahu ‘să stea în calea’ normalizării relaţiilor Statelor Unite cu arabii şi lumea musulmană”, promiţind arabilor un stat a cărui capitală avea să fie Ierusalimul.
Aruncînd o privire în trecutul lui Obama, ştirea de mai sus devine şi mai credibilă. Timp de 20 de ani, Obama a frecventat biserica Reverendului Wright, autorul vestitei fraze “God Damn AmeriKKKa!”, pastor al unei biserici negre unde ţine slujbe despre rasismul şi actele teroriste săvîrşite de Statele Unite şi Israel. Acelaşi reverend Wright a motivat atacurile din NY din septembrie 2001 prin rasismul israelian faţă de palestinieni (secvenţa audio, aici). Confruntat cu peroraţiile lui Wright, după cîtevă ezitări stîngace în care a negat că ar fi auzit rostite aceste cuvinte în cei 20 de ani în care i-a frecventat biserica, Obama s-a dezis de el. De ochii lumii. Dar reverendul Wright nu este singura persoană apropiata lui Obama care are păreri puternic antiisraeliene, antiamericane şi antisemite.
21 ianuarie 2009 – primul telefon dat de Barack Hussein Obama în calitate de preşedinte al Statelor Unite a fost către liderul arabilor palestinieni, Mahmoud Abbas, probabil pentru a reafirma promisiunile făcute în campania electorală.
După un „apology tour” pe trei continente (iniţiativă previzibilă din partea unui om a cărui nevastă, Michelle Obama, a declarat că pînă ce soţul ei a fost ales preşedinte, nu a fost mîndră de ţara în care a crescut şi a ajuns Prima Doamnă) pe 4 iunie 2009 a ţinut un discurs în Cairo. Adresat lumii islamice, discursul abundă în platitudini, inexactităţi şi echivalenţe morale, precum cea dintre Holocaust, în care au pierit aproximativ 6 milioane de evrei, şi “suferinţa dislocării” arabilor din Iudeea:
Pe tot globul, poporul evreu a fost persecutat secole de-a rândul, iar în Europa antisemitismul a culminat într-un Holocaust fără precedent.
….
Pe de altă parte, este de asemenea de netăgăduit că poporul palestinian – musulmani şi creştini – au suferit în efortul de căutare a unei patrii. Pentru mai mult de şaizeci de ani ei au suferit durerea dislocării.
Discursul lui Obama de la Cairo
Un alt element de luat în considerare în discursul de la Cairo este încercarea de legitimizare a mişcării teroriste Hamas:
Hamas are sprijin printre unii palestinieni, dar de asemenea are şi responsabilităţi. Pentru a juca un rol în realizarea aspiraţiilor palestinienilor, şi pentru a unifica poporul palestinian, Hamas trebuie să termine cu violenţa, să recunoască înţelegerile din trecut, precum şi să recunoască dreptul Israelului la existenţă.
Discursul lui Obama ignoră complet faptul că Hamas a fost creată cu un unic scop: ştergerea de pe hartă a Israelului şi anihilarea tuturor evreilor:
În acelaşi timp, israelienii trebuie să accepte că aşa cum nu poate fi negat dreptul Israelului la existentă, nu poate fi negat nici acela al Palestinei. Statele Unite nu acceptă legitimitatea continuării implementării de noi aşezări israeliene.
23 martie 2010 – Benjamin Netanyahu a ţinut un discurs ce poate fi sumarizat într-o singură frază astfel: “Ierusalimul nu este o colonie. Este capitala noastră.” Discursul este un răspuns adresat lui Barack Obama, în care Benjamin Netanyahu a accentuat cîteva puncte:
Viitorul statului evreu nu poate să depindă de bunăvoinţa chiar a celui mai mare dintre conducătorii lumii. Israelul trebuie să-şi rezerve întotdeauna dreptul de a se apăra.
În Ierusalim, guvernul meu a menţinut politicile toturor guvernelor israeliene din 1967, inclusiv cele conduse de Golda Meir, Menachem Begin şi Yitzhak Rabin. Astăzi, aproape un sfert de milion de evrei, aproape jumătate din populaţia evreiească a oraşului, trăieşte în cartiere care sunt dincolo de liniile armistiţiului din 1949. Toate aceste cartiere sunt la o distanţă de Knesset de cinci minute de condus cu maşina. Acestea sunt o parte integrantă şi indisolubilă a Ierusalimului modern.
