Obama vrea să atace Libia

    3

    Minţile slabe acţionează întotdeauna tardiv şi prost în perioade de criză. Nu am de gând să fac aici o analiză în detaliu a modului în care Administraţia Obama a înţeles să abordeze evenimentele din Libia, dar anunţul făcut miercuri de Susan Rice, că Statele Unite lucrează “din greu” la elaborarea unei noi rezoluţii (cea anterioară a fost blocată de China), prin care va cere autorizarea Consiliului de Securitate pentru utilizarea forţei aeriene la bombardarea “tancurilor şi a artileriei grele”, conduce la concluzia că ne intreptam câte un conflict major în zona Mediteranei.

    Gaddafi nu a fost, nu este şi nu va fi un sfânt, dar, cunoscând imensele suferinţe ale poporului libian din timpul embargoului aerian instituit de Naţiunile Unite dar şi potenţialul terorist din spatele aşa-numitei rezistente anti-Gaddafi din Benghazi, această iniţiativă a Preşedintelui Barack Hussein Obama va conduce la o escaladare regională a conflictului dar şi la o schimbare a naturii lui. Cei care îl confruntă militar pe Gaddafi nu sunt democraţi, sunt un amestec de fundamentalişti musulmani, de suporteri ai unor triburi ostile celor din vestul ţării şi de aventurieri în căutarea martiriului sau a gloriei. Că sunt nemulţumiri în ţara respectivă, sunt perfect de acord, dar că nemultumiţii ar fi nişte cavaleri ai dreptăţii şi ai libertăţii, mă îndoiesc. Programul politic al gruparii anti-Gaddafi este sublim, îl vor pe colonel plecat din ţara, uraaaaa! Sau Allahu Akbar, cum strigă insurgenţii. Dar ce va urma în vidul lăsat, nu este clar. Faptul că au luat armele “ca să se apere” este o frumoasă scuză pentru media, dar realitatea de pe teren arată că şi Consiliul Naţional de Tranziţie este parte vinovată pentru confruntările armate, conducând o ofensivă prin care a încercat să-l elimine pe colonel şi să ocupe capitala.

    Gaddafi ştie să utilizeze arma petrolieră mult mai bine decât ştie Obama să utilizeze presiunea diplomatică în faţa unor ţări ca Rusia, China sau India. Implicarea SUA sau a NATO într-un conflict din zona adiacentă Europei va fi scânteia care i-ar putea activa pe teroriştii fundamentalişti pe o scală mult, mult mai largă decât în prezent. Cei care se încred în sinceritate cu privire la cererea Ligii Arabe de instituire a unei No-Flight Zone asupra unei părţi a Libiei ar trebui să se întrebe de ce a intervenit această unanimitate la un grup de regulă eterogen. Nu cumva, pe lângă eliminarea unui lider arab care i-a sfidat pe saudiţi, pe egipteni şi cam pe toţi ceilalţi, se încearcă de fapt impunerea unui nou conflict de natură religioasă – aruncat pe umerii americanilor şi europenilor – pentru a se face uitate absolutismul guvernelor arabe semnatare? Este o întrebare la care ar trebui reflectat în profunzime, iar de ajutor pot să fie lecţiile irakiene mai vechi sau mai noi.

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email

    3 COMENTARII

    1. Cheia articolului si a situatiei:

      Minţile slabe acţionează întotdeauna tardiv şi prost în perioade de criză.

      Deci, iata cine pretinde sa conduca lumea!

    2. Hillary Clinton a ajuns la Tunis, in prima vizita oficiala de la fuga presedintelui Ben Ali. Conform Al Jazeera, o demonstratie impotriva vizitei d-nei Clinton a avut loc in capitala Tunisiei sub sloganele:

      No to normalisation, Tunisia is free and not for sale” si “Tunisia is an Arab country, neither imperialist nor Zionist.”

      Dupa cum se vede, orice gest american este interpretat (si in) Tunisia ca o manevra imperialisto-sionista.

      Tracand la chestiuni legate de postare, nu este de inteles din aceasta vizita ca Administratia Obama incearca sa isi creeze un cap de pod anti-Gaddafi la vest de Libia?

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here