Lașitatea liderilor vestici care și-au hrănit opinia publică cu sloganuri anti-americane și obsesii anti-Israel nu poate ascunde realitatea.
Rusia lui Putin a devenit pe față sponsor al unor entități teroriste – republicile Donețk și Luhansk. Procedează precum Irakul lui Saddam, ori Libia lui Gaddafi.
Să amintim doar doborârea de către doi agenți libieni a zborului PanAm în 1988, la Lockerbie, un atentat soldat cu uciderea a 270 de civili, pentru care Libia lui Gaddafi și-a asumat răspunderea în 2003.
Teroriștii ruși din estul Ucrainei – nu „separatiștii, rebelii etc. pro-ruși” – au doborât cu o rachetă BUK un avion civil (chiar au admis pentru Reuters că au astfel de rachete Ukraine rebel commander acknowledges fighters had BUK missile), răpesc preoți catolici și pastori protestanți, iau jurnaliști ostatici (CNN anunta eliberarea corespondentului sau rapit in estul tarii), își ascund victimele în gropi comune (prima a fost descoperită la Slaviansk), ucid ministranți protestanți, prigonesc tătarii din Crimeea și orice altă biserică în afara aceleia închinate Moscovei.
Reuben și Albert – cei doi fii ai pastorului protestant Olexander Pavenkov din Slaviansk – și doi diaconi – Vladimir Velichko (tată a opt copii) și Viktor Brodarsky au fost răpiți după slujba de duminică din 8 iunie chiar din fața bisericii evanghelice Schimbarea la Față și împușcați a doua zi de oameni lui „Strelkov” – fostul ofițer rus Igor Ghirkin, agent GRU, suspectul principal în doborârea avionului malaiezian, implicat se pare și în uciderea a 3.000 de musulmani în Bosnia (Igor Strelkov: Key MH17 Crash Suspect Linked to Massacre of 3,000 Bosnian Muslims in 1992).
Autoritățile ucrainene cred că trupurile celor patru ministranți protestanți uciși de mercenarii agentului rus se află printre cele descoperite în groapa comună de la Slaviansk, după recucerirea orașului de către armata de la Kiev.
La începutul lui iulie, preotul greco-catolic Tihon Serhei Kulbaka din Donețk a fost răpit și ținut ostatic aproape două săptămâni. I s-a dat drumul cu condiția de a părăsi republica teroristă Donețk și de a nu vorbi nimic public despre ce s-a întâmplat în timpul răpirii:
Dragi prieteni, sunt liber. Viu. Bolnav. Nu vor exista răspunsuri la întrebările „cine, unde, când, de ce”. Ar pune în pericol viața, sănătatea, siguranța altora.
transmitea părintele Tihon pe pagina sa de facebook după ce a ieșit din zona teroristă Donețk. Dacă vorbește mai mult primejduiește viața credincioșilor din parohia lui din Donețk, ale căror nume și adrese sunt știute de teroriști.
Eliberarea a fot anunțată de un prieten, pastor protestant – Serghei Kosyak:
Este foarte deprimat și epuizat fizic. Când am vorbit cu el, plângea ca un copil. Nu voi da detalii privind eliberarea sa și condițiile de captivitate, spun doar că el s-a aflat în fața morții de mai multe ori.
Imediat după eliberarea părintelui Tihon, în 15 iulie, a fost răpit un preot romano-catolic – părintele Victor Vonsovich despre care nu se mai știne nimic.
Aceasta este Novaia Rossiya. Lugansk și Donețk au toate caracteristicile unor entități teroriste și sunt susținute fățiș de Rusia lui Putin.
Casa Albă, prin purtătorul de cuvânt John Earnest, a spus, în sfârșit, că vina e a lui Putin:
Noi am conchis că Vladimir Putin și rușii sunt vinovați de această tragedie.
E ca la o ședință a Alcoolicilor Anonimi. Se adună, își plâng de milă, se susțin unii pe alții, până unul îndrăznește să indice care-i problema.
E normală îngrijorarea, teama față de consecințele firești care decurg din rostirea acestui teribil adevăr. Dar asta nu înseamnă că realitatea va dispărea, dacă nu e devoalată și confruntată: Rusia lui Putin a devenit un stat susținător al terorismului.
În urmă cu ceva vreme, dezamăgit că Rusia nu a invadat militar Ucraina și luptă numai prin intermediari, Dughin îi prezicea lui Putin soarta lui Gaddafi. Nici nu își dădea seama câtă dreptate avea.
3 Comments
Theo Hahn
27 July 2014Demonul acestei lumi vorbește predominant rusa și araba.
Mihaela Bărbuş
27 July 2014Data downloaded from a black box retrieved from the wreckage of Malaysia Airlines Flight 17 are consistent with a missile attack, national news media are reporting, citing an unidentified European air safety official.
The source told CBS News the findings indicate the plane’s fuselage was hit by shrapnel from a missile explosion.
„It did what it was designed to do — bring down airplanes,” the source told CBS.
http://www.usatoday.com/story/news/world/2014/07/27/mh17-crash-ukraine/13235635/
Daniel
27 July 2014Iata alti sponsori:
http://www.nytimes.com/2014/07/30/world/africa/ransoming-citizens-europe-becomes-al-qaedas-patron.html?ribbon-ad-idx=8&rref=homepage&module=ArrowsNav&contentCollection=Business%20Day&action=click®ion=FixedRight&pgtype=Blogs