Toată lumea ştie că aceste cartiere vor face parte din Israel, în orice acord de pace. Prin urmare, construind în acolo nu exclude în nici un fel posibilitatea soluţiei cu două state.
Obama întinde mîna prieteniei şi legitimării organizaţiei teroriste Hamas, dar considerînd-o, pesemne, mai demnă de încredere pe „moderata” Autoritate Palestiniană condusă de Mahmoud Abbas, dar Netanyahu spulberă mitul: „Cu câteva zile în urmă, o piaţă publică din apropierea oraşului Ramallah a fost numită după un terorist care a ucis 37 de civili israelieni, inclusiv 13 copii. Autoritatea Palestiniană nu a făcut nimic pentru a preveni acest lucru.”
A doua zi, pe 24 martie 2010, premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost umilit în timpul vizitei sale la Casa Albă de către preşedintele Obama, oferindu-i-se „un tratament rezervat presedintelui Guineei Ecuatoriale”. via dreapta.net
Ce ignoră Obama este în Orientul Mijlociu în afara Israelului nu există nici măcar conceptul de „libertatea religioasă”, iar un Ierusalim divizat va duce la decăderea totală a unei metropole prospere aşa cum este Ierusalimul în prezent. Editorialul lui DAVID M. WEINBERG de pe Jerusalem Post spune lucrurilor pe nume. Am tradus cîteva fragmente:
Va fi divizat Ierusalimul?
de DAVID M. WEINBERG
Nu există absolut nici un motiv să credem că liderii arabi ai Ierusalimului vor menţine standardul impus de Israel ce garantează libertatea neîngradită a serviciilor religioase în oraş.[…] Sub conducerea Autorităţii Palestiniene şi a Hamas, creştinii din Cisiordania şi Gaza au fost urmăriţi, terorizaţi şi izgoniţi. Betleemul a încetat practic să mai existe ca oraş creştin…
Sub conducerea iordaniană, evreii nu aveau voie să viziteze locurile lor sfinte din Ierusalim, în timp ce mii de morminte evreieşti de pe Muntele cu Măslini au fost desecrate, iar pietrele de mormînt au fost folosite pentru a pava străzile. Cum pot fi asemenea lucruri prevenite sub conducere palestiniană?
Iată adevărul: nu pot fi. Nici unul dintre conducătorii arabi ai Ierusalimului, pe care Obama cu atîta gravitate doreşte să îi impună, nici comunitatea internaţională, nu vor păzi în mod eficient interesele evreieşti, creştine şi occidentale din Ierusalim. Israelul este singurul gardian responsabil şi de încredere al Ierusalimului…
Adevărul este că Ierusalimul a înflorit sub guvernarea israeliană. Pentru evrei, musulmani, creştini, oameni de ştiinţă, cler, meşteşugari, arhitecţi, artişti, arheologi şi turişti, ultimii 43 de ani au fost vremuri bune. La fel şi pentru fiecare cetăţean: Niciodată în istoria de sa de 3.000 de ani zonele rezidenţiale nu au fost atît de atractive în Ierusalim…
Orice palestinian vă va spune (în particular, bineînţeles) că, în ansamblu, preferă să trăiască într-un Ierusalim controlat de israelieni decît în unul controlat de imamo-craţia Hamas sau de incredibil de înşelătoarea „Autoritate” Palestiniană (unde există foarte puţină autoritate şi democraţie).
Acesta este motivul pentru care foarte puţini arabi din Ierusalim au participat la activităţi teroriste.
… Acesta este motivul pentru care arabii din Ierusalim cumpără case la preţuri ameţitoare în zone preponderent evreieşti, cum sînt French Hill, Pisgat Ze’ev şi Talpiot.
.
P.S. emil: Teritoriul în dispută a fost cumpărat de sionişti, de la proprietarii arabi, înainte de înfiinţarea statului Israel în 1948. Cu ocazia asaltului arab asupra statului evreu nou înfiinţat, Iordania a ocupat Ierusalimul de Est, i-a alungat pe evrei, le-a interzis întoarcerea şi a desecrat toate cimiterele evreieşti. În 1967, arabii au atacat din nou Israelul. Au fost bătuţi într-un război care a durat şase zile, iar Israel a recuperat Ierusalimul de Est. Arabii continuă să conteste legitimitatea administraţiei israeliene şi se opun construcţiei de locuinţe.
P.P.S. Israelianca: Ce sa zic de Obama, doar ca e trecator… Pacat ca nu-si da seama.
68 Comments
bugsy
5 April 2010Costin, felicitari pentru articol.
Despre criza israeliano -americana, un articol bun si aici: http://www.jewishworldreview.com/0410/glick040210.php3
sursa: jewish world review
emil
5 April 2010Costin, ultima fraza a ramas in aer… completeaza, te rog.
Pataphyl
5 April 2010Saint Obama? Give me a Break! ????
Un site plin ochi cu lecturi lămuritoare despre BHO:
http://www.iment.com/maida/politics/articles.htm
israelianca
5 April 2010costin, nu un terorist a fost glorificat, ci o terorista, Dalal Mughrabi.
De asemenea, Ramallah este orasul de trista reputatie unde au fost linsati doi rezervisti israelieni in anul 2000. Linsul a avut loc in sediul politiei locale, care nu numai ca a facilitat, ci a participat in mod activ la aceasta oroare. Nu sint sigura, dar am impresia ca piateta in cauza se afla nu departe de cladirea respectiva.
costin
5 April 2010emil, mersi. fraza ramasese in aer pt ca ultima parte din articol disparuse. nu stiu cum si ce s-a intimplat. L-am refacut
costin
5 April 2010nu stiam de linsarea celor doi israelieni.. islam, the religion of peace.
costin
5 April 2010ups! iaca porumbelu’..
Pataphyl
5 April 2010costin, asta cu porumbelu’ chiar mi-a plăcut ????
mihnea
5 April 2010eh hai, esti rau. home country, suntem oameni… si gangsterii italieni din new york numesc italia „old country”.
ma rog, nu candideaza sa fie presedinti, dar.. excelent clipul ????
Pataphyl
5 April 2010chiar și-așa, e primul caz de mafiot kenyan ajuns unde-a ajuns…
Pataphyl
5 April 2010Un articol excelent de azi despre Obama: The Empty Vessel President by Dutch Brewer:
…..
De citit și comentariile; citez unul relativ la buclucașul video cu Marxelle ????
Imperialistu'
5 April 2010Mihnea, Hussein s-a nascut – teoretic, cel putin – in Statele Unite ale Americii. Drept urmare, tara lui este America, nu Kenya de unde a venit comunistul de tac’su. ????
Imperialistu'
5 April 2010In concluzie, avem doua variante:
1. fie Obama este, asa cum era banuit, un negru africanist cu o ura secreta fata de albi si Statele Unite,
2. fie nu s-a nascut in Statele Unite si birtherii nu sunt nebuni, iar Hussein a ajuns presedinte in urma musamalizarii propriului trecut in proportii greu de imaginat si, implicit, a incalcarii Constitutiei americane.
DanN
5 April 2010Si Rahm Emanuel ce face? S-a abrogat legea lobby-ului?
Turnofftheglory
5 April 2010Fain porumbelul african.
costin
5 April 2010ti-a placut? Turnofftheglory, da’ porumbelu’ asta il stii?
????
Despina
5 April 2010Nu stiu daca ati vazut asta?
http://riddickro.wordpress.com/2010/04/06/265/#respond
Pataphyl
5 April 2010Ahmadinejad mocks Obama:
costin
5 April 2010Newt Gingrich: Obama May Be “Most Dangerous President Ever”
costin
5 April 2010hai cu Turcia-n UE!
Erdogan: Israel Main Threat to Peace
via GoV
israelianca
5 April 2010Unde esti tu, Tepes Doamne ?
Transsylvania Phoenix
5 April 2010Mai bine ca Tzepes nu-i printre noi. Slugile lui Obama din presa de partid si de stat l-ar fi denumit „rasist” si „islamofob” si ar fi spus ca actiunile lui sint conduse de ura si ignoranta.
dr pepper
5 April 2010sau macar ataturk.
http://news.yahoo.com/s/nm/20100408/wl_nm/us_kyrgyzstan_unrest
New Kyrgyz rulers hail Russia, aim to shut U.S. base
http://www.themoscowtimes.com/business/article/putin-chavez-boost-ties-in-oil-nuclear-power/403210.html
Putin, Chavez Boost Ties in Oil, Nuclear Power
in timp ce laureatul nobelului pentru pace semneaza protocoale peste protocoale de dezarmare, rusii ii dau afara pe americani din kyrgyz si il inarmeaza pana in dinti pe chavez.
sau poate asta era deal-ul?
vlad
5 April 2010get to know Obama day on Glenn Beck Show
despre reperele formatoare socialiste ale tânărului Barack Hussein Obama
costin
5 April 2010Netanyahu Cancels Trip to Obama’s Nuclear Summit
dr pepper
5 April 2010de trei ori ????
ma intreb ce s’ar fi intamplat daca in 1933 ii era refuzata viza lui einstein.
via pjm: BREAKING: Obama Administration Denies Visas to Israeli Nuclear Scientists
si via reuters
http://www.reuters.com/article/idUSTRE62J09R20100323
costin
5 April 2010BREAKING: Obama Administration Denies Visas to Israeli Nuclear Scientists
(am pus linkul)
omul asta nu are limite.
costin
5 April 2010Ahmahomo to Israel: Attack Gaza and I Will End Your Filthy Life…
dr pepper
5 April 2010si acum putem face legatura de ce statele unite nu vor ataca nuclear dupa o lovitura biologica asupra sa ( sau asupra unui aliat).
Transsylvania Phoenix
5 April 2010Call me a religious nutcase but all the signs are here…
Detail of The Deeds of Antichrist, showing the Antichrist directed by Satan, by Luca Signorelli, c. 1505; in the Duomo, Orvieto, Italy.
Costin, please embed
Transsylvania Phoenix
5 April 2010Oh, si inainte ca cineva sa se repeada sa ma numeasca un fanatic religios…nu sint. Merg la biserica numai la nunti, botezuri si inmormintari.
vlad
5 April 2010Nu trebuie să fii un ”fanatic” religios ca să cunoști că Anti-Hrist nu înseamnă cel ce stă ”împotrivă”, ci cel ce este ”în loc de Hristos”, cel ce seamănă cu Hristos, ”aduce” a El. Cu alte cuvinte, se dă drept El, joacă un rol, mimetism abil. Va fi luat drept Însuși Mesia, va amăgi pe cei mai mulți dintre oameni și se va bucura de osanale. Rezultatul va fi extrem de surprinzător pentru susținători, cu atât mai mult cu cât aceștia se vor crede de partea Adevărului. Marea cădere se va produce mai ales în interiorul Bisericii, când va apărea un lider (episcop) ce-i va ”unii” pe toți sub o singură credință (evident, politic; vezi ecumenismul de propagandă)
costin
5 April 2010Liz Cheney: “In Age of Obama” It Is “More Dangerous to Be America’s Friend Than Our Enemy”
costin
5 April 2010Bill Whittle de la PJTV
Obama has passed edicts which specifically make it illegal for the administration to link Islam or Muslims with terrorism, or even to use the word terrorism. This is similar to what the Blair government did in the UK and will have similar results.
dr pepper
5 April 2010este aproape ireal ce se intampla:
Russian Moves In Kyrgyzstan Raise Questions Over U.S. Base
US troop flights at Kyrgyz base suspended: military
Kyrgyzstan: Did Moscow Subvert a U.S. Ally?
mai are america vreun aliat?
costin
5 April 2010TP, apropo de 30:
Bob Dylan – Man of Peace
Kern ( I Want to Be Dylan ) Little | MySpace Video
Transsylvania Phoenix
5 April 2010Costin, apropos the 36
http://www.bobdylan.com/#/songs/neighborhood-bully
Orice asemanare intre personajul din cantec si o anume tara din orientul apropiat este pur intimplatoare ????
costin
5 April 2010TP, apropo de 37:
http://patrupedbun.net/bob-dylan-neighborhood-bully/
costin
5 April 2010“Sunt unii care nu sunt siguri dacă m-am născut în SUA, sau dacă nu cumva am fost un socialist, nu-ia aşa?”
sint unii…
israelianca
5 April 2010Eu una nu stiu decit ca s-au facut tot felul de speculatii pe aceasta tema, ca Obama personal nu a prezentat un certificat de nastere autentic (s-ar putea sa fi ramas in urma cu stirile), dar ca in Hawaii s-a blocat accesul celor care trimit mailuri pe aceasta tema, chipurile acolo s-ar afla documentele sau registrele privitoare la nasterea lui Obama.
Si sa zicem ca nu-i nascut in America ci in Kenya, chiar crezi ca o sa fie mizilit, sau vorba lui Lapusneanu, „popit” ?
costin
5 April 2010aa, nu cred ca s-ar intimpla nimic, chiar daca se dovedeste. sint alte chestii multi mai nasoale in trecutul lui obamby ca sa conteze asta. daca se dovedeste, se va spune ca de fapt nu este important si ca numai extremistii care cred in „that flawed constitution” se agita.
Pataphyl
5 April 2010costin, apropo de „chiar daca se dovedeste”, nu-s tocmai de acord: cred că așa ceva ar ușura mult trasul apei după numitul. Faza asta îmi amintește faimosul banc negru (scuzați cuvîntul incorect ???? ) de prin anii ’60:
costin
5 April 2010ironia sortii ????
UK: Dhimmi King George Galloway Beat up by Islamists While Campaigning in East London, “They Called Me a Filthy Kaffir”…
printre altele, eu nu inteleg cum se suporta omul asta.
costin
5 April 2010Netanyahu Will Reject Any Timeline for Talks With Palestinians Proposed by Obama…
Francesco
5 April 2010Bugsy, l-am pus aici.
E bine sa-l citeasca (mai ales daca pot, si daca rabda, si daca inteleg…) cei de tip Hamzel.
costin
5 April 2010Politicile lui Obama au inceput sa dea rezultate:
Obama Intifada: Number of Palestinian Terror Attacks Double in March…
dr pepper
5 April 2010AP-GfK Poll: Obama slips, other Dems slide, too
cum de o fi scapat asa ceva „prsei”?
Pataphyl
5 April 2010costin (#46), era perfect previzibil, eu zic că e și intenționat (adică face parte dintr-o strategie bine ticluită, pe cale de decriptare (chiar obișnuiesc să folosesc expresia comunist încriptat de criptă – cu gîndul la morga unde refrigerează tata lor Lenin, am să revin cîndva curînd), văd că și americanii nativi încep să-și dea seama de asta și realizează că tocmai au pierdut în 2008 partida de (o)bambilici în care s-au băgat cu atît de regretabil entuziasm. Încă o treabă pe care o doresc corectată: îl tot pomenim pe Goebbels ca modelul propagandei totalitare – oameni buni, ăla e doar un începător stîngaci la ora asta (vlad, bagă ochiul și-n cartea lui Goldberg, sînt pasaje interesante pe tema asta): pe scurt zic că:
1. (arab pentru Hamza, fenician pentru restu’ lumii, thank you israelianca ???? ) – Mussolini, Hitler, bin Laden, Hamza (just for fun, nu m-am putut abține ???? ) au dezvoltat doctrine după hîrca moscovită Lenin , restul de Mao, Chavez, Obama doar brodează versiuni de furat votul stupidului brucanian. De fapt nobama e cel mai avantajat căci are și prompter, iar noi ăilalți cel mai puțin avantajați căci încă nu știm cine-i face prompterul. Da, mă gîndesc cu emoție la combinația prompter + buton nuclear.
2. Din păcate la ora asta nu avem încă punctul doi (arab pentru Hamza), iar sistemul e oricum binar (ori-ori). Chiar nu-i bag în ecuația asta pe progresiști, Piloși, Pelosi, fioroși, fricoși.
Mai vorbim, luați tinctura de mai sus ca pe un draft, o să dezvolt.
costin
5 April 2010Este primul clip din interviul cu Yuri Bezmenov despre subversiunea comunista in SUA in care apar referiri directe la Obama si idiotii utili:
O profetie de acum 25 de ani.
Pataphyl
5 April 2010Costin, fenomenal de clar interviul!
costin
5 April 2010pata, aici poti sa vezi interviul in intregime, daca nu il stiai deja. am dat de el acum vreo 7 ani si de atunci ma bintuie. am ramas ca traznit cind am vaz in 2007 ca emil stie de Yuri. cu el m-a cucerit definitv ????
de aici e secventa: http://www.commieblaster.com/ ????
costin
5 April 2010umilintele lui Obama in fata arabilor nu le umple inimile de compasiune ci le umfla mushii:
Fears that war between Israel and Hizbollah is ‘imminent’
Pataphyl
5 April 2010emil, costin, mulțumesc oricum, știam de interviu, am și văzut/citit relatări sporadice, n-am zis că-i o surpriză pentru mine, decît că readucerea aminte m-ar îndemna să mă lupt să ajung la putere și să mă fac mogul și să bag pe Pataphylantena 1,2,3,…infinit clipurile astea, cu teme pentru acasă: scrie de o sută de ori la pătrat fraza asta și asta și asta, zi-i și maică-tii, și lu’ tac-tu cînd ai vizita la pușcărie, mă rog… nazuri.
Pataphyl
5 April 2010!aca noutăți de la apărătorii creștinului Hussein:
http://newsweek.washingtonpost.com/onfaith/guestvoices/2010/04/what_glenn_beck_meant_about_social_justice.html
N-am timp deloc să dezvolt, doar recomand și citirea numeroaselor comentarii!
bugsy
5 April 2010#45 Francesco: E perfect! Multumesc!
Imperialistu'
5 April 2010Caroline Glick explica de ce un stat evreu puternic este in interesul Statelor Unite ale Americii si al tuturor celorlalte state civilizate din lume.
costin
5 April 2010Hillary Clinton Scolds Israel for “Undermining Peace,” Praises Palestinians…
costin
5 April 2010Libyan leader praises US president: ‘He is of Muslim descent, his policy should be supported, as he now leans towards peace’
Cătălin Kirk
5 April 2010Pataphyl… #10 şi #53… ???? …
dr pepper
5 April 2010ah. imi scapase video-ul pus de imperialistul al Ms Caroline Glick.
Imi place foarte mult si cel putin saptamanal ii verific blogul.
Daca Israelul nu ar exista, lumea ar fi nevoita sa il inventeze.
Cum ar fi decurs ostilitatile din Golf daca Israel nu punea capat visului atomic al nebunului de Saddam?
Care, vorba aia, si’a atacat fratii kuweitieni.
Insa pariez ca nu il vom auzi niciodata pe abdulah criticand invazia kuweitului sau a genocidului de catre saddam.
O sa ramana mereu cu durerea teoriilor conspirationiste despre cum evreii conduc lumea si americanii ii finanteaza sau vice-versa.
Toti ar trebui sa fim recunoscatori rolului de bariera pe care si’l asuma Israelul si pentru faptul ca este singura democratie din zona – ar trebui sustinut neconditionat ( parerea mea).
Cum e posibil sa sustii regimuri radicale, dictatoriale in dauna unei democratii?
dr pepper
5 April 2010Caroline Glick imi da un posibil raspuns intrebarii mele adresate israeliencei:
The Haaretz Spy Scandal
si un gand bun pentru israelianca:
Yom Ha’atzmaut Sameach!!!
rebelliousvanilla
5 April 2010costin, de fapt e important daca s-a nascut in Kenya. Daca s-a nascut in Kenya, mandatul sau este neconstitutional si asta inseamna ca toti au legitimitate sa il arunce afara, si in acelasi timp, armata statelor unite nu poate primi ordine de la el fiindca nu doar ca soldatii de rand nu vor respecta ordinele(ceea ce s-ar intampla daca ar primi ordine sa traga in propria populatie), dar si high ranking generals nu ar putea sa dea ordine armatei sa nu il rastoarne. Daca Obama e legitim sau pare legitim, atunci datoria armatei este sa il protejeze. Altfel, este sa il dea jos.
dr pepper
5 April 2010serviciile secrete il apara pe presedinte.
armata apara constitutia.
congresul il poate da jos pe presedinte ( cum s’a intamplat cu nixon).
costin
5 April 2010sire…RV, uite, nu stiam de faza cu ambasadorul:il urmaresc pe nenea barry de vreo 2 ani si la cite mi-au vazut urechile cred ca asta este o stire irelevanta. Ai vazut si tu ce misto se face de aia cu „where is the certificate?”, subiectul este un subiect tabu. la fel cum subiectul era ignorat acum 2 ani, este ignorat si acum. semne de intrebari sint multe dar cine vb de asta? doar nebunii, daca te iei dupa cnn. nu cred ca sb va deveni mai abordabil in perioada urmatoare. stii si tu cite chestii din trecutul omului asta sint bagate sub pres. faptul ca e nascut in kenia mi se pare cel mult distractiv. si in primul rind, nu cred ar exista vointa de a-l da jos.
costin
5 April 2010Caliph Baraka Hussein Obama Announces Exchange Programs With Muslim Countries…
costin
5 April 2010Jews Turn Against Obama
costin
5 April 2010Israel Says It’s Ready to Divide Jerusalem…
Liv STOmer
5 April 2010Costin, poti sa mai pui odata linkul de la 67, te rog, pt ca nu merge? am incercat si pe weaselzippers.us, si cu un search pe acolo si nu gasesc; vreau neaparat sa-i trimit maica-mii. Daca/si cand ai timp, scuze ca sunt putin nesimtit, poate